De ce-mi plac Anca Pandrea şi Iurie Darie

Andreea Marinescu de la “Adevărul” m-a pus la treabă acum câteva zile cu mai multe întrebări despre pseudovedete şi tabloide. Ce-a publicat vedeţi aici. Cum discuţia a fost mai lungă şi mi-au plăcut întrebările, puteţi s-o citiţi in extenso mai la vale:

Cupluri tabloide precum Cătălin Botezatu – Bianca Drăguşanu, Liviu Vârciu – Adelina Pestriţu sau Irinel – Monica Columbeanu vând bine în România. De ce este atras publicul către astfel de subiecte, mai ales că în cele mai multe dintre cazuri, se ştie că poveştile sunt fabricate în complicitate chiar cu protagoniştii lor?
În cartea pe care am tipărit-o anul trecut la Humanitas, Cum să devii un Nimeni, povesteam despre un antropolog american, Francisco Gil-White, care spunea că interesul faţă de viaţa personală a vedetelor e un instinct de perpetuare a speciei pervertit. În zorii omenirii, membrii tribului se raportau la masculul alpha vorbind despre ei în faţa focului, iar viaţa intimă a masculului alpha e o poveste de succes în materie de perpetuarea speciei. Într-o realitate „mediată” ca a noastră, instinctul sexual al publicului e înşelat de tabloide. De aici şi până la media ca maşinărie de fabricat celebrităţi nu e decât un pas. Gândiţi-vă ce fac reality show-urile cu oameni (iniţial) obişnuiţi: vedete cu steroizi, arată ca roşiile de supermarket, perfecte, dar sunt lipsite de gust şi presupun că trăiesc foarte puţin.

De câteva luni bune, emisiunile şi presa tabloidă dezbat subiectul relaţiei dintre Liviu Vârciu, fostul solist de la L.A. şi soţia sa, aşa zisul model Adelina Pestriţu. Totul a început când cei doi au anunţat că divorţează, după doi ani de mariaj, a urmat un scandal cu ponegriri şi de o parte şi de alta, pentru ca după câteva luni cei doi să îşi anunţe împăcarea la Măruţa în emisiune. Iar după alte câteva zile au spus că nu se mai împacă, aducând argumentul cu „ciorba reîncălzită nu mai are acelaşi gust“. Mediatizarea excesivă a scandalului dintre cei doi a transforma-o pe Adelina Pestriţu, necunoscută până atunci, într-o de vedetă. Cum s-a ajuns aici?
La început, a fost generaţia PRO, dar se discutau şi subiecte serioase, un Florin Călinescu reuşea să scoată relevanţă şi de la o ghicitoare în bobi, dacă a avut aşa ceva prin platou. După aceea, a venit mandatul Năstase şi televiziunile nu s-au mai prea preocupat de politică, nu de alta, dar asta ar fi însemnat „Jos Iliescu”, „Jos Năstase”, şi PSD-ul tocmai acordase reeşalonări ale datoriilor din TVA şi alte taxe de ordinul zecilor de milioane de dolari. A urmat genul de show cu trei papiţoi politici aşezaţi la o masă, cu false pretenţii de seriozitate. Televiziunile tabloide şi-au văzut de ale lor şi, cum nu prea avem muzică, cinematografie, vedete literare, au început să inventeze tot felul de monştri. Ceea ce nici nu-i chiar aşa de rău, pentru mine unul un transexual cu cercei ca Naomi e preferabil unui metrosexual cu svastică precum Radu Mazăre.

O vedetă fabricată de tabloide este şi Bianca Drăguşanu…Credeţi că aceste fete pot fi considerate modele de către tânăra generaţie?
Nu numai că pot, dar şi sunt. Există o criză acută de repere valorice, pe care ele le suplinesc. Mai puţin ceea ce cred că e o revenire a Bisericii, politicienii, doctorii, psihologii, filozofii şi înşişi “jurnaliştii” care apar la televizor se achită de propriile roluri mai prost decât impersonatorii de vedete de pe postul celălalt. La ce să se uite lumea dacă nu la monştrii ăştia în definitiv mai simpatici? Sigur, cine îi consideră şi modele riscă să o încurce ulterior, dar…

Povestea dintre Bianca şi Cătălin Botezatu aducea Antenei 1 audienţe record în urmă cu câteva luni, după care s-a stins odată cu despărţirea celor doi…Credeti că aceast subiect mai are potenţial să revină din nou în atenţia tabloidelor?
Habar n-am. Nu m-am mai ocupat de presă modenă de prin 2003. Dar presupun că dacă-l sună cineva pe Botezatu, găseşte el ce să răspundă pe tema asta – bineînţeles dacă nu e la un “festival de modă foaaaarte mare, din Bali”, de negăsit pe Google.

Un alt cuplu intens mediatizat în trecut este cel format din Irinel şi Monica Columbeanu. Deşi, aceştia au mai avut diverse încercări de a reveni în atenţia presei (o posibilă infidelitate a Monicăi cu un om de afaceri englez ori apariţii de-ale lui Columbeanu cu diverse femei), vizibilitatea lor a scăzut în ultimii ani. De ce credeţi că s-a întâmplat acest lucru?
Poate fiindcă au un dram de decenţă şi viaţă autentică? În definitiv, sunt o poveste senină, deşi Iri e ridicol cu aerele lui de Boc al discotecilor. Monica i-a făcut un copil, între ei lucrurile funcţionează cumva, am văzut-o odată la televizor cum o sleia în direct nu ştiu ce pretendentă la mângâierile lui Columbeanu, cu concursul moderatorului, şi se comporta cu o decenţă frapantă. S-ar putea ca Moni şi cu Iri să se fi orientat către plăceri mai simple, de miliardari.

Săptămânile trecute, pe piaţă apărea un filmuleţ cu Irinel Columbeanu în ipostaze intime alături de două femei… Credeţi că înregistrarea a fost o tentativă de revenire în atenţia presei?
Irinel, atâta cât l-am cunoscut eu, ar fi capabil de aşa ceva. Nu ştiu exact de ce-ar fi capabil cu femeile respective, că nu l-am cunoscut atât de bine.

Iurie Darie şi Anca Pandrea şi-au şocat publicul, fanii, colegii cu pozele pe care le-au făcut pentru un tabloid. Credeţi că cei doi sunt victimele mediatizării excesive a sexualităţii?
Nu ştiu de ce-au făcut ce-au făcut, dar mi se pare jalnic să te-apuci să îi înjuri, mai ales dacă te-ai uitat la poze. Până şi eu am făcut-o, care-s cu mintea în altă ţară zilele asta şi nu mă prea uit pe tabloide. Oamenii ăia bătrâni, dezbrăcaţi şi încă atrăgători mi s-a părut că au o doză de inocenţă şi normalitate. Bravo Ancăi Pandrea pentru sânii pe care încă-i are, e mai frumoasă decât Yoko Ono, în celebra poză cu John Lennon. Dacă nu vi se pare aşa, n-aveţi decât să mă înjuraţi şi pe mine.

Credeţi că gestul lor poate fi interpretat ca o dorinţă de a ieşi dintr-un con de umbră?
Poate că da, nu ştiu. În capul meu problema se leagă de blamul pe care l-au primit mari actori atunci când au jucat în telenovele. Există Hollywood în România, ca să aibă ei din ce trăi? Pot teatrele autohtone să le asigure un confort financiar? Oare de ce-a jucat Dinică în câte cinci filme pe an până la moarte? Şi, dacă rolurile se plăteau mai bine şi putea fi mai selectiv cu ele, nu cumva apuca să facă şi Regele Lear?

De ce credeţi că presa tabloidă a coborât ştacheta atât de jos în România, pentru că în cazul tabloidelor străine nu se întâmplă acest lucru?
Nu mi se pare că e mai jos. Tabloidele străine sunt şi ele pline de aiureli şi mizerii. Lucrurile se fac însă în România mai prost. Uneori e “prea mult” şi pentru publicul de tabloid, există nişte limite. Mai ţineţi minte ce-a făcut “Libertatea” acum câţiva ani cu macaragiul acela strivit sau aşa ceva? A provocat oroare. “The Sun” sau “Bild” ştiu să evite asta.

Ar mai fi, eventual, şi faptul că mizeriile politice diseminate în aşa-zisa presă quality din România au început să aibă corespondent şi în tabloide, uneori. Am găsit simptome că şi acolo se plănuiesc execuţii şi-aşa mai departe.

În ce măsură coborârea ştachetei are legătură cu criza economică care a dus la scăderea numărului de cititori?
Dacă vorbim de presa scrisă, nu e atât criza economică, cât faptul că avem trei tabloide puternice, “Libertatea”, “Click!” şi “Cancan”, care a început să gâfâie, dar încă depăşeşte 60 de mii în ultimele raportări BRAT. Acum patru ani, era un singur jucător mare pe segment, “Libertatea”. Dacă vorbim de televiziune, programming-ul s-a adecvat la banii disponibili în piaţă. Publicitatea a scăzut şi-acolo. Şi de unde proprietarii de media din România oricum nu prea investeau în conţinut, au început să bage de-a dreptul gunoi pe post. E un trend imprimat de Antena 1 şi PRO TV pe undeva prin 2001, pe când au început să nu mai producă relevanţă politică, după povestea cu înlesnirile fiscale acordate de guvernul Năstase. Pseudo-realizatorii de acum nu fac decât să ducă lucrurile astea la extrem, pentru ca după aceea să se laude cu ratinguri de 1,9.

Până unde poate merge tabloidizarea presei în România? La ce să ne mai aşteptăm de aici încolo?
Decesele de pe diferite segmente ale pieţei media sunt primele semne de reviriment. Trebuie o oarecare curăţenie pe piaţă. Zona zisă quality va continua să arate prost, ba chiar mai prost, fiindcă acolo banii sunt mai puţini şi presiunile politicului, omniprezente. Urmează trei ani electorali, 2012, 2013 şi 2014, iar 2011 nu pare deloc liniştit. În zona de entertainment-tabloid, lucrurile au început să arate din nou ca înainte de criză, cu un lider şi un challenger. Dacă publicul se va distribui între două ziare/două televiziuni, e mai probabil ca acestea să investească în calitate, decât într-o piaţă ca aceea a revistelor de femei, unde există vreo 19 titluri şi toate îşi frâng mâinile sub 35 de mii de exemplare. Acolo încă nu s-au produs decesele.

Post your thoughts