Dan Diaconescu iese la atac

Supărare mare pe CNA la OTV, după ce Consiliul Naţional al Audiovizualului a suspendat emisia postului trei ore. Diaconescu cere demisia membrilor acestuia şi produce dezvăluiri despre “mafia din presa românească”. Acestea se concretizează sub formă de amintiri riscante din propria biografie, printre altele, o lungă şi colorată istorisire despre activitatea lui la Dan Voiculescu, până în 1995. Două episoade foarte colorate:

– Voiculescu i-a făcut cadou un video, o Dacie şi un apartament pe care i le-a cerut înapoi după plecarea de la “Jurnalul”, prin intermediul unor citaţii
– o luptă ridicolă pentru 40 de scaune, pe care Diaconescu le ceruse pentru redacţie şi care s-au făcut 20 şi apoi 10.

Detaliile relevante le puteţi găsi pe Mediapedia.

Într-unul din episoadele următoare ale serialului de dezvăluiri, Diaconescu povesteşte cum partidul “la putere” după 2001, ghici PSD care, îi face tot felul de şicane la intrarea în emisie a OTV. Coatele trase CNA din mers apar la tot pasul. Sunt foarte curios cum se va sfârşi pentru Diaconescu toată treaba. Printre altele, un important personaj din ierarhia noilor guvernanţi îi reproşează că a luat bani de la Traian Băsescu şi Corneliu Vadim Tudor, dar Diaconescu spune că Băsescu “a dat doar o sticlă de whisky, după o emisiune” (de la Tele 7abc, fiindcă OTV nu intrase în emisie).

  1. Dan Iancu Reply

    cumva il inteleg pe diaconescu care in afara unor timpenii nu e malign de fel. te uiti au ba, atit. antenele care denatureaza adevarul si fantasmagoria tv care incepe sa faca jocul psdnl sunt maligne direct. faptul ca cna e cu ochii pe el mai ales de cind a dat lovitura cu elodia e ciudat atita timp cit pleiada condusa de gadea e intangibila. afirmatii antisemite fatise facute de “evreul” ciutacu sunt lasate sa sburde pentru deliciul adversarilor lui basescu. partinirea politica e clara si vindicativ econmica.

  2. Iulian Comanescu Reply

    Dan Iancu: şi eu am o oarecare clemenţă pentru el, vine probabil din faptul că nu-mi place dubla măsură care se aplică în media românească: în timp ce Diaconescu e inamicul public, Pro şi Antena sunt aspiraţionale, blablanaţionale şi altele. Pe de altă parte însă, un amic de-al meu mi-a argumentat convingător că Dan Diaconescu îşi dispreţuieşte publicul, din moment ce aduce toţi vrăjitorii şi nebunii ăia la OTV. Oricum ar fi, omul e nu numai un “succes” a la roumaine în ultima vreme, dar şi o poveste care mi se pare plină de tâlcuri.

  3. George Hari Popescu Reply

    Dacă aş uita cît de bine o duce şi maşinile de lux din garaj, aş zice “Săracu!”. El povestea amintirile astea prin 2000, cînd îl invitam la facultate împreună cu Petrişor Obae. La fel de incoerent, la fel de mitologic.

  4. Iulian Comanescu Reply

    George: e, n-a zis nimeni “săracul” 🙂 Cert e că felul lui de-a fi, Diaconescu a avut o evoluţie presărată cu poveşti fabuloase. Poveştile respective sunt foarte relevante pentru evoluţia presei şi a business-ului din România.

    E drept că ieri a devenit atât de dezlânat şi aiurit, că am renunţat să-l urmăresc.

  5. doctoru Reply

    Bai Comanescule n-am auzit de tine sincer si oricum o sa te uit la fel de repede. Daca tot te-ai gasit destept pai prezinta omule faptele cum au fost relatate si in amanunt nu dupa bunul plac. Si bai sa fie clar OTV nu se mai inchide cat traiti voi securistilor!!! Iesim in strada rupem tara in doua, pana cand tot hotii? Ce CNA ma? Incalca GRAV constitutia, functioneaza ilegal, mebrii se imbogatesc constant etc etc. Ma, inculti sunt aia care nu se prind cum ne fura astia zi de zi nu telespectatorii OTV. E simplu, cui nu-i place sau probabil nu intelege sau nu vrea sa inteleaga pt ca se ghideaza in viata dupa aceleasi tehnici de imbogatire prin jaf sa mute domne canalul si la revedere!!!

    PS: @ George Hari Popescu: a declarat si la tv averea sa, si pe langa masinile de lux a zis omu ca mai are si elicopter si avion, care e ma problema? Are si el 10-20 de mil. de euro avere si gata ciuda pe el. Da mogulii magici si arhicunoscuti care au toti peste 1 miliard de euro nu sunt de condamnat ha?

    Sper ca nu mi-am pierdut timpul degeaba si o sa intelegeti ceva si actionati fiecare cum va indeamna constiinta.

  6. YODA Reply

    @Iulian Comanescu

    1.Nu vad rostul povestirii de catre Dan Diaconescu acelor detalii cand lucra la trustul INTACT. Faptul ca i-a luat casa inapoi si aparatul video, este alta problema, dar sa nu ne spuna noua ca este patron de televiziune.
    2. Regulile trebuie respectate: intr-o tara europeana unde exista niste norme, nu poti da in prime-time imagini cu un cadavru fara cap;

    3. Dan Diaconescu se victimizeaza;

    _______________________
    In legatura cu Media Pia: de ce nu pui un banner aici pe blog cu trimiere la el pentru a fi mai cunoscut ? 😉

    Eu as pune la mine pe blog un banner cu MediaPia

    O zi buna la toata lumea

  7. Valentin Reply

    Diaconescu Dan asta e un complexat… Acest Ashkiutzta al mass media, un interlop prin gena, este o caricatura de om care normal ca atrage telespectatori de tip “manea-telenovela”. Aici intervin doua aspecte, in aparenta antagonice. O data ca nu sunt de acord, in principiu, ca un post TV sa fie desfiintat – nu-ti place, apesi pe butonul telecomenzii. Insa daca el calca pe bec sistematic, atunci trebuie inchis. ZERO TV a demonstrat cum NU se face presa si la o analiza serioasa, el rezista cu brio unei aprecieri, conform careia soarele lumineaza in mod egal atit matraguna cit si petunia. Pe de alta parte, postul asta e util, in conditiile in care este un “turnesol” al situatiei media din Romania. Inadaptat si crancen de inconstient de nimicnicia sa, D.D. isi cam fredoneaza cantecul de lebada…

  8. Iulian Comanescu Reply

    Marian S: mulţumesc.

    Doctoru: Diaconescu le-a prezentat aşa cum le vede el la OTV. Eu le prezint aşa cum le văd eu pe mediapedia, dincolo de faptul că monologurile lui de 9 ore sunt imposibil de preluat ca atare. N-am mari afinităţi cu el, mi se pare doar că în ultimele seri a spus lucruri interesante. Din ceea ce-mi zici, se pare că nici tu şi cu mine nu avem afinităţi, prin urmare – succes.

    Yoda: de acord că Diaconescu se victimizează şi face ce face la OTV cu un scop. Ţin totuşi la povestirile lui în măsura în care reprezintă istorii reale despre modul cum s-a clădit business-ul numit presă în România. Am trimis un mail la Antena 1 să vedem dacă n-au amendamente sau ceva de genul ăsta, tocmai fiindcă realitatea prezentată de Diaconescu nu poate fi completă.

    Cu bannerul – M-am gândit la asta, dar mediapedia m-a luat puţin pe neaşteptate. Am pomenit-o aici, într-o doară, acum câteva zile şi m-am trezit cu vreo 7000 de pagini afişate până azi. Drept pentru care trebuie ca eu şi amicii care mă ajută să tragem tare…

  9. sadwank Reply

    in urma articolului de pe hotnews, ieri seara, cind navigam pe canalele de pe tv-ul meu, am zis sa stau mai mult de 3 minute pe OTV. Si am ramas pina la sfirsitul emisiunii.
    Dom’le, e fabulos ce povesteste omu’ asta! Daca e adevarat ce spune (si, sincer sa fiu, nu mi s-a parut ca minte) atunci e grav ce se intimpla (sau s-a intimplat) in tara asta. Povestea, pe scurt, e ca un om important din regimul din 2002, care avea multe case, a dorit sa devina partener de afaceri la OTV-ul de atunci. Aceasta personalitate ar fi dorit sa preia gratis 51% din actiuni, urmind sa trimita publicitate in valoare de 800.000 de euro/luna. Diaconescu afirma ca inchiderea postului s-ar fi datorat tocmai in urma refuzului sau de a ceda aceste actiuni.
    Mai interesanta e povestea cu obtinerea licentei pentru DDTV si, mai ales, cu recuperarea celei pentru OTV. Daca aceste lucruri sint adevarate, atunci intr-adevar membrii CNA ar trebui sa-si dea demisia.
    Totusi, Diaconescu face o mare magarie pretindu-se la un santaj murdar: nu da numele personalitatilor implicate, numai pe cele ale membrilor CNA implicati.

  10. Sorin Aradean Reply

    Iulian, OTV este nimic mai mult decit o scursura de televiziune, un jeg inimaginabil, pe care nici o dezvaluire adusa pe ecran nu il poate ridica din acest statut perpetuu pe care si-l va pastra pina la inchidere. Este un post care doar potenteaza perpetuarea si inmultirea con-cetatenilor nostri ce poseda gusturi adinc indoielnice…

    In august am fost in concediu in Grecia, pe Sithonia. N-am prea dat de romani, dar intr-una dintre zile mi-a fost dat sa vad un conational, specimen care cu siguranta se desfata seara de seara cu balacarelile lui Diaconescu. Stau la o terasa destul de populata si vad un tip cu privire de buldog, usor cetoasa, in pantaloni treisferturi (vorba lui Liiceanu, asemenea pantaloni nu sint nici lungi, nici largi) zic tipu’ avea asemenea pantaloni, umbla la bustul gol si, bineinteles ca burta enorma i se revarsa peste pantaloni. In plus, il aud strigind din rarunchi : te bag in p… matii de ciine, vino sa-ti pun zgarda odata (strigata unui pudel negru ce se invirtea printre picioarele noastre). Asemenea oameni genereaza si perpetueaza OTV-ul. Crezi ca e o speculatie? O exagerare? Eu zic ca e o certitudine…

    Iulian, din cite stiu tu esti la origini bucovinean. Iti propun sa te indepartezi de Bucuresti, du-te in Bucovina, stai de vorba cu oamenii de acolo, umple-te de specificul uman al zonei citeva zile la rind, dupa care porneste TV-ul si pune pe OTV. Sa-mi spui apoi daca vei reusi sa nu adopti involuntar grimasa omului supus unui disconfort total, al contactului cu non-valoarea media in starea ei pura.

  11. dea Reply

    Mai dragilor, e evident ca Diaconescu incearca sa se victimizeze , INSA: cum puteti sa nu-l credeti , in conditiile in care stiti cu totii cum traiti si cum va sunt incalcate drepturile sistematic, cum ipocritul de Nastase a scapat de procese just like that, cum dati cu totii spaga de la cel mai jos nivel , de ce nu credeti ca la nivel ‘inalt’ ( inalt ierarhic, nu merita cuvantul asociat altfel cu cei care ne conduc) e mult mult mai rau? Oricum cred ca ar trebui desfiintat CNA, iar in locul lui sa existe un mare si inteligent soft care sa caute cuvintele ‘cheie’, cum se intampla in SUA si Ca., unde emisia e cu o secunda in urma difuzarii, tocmai pt. a se sputea controla astfel de incidente. In rest… fiecare are o telecomanda, nu? Si apropos de Antena 1 si Protv, chiar azi am vazut minori la stirile lor ale caror fetze se difuzau, pt. ca participasera la campania ‘O sansa la viata’, chestie care contravine regulilor CNA, si sa nu mai vorbesc de minutele de publicitate excesiva si abuziva ( care din cate stiu nu are cum sa depaseasca 12 min.intr-o ora) . De cate ori nu vi s-a intamplat sa uitati ce urmareati, de ex. la protv, din cauza promouri-lor si a publicitatii? Asa ca, mie OTV mi-e egal daca dispare sau nu, dar atunci odata cu el sa se duca si alte posturi care incalca aceleasi reguli. Iar CNA… niste functionari care in mod cert se imbogatesc, sau cel putin traiesc bine pe seama nervilor nostri. Mai vorbim.

Post your thoughts