Cum ar arăta o lume fără ziare? Păi uite-o!

De fapt, știrea de media a zilei de azi – care a trecut neanunțată – e că vineri au fost concediați în jur de 40 de angajați de la “Jurnalul național”. Asta, cât timp preluarea Realității TV de către Elan Schwartzenberg fusese anunțată de Impact News sâmbătă, iar la conferința de azi omul de afaceri n-a spus decât lucruri previzibile, de genul că vede Realitatea TV ca pe o afacere și că “nu tolerează” nu mai contează ce.

De ce e important? Fiindcă ceea ce se întâmplă la “Jurnalul național”, pus în contextul pieței cotidienelor, începe să răspundă la întrebarea care circula acum câțiva ani, la începutul crizei, pe blogurile de media: Cum ar arăta o lume fără ziare?

Uite-așa, cum o vedeți 🙂 Știrea referitoare la “Jurnalul” întregește peisajul unei prese serioase pe punctul de a se face țăndări, pauperizate și reduse nu la tăcere, ci la scâncet de criza economică. Dar nu numai de ea, de criză.

E drept, de la criză nu mai sunt bani din reclamă și, în plus, politicul presează probabil mai rău decât la începutul mandatului Năstase. Astea sunt, însă, numai un dat: de remarcat și sancționat e zelul sinucigaș cu care presa, prin ai săi “factori de decizie”, și-a vârât capul în lațul creat de politicieni.

Naiv e azi modul cum toată lumea încearcă să găsească băiatul bun – sau, dimpotrivă, vinovatul – în meciul fără sfârșit care se desfășoară la Realitatea, între Sorin Ovidiu Vîntu, Sebastian Ghiță și, mai nou, Elan Schwartzenberg. Prostii: important în toată povestea de la Realitatea este dacă Realitatea intră sub umbrela vreunui partid politic într-o măsură mai mare decât a fost în epoca Sorin Ovidiu Vîntu. A unuia și numai a unuia, și nu în moleculele instabile pe care le tot alcătuia cu diferiți politiceni. Nu că acestea ar fi fost de dorit, dar o intrare definitivă în orbita unui partid politic e mai rea. Să fii oportunist și veros e detestabil, dar să fii clientelar e mult mai rău.

Cu alte cuvinte, schimbarea mogulilor, bucuria proștilor: Am susținut dintotdeauna că problema mogulilor români nu e că sunt, ci că nu sunt moguli. Acum, cu Sebastian Ghiță sau Elan Schwartzenberg – și dacă vrem putem lua în serios și modul cum Dan Voiculescu a delegat din atribuții Cameliei Voiculescu -, vedem apariția pe scena publică a unui nou val de proprietari media. Se vor ridica ei deasupra unui Vîntu, orice-ar însemna asta? Conferințe de presă precum cea de azi nu prea dau nicio indicație despre asta.

Acum trei-patru-cinci ani, președintele Băsescu jongla cu mogulii de parcă ar fi fost portocale. Erau ba doi, ba trei, ba Vîntu și Voiculescu, ba Patriciu și acesta din urmă, în funcție de, să zicem, conjunctura astrelor. Ca să rezum ce spuneam mai demult, Vîntu, Voiculescu și Patriciu contau și echilibrau sistemul democratic din România tocmai întru cât se opuneau cu de la sine putere lui Traian Băsescu. În măsura în care se coalizau cu zone intrinseci ale spectrului politic din România, ei încetau de a fi moguli și intrau într-un joc periculos și nedemocratic.

Joc care, iată, pe Sorin Ovidiu Vîntu l-a costat perla coroanei, dacă anunțul de vânzare către Schwartzenberg e serios. Dar asta nu e totul, și ca să vedem ce urmează, trebuie să ne întoarcem la “Jurnalul”, ale cărui probleme sunt un simptom mai acut al crizei media. E un ziar al cărui tiraj a scăzut, dar nu s-a prăbușit, ca la un “Evenimentul zilei” sau “Ziua”. Marius Tucă și cei patru redactori-șefi au știut să doteze ziarul cu două asset-uri importante: o linie ideologică proprie, distinctă, și o relativă autonomie față de presiunile politice. Am vorbit în altă parte despre Ostalgie, nostalgia Estului, care se vede în filme ca “Goodbye, Lenin”, dar și în gesturi precum suplimentele “Scânteia” din 2009 ale “Jurnalului național”. Cât despre neamestecul politicului, lipsa de relevanță din acest punct de vedere a ziarului este poate discutabilă, dar pusă alături de ceea ce se întâmplă pe televiziunea de știri a aceluiași trust, Antena 3, e clar preferabilă.

De ce are probleme “Jurnalul”? Nu fiindcă s-a luat ca orbul de gard de cutare sau cutare partid sau politician. Și nici fiindcă a tăiat frunză la câini în echivalente de hârtie ale interminabilelor și idioatelor talk-show-uri de la televiziunile “de știri”, dimpotrivă, politicul a fost chiar prea puțin. Ci fiindcă ziarul nu se mai poate susține pe o piață în care presa scrisă ar putea să nu depășească 25-30 de milioane în 2011, venituri din publicitate. Asta față de peste 80 de milioane în 2008, anul de vârf. Are “Jurnalul” probleme fiindcă a făcut un anumit gen de politică? Nu, ba chiar dimpotrivă. Are sistemul media din România probleme de relevanță din cauză că titluri ca “Jurnalul” au la rândul lor probleme? Desigur.

Pe 8 aprilie, “Gândul” a trecut integral pe .info. “Ziua” și “Cotidianul” nu mai există nici ele ca obiecte concrete, “Evenimentul zilei” e undeva sub 20 de mii de exemplare vândute. La toate acestea se adaugă problemele de cash flow de la Adevărul, pe care le menționez nu fiindcă a scris “Evenimentul”, ci fiindcă se conturau încă din toamna anului trecut, la modul cum s-a desfășurat un anume pitch (știe toată lumea informată, o fi știind și Dinu Patriciu?).

Asta ar însemna că singurul ziar fără mari probleme, în momentul de față, e “România liberă”. Nu puneți această afirmație pe seama faptului că scriu la el, nu am informații din interior. E vorba doar de faptul că n-avem încă vești îngrijorătoare. Dar, în rest, dacă e să tragem linie și să adunăm vedem că:

• Mogulii 2.0 (nu în sens de “moguli de net”, încă n-avem așa ceva) încep să preia ștafeta de la cei vechi și nu e clar că asta înseamnă performanțe mai bune în afaceri și așteptata rupere de politic
• Piața cotidienelor quality e pe punctul de a înceta să existe. Nu știu cum actuala tendință ar putea fi inversată, nici măcar pe plan mondial, d’apăi în România
• La televiziuni, avem o veste proastă (Realitatea TV, ale cărei probleme nu par a se mai termina, taman ce-aud că Elan Schwartzenberg n-a fost primit pe post de propriii angajați) și una bună (B1 TV), dar care va rămâne bună tocmai în măsura în care politicul nu-și va băga coada
• Semnele de reviriment pe conținut, gen “Românii au talent”, sunt puține și insulare
• Nici tabloidele nu mai sunt ce-au fost odată. E vorba de scăderi de tiraj și în același timp de ceea ce mi se par a fi, pe alocuri, combinații politice. Care se vor înteți în campanie
• Apropo de campanie, 2012 încă nici n-a început. Cum vor arăta lucrurile în 2014?

Toate lucrurile astea par niște îngrijorări meschine, care țin de breaslă. Dacă ar fi așa, nu mi-aș pierde timpul atât, cu ele, aici. Felul cum scârțâie presa e însă important nu doar pentru presă. De fapt, în România, de 20 de ani, politicienii încearcă să recâștige pozițiile pierdute (sau măcar amenințate de gloată) în 1989. E vorba de prerogativele simbolice ale politicianului în genere, indiferent de apartenența la partid. De modul cum acesta stropește vulgul cu noroi în goana mașinii. Alegătorii îl lasă să facă asta, după ce primesc în schimb un kilogram de zahăr sau o sticlă de ulei. Până acum, la pachet cu amenințarea maselor, după 1989 exista ceva numit presă, ca mecanism reglator, care mai relata, chiar dacă imperfect, despre toate lucrurile astea. Dar la modul cum se văd lucrurile acum, media serioasă din România va avea alte griji în campaniile din 2012, 13, 14.