Cui (nu) dau add pe Facebook şi cine sau ce mă face să dau unfriend

Am vreo 4900 şi ceva de prieteni pe Facebook, pe care i-am strâns până acum câteva luni sau un an; pe cei mai mulţi nu-i cunosc, dar le-am dat add din politeţe şi fiindcă, de ce să mint, îmi convenea şi îmi convine: la mai mulţi prieteni poţi în principiu promova linkuri şi altele mai bine.

Contul meu de pe Facebook

Contul meu de pe Facebook

În momentul de faţă, în România, Facebook-ul e probabil cea mai deşteaptă expresie a Web 2.0. Vezi acolo oameni care au evitat alte zone ale netului, făcând lucruri pline de sens sau amuzante. E şi motivul pentru care evenimentele din Piaţa Universităţii, de la începutul acestui an, s-au propagat mai degrabă pe Facebook decât pe blogosferă sau Twitter. Şi e la fel de bine motivul pentru care, de unde reţeaua nu mă atrăgea, îmi petrec zilnic între câteva şi câteva zeci de minute acolo. E clar de ce am început să nu mai văd reţeaua ca pe o cutie de rezonanţă pentru ceea ce am de spus sau pentru linkurile pe care le am de diseminat.

După ce anii trecuţi mă interesase să cresc cât mai repede, acum mă interesează mai tare calitatea relaţiilor. Nu cred în listele (clasificările) Facebook, dar am vrut să rămân sub 5.000 de prieteni, limita la care te opreşti şi îţi poţi transforma contul în pagină de personalitate. E oarecum diferenţa dintre narrowcasting, relaţie personală, şi broadcasting, comunicare de tip clasic (oricât ar fi ea pe o reţea socială). Contul personal e bidirecţional, presupune reciprocitate şi relaţii cu încărcătură umană, faţă de pagina de personalitate/firmă/produs/blog, care e unidirecţională şi seamănă mai degrabă a comunitate de fani, pregătită la injecţii de comunicare obişnuite, decât a cerc de cunoştinţe propriu-zise, cu care porţi o conversaţie. Asta înseamnă că am început să dau unfriend pentru ca să pot da add, unora din oamenii care îmi propun asta. Mai întâi, câteva motive pentru care dau unfriend: 

  • Tag-uri aiurea în poze
  • Includerea în tot felul de calendare (mai ales) şi alte prostii
  • Cereri repetate de genul Castleville, Farmville, Penisville, la care se adaugă tot felul de jocuri de strategie şi app-uri “extrem de utile” gen What’s your birthday? sau cum s-or mai fi numind
  • Scam-uri şi alte porcării la mine pe wall.

La ce evit de regulă să să dau add:

  • Conturi comerciale: multă lume foloseşte conturile de persoană fizică în chip de cont de brand, fiindcă poate da add, în loc să creeze o pagină de brand şi să aştepte/adune like-uri prin altă metodă. Să le fie de bine
  • Nume bizare, gen prenume + adjectiv, porecle etc.
  • Foto personal gen Hi5, frumoase răscolitoare, înţelegeţi voi
  • Un căţel/doi căţei/şapte pisici/opt tripleţi, alte lucruri înduioşătoare în exces, pe wall
  • Politicieni. Poate mai am câţiva printre cei 4.900, dar de la un punct încolo am avut grijă să-i curăţ
  • Porcoşenii. Îmi plac şi mie glume d-alea. Dar majoritatea celor pe care le-am văzut pe Facebook sunt pur şi simplu scabraose şi lipsite de haz.

Ce mă stimulează să dau add:

  • Cunoştină dezirabilă din viaţa reală (scuze celor pe care nu i-am identificat şi deci i-am trecut cu vederea, ştiu foarte mulţi oameni)
  • Cont de om cumsecade, cu prenume, nume şi alte caracteristici convingătoare de persoană fizică
  • Un profil destul de bine garnisit, care să mă facă să-mi dau seama cu cine am de-a face
  • O facultate/un job interesant, gusturi asemănătoare cu ale mele la muzică/cărţi/film
  • Umor.

Celor care, din motivele de mai sus ori altele, nu se văd pe radarul meu, le propun călduros să dea un like la Facebook.com/Comanescu.ro şi să nu se supere pe mine. Robin Dunbar, antropologul britanic, spunea că în viaţa reală nu poţi avea mai mult de 150 de relaţii semnificative social. Pokeologul Mark Zuckerberg stabileşte acest prag la 5.000, iar eu cred că pot ţine minte/interacţiona cu câteva sute de oameni.

Mă întreb dacă tot ce am spus mai sus are vreo asemănare cu ceea ce faceţi voi pe Facebook şi alte reţele.

Enhanced by Zemanta

Post your thoughts