Dacă nu facem nimic cu Codul civil, o s-o pățim din cauza lui și merităm ce-o să pățim

Ieri, la Antena 3, despre libertatea de exprimare și Ziua Presei, cu, în ordine alfabetică: Ioana Avădani, director al Centrului pentru Jurnalism Independent, Andrei Bădin, senior editor Antena 3, eu, Camelia Spătaru, fost purtător de cuvânt în Guvernul Tăriceanu, Andreea Stroe de la Știri.

Partea I

Partea a II-a

Mulțumesc Videonews.ro pentru cele două părți, pe care nu le-am pus aici ca să mă văd pe mine, mai ales c-aveam niște dinți bușiți și am vorbit cam în pungă toată emisiunea, sper că se-nțelege ce spun. Problema e alta: proiectul de Cod civil, despre care vorbește Ioana in extenso, mai ales în partea a doua, e o bombă cu ceas pentru ziariști, bloggeri și mai oricine altcineva se ocupă cu comunicarea publică. CJI-ul s-a luptat cu toată povestea asta, dar presa a fost destul de inertă când a venit vorba de toată povestea, cu toate comunicatele ONG-urilor implicate și altele. Ce fac eu aici e să pun pe tavă reputația mea, atâta cât este, și să rog colegii (și bloggerii, cei pe care-i preocupă astfel de chestii abstracte) să țină aproape de subiect, vorba magistrului cu bretele. Înțeleg că miercuri mai e o tură de consultări la Comisiile Parlamentare.

De data asta nu e vorba de un meci între grupuri media sau de discuții din interiorul breslei. Dreptul la liberă exprimare este amenințat în mod serios, iar simplii cetățeni (o parte sunteți voi, cititorii mei) trebuie să fiți preocupați de asta. Încercați să ne înțelegeți, nu e vorba de interesul nostru propriu și personal. La TV, mai sus, suntem câțiva neni care și-au pus cât de cât sacii-n căruță, o să se descurce cu toate constrângerile astea 🙂 Dar dacă vine vorba de interesul public…

Miza e, prin urmare: cum putem explica publicului că toată treaba asta îl privește?

25 thoughts on “Dacă nu facem nimic cu Codul civil, o s-o pățim din cauza lui și merităm ce-o să pățim”

  1. man, fara suparare, dar credibilitatea presei este sub-zero. de aia nu se mai agita nimeni. cam nimanui nu-i mai pasa de presa. numai articole/emisiuni la comanda, care nu ofera informatie ci sentinte si mistouri de 3 lei. cui sa-i pese de ele?!

    ai vazut multa lume sa-i ia apararea “tigancii imputite”? (in afara de colegii din breasla).

    final apoteotic: culegeti ce ati semanat, baietii. succes!

  2. Alexander: Există oameni care intră aici și nu sunt ziariști, de pildă. Nu-i așa. Singrul motiv pentru care mai scriu e că sper să am un public și uneori îl și ating.

    habarnam: dacă credibilitatea presei era sub zero nu cred că se chinuiau politicienii să ne-nfunde codul psta civil pe gât. Fix asta am zis la TV, în secunda aia mi-am dat seama că contăm.

    Omar: nu cred că e mare scofală. E o părere, nu o inforamție din interior. Știu că știi că sunt implicat și în “După bloguri”, dar la a cincea mână și relaționez cu oamenii de la F 5 care tot anunță lansări 🙂

  3. @comanescu: dude. hai las-o in colo de smecherie. dar totusi, daca contati asa tare, de ce nu reusiti sa miscati ceva, atunci cand chiar va doare?!

  4. Habarnam: contăm chiar dacă nu știm să ne mișcăm. Eram întristat de o specie de complicitate dintre politic și presă, iar paragrafele alea citite de Ioana Avădani sunt în schimb cu dedicație la presă. Nu prea e complicitate acolo… decât cea născută din prostia noastră, a jurnaliștilor, de a nu sancționa toată treaba.

  5. bai, ce stam sa dezbatem acum aici daca conteaza sau nu ce scrie comanescu pe blog.. pentru mine conteaza. si nu vreau sa-mi incalce nici un cod civil libertatea de exprimare. conteaza ca naiba! publica comanescule un articol cu prezentarea deabaterilor in marginea codurilor, ca-l postez si eu pe blog. sau da-ne filmuletele astea cu optiune de embed :D.

  6. In primul rind tre sa recunosc ca m-am distrat nitel la cochetariile alea cu de ce nu a transmis cotroceniul salve de tun in cinstea presei… Amuzanta asteptare. La ce ne folosea nu as putea spune. Daca ar fi transmis felicitari si urari de bine aparea intrebarea cit de sincere erau urarile.

    Doi: doamna Avadanei are o mica problema de logica la partea cu rolul educativ al presei. Deci presa, ca obiect de comunicare cu masa nu poate educa. Pina aici okay. Am inteles din asta ca nu poti sa educi decit individual, ca e vorba de criterii de baza etc. Dar, tot doamna Avadeni spune ca presa ofera modele proaste si omul se ia dupa modelele astea si spera sa ajunga si el un luceafar al huilei. Pai unde e logica? Daca tot putem noi presa, media, sa oferim modele, de ce nu poate presa, media, sa ofere modele firesti, care sa educe si care sa ridice nivelul? Parerea mea este ca orice bun public trebuie sa aiba in substrat nitica educatie. E drept ca parintele si educatorul are primul rol. Dar educatia nu se incheie la 7 ani. Sau nu ar trebui sa …

    Trei: Cred cu tarie ca in Romania ar fi bine primita o televiziune de nisa de tip Discovery. Sigur ca nimeni nu crede in apetitul prostimii pentru cultura. Asa a fost si inainte de Discovery… S-a gasit baiatul ala sa sparga usile si sa reuseasca intr-un final glorios sa determine contrariul. Se pare ca nu invata decit unii, altii mereu, din experientele deja incercate. Noi incercam tabloidizarea de fo 20 de ani si nu am reusit inca sa iesim din bucla. Iar aia care ies sint repede pocniti sa intre indarat.

    Patru: Cit te priveste pe mataluta, domnule Comanescu, a meritat sa-mi ascut urechile ca sa inteleg vorbele-ti ciuntite de dinti.  Spumos, cu cifre si (auto)ironie. Ca de obicei.

  7. am lasat ieri un comentariu care vad ca nu mai apare. si nu e prima data. poti sa arunci o privire in lista de mesaje filtrate? (username-ul era trustman)

    si apoi poti sterge acest comentariu. scuze, dar nu am gasit aici o adresa de email la care sa-ti scriu

  8. Imi pare rau dar trebuie sa fiu vreo 99% de acord cu userul habarnam, chit ca pe mine ma enerveaza anonimii iar pe de alta parte nu ma ascund sub anonimat; cind am ceva de spus spun cu gura mare si imi asum responsabilitatea.
    Presa de azi ilustreaza stralucitor proverbul “fiecare pasare pre limba ei piere“. Codul civil ne “arde“ intr-adevar pe toti dar din pacate presa nu mai este stindardul sub care sa ne incolonam. Ai dracului baieti destepti au oamenii astia, au stiut cind sa loveasca.
    Ia-n vedeti, oameni ai presei, pe cine aveti printre voi ?

  9. bai baiatule. vad ca tu nu reusesti sa pricepi nimic din viata asta. unde dracu traiesti? sub pamant? in aer? habarnam a facut cea mai buna descriere a situatiei presei romanesti. este genial ce a spus acest tip si incredibil de real. reveniti cu picioarele pe pamant. sunteti zero barat! presa romaneasca, indiferent cat va ridicati voi in slavi, are o imensa problema de credibilitate si de valoare. nu mai ai ce sa citesti in ziare, nu mai ai la ce sa te uiti la tv, numai isterici si distrusi, numai fatuci terminate! codurile sunt o aberatie, dar presa a stat mereu in genunchi, asa ca oricum nu va afecteaza. sunteti slabi, extrem de slabi si ma intreb cu o imensa curiozitate cand o sa incetati sa mai tocati milioane de euro pe programe de profesionalizare, seminarii, intalniri, din care sa nu iasa nimic. TREZIREA, altfel muriti. Si sincer nu ne-ar parea rau deloc, pentru noi ar fi mult mai bine…

  10. Marian, Cristi, habarnam: chestia asta cu “voi, presa” merge mai bine cu sectoristul care îți bate la ușă și zice “poliția”.

    Mai bine vorbiți cu Comanescu, mai ales că nici măcar nu prea mai sunt jurnalist, fac bani din alte chestii. Dacă aveți să-mi reproșați ceva v-ascult.

    Sau dați pe OTV, de ce nu?

  11. Intrebare : daca pt audio-vizual exista lege si CNA, pentru presa scrisa n-ar trebui sa existe “ceva” asemanator ?
    De ce presa scrisa sare in aer de fiecare data cand se pune aceasta problema ? In 20 de ani nu a fost capabila sa-si formuleze propriile
    principii deontologice …
    Daca acest “cod” al presei scrise ar exista si ar fi respectat cu sfintenie de
    breasla , ar fi mai greu cu influentele de tot felul…
    Pe de alta parte, miscarea sindicala a breselei este destul de firava si faramitata…din cand in cand mai iese la bataie Mediasind-ul…

  12. Vetanase: presa scrisă e la cheremul unor “bătrâni” ca mine, care sunt alergici la reglementări, fiindcă au prins 1989, de aia cred că sărim în sus. CNA e un organism controlat de politicieni în mare, care face diferite lucurri benefice și adesea se pronunță în ce vrei și ce nu vrei. Sunt diferite sisteme legislative, eu aș opta pentru foruri care să autoreglementeze, unele din CNA-urile din țări dezvoltate sunt organizații ale breslei.

    Dar cum nu fac eu legile în țara asta…

  13. @comanescu
    ma asteptam la raspunsul tau arogant si plin de superioritate… pacat ca nu ai alte argumente decat sa te ascunzi sub mantia de blogger. cat despre legea presei, treaba sta cam asa: noi, presarii, cei mai culti, frumosi si destepti dintre romani vrem sa primim de toate, sa “scrim” cat vrem si cum vrem fara sa ne documentam, dar sa nu oferim nimic in schimb sau sa ne controleze cineva actiunile. ca doar nu vrem sa se descopere santajele, agresiunile, minciunile, atacurile la persoana, nesimtirea, amatorismul, incultura si lipsa de orice principii…

  14. Ceusescu era ingrozit sa nu-l vorbeasca lumea de rau si a patit fix ce se temea.
    Tunami-ul barfelor unui popor nu-l opreste nimeni. Doar incostientii si naivii cred ca pot face lucrul asta. Le urez spor la treaba in munca lor sisifica si inutila !
    Asta ca sa avem si noi de ce ne distra si ce scrie !
    Salutari!

  15. Cristi: măi, să știi că așa e. Noroc că se găsește câte-un vierme disruptiv de subsol, fără nume, față, bibliografie și în general viață care să ne pună la punct.

  16. mama, maretule Comanescu, cum m-ai facut tu din tasatura, bai baiatule. sunt jignit, umilit si ma voi auto-pedepsi pentru indrazneala :):):)

  17. Hai mai cristi (cu c mic) anonimule, nu de viata lui Iulian Comanescu trebuie sa te iei tu acum. Ca el s-a trezit la timp si mai face pe ziaristul din cind in cind. Zice o vorba populara ca la batrinete oamenii se aduna pe acasa. Simt eu ca tu ai treaba cu genul otevistic si genul tonomat, nu-i asa ? Asculta la mine, macar astia sunt cinstiti. Tonomatele au eticheta la vedere iar otevistii fac scandal de dragul scandalului. Pacat ca nu vezi mai adinc, acolo unde exista cu adevarat problema. Zi si tu un nume, doua, ce mama dracului ?

    Pentru Iulian si pentru cei implicati: vi s-a intimplat vreodata sa intrati intr-o casa iarna, pe post de musafiri, sa nu vedeti in fata ochilor din cauza fumului de tigara si sa va mute nasul din loc mirosul din casa aia ? Asa se intimpla cind intri de afara de la aer curat si vezi ce este inauntru. Cam asa e si cu presa asta de care faceti atita caz, fie ea scrisa, audiovizuala sau bloggeristica, mai nou. Cei prea implicati nu au cum sa vada. Pacat.
    Am revenit cu precizari la afirmatia mea de mai inainte, afirmatie care vad ca este intarita si de ideile altora.
    ASTA NU INSEAMNA CA NU SUNT DE ACORD CU SEMNALUL DE ALARMA TRAS DE IULIAN. Dar Petrica striga degeaba acum, satul isi aminteste cu durere pacaleala precedenta cu lupul care nu mai venea… al dracu` lup, acuma vine. Pe cine alegem drept păstor ?

  18. Marian: mai zic odată ce-am zis acolo – dacă presa era chiar în totalitate varză, nu se băgau bombițele alea în proiectul de Cod civil. În rest, crede-mă că nu de bucurie m-am cărat în colțul ăsta de internet, după ce ani de zile am lucrat la tot felul de chestii cu nume mare. Sunt tot felul de oameni și de lucruri pe care le respect în media “majoră”, dar de la un punct încolo nu mi-am mai găsit locul acolo.

    Înțeleg prin urmare frustrarea și supărarea publicului, senzația de fum. Dar nu nesimțirea unor pseudonime care vin p-aici și în loc ca eventual să-mi ceară socoteală pentru ce fac eu mă învinovățesc pentru alții.

  19. Pai mai zic si eu odata, daca tot n-am fost inteles pe deplin: nu toata presa e varza ci o mare parte.
    Iar acum, cind publicul e debusolat, este mult mai usor sa-i dai la gioale si presei si oricui altcuiva care mai latra la luna.
    Cit despre domnul “cristi“ eu ii zic ce se spune de obicei la cununia civila: cine are ceva de spus sa o spuna acum sau sa taca dracului din gura pentru totdeauna.

  20. Este inexplicabila graba cu care guvernul pregateste aceasta schimbare a codurilor , si modalitatea de adoptare a acestora , adica prin asumarea raspunderii guvernului .
    Dupa umila mea parere , guvernul este vizibil deranjat de avantul pe care a capatat libertatea de exprimare .
    In 2001 , mass-media a facut un pact de sase luni cu puterea politica si libertatea de exprimare ajunsese in situatia de a fi doar o vorba oarecare , fara nicio valoare .

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *