Cum se fac discursurile politice la noi

Dorina Guţu face pe Masterat politic puţină teorie despre ce-ar trebui să fie un (scriitor de) discurs politic. Vin şi eu cu un pic de practică, de-a noastră, românească:

– majoritatea discursurilor se ţin în Parlament, drept pentru care se scriu la limita de minute a partidului respectiv. La un partid mare, asta poate însemna vreun sfert de oră, mult peste graniţa suportabilului – oricare te-ai gândi că e adresarea, colegii tăi de Cameră sau publicul de la televizor, în caz că şedinţa e transmisă în direct
– interesant e faptul că în campania pentru referendum, şedinţele-cheie din Parlament au făcut rating, chiar în aceste condiţii, atunci când au fost transmise in extenso pe TVR. Analiştii care-şi dădeau cu presupusul pe televiziunile de ştiri au fost mai puţin căutaţi decât discursurile masive ale politicienilor
– politicienii români tind să fie exhaustivi. Adică să ţină discursuri “pe liniuţe”, care întorc problema pe toate feţele. Este drept că ăsta e un gen de gândire programatică normal, dar oratorii de succes contemporani se referă adesea la un anumit lucru, pe care îl detaliază şi cu care merg spre concret. Discursul politic românesc evoluează în zona abstracţiunii medii, a punctelor de program, iar alegătorul realizează destul de greu cum îl afectează direct aceste abstracţiuni. Omul care ştie să aterizeze în concret, să vorbească despre poduri, ostatici, justiţie şi altele în mod specific e Traian Băsescu
– tonul inflamat, nimicirea retorică a adversarului ne pot întrista, dar se găsesc şi pe alte meleaguri şi, în plus, au o anumită eficienţă. Probabil, totuşi, că un discurs care vizează mai puţin adversarul politic ar putea fi testat în România. Critica e cea mai la îndemână armă, iar apetitul românesc pentru ea se vede peste tot, de la forumurile de net la coada la pâine
– senzaţia de inconsistenţă referitoare la discursul politicienilor vine din lipsa acţiunii politice pe care acest discurs să o ilustreze. Ştim ce tămbălău s-a stârnit când cu suspendarea şi, mai nou, cu pensiile. Nu discut justeţea celor două acţiuni, ci faptul că ele au existat.
– politicienii români sunt, ca şi editorialiştii români, reactivi. Fiindcă au prea rar iniţiative de promovat prin discurs, totul se reduce la o polemică greu de înţeles pentru neiniţiaţi. Vi s-a întâmplat să deschideţi pe Realitatea TV într-o după-amiază în care lumea se certa pe nu mai ştiu ce temă şi să nu înţelegeţi nimic? E normal, fiindcă era vorba de nişte reacţii la reacţii la reacţii. Disputa politică românească are sens dacă e urmărită la modul “microbist”, cu atenţie maximă şi pas cu pas. Oamenii obişnuiţi nu au timp de aşa ceva.

  1. Dan Reply

    politicienii romani sunt needucati.
    Sunt neprofesionisti o mare parte dintre ei.
    Oamenii needucati si neprofesionisti sunt reactivi.
    Nu conteaza ca sunt politicieni sau nu .

  2. me Reply

    In ziua de azi doar la nivel f inalt mai pare suportabil un discurs clasic (presedinte, prim ministru), dar si acolo, doar daca e ceva f important de comunicat si trebuie pastrata o durata rezonabila (uneori, de multe ori, basescu are discursuri prea lungi).
    In rest, pariez pe vorbirea “libera”, dar pt asta trebuie multa spontaneitate si putin talent actoricesc. De aia are succes basescu, ca spune unele discursuri de parca ar vorbi liber. Si tot de aia nu are succes geoana, ca e pierdut cind se termina hirtia..
    Din pct asta de vedere, adica cine poate si fara ciorna de acasa, e f usor sa imparti politicienii nostri in 2 categorii.

  3. Semantic Reply

    Sa nu dam credit doar factorului educatie, cel putin atat vreme cat educatia nu este factorul major care legitimeaza politicianul in Romania. Politicianul roman, in primul rand, nu se impune pentru ca este bun comunicator, educat si “cult in cap”, iar in al doilea rand, cultura politica romaneasca este refractara la valori si abordari rationaliste, evoluand mai mult in zona loialismului, parohialismului si a surselor de putere.
    Politicanul roman eficient in comunicarea politica este ori un “fost” foarte bun manager in sectoare “speciale” ( inalta tehnolgie, limbi straine ca baza profesionala, rigurozitate in proceduri si rutina organizationala, repetate evaluari profesionale, medicina, sect.militare) ori din “rezerva de cadre”. Deh! cashain’tenis!
    Nici aceste doua categorii nu produc discursuri politice memorabile insa compenseaza prin capacitate mai mare de adaptare la situatii concrete, comunica bine in contextul unor eveniemte, momente politice decisive: revolutie, mineriade, greve, campanii electorale, crize..
    Nu ar trebui sa ignoram si faptul ca discursul politic sub impactul mediei nu mai este ce a fost ca instrument al vietii poltice, saracit de ritualurile clasice a la Caragiale.
    Multi alegatori sunt inca martorii directi ai unor discursuri politice ceausiste , asa ca prefera mediatizarea fragmentata si comercializata a discursurilor.
    Pe scurt, discursul politic pierde oricum teren in fata “tehnologiei evenimentului politic”, virtualizarea si online-ul arunca in derizoriu ani de traditie si norme.

  4. Iulian Comanescu Reply

    Semantic: ai pus punctul pe i cu chestia cu tehnologia evenimentului politic. Acţiunile devin mai importante decât vorbele, în epoca televiziunii.

  5. Ion Bargan Reply

    Apreciez punerea în discuție a discursurilor românești. Tocmai am citit un articol publicat în the Washington Post despre scriitorul de discursuri ale lui Obama pe parcursul ultimilor doi ani, inclusiv campania electorală. Discursurile actualului președinte american au ieșit bine deoarece s-a lucrat mult. Uneori, câte două zile la un text rostit timp de 15 minute.

Post your thoughts