Cum să te răzbuni pe istorie

În mijlocul Nicosiei, în mijlocul zilei, o casă fără acoperiș, tencuială și uși își așteaptă vizitatorii. Casa e distrusă, dar curată. Și goală, nu din lipsa acoperișului: la Nicosia plouă foarte puțin, în ianuarie sunt 17 grade. E însă august, iar la 40 de grade locul e nepracticabil până seara.

După apus, bogații Ciprului, turiștii cu bani și expații împânzesc locul cunoscut sub numele de 74, după anul conflictului cu turcii. Cu excepția igienizării, a meselor, scaunelor și barului, la care se adaugă câteva afișe retro, casa e în starea în care au adus-o bombardamentele de acum 40 de ani. Atunci, în august, armata turcă a invadat Ciprul de nord în urma unei lovituri de stat date de o grupare politică grecească unionistă, lovitură care l-a silit pe președintele în exercițiu, Arhiepiscopul Makarios, să fugă de pe insulă.

Ca și casa fără acoperiș, numită azi 74, lucrurile au rămas cam la fel de atunci. În Famagusta, există chiar o suburbie-fantomă, Varosha, în care casele și hotelurile altădată luxuoase se degradează, dincolo de un gard păzit de soldați turci. 74 e însă un fel de apendice al altei clădiri, o construcție tradițională, cochetă, pe care scrie Chateau Status. Restaurantul barului – sau, mai bine zis, 74 e barul restaurantului. Imobilele aparțin familiei Hadgioannou, o familie bogată. Iar familiile bogate – Lordos, Shakiolas – au mare trecere în Cipru, spre deosebire de mogulii noștri, fiindcă, printre altele, au reclădit ce aveau în Ciprul de nord în zona neocupată și au dat de lucru foștilor angajați, ajunși refugiați, care până atunci se hrăneau din ajutoarele Crucii Roșii.

Chateau Status - exterior

Chateau Status e în secolul al XIX-lea pe din afară și în secolul al XXI-lea pe dinăuntru. Exteriorul tradițional, impecabil renovat, contrastează cu interiorul contemporan, cu aer condiționat la discreție, unde se servesc feluri de pește și vinuri albe subțiri, în beat-uri de trip-hop. Afară, în grădina toridă la prânz, mai sunt câteva spații – săli sau pajiști – amenajate pentru evenimente mondene și nunțile din care ciprioții au făcut o afacere rentabilă.

Chateau Status - Interior

Peste gard, fâșia de demarcație dintre zona ocupată și Cipru rânjește la petrecăreți. Pe un petec de iarbă arsă se vede o poartă de fotbal abandonată la vremea conflictului. Turcii de dincolo sunt cumsecade, spun oamenii de la Chateau Status. Avem petreceri aici, ar putea să se plângă de muzică, n-o fac.

Chateau Status - No Man's Land

Phokionas Hadgioannou, moștenitorul imobilelor, a deschis restaurantul în casa bunicilor în 2007, la patru ani după deschiderea graniței dintre zona ocupată și cea controlată de Cipru. Ideea s-a dovedit foarte bună, din moment ce la Chateau Status a fost, printre alții, Joe Biden, care a vizitat Ciprul în mai 2014. Or dincolo de toate detaliile de mai sus, încadrabile la capitolul curiozități istorice, tocmai aici e sensul poveștii: ciprioții au reușit să transforme o tragedie națională într-un motiv de hedonism și sărbătoare, dar și într-un brand turistic neoficial.

Campania de promovare oficială are sloganul “Cyprus in Your Heart” – “Cipru în inima ta”. S-a lansat în 2011, a costat 19 milioane de euro și se leagă de reputația de insulă a Afroditei, care s-a născut din spuma mării în apropierea orașului Paphos, aflat în vest.

Formula repetitivă din spot e “in no time”, “într-o clipă”, și se leagă de varietatea Ciprului. Distanțele dintre Templul Afroditei, bisericile din secolul al XI-lea, satele UNESCO din munți, catedralele gotice transformate în moschei din Nord, plajele premiate, fortificațiile venețiene și cluburile de pe Mackenzie Beach pot fi parcurse în cel mult o oră, o oră și ceva, datorită dimensiunilor insulei și autostrăzilor ireproșabile – care sunt o porție de agrement în sine pentru români. Turiștii vor, totuși, să vadă 74, să treacă în zona turcă a Nicosiei pentru Moscheea lui Selim al II-lea, fostă Sfânta Sofia, să se învârtă cu mașina în jurul Varoshei, orașul-fantomă, și să facă poze pe ascuns caselor și hotelurilor distruse. Nu e vorba de suferință exhibată: trebuie să insiști puțin ca să ajungi la povești, iar acestea, sunt, de regulă, personale, fără patos, politică și politicieni.

Bineînțeles că acest gen de povești nu au cum să încapă într-un spot de promovare turistică: chiar dacă ar fi în logica marketingului clasic, e vorba de lucruri prea delicate politic. Proprietarii barului 74 au știut însă să se răzbune frumos pe istorie. Așa au făcut și albanezii, cu piramida lui Enver Hodja, cel mai sinistru stalinist al Europei de Est. După ce dictatorul a murit, în 1985, fiica lui, Pranvera, i-a proiectat și comandat o piramidă, unde ar fi trebuit să ajungă rămășițele tatălui. Cum comunismul a căzut la scurt timp, albanezii au transformat piramida într-un soi de mall, pe care, în 2006, când am fost eu acolo, flutura un banner uriaș cu Întoarcerea mumiei.

E clar de ce primul lucru pe care vor să-l vadă turiștii străini în România e Casa Poporului. Noi nu am știut însă să facem din ea ceva cu sens. Fostul Palat al Republicii s-a transformat în Palat al Parlamentului. În loc să ne răzbunăm pe istorie, istoria s-a răzbunat pe noi.

Articol scris pentru ediția de joi, 21 august, a săptămânalului Dilema veche.

Post your thoughts