Cum poți să te faci de rușine pe Facebook, cu un nume fals și un e-mail adevărat

Dacă vrei să te înscrii sub un nume fals cu un e-mail bun/cunoscut, Facebook te trădează. “Nu e un bug, e o funcționalitate”, se zice uneori despre astfel de lucruri, dar în fine, uitați ce-am descoperit într-o recentă vacanță, când, ca tot omul, am zis că e cazul să pierd niște ore pe marele site de socializare, pe care îl știam doar în linii mari.

Printr-un buton din dreapta jos, “Invite friends to join”, Facebook te invită să-ți dai parola de Gmail/Yahoo Mail/Hotmail, ca să culeagă din Address Book-ul de-acolo prietenii care se află și pe site-ul social. Am făcut asta și am obținut o listă lungă de contacte care sunt și pe Facebook.

facebook_bug

Aici apare bug-ul sau funcționalitatea, cum vreți să-i spuneți: Facebook îți dă numele asociat cu adresa de e-mail pe care o cunoști. De regulă, Popescu sau Ionescu din e-mail sunt tot Popescu și Ionescu pe FB, dar nu totdeauna. Am găsit două cazuri de oameni care se jucau cu o identitate ascunsă: o doamnă măritată, cu copil, și un om de asemeni serios.

Sigur că oamenii respectivi n-au făcut nimic scandalos cu identitățile false. Dar, dacă stai și te gândești la faptul că au socotit necesar să se disimuleze, Facebook le-a dejucat în orice caz intențiile malefice.

Morala poveștii e destul de clară: dacă vreți să vă jucați cu un pseudonim pe Facebook (nu văd de ce ai dori să faci asta, dar e treaba fiecăruia), nu-l asociați cu adresa de e-mail folosită în corespondența serioasă. Cineva o să se prindă și o să se mire.

UPDATE:“Duamne” spune că la aceleași rezultate putem ajunge și prin căutarea după e-mail: Search for people >> Enter a name or email. Deci ar fi mai curând feature decât bug, dar uite că sunt cel puțin doi oameni care nu știu despre asta, cei pe care i-am menționat 🙂

Share this...
Email this to someoneShare on LinkedInShare on RedditTweet about this on TwitterShare on Facebook

15 thoughts on “Cum poți să te faci de rușine pe Facebook, cu un nume fals și un e-mail adevărat”

  1. Mie nu mi se pare nimic anormal in ce spui tu ca e bug/feature.

    Sa nu uitam de unde a plecat Facebook. Initial reteaua sociala era destinata doar studentilor de la Harvard care, evident, isi asumau identitatea si nu incercau sa se eschiveze.

    Extinderea retelei a insemnat cooptarea altor universitati. Ce vreau sa spun. Ca Facebook are un fundament elitist, intelectual, serios. Gen LinkedIn.

    Trebuie sa mentionez ca, dupa ce a terminat cu universitatile, Facebook si-a extins antenele catre companii, precum Amazon, Apple sau Microsoft.

    In concluzie, nu cred ca si-a pus nimeni pana acum problema identitatii pe Facebook. Nu spun ca nu exista si uscaturi, dar profilul acestei retele este total diferit de un hi5.com, spre exemplu.

  2. Chestia merge si pe alte site-uri de acelasi gen. Insa altceva as vrea sa punctez. Nu e deloc o idee buna sa introduci parola de email pe un alt site, securitatea contului e practic compromisa.

  3. Emilian: e un algoritm care păcălește oamenii, dacă asta-i normal…

    anonim: în principiu ai dreptate, însă dacă se isca ceva de la o parolă, la dimensiunile Facebook se afla cu siguranță. Pe raționamentul ăsta ar trebui să refuzăm să cumpărăm cu cardul, de pildă.

  4. ce bug? acolo de fapt ia adresele din lista ta de pe yahoo si face o cautare pe facebook, cautarea dupa email este disponibila pe facebook >> Search for people >> Enter a name or email :))

  5. Nu e nici bug nici feature, e o MARE PORCARIE !!!
    Uite de-aia ma trezesc eu cu invitatii de genul “cutare te invita pe facebook“. Mi-au luat adresa din lista lor si fac spam in toata regula. La cita carne le-am oferit ar trebui sa facem o cheta pentru ca le trebuie un frigider nou.

  6. tu ce ai face daca cineva pe care nu poti refuza (sa zicem o ruda mai indepartata dar pe care o respecti) te invita pe facebook, de exemplu ca sa iti arate poze, tu vrei sa intri sa le vezi dar nu vrei sa stie lumea ca umbli pe un site neserios, asa ca iti pui un nume fals

    eu cred dimpotriva, oamenii seriosi nu isi dau numele adevarat, ca sa nu isi faca rost de barfe gratis – nu discutam acum de unii pentru care un cont pe net e o posibilitate de promovare in cariera

    e barfa de cea mai josnica speta faptul ca suspectati oamenii de intentii dubioase doar pentru ca isi protejeaza intimitatea

  7. Eu mi-am facut vreo doua conturi suplimentare de Facebook pe vremea cand jucam asiduu Mafia Wars si imi trebuiau membri — inseamna ca m-am facut de rușine?

  8. Nu e neaparat sa fie identitate disimulata. Poti avea adresa de e-mail pe numele dinainte de casatorie si sa iti pui numele actual. Cel putin eu asa am.
    Iar “duamne” are dreptate: iti cere acordul pentru a importa contactele din adresa de e-mail. Poti selecta pe cine vrei si pe cine nu vrei sa inviti. Poti sa nu inviti pe nimeni. Alegerea iti apartine.

  9. Ca să conchidem, situațiile în care îți iei o identitate falsă pe Facebook pot fi nenumărate; Facebook-ul ți-o dezvăluie pe cea reală, totuși, prin urmare lumea se poate mira sau poate bănui diverse.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *