Cum am fost (şi eu) discriminat de Ringier :-)

Apropo de procesul lui Marius Drăghici cu Ringier, pe motive de ce citiţi la linkul ăla de la Petrişor, am şi eu o amintire cu discriminarea mea la Ringier. Să-i dăm să zacă, acuma, că tot nu vrea să vină la HotNews şi e prăvălit la pământ cu chestia cu “Compactul” 🙂

Era undeva prin 2002 şi eram redactor-şef adjunct la “Unica”, mă aflam, cred, între al doilea şi al treilea redactor-şef femeie cu care am avut plăcerea la revista respectivă. Adică în interregn. Stătusem o noapte întreagă în redacţie, ca să scot nu ştiu ce bombiţe plantate în materiale de unele din colegele mele, gen morcovi puşi la final în ciorba de burtă, sondaje care nu dădeau sută la sută (suma răspunsurilor) şi altele asemenea. Aveam mare întâlnire, mare la ora 9.30 cu o doamnă pe nume Béatrice Merlotti, zisă “Turbo”, consultant de reviste de femei în prag de pensie, care încerca să ne bage Handarbeit (lucru manual) prin revistă şi în general avea, la anii ei, o energie care pe mine unul mă punea jos.

În ziua cu şedinţa şi cu nesomnul, doamna asta, Béatrice Merlotti, a apărut desigur prima pe uşă pe la 9.ceva, era prima, chiar înaintea lu’ Jordan, asistenta care purta pe umeri povara unui coeficient de inteligenţă prea ridicat. Când am ridicat ochii, în loc de telescoapele lu’ Jordan, care-mi înseninau dimineţile în acvariul ăla de la Aerofina unde vieţuiam alături de alte caracatiţe, broaşte ţestoase, broscoi şi sirene din Ringier Romania Magazine Division, văd zâmbetul ca un calorifer al doamnei Merlotti.

– Yullian, Guten Morgen, ach, francais, quel matin, que-est-ce que vous faites?
– Bine, fire-ar a dracu’, zic eu – am stat azi noapte să scot morcovii din supă, soupe d’entrailles, şi să-l flipez la loc pe Michael Ringier, l-a pus Dani invers în poză, la Monden şi se-ncheie sacoul ca la femei, ne desfiinţează. Şi pe dumneavoastră. Quelle jolie poche, Madame! [asta însemna poşetă pe franceza d-nei Merlotti, băleau fetele uitându-se la ea…]

Merlotti se uită lung la mine, oftează. Ach! Şi mi-a zis Claudiu să mă port frumos cu ea!

Intră şi Jordan, prin geam, pe lângă uşă (asta-mi plăcea, cred că de aia rămâneam nopţile, numai ca s-o văd cum se strecoară în birou pe gaura cheii, printre jaluzele, în găleata roşie a doamnei de serviciu, creşte brusc într-un ghiveci…), mă rog, încep să se strângă prinţesele din redacţie, era devreme rău, primăvară şi toate mă urau pentru că le chemasem la ora aia. O tăiem toţi către sala “mare” de şedinţe, vizavi de lift, lângă cabinetul unu, şi el vacant, am senzaţia, pe vremea aia. Jordan c-un teanc de chestii inutile în braţe, călcând în străchini ca de obicei, fetele ţinându-se de pereţi, eu în patru labe, după ele.

Intrăm, ne aşezăm, începe discuţia. Merlotti avea să ne spună ceva. Să vezi ce mi-o trage, după oftatul ăla, mă gândesc… Jordan face inimioare şi elefanţi pe hârtia Ringier lângă mine. Fetele se uită pe pereţi, urmează obişnuitul discurs mobilizator. Încep să casc, să picotesc.

– Yullian! Ringier îţi MULŢUMEŞTE pentru tot ceea ce ai făcut pentru Unica.

Uau. Aţi vorbit cu el la telefon acuma, doamnă? Niciodată nu m-au pasionat chestiile astea cu sectoristul care-ţi bate la uşă şi zice “Poliţia”. Metonimie. Kafka.

– Vreau să ŞTII că SINGURUL motiv pentru care nu eşti redactor-şef la Unica e că nu eşti FEMEIE.

Bine, doamna Merlotti. Nu sunt femeie. Ilinca, Ilinca şi Ilinca mă privesc cu invidie. Nu sunt. Bănuiam eu.

Se termină şedinţa, plec acasă să dorm. În somn, îmi cresc sânii, îmi vine ciclul. Când mă trezesc, e-n regulă. Sunt tot eu, mă pipăi pe faţă, e şmirghel, hai să radem femeia cu barbă. Trec vreo câteva luni.

Într-o seară, stând de poveşti cu Buhuceanu, un cunoscut de-al meu de la Accept, organizaţia gay-ilor, vine vorba de chestia cu singurul lucru care mă împiedică şi sexul. Zic – uite, tu ştii cu ONG-urile astea. N-aş putea să-l dau în judecată pe “Ringier” pentru chestia asta? Adică cum, eu sunt eliminat din start? Buhuceanu începe să râdă şi sare:

– Ba da, ba da, dacă vrei îţi dăm şi asistenţă.

Presupun că Acceptul ar fi fost încântat să apere şi drepturile unor nenorociţi de heterosexuali ca mine, discriminaţi pe motive gender. Am stat şi m-am gândit – ţineam prea mult la nişte oameni cu care lucram acolo, care-mi erau şefi, ca să fac o asemenea dandana. Altfel, cazul era cristal: un bărbat apărat de o organizaţie de gay dă în judecată o corporaţie pentru discriminare inversă, în sensul că ăia nu vor să-l facă propriul şef, deoarece nu e şefă.

Dar, până la urmă, motivul care m-a făcut să-l iert pe “Ringier” de procesul ăla, pe care cred că-l câştigam, a fost altul. De fapt, n-aveam ce face cu postul de redactor-şef la o revistă de femei. E nevoie şi de un gras care scoate morcovii puşi la sfârşit din soupe d’entrailles şi scrie pagina de umor, aia de cărţi şi interviul cu Bregovici. Dar, în esenţă, cred că funcţia aia e a unei femei.

  1. Lucian Reply

    Ai dreptate,
    e mare nevoie de un gras de-‘sta! Si care, bashca, mai si scrie texte cum e asta de deasupra. Felicitari pentru poveste, mi-a reamintit de farfurioara ta plina ochi cu mucuri de tigari si de atmosfera aia de acolo, cind misto cind acra. Merci mult!

  2. Iulian Comanescu Reply

    Bibliotecar: sexul meu e-al meu, nu fac schimb 🙂

    Lucian: ehei. Ştii ce-mi lipseşte cel mai tare? Shootingurile. La TV mania am făcut nişte chestii care stau în picioare şi azi. Evident, nu singur. Dar funcţionam ca un fel de art director detaşat fiindcă Gina era legată de calculator.

    Chiştoacele erau mai ales pe lângă biroul lui Dani, fiindcă acolo se strânsese toată mizeria din MD. Odată, după ce stătuse trei zile în redacţie, mi-a zis: “Ştii ce, mă, Iulian? Eu cred că sunt ca vulturul ocrotit de lege.”

    În jurul lui erau chiştoace, pachete goale de biscuiţi, pungi de la Springtime, sticle goale de Pepsi şi alte chestii. De ce, mă, Dani? îl întreb.

    “Păi eu stau aicea, în colţul meu, vine lumea, pleacă, aruncă cu chestii în mine… dar eu trebuie să stau, că sunt vulturul ocrotit de lege.”

  3. vasilissa Reply

    Mai, daca ma gindesc bine, cel mai mult ma distra felul in care iti virai burta sub tablia biroului si-ti intindeai picioarele pe mijlocul redactiei. Da, atunci am invatat eu ca pentru ca sa scrii bine, pozitia e exceptional de importanta. Ca si in alte domenii :). Acu, lasind saga, dar numai putin, si io am avut o intilnire cu un domn cu o tunsoare de iepure si atitudine extrasa din eticheta de la costum care mi-a explicat cu o seninatate vecina cu nesimtirea ca cel mai bine e sa viu io la birou cu parul strins in coada. Ete asa. Adica nu cum vreau, imi place, cred ca m-ar aranja. Clar? Directiva de, desigur, sus in, desigur, jos! nu mi-am strins parul in coada, am plecat curind cu coada intre picioare. Alta coada. aia de nu mi-am tras-o din maimuta.

  4. Marian S. Reply

    Zice un domn bibliotecar mai devreme, citez: Sa-i fi zis lui Madame ca esti dispus sa-ti schimbi sexul pentru aceasta pozitie…

    Fara suparare domnule dar cred ca ati gresit ordinea cuvintelor. Corect era:
    Sa-i fi zis lui Madame ca esti dispus sa-ti schimbi pozitia pentru acest sex.

  5. Mika Reply

    Hahaha, iti dai seama ca ai fi intrat in istoria presei mondiale daca ai fi intentat procesul? Faina povestea, mai vrem de-astea asa savuroase!

  6. Iulian Comanescu Reply

    Mika: o să-mi mai scormonesc memoria. Unul din puţinele avantaje ale faptului că înaintezi în vârstă e că ai tot felul de poveşti de astea îngropate prin cap.

  7. Mircea Popescu Reply

    Nu vad ce om intreg sta si-nghite magarii de-astea, chiar si in limba franceza. Macar un “Nici dumneavoastra” tot merita.

Post your thoughts