Coliziune frontală între PRO și Antenă

Toamna asta, competiția dintre posturile TV comerciale din România e interesantă. PRO TV și Antena 1 se atacă frontal programând în aceeași zi talent show-uri rivale sau cooking game show-uri.

Dacă mai era nevoie de o dovadă că PRO TV se va păstra în topurile de audiență (aproape) la fel de sus ca până acum, ea se numește Vocea României, în formula remaniată care a început săptămâna trecută. Conform unor surse neoficiale, această producție a fost mărul discordiei dintre Mona Segall, producătoarea sezoanelor trecute, și managementul multinațional apărut la PRO TV după plecarea fondatorului, Adrian Sârbu. Motivele au fost două, o micșorare de buget pe care o cerea echipa lituanianului Alexander Cesnavicius, trimis în România să readucă postul pe profit, și trecerea sub controlul unor consultanți străini. Mona Segall a plecat în primăvara acestui an la Antena 1 împreună cu o mare parte din echipă și cu vedete ca Horia Brenciu sau Ștefan Bănică Jr. După ce primul vărsase și stârnise lacrimi la Voce, iar al doilea prezentase longevivul Dansez pentru tine la PRO TV, amândoi au fost reprofilați în jurați la X Factor.

Cea care a intrat prima în emisie a fost însă Vocea României, programată în acest sezon marțea și vinerea. Pe 16 septembrie, la prima difuzare, a realizat ratinguri simțitor mai mari față de Next Star-ul lui Dan Negru, producție redutabilă în sezoanele trecute, când era programată joia, la concurență cu serialele de pe PRO TV: pe urban, 11,2 față de 6,7 puncte, iar pe 18-49, publicul comercial, și mai mult, 14,7 la 5,4%.

Dincolo de victorie, a fost clar că noua echipă a show-ului, compusă din Peter Majesky și Melanie Triebel, producători străini, cu experiență în mai multe piețe, a funcționat. Cu Tudor Chirilă pe scaunul lui Horia Brenciu, Vocea pe stil nou a început într-un stil vizual și un ritm care amintește de echivalentele ei din piețe TV dezvoltate.

Vineri, a sosit ziua bătăliei 1:1 între Vocea României și X Factor. Previzibil, Vocea a câștigat în fața show-ului produs de fosta ei realizatoare, care îl include pe Brenciu, fost și el la Vocea – dar la o distanță mai mică: 10 puncte pe urban, față de 9, și 12, față de 9,3, pe public comercial. Ceea ce înseamnă că X Factor a performat mult mai bine decât în primul sezon, în care făcea 5-6 puncte.

Dacă în privința talent show-urilor lucrurile erau clare de la prima difuzare a Vocii din acest sezon, mai interesantă a fost cealaltă bătălie 1:1, dintre Master Chef și Hell’s Kitchen. Transferul către Antenă s-a produs aici integral, fiindcă cei trei șefi sadici sunt acum Bucătarii Iadului, pe acest post. Primul Master Chef a făcut ratinguri bune, programat fără prea mare concurență, dar a fost neconvingător ca producție, în ciuda imaginii îngrijite. Patrizia Paglieri, Adi Hădean și Foa nu și-au intrat încă în roluri (poate mai puțin ultimul), dialogurile par artificiale, decupajul conține acțiuni redundante. În paranteză fie spus, de producție s-au ocupat nu cehii, ci Media Factory, un independent autohton titrat, dar cu un portofoliu de formate de mai mică anvergură. Totuși, la prima difuzare, Master Chef a reușit 8-11 puncte, în funcție de target, fără o concurență puternică. Show-ul e bine luminat, bucătarii și concurenții sunt aspectuoși, iar decența care înlocuiește humiliation show-ul din sezoanele trecute e pe alocuri plicticoasă, dar reconfortantă față de ceea ce am văzut anterior.

Luni, atunci când Hell’s Kitchen a intrat în emisie la concurență cu Paglieri, Hădean & Foa, a părut că toate ingredientele de succes ale unui singur show culinar s-au împărțit la doi – și pe undeva, așa a și fost. Dumitrescu, Bontea și Scărlătescu și-au uitat decorurile, lumina, machiajul, operatorii și ultimele rămășițe de bun simț la PRO TV, pentru un îndelung totuși și molipsitor acces de bădărănie, de astă dată cu nume mult mai bine ales, Bucătarii Iadului. Vizual, show-ul e mai degrabă Bucătăria Dracului, din cauza luminii de hală industrială în șomaj tehnic și a invitaților nemachiați, cu căutături îngrozite și îmbrăcați ca din ajutoare, care creau senzația că au fost abuzați luni la rândul, și nu numai verbal, înaintea premierei. Cei trei tocători de oameni au folosit în mod repretat cuvântul “vomă” la adresa felurilor propuse de concurenți; nu e clar dacă de vină au fost lumina proastă și operatorii cu studii medii, dar metafora a fost, adesea, mai curând scabroasă decât inadecvată.

Montajul mult mai rapid și mai bun decât la PRO TV și personajele cu vorbe mai multe și mai naturale la ele au creat un contrast curios față de colorata, manierata și plicticoasa lume a lui Master Chef. Dacă butonați cu viteză între cele două emisiuni, vă puteți juca de-a eloii și morlocii, imaginându-vi-i pe Patrizia, Hădean și Foa în ghearele lui Dumitrescu, Bontea și Scărlătescu. Sau chiar tranșați și gătiți de pirpiriii și submisivii acoliți ai celor trei. The horror… the horror…

Cum la ora la care scriu aceste rânduri, ratingurile încă n-au apărut, singurul pronostic la care mă pot aventura e că între cele două show-uri va exista o diferență medie de cel mult două puncte, dar nu pot spune în ce sens. Rămâne de văzut câte branduri vor dori să-și insereze sigla peste “vomă”, așa cum s-a întâmplat cu Bilancia la prima ediție din Hell’s Kitchen.

Articol scris pentru ediția de joi, 25 septembrie, a săptămânalului Dilema veche.

UPDATE: Au apărut și ratingurile de lunea trecută: Master Chef vs. Hell’s Kitchen = 7,1/5,8 (național), 7,5/7,2 (all urban), 9,8/9 (18-49).Deocamdată pronosticul meu se adeverește, să vedem diseară.

UPDATE 2: X Factor nu e făcut de Mona Segall, ci de Claudiu Oprea și echipa care l-a produs și înainte de venirea Monei la Antenă. Vă mulțumesc că mi-ați atras atenția.

9 thoughts on “Coliziune frontală între PRO și Antenă”

    1. Este la fel de neplăcut să dai de indivizi care taxează o astfel de greșeală, ce aparține formei și nu fondului, cu prețiozitatea caracteristică românașului de net. Poți atrage atenția și în alt mod. Mai elegant și mai puțin agresiv. Și, data viitoare, când taxezi astfel de greșeli, ai măcar grijă la forma ta: e programe, nu prgorame. Mă doare-n cot dacă e greșeală de tastare. E foarte neplăcut.

      1. @Miorita: touché! E adevarat ca am fost cam dur in exprimare, diferenta insa este ca pe mine nu ma citeste nimeni, deci pretentiile sunt mici spre inexistente, pe cand parerile lui Iulian ajung la cateva mii de oameni care iau de bun ce scrie. Cat despre eleganta, iau si eu exemplu de la unele persoane care scriu “ma doare in cot” in loc de ma doare in c…r :).
        @Iulian: analiza foarte buna, cineva spunea ca Antena nu va depasi Pro-ul nici daca le va pune sigla pe ecran.

  1. Ca să restabilim adevărul istoric, am scris într-un loc Fua și într-altul Foa, iar după aia am corectat unde nu trebuie. Normal că nu mi-a căzut bine nici mie când Marcian a zis “foarte neplăcut”, dar, la naiba, până la urmă am vrea să mulțumim niște oameni cu ce scriem, nu?

  2. pai antenele ciupesc si din segementul orar, ca la protv se termina inaintea celor de la antene (un fel de intinsul limbii in fata, la lina de sosire, cind nu mai altceva sa arati).

Leave a Reply to marcian Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *