Cine se mai cere director?

Azi dimineaţă, cafea cu un om pe care-l vizez pentru “Business Standard” (am un contract de consultanţă cu ei, de la 1 martie). Omului respectiv i s-a oferit, recent, o poziţie de director de departament, dar n-a acceptat-o, fiindcă a considerat că mai are destule de învăţat, şi a preferat să răspundă de un singur produs, funcţie de pe care poate face ce-i place şi ce ştie că poate. E a doua persoană care mi-a spus, în ultimele două săptămâni, că a refuzat poziţia de director. Cineva, care s-a mutat recent la un mare jucător de Internet, a putut să-şi aleagă funcţia şi a preferat ceva gen “specialist”, “că n-am vrut să scrie director pe mine”.

Toată istoria arată în primul rând că a apărut o nouă generaţie de oameni în piaţă: câţiva ani de experienţă (fix între junior şi senior, desigur middle), în prăvălii cel puţin decente, fără tentaţia de a da un “tun” pe bani mulţi şi poziţie privilegiată. E drept – am cântărit din ochi cei doi oameni la 1000 de euro net pe lună sau peste. Dar poziţia de director ar fi atras poate un plus de 50 %. Asta înseamnă că trebuinţele de la baza piramidei lui Maslow sunt satisfăcute. Manageri de HR, bucuraţi-vă de oamenii care pot fi motivaţi de altceva decât bani, odată ce ei, banii, sunt destui în piaţă. Puteţi să le faceţi career planning şi tot ce aţi învăţat la şcoală.

Al doilea tâlc al întâmplării nu e deloc pozitiv şi se referă la directori. De la nivelul doi încolo, ţopăie prin presă pe toate drumurile, vorba lui Tom Sawyer, şi deja sunt percepuţi ca o masă amorfă, cu atribuţii neclare. Ce poate fi neplăcut dacă accepţi o poziţie de director de rangul doi?

– să fii direct subordonat unui general manager nebun, care la rândul lui e subordonat unui owner şi mai nebun, cu efectul că poziţia ta de rangul doi devine un paratrăsnet pentru diferitele tâmpenii care se fac în companie şi pentru care trebuie să plătească cineva.
– să nu ai drepturi de decizie clare, fiindcă organigrama e oricum aglomerată la vârf, iar funcţia ta e canibalizată de cei de sub tine, cu un job description mai clar: redactorul-şef conduce redacţia, directorul de advertising aduce publicitatea ş.a.m.d.
– lipsa ta de activitate să fie interpretată drept lene sau prostie, când de fapt tu eşti blocat la mantinelă de ceilalţi.
– probleme de autoritate şi colaborare cu cei de sub tine.

Alte specii cu probleme asemănătoare: În primul rând publisherul, pentru care vă provoc la un concurs de job descriptions, în subsol, fiindcă am întâlnit cele mai diferite interpretări ale postului. Project managerul, care trebuie să schimbe lucrurile lovindu-se de organizaţia ineficientă ca de un zid. Şi, da, ultimul pe listă, consultantul – deşi pe pielea mea am constatat că pot fi util celor mai diferiţi oameni, cu cele mai diferite profile psihologice, şi din cele mai diferite organizaţii, aşa că n-o luaţi ca şi cum m-aş plânge 🙂

  1. gabriel Reply

    Iulian, refuzul de tipul celui relatat de tine nu tine numai de automultumirea pe care o resimt respectivii in posturile actuale. Te-ai gandit la incertitudinile pe care le implica un produs nou, cu o echipa noua si cu problemele existentiale inevitabile? Un fel de “acum am 1000 de euro si sunt linistit, acolo voi avea 1500 dar nu stiu pentru cat timp”.
    Cat despre publisher, l-as vedea mai degraba ca pe un manager specializat. Este pur si simplu un “executiv” care intelege procesul de comunicare prin presa ca pe un business. Nu este un simplu manager, care are in cap doar bilanturi, intrari si iesiri. Este obligatoriu sa inteleaga impactul unui text, al unui “cover” si sa stie sa imbine marketingul cu psihologia cititorului, evident, totul sub amenintarea reducerii costurilor si cresterii incasarilor. Complicat!

  2. Iulian Comanescu Reply

    Gabriel: ai dreptate, in principiu. Doar ca n-am fost suficient de explicit: oamenii respectivi s-au reprofilat in ambele cazuri. Au avut de ales intre o pozitie mai inalta si una mai umila si au ales-o pe ultima. Nu e vorba de cioara de pe gard.

    In plus, stiu pe cineva pe care l-am sfatuit sa se faca redactor-sef adjunct, s-a facut redactor-sef si s-ar putea sa aiba probleme de felul celor expuse de tine.

  3. alex Reply

    Cunosc cel putin 3 oameni care lucreaza in media si au refuzat cel putin cate 2 propuneri fiecare pentru posturi si compensatii materiale superioare. Nu e vorba decat de automultumire, n-are nicio legatura cu nicio noua generatie de “specialisti”.

  4. Iann Reply

    Cred ca in functie de marimea si organigrama companiei se poate discuta punctual.
    Ringier e impartita in divizii si are directori executivi pe divizie care pot fi asimilati ca si publisheri. Pe urma sunt directorii de vanzari, de marketing, distributie, productie, redactori sef.
    Intact Print: directori executivi pe fiecare companie (Intact Jurnalul & Saptamana Financiara, Convergent-Gazeta si Divizia de Reviste. Fiecare are directori de vanzari, de marketing, distributie, productie, redactori sef.
    Publimedia: director si publisheri plus directori pe fiecare departament.
    Sanoma: 2 publisheri si directori departament.
    Edipresse: vizibili doar un director executiv si un director de marketing
    Burda: am obosit sa scriu.
    Si ceilalti editori care au unul sau cateva produse. Asta pe zona de print
    Cred ca publisherii sunt si ei niste directori de divizii care ar trebui sa supervizeze produsele editoriale, tiparul, marketarea, distributia si vanzarea de publicitate.

    Da eu as intreba care este drumul spre aceleasi pozitii? Sunt oameni care fac cariera in media (indiferent de departamentul din care provin)? Sau mai bine zis e media o industrie atat de speciala incat doar cineva care parcurge de jos etapele poate sa ajunga sus? Ca in fond vorbim de management. Ca tot produse le producem, marketam si distribuim desi e clar, suna magulitor, a 4-a putere in stat.

  5. Iann Reply

    Si ma gandesc ca mai sunt multi middle ca e cam penurie pe piata. Seniorii sunt cam aceesi ca se cam rotesc si se stiu pe piata. Si eu a trebuit sa gasesc pe cineva si am avut ceva probleme.

  6. Iulian Comanescu Reply

    Alex: sunt eu confuz in ce spun, de aceea repet inca o data (nu e pleonasm): X a plecat din locul Y si avea la indemana variantele Z si W, in aceeasi companie (noua). A ales Z < W. O pozitie mai jos in ierarhie, dar una noua, intr-un domeniu nou. Cred ca mutarea celor doi oameni nu poate arata automultumire, cat timp au plecat din locul in care erau. mai limpede de-atat nu pot 🙂

Post your thoughts