Cine sunt influencerii de pe rețele? Un top Klout

Influența online e o idee care survine tot mai des în discuție în ultimii ani și, de regulă, discuția se poartă în jurul blogurilor cu vechime și trafic. Pe de altă parte, Facebook-ul și alte rețele (Twitter, LinkedIn, Instagram) sunt evident spații ale Web 2.0 tot mai importante, în care se desfășoară o mare parte din interacțiunea online, deci prezența și activitatea pe aceste rețele e un parametru care merită luat în seamă la modul serios. Am fost curios dacă există o cuantificare a acestui gen de influență și interacțiune și, după ce am examinat diferite tool-uri, m-am oprit la Klout. Dacă vă preocupă online-ul, știți probabil că acest site oferă un scor de două cifre, care măsoară influența totală pe Facebook, Twitter, Linkedin, Instagram, Google+ sau LinkedIn.

În sine, Klout măsoară interacțiunea (like-uri, share-uri, comentarii, retweet-uri etc.), și nu neapărat dimensiunile rețelei fiecăruia (numărul de followeri) sau activitatea. Permite alcătuirea de liste, lucru pe care l-am încercat aici, pentru tot ce am găsit remarcabil pe conturile românești (vă puteți loga cu contul de Facebook sau cel de Twitter ca să vedeți lista). În formă statică, așa cum se prezintă azi, în top sunt trei conturi cu un scor de peste 80, opt între 70 și 80 și peste 100, în total, cu peste 60:

  1. Alexandra Stan 81
  2. Edward Maya 81
  3. Akcent 80
  4. Vika Jigulina 78
  5. Sorana Cirstea 78
  6. Nadia Comaneci 76
  7. Lucian Mindruta 73
  8. Vali Petcu (Zoso) 72
  9. Elena Alexandra (Inna) 72
  10. Florinel Nicolai Deciu 70
  11. George Buhnici 70 
  12. Sabina Cornovac 69
  13. Brad Florescu 69
  14. Alexandru Negrea 69
  15. Elena Cîrîc 69
  16. Florin Rosoga 69
  17. Razvan Baciu 68
  18. Vlad Dulea 68
  19. Iulian Comanescu 68
  20. Andrei Gheorghe 68
  21. Cristian Manafu 68
  22. Razvan Exarhu 68
  23. Vlad Ursulean 67
  24. Ana-Maria Caia 67
  25. Teodor Tita 67
  26. Teodora Nicolae 67
  27. floringrozea 67
  28. Eric Prenen 67
  29. Mircea Goia 67
  30. Claudia Tocilă 66
  31. Andriescu Vlad 66
  32. Paul Tita 66
  33. Ligia Adam 66
  34. Corina-Maria Scheianu 66
  35. Ștefan Mako 65
  36. Oana Brătilă 65
  37. Dragos Bucurenci 65
  38. Cristina Putan 65
  39. Ioana Avadani 65
  40. Gabriel Barliga 65
  41. Cristi Dorombach 65
  42. Calin Biris 65
  43. Anne-Marie Chelariu 65
  44. Dragos Stanca 65
  45. Victor Kapra 64
  46. Alexandra Palconi 64
  47. Ariel Constantinof 64
  48. Florin Muresan 64
  49. Rareș Mititean 64
  50. Oana-Maria (Poetrip) 64
  51. Ovidiu Eftimie 64
  52. Matei Psatta 64
  53. Mircea Grecescu 64
  54. Dragos Roua 64
  55. Bogdan Pater 64
  56. Octavian Palade 63
  57. Bogdan Ciuclaru 63
  58. Liviu Taloi 63
  59. Gabriel Mistodie 63
  60. Sergiu Biriș 63
  61. Alin Pandaru 63
  62. Andrei Aroneț 63
  63. Ioana Mihai 63
  64. George Stoica 62
  65. Sergiu Floroaia 62
  66. Auras Mihai Geambasu 62
  67. Iulian Sirbu 62
  68. Adina Grigore 62
  69. Madalina Uceanu 62
  70. Andra Zaharia 62
  71. Cezar Paul-Badescu 62
  72. Alex Galmeanu 62
  73. Laur Trix 62
  74. Andra Matzal 62
  75. Robert Katai 62
  76. Andrei Robu 62
  77. Dan Dragomir 62
  78. Sebastian Bârgău 62
  79. Bogdan Theodor Olteanu 62
  80. Dan Sociu 61
  81. Maria Năzdrăvan 61
  82. Mihai Dragomirescu 61
  83. Cristian China Birta 61
  84. titus capilnean 61
  85. Cristian Sitov 61
  86. Matei Oprea 61
  87. Eduard Tric 61
  88. Cristina Bazavan 61
  89. Costin Giurgea 61
  90. Nona Beicu 61
  91. Raluca Popa 61
  92. Se Cris 61
  93. Sergiu Popovici 61
  94. Alex Mihaileanu 61
  95. Vlad Petreanu 60
  96. Tata Norvegiu 60
  97. Victor Ponta 60
  98. Smiley 60
  99. Bogdan Gherasim 60
  100. Cosmin Tudoran 60
  101. Alin Vlad 60
  102. Ionut Iamandi 60
  103. Monica Jitariuc 60
  104. DotEXE 60

METODA ȘI RELATIVIZĂRILE.  Ca să fac lista de mai sus, am făcut un exercițiu de crowdsourcing, adică am cerut pe Facebook conturi cu scor de peste 50. Am mai adăugat și eu ce am găsit, cu search. Lista rezultată nu este, cred, exhaustivă, dar în linii mari dă o indicație destul de bună despre influența pe rețele.

Bineînțeles, Klout are și prieteni, și dușmani. Serviciul a fost criticat pentru spam (trimite niște mail-uri stereotipe despre creșterea influenței, dar când dai clic, vezi că ai același scor) și relevanța lui, ca a oricărui top numeric, e relativă.

O altă precauție pe care merită să o formulez ține de faptul că, probabil, Klout acordă multe puncte pentru activitatea pe Twitter, fiindcă e gândit în SUA, unde această rețea e foarte extinsă. În România, există doar câteva zeci de mii de conturi de Twitter, în timp ce Facebook-ul e undeva peste 6 milioane. Dacă mergeți chiar pe Klout, la lista dinamică, vedeți că există o coloană pentru rețeaua predilectă a fiecăruia, iar unele dintre nume se manifestă mai ales pe Twitter.

În plus, evident, scorul Klout nu ia în considerare și influența pe care o obții prin prezențe online de alt tip decât rețelele. Forța propriului blog sau aparițiile pe site-urile clasice media nu există în topul de mai sus, la fel ca și fan page-urile de Facebook, ca să nu mai vorbim de aparțiile la TV și altele asemenea. Dar, cum spuneam, tocmai asta m-a interesat.

ÎN CIUDA CELOR DE MAI SUS, PUTEM TRAGE ȘI CONCLUZII. Ca să încep cu zona de jos, probabil că între 40 și 50 ai o activitate notabilă pe rețele. Peste 50, poți să te numești influent, iar peste 60, ai un profil cu adevărat vizibil.

Lista de mai sus, care cuprinde peste 100 de nume, dovedește încă odată că entertainerii au devenit foarte vizibili pe Web 2.0 în ultimii ani. Scorurile de peste 80 sunt ale unor entertaineri, dar dacă ne uităm la numele respective, vedem că au un appeal global. Prezența bloggerilor cu vechime în top e destul de risipită și nu seamănă cu ierarhiile tipice din această zonă, dar caracteristic pentru listă pare a fi un anume gen de personaj, de dată mai recentă. Alexandru Negrea de la Spada e un exemplu bun: din câte văd, se mișcă mai ales pe rețele, deși “are și blog”, la Marketing20.ro. Nu-l cunosc și sper să nu-l jignesc, dar discursul lui de blog e probabil mai specializat și mai nișat decât prezența pe Facebook sau Twitter. Andrei Gheorghe e interesant și el, în sensul că vine din media clasică, are notorietate offline, dar realizează un scor de 68 fără blog, mai ales din activitate pe Facebook, Twitter și Instagram. Exemple de acest fel arată că avem de-a face cu un nou gen de personaj virtual, construit preponderent pe rețele.

Mi-ar plăcea foarte mult să știu cât contează acest gen de prezență sau influență, față de cea de pe blog sau cea din media clasică, dar nu avem un tool care să ne indice așa ceva. Traian Băsescu are de exemplu un scor de 49, Crin Antonescu, 43, iar Victor Ponta, unul de 60. Bineînțeles că asta nu înseamnă în niciun caz că Ponta e mai influent decât Băsescu sau Comanescu, cu 68, e mai influent decât Ponta. Singura concluzie care se poate trage e că Ponta comunică mai mult și mai bine pe rețele decât ceilalți doi politicieni, iar asta nu se referă la numărul de postări și nici la cel de followeri/friends, ci la interacțiunea personală de care vorbeam la început.

Probabil că multe din numele de pe lista de mai sus vă sună criptic, la fel cum mi s-a întâmplat și mie pentru o parte. Dați click pe linkuri, o să ajungeți la profilul fiecăruia și o să aflați lucruri interesante despre oameni pe care nu-i “vedeați” în online până acum.

Le mulțumesc tuturor celor care m-au ajutat cu date pentru lista de mai sus. Dacă am neglijat conturi cu un scor de peste 60, trimiteți-mi mesaje pe Facebook, le voi adăuga pe lista de pe Klout. Scorurile fluctuează, de regulă, cu câteva puncte la deal sau la vale, în funcție de activitatea din perioada respectivă – la mine, de pildă, în zona 66-69 de puncte. Dacă vreți să vă distrați cu ceva asemănător, încercați și Peerindex.com, deși despre mine spune că vorbesc despre muzică clasică, biotech și Partidul Conservator (probabil, Republicanii americani).

6 thoughts on “Cine sunt influencerii de pe rețele? Un top Klout”

  1. Gheo consumă lunar 3 kg de castraveți, 7 de tomate și 2 de ardei gras.
    Ion e iubitor de fructe, din care consumă în cantități industriale: 12 kg de mere, 34 de banane și 17 de nectarine.

    Important este că, daca am face un top “Klout – fructe și legume“ am putea afla ceva de importanță vitală: Ion e mai tare decât Gheo.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *