Cum se creează o legendă

Arestarea de săptămâna trecută a “măcelarului din Bosnia”, Ratko Mladici, riscă să potențeze curentul de opinie ultranaționalist în Serbia. Desigur că masacrul de la Srebenica și alte crime de război sunt certitudini istorice și nu pot rămâne nepedepsite. Dar cele câteva mii de manifestanți adunați la Belgrad pe 29 septembrie au motivele lor pentru protest.

Serbia a ajuns foarte departe în procesul de aderare la Uniunea Europeană, dar UE nu vine, pentru sârbi, ca pentru români, în chip de vaccin gratuit cu prosperitate și stabilitate. Spre deosebire de noi, politicenii și opinia publică de peste Dunăre au fost foarte preocupați de apropierea de NATO în chip de condiție necesară și prealabilă a aderării la Uniune. Or NATO e tocmai dușmanul de moarte al Serbiei din cel de-al doilea dezastru prin care a trecut țara în anii ’90, la sfârșitul lor. Cu alte cuvinte, din cauza aceluiași NATO, Uniunea Europeană este pentru sârbi o opțiune validă, dar una care implică un sacrificiu politic și istoric, cu aspect de logodnă grăbită cu fostul dușman.
Până la arestarea lui Mladici, singurul punct nevralgic referitor la aderarea Serbiei la UE era colaborarea statului sârb cu Tribunalul Penal Internațional pentru Fosta Iugoslavie, cel care îl va judeca pe generalul sârb pentru genocid și crime de război. Cu Mladici în spatele gratiilor, calea Serbiei către UE este, în consecință, aproape netedă.

Însă totul are aspectul unui troc pe față, cu atât mai mult cu cât pe capul lui Mladici guvernul sârb pusese un premiu de 10 milioane de euro, iar cel american, unul de cinci milioane de dolari. Pentru un fanatic, povestea ar putea căpăta o aură de western romantic, deși prea puțin din ce s-a întâmplat în timpul războiului în fosta Iugoslavie a fost așa. Sârbii moderați, în schimb, consideră, mai degrabă, că după înfrângere, țara lor a plătit cu asupra de măsură prin curți internaționale, controlate de foștii dușmani, în timp ce alte personaje politice proeminente, dar controversate din restul fostelor republici iugoslave au murit în patul lor, eventual încărcate de onoruri.

Desigur că acestea nu sunt motive pentru lăsarea în libertate a lui Mladici. Însă fostul general, pe jumătate paralizat și în vârstă de 68-69 de ani, riscă să obțină mult mai multă simpatie din partea publicului decât Miloșevici; chiar și pe seama acestuia s-au elaborat teorii ale conspirației.

În privința lui Mladici, n-ar fi exclus să apară ideea că acesta s-a sacrificat pentru a atrage atenția sârbilor asupra servituților pe care le presupune Uniunea Europeană. Desigur că asta nu va împiedica aderarea, dar va potența un curent anti-european deja real și fundamnentat ideologic de războaiele din anii ’90.

E drept, istoria o scriu învingătorii. Dar dacă aceștia nu se pricep, uneori ea capătă un aspect opus de cel pe care aceiași învingători l-au dorit.

Articol scris pentru ediția de miercuri, 1 iunie 2011 a “României libere”

Share this...
Email this to someoneShare on LinkedInShare on RedditTweet about this on TwitterShare on Facebook

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *