Consiliul Suprem de Aprehensiune a Țării

De ieri, de când a început circul pe tema vulnerabilităților din strategia de apărare, mă chinuiește un gând. Consiliul Suprem de Apărare a Țării, compus din oameni care ar trebui să priceapă care-s, da, vulnerabilitățile României și pe care-i plătim să ne apere, e cam analfabet, la propriu sau cel puțin din punctul de vedere al regulilor de comunicare. Să ne întoarcem la fragmentul care a stârnit tot tapajul:

Fenomenul campaniilor de presă la comandă [subl. n.] cu scopul de a denigra instituții ale statului, prin răspândirea de informații false despre activitatea acestora, presiunile exercitate de trusturi de presă asupra deciziei politice în vederea obținerii de avantaje de natură economică sau în relația cu instituții ale statului reprezintă o altă vulnerabilitate a statului român.

De ce am subliniat ce am subliniat? Fiindcă din formulare e clar: apărătorii patriei își închipuie că ar exista și campanii ne-“la comandă”. Probabil că democrația, în capul cetățenilor ăstora, e un fel de stradă pe care umblă tot felul de campanii fără stăpân, eventual încântate (ele, campaniile) de modul cum guvernul la putere (Tăriceanu, Boc, nu importă) gestionează criza și alte chestii, aplaudând ca focile la zicerile Elenei Udrea și naiba mai știe ce.

Explicație superfluă poate pentru cititorul mediu al Comanescu.ro, dar utilă pentru CSAT: oricine care a avut treabă, vreodată, cu vreo publicație sau vreo televiziune știe perfect că o campanie de presă presupune o strategie, niște obiective de atins și coordonarea între diverși oameni (fie aceștia numai editorul și detepistul). Există de fiecare dată, sub o formă sau alta, un manager, care, ghici, ciupercă, comandă ce se-ntâmplă în campania cu pricina.

În rest, să fii CSAT și să te sperii de presă în asemenea hal cred că dă o măsură destul de clară a solidității instituțiilor statului. Ăsta nu-i consiliu de apărare, ci de aprehensiune. Iar ca presa să se sperie și ea și să zbiere din gură de șarpe pe marginea acelui paragraf inept mi se pare la fel de caraghios. În cei 20 de ani trecuți, în România au fost vremuri în care lucrurile au arătat de-a binelea prost pentru presă: mineri care devastează redacții, guvern care le-ncalecă, mașină de hârtie care dă hârtie cui îi convine, tipografi care se desolidarizează de conținutul publicațiilor și-așa mai departe. Cred că presa are dreptate să se teamă, dar numai de halul în care și-a subminat singură credibilitatea în ultimii ani, amestecându-se cu aceiași politicieni de care se sperie acum.

Share this...
Email this to someoneShare on LinkedInShare on RedditTweet about this on TwitterShare on Facebook

2 thoughts on “Consiliul Suprem de Aprehensiune a Țării”

  1. cred ca se refereau la diferenta intre:

    – o campanie de presa normala, care poate implica o comanda de genul redactorul sef care-ti cere fa-mi o ancheta despre influenta x asupra lui y. ceea ce e normal atata timp cat campania serveste interesul public.
    – o campanie platita de cineva din afara ziarului x sau o campanie care e comandata de patronat (care in romania se amesteca cu interese politice evidente in cazul unui trust de presa si cu interese mai putin evidente in cazul altuia) si care campanie vizeaza mai putin interesul public cat decredibilizarea unui adversar politic sau obtinerea altor avantaje.

    stim foarte bine amandoi ca presa, ca si politica, nu e bantuita de ingeri. iar in romania e si mai si.

    campaniile de presa la comanda exista, asta trebuie recunoscut, si nu de cand a venit basescu la putere ci de ani si ani. am lucrat ani de zile in monitorizare de presa si atunci cand citesti 20 de ziare zi de zi incepi sa vezi campaniile de presa foarte bine. omul de rand care se uita pe unul-doua nu poate sesiza insa asta.

    in loc de inflamarea vocala a ziaristilor romani la cititul documentului cu pricina as fi preferat o reactie mai matura si breasla sa-nceapa sa-si faca ordine in ograda. doar ca, tipic romanesc, e mai usor sa tipi ca se ataca libertatea presei in loc sa vezi ca primul care o ataca esti tu, ziaristul, care accepti mizeriile din jurul tau, la propriu tau loc de munca.

  2. Trustman: bine-ai revenit 🙂

    Departe de mine ideea de a spune că totul e-n regulă în presă. Totuși, nu cred că domnul CSAT ar trebui să ne pună la hermeneutică pe documentele elaborate.

    Ai dreptate, ziariștii care își dau ochii peste cap sunt la fel de deplasați precum CSAT-ul care dobândește mania persecuției în aceste zile. Nu cred însă că treaba cu “ordine în ogradă” se va petrece prea curând…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *