Cine se mai cere director?

Azi dimineață, cafea cu un om pe care-l vizez pentru “Business Standard” (am un contract de consultanță cu ei, de la 1 martie). Omului respectiv i s-a oferit, recent, o poziție de director de departament, dar n-a acceptat-o, fiindcă a considerat că mai are destule de învățat, și a preferat să răspundă de un singur produs, funcție de pe care poate face ce-i place și ce știe că poate. E a doua persoană care mi-a spus, în ultimele două săptămâni, că a refuzat poziția de director. Cineva, care s-a mutat recent la un mare jucător de Internet, a putut să-și aleagă funcția și a preferat ceva gen “specialist”, “că n-am vrut să scrie director pe mine”.

Toată istoria arată în primul rând că a apărut o nouă generație de oameni în piață: câțiva ani de experiență (fix între junior și senior, desigur middle), în prăvălii cel puțin decente, fără tentația de a da un “tun” pe bani mulți și poziție privilegiată. E drept – am cântărit din ochi cei doi oameni la 1000 de euro net pe lună sau peste. Dar poziția de director ar fi atras poate un plus de 50 %. Asta înseamnă că trebuințele de la baza piramidei lui Maslow sunt satisfăcute. Manageri de HR, bucurați-vă de oamenii care pot fi motivați de altceva decât bani, odată ce ei, banii, sunt destui în piață. Puteți să le faceți career planning și tot ce ați învățat la școală.

Al doilea tâlc al întâmplării nu e deloc pozitiv și se referă la directori. De la nivelul doi încolo, țopăie prin presă pe toate drumurile, vorba lui Tom Sawyer, și deja sunt percepuți ca o masă amorfă, cu atribuții neclare. Ce poate fi neplăcut dacă accepți o poziție de director de rangul doi?

– să fii direct subordonat unui general manager nebun, care la rândul lui e subordonat unui owner și mai nebun, cu efectul că poziția ta de rangul doi devine un paratrăsnet pentru diferitele tâmpenii care se fac în companie și pentru care trebuie să plătească cineva.
– să nu ai drepturi de decizie clare, fiindcă organigrama e oricum aglomerată la vârf, iar funcția ta e canibalizată de cei de sub tine, cu un job description mai clar: redactorul-șef conduce redacția, directorul de advertising aduce publicitatea ș.a.m.d.
– lipsa ta de activitate să fie interpretată drept lene sau prostie, când de fapt tu ești blocat la mantinelă de ceilalți.
– probleme de autoritate și colaborare cu cei de sub tine.

Alte specii cu probleme asemănătoare: În primul rând publisherul, pentru care vă provoc la un concurs de job descriptions, în subsol, fiindcă am întâlnit cele mai diferite interpretări ale postului. Project managerul, care trebuie să schimbe lucrurile lovindu-se de organizația ineficientă ca de un zid. Și, da, ultimul pe listă, consultantul – deși pe pielea mea am constatat că pot fi util celor mai diferiți oameni, cu cele mai diferite profile psihologice, și din cele mai diferite organizații, așa că n-o luați ca și cum m-aș plânge 🙂

8 thoughts on “Cine se mai cere director?”

  1. Iulian, refuzul de tipul celui relatat de tine nu tine numai de automultumirea pe care o resimt respectivii in posturile actuale. Te-ai gandit la incertitudinile pe care le implica un produs nou, cu o echipa noua si cu problemele existentiale inevitabile? Un fel de “acum am 1000 de euro si sunt linistit, acolo voi avea 1500 dar nu stiu pentru cat timp”.
    Cat despre publisher, l-as vedea mai degraba ca pe un manager specializat. Este pur si simplu un “executiv” care intelege procesul de comunicare prin presa ca pe un business. Nu este un simplu manager, care are in cap doar bilanturi, intrari si iesiri. Este obligatoriu sa inteleaga impactul unui text, al unui “cover” si sa stie sa imbine marketingul cu psihologia cititorului, evident, totul sub amenintarea reducerii costurilor si cresterii incasarilor. Complicat!

  2. Gabriel: ai dreptate, in principiu. Doar ca n-am fost suficient de explicit: oamenii respectivi s-au reprofilat in ambele cazuri. Au avut de ales intre o pozitie mai inalta si una mai umila si au ales-o pe ultima. Nu e vorba de cioara de pe gard.

    In plus, stiu pe cineva pe care l-am sfatuit sa se faca redactor-sef adjunct, s-a facut redactor-sef si s-ar putea sa aiba probleme de felul celor expuse de tine.

  3. Cunosc cel putin 3 oameni care lucreaza in media si au refuzat cel putin cate 2 propuneri fiecare pentru posturi si compensatii materiale superioare. Nu e vorba decat de automultumire, n-are nicio legatura cu nicio noua generatie de “specialisti”.

  4. Cred ca in functie de marimea si organigrama companiei se poate discuta punctual.
    Ringier e impartita in divizii si are directori executivi pe divizie care pot fi asimilati ca si publisheri. Pe urma sunt directorii de vanzari, de marketing, distributie, productie, redactori sef.
    Intact Print: directori executivi pe fiecare companie (Intact Jurnalul & Saptamana Financiara, Convergent-Gazeta si Divizia de Reviste. Fiecare are directori de vanzari, de marketing, distributie, productie, redactori sef.
    Publimedia: director si publisheri plus directori pe fiecare departament.
    Sanoma: 2 publisheri si directori departament.
    Edipresse: vizibili doar un director executiv si un director de marketing
    Burda: am obosit sa scriu.
    Si ceilalti editori care au unul sau cateva produse. Asta pe zona de print
    Cred ca publisherii sunt si ei niste directori de divizii care ar trebui sa supervizeze produsele editoriale, tiparul, marketarea, distributia si vanzarea de publicitate.

    Da eu as intreba care este drumul spre aceleasi pozitii? Sunt oameni care fac cariera in media (indiferent de departamentul din care provin)? Sau mai bine zis e media o industrie atat de speciala incat doar cineva care parcurge de jos etapele poate sa ajunga sus? Ca in fond vorbim de management. Ca tot produse le producem, marketam si distribuim desi e clar, suna magulitor, a 4-a putere in stat.

  5. Si ma gandesc ca mai sunt multi middle ca e cam penurie pe piata. Seniorii sunt cam aceesi ca se cam rotesc si se stiu pe piata. Si eu a trebuit sa gasesc pe cineva si am avut ceva probleme.

  6. Alex: sunt eu confuz in ce spun, de aceea repet inca o data (nu e pleonasm): X a plecat din locul Y si avea la indemana variantele Z si W, in aceeasi companie (noua). A ales Z < W. O pozitie mai jos in ierarhie, dar una noua, intr-un domeniu nou. Cred ca mutarea celor doi oameni nu poate arata automultumire, cat timp au plecat din locul in care erau. mai limpede de-atat nu pot 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *