Reținut de poliție sau nu, Julian Assange, personificarea WikiLeaks, e un erou neverosimil pentru niște vremuri pe măsură. Va salva el planeta sau nu?
Povestea lui Assange e rezumabilă. Australianul, care s-a ocupat cu hacking-ul sub numele de Mendax, a creat un loc, pe internet, unde oricine îi poate trimite documente secrete sau pe-aproape. Iar documentele au început să vină. Mai e loc de discuții?
Da, dacă vrei să știi unde să-l încadrezi pe Assange. Omul este considerat ba jurnalist, ba hacker, ba “whistleblower”, adică o persoană care trage semnale de alarmă în probleme de mediu, discriminare etc. Ba, în fine, pe site-ul Interpol, ca urmărit internațional.
Până la urmă, revelațiile aduse de Assange și site-ul său nu sunt revelații, ci mai curând confirmări cu privire la felul mărginit și cam murdar în care se judecă și se operează în cercurile puterii. În “Liberation”, Umberto Eco arată că secretele Wikileaks sunt goale pe dinăuntru: în lumea de azi, în loc ca presa să sape după informații prin medii diplomatice, e mai curând pe dos. Altfel zis, atunci când transmit că Angela Merkel “evită riscurile și este rareori creativă”, diplomații de la Ambasada Americană din Berlin remarcă previzibilul și vorbesc și gândesc ca într-o revistă de femei.
Sunt lucruri pe care elita din diferite spații geografice și ideatice le bănuia, le știa și pe alocuri chiar le spunea. Assange e însă un erou convenabil pentru o audiență mai largă. E cyber-haiducul romantic care se ia la trântă cu Goliatul politic; dincolo de ecourile pe care le-au atras documentele de pe Wikileaks, această percepție e atestată de faptul că tocmai acestea încep să vină, din diverse surse, într-un număr din ce în ce mai mare.
Vor schimba aceste documente ceva? Mediile informate tind să creadă că nu. Și să accepte, tacit, un anumit grad de ipocrizie ca ingredient necesar al geopoliticii. Până la urmă, Assange e pe coama unui val de popularitate. Rămâne de văzut ce va ști să facă cu ea în folosul tuturor. Sau numai al unora.
Articol apărut în “România liberă” de miercuri, 8 decembrie 2010
Iulian,
nu inteleg de ce ii aplici eticheta cea mai facila lui Assange? cred ca este cea mai lipsita de continut definire sa spui ca este cyber-haiduc.
Poate daca ramanea hacker atunci isi merita eticheta de haiduc.
Eu cred ca este un activist din curentul anarhic.
Claudiu; citește așa – “pentru publicul mai larg, e cyber-haiducul…”. Nu e eticheta mea personală. Mie mi se pare într-adevăr un anarho-libertarian, ceva de genul ăsta. Totuși pare băiat prea deștept ca să nu-nțeleagă că de la un punct încolo, dezvăluind informații despre joc, devine parte a lui. Ceea ce ne scoate din paradigma cu transparență totală și tot restul.
Toate astea nu înseamnă că sunt pentru ipocrizie și secret.