Cinci branduri distincte: Bucurenci, Diaconescu, Iliescu, Manafu, Sârbu

În urmă cu câteva zile, vă dădeam o temă, bineînţeles de reflecţie: cum stau cu brandul personal Dragoş Bucurenci, Dan Diaconescu, Ion Iliescu, Cristi Manafu şi Adrian Sârbu? Cele cinci nume nu se prea pupă între ele. Ei bine, tocmai de-asta le-am ales, fiindcă sunt construcţii foarte diferite. Mai jos îmi propun tocmai să vă arăt că şi cum sunt construite.

1. ONEGISTUL: BUCURENCI Primul în ordine alfatbetică, dar şi cel mai tânăr. Are site, are şi pagină pe Wikipedia, cred că a spus despre el că e cel mai bun brand sau un brand foarte bun, la un moment dat. Pe vremea aceea, sub activistul civic se vedea un roman despre droguri, numit Real K, pus pe blog. Acum, activistul se poticneşte în “Dansez pentru tine”; apariţia lui în show-ul cu pricina îl scoate pe Dragoş din zona de brand elitist. Probabil că a ştiut foarte bine ce face când s-a dus la PRO TV. Rămâne să ne gândim care ar putea fi avantajele. Poate că România e ţara în care cantitatea bate calitatea în materie de branduri – vezi şi politicienii care croşetează sau cântă la chitară şi altele.

2. PRIETENUL POPORULUI: DIACONESCU Distinct de orice altceva, iar asta-i o mare calitate într-o ţară cam epigonică de felul ei. În ultima vreme, încearcă să facă televiziune într-o accepţiune mai aproape de ce se poartă prin alte posturi şi s-ar putea s-o dea de gard cu OTV-ul din acest motiv. Se identifică cu postul TV ca o doamnă redactor-şef din presa de femei cu propria-i revistă. Pe net, însă, îi cam lipseşte iniţiativa, drept pentru care cine vrea să afle lucruri despre el trebuie să se mulţumească cu oarece răutăţi de tabloide sau cu fragmente video celebre:

(Mergeţi pe la 2.20 dacă vreţi acţiune.)

E Diaconescu un brand propriu-zis sau e o imagine? Din moment ce câştigă bani de pe urma notorietăţii şi îşi alege maşinile şi costumele într-un anume mod, e mai aproape de brand. Construcţia de pe net scârţâie rău, dar ştiu asta cei care se uită la OTV? Probabil că e vorba de oameni mai puţin conectaţi. E unul din motivele pentru care, cum spuneam altădată, OTV-ul se aseamănă cu un blog: personal (Dan Diaconescu), obsesiv-compulsiv-paranoic (subiecte proprii, urmărite), interactiv (SMS-urile şi toate celelalte iau locul subsolului de articol de pe net).

Altfel zis, ca să înţelegeţi: un amic posesor al unei firme de îngrăşăminte făcea bani buni cu firma pe care o avea. Clienţii erau ţărani/fermieri din jurul Bucureştiului, iar amicul îi tot vizita cu un Cielo destul de obosit. Avea destui bani de o marcă cu câteva clase peste. De ce evita să şi-o ia? “Dacă mă duc cu o maşină prea nouă la ei, o să creadă că-i fur.”

Sigur, la Diaconescu, nu maşina e în discuţie.

3. POPULARUL/DETESTATUL: ILIESCU Are 80 de ani; urâţi-l, scuipaţi-l, dar a ştiut ce să facă cu imaginea proprie o viaţă. Gândiţi-vă la modul vag ocult în care a condus ţara, mai ales în ultimul mandat, şi la faptul că Nina Iliescu, soţia, descrisă de apropiaţi ca o colaboratoare importantă, aproape nu s-a văzut: e clar că Iliescu a ţinut să evite să fie perceput ca un lider apropiat de predecesorul său (se spunea în 1990: “pentru noi/este Ceauşescu 2”, dacă vă mai amintiţi). Bineînţeles, Iliescu nu poate scăpa de mineriade, rolul ambiguu din decembrie 1989, debarcarea lui Roman, girul acordat lui Adrian Năstase şi tot restul. Un brand se construieşte, în primul rând, din ceea ce faci.

De aceea, e bine (pentru el) că acum câţiva ani Ion Iliescu a făcut Ioniliescu.wordpress.com. O mutare-surpriză, pe vremea când “politicianul X şi-a făcut blog” mai era încă o ştire. Iliescu şi-a folosit stângaci, dar consecvent platfoma online şi a creat o comunitate activă acolo. Faptul că şi-a aşezat blogul pe un domeniu gratuit are sens, după modelul Ron Paul: e o tentativă de “al nostru, dintre noi, pentru noi”.

Ion Iliescu a spus în trecut că percepe blogul ca pe o continuare a interacţiunii fizice cu oamenii şi că dintotdeauna s-a considerat un om sociabil.

Din păcate, mama politicienilor în activitate nu pare a fi la fel de îndemânatic când vine vorba de lucruri mai noi, ca Twitter. Hm, hm, dovada.

4. PRIETENOSUL: MANAFU Singurul dintre cei cinci care e prezent mai curând în virtual decât în realitatea fizică. Cristi a reuşit cumva să poată dialoga cu toate grupurile şi grupusculele de care s-a lovit on-line (şi, probabil, şi off-line). A insistat pe propriul nume de familie, individualizator (ce era să facă cu “Cristian”?), şi e unul din puţinii români cu un anumit grad de vizibilitate care îşi întăreşte identitate cu un accesoriu diferenţiator: şapca.

I-a folosit la ceva? Acum câţiva ani, era ziarist. Astăzi, e om de afaceri, legat de Evensys, o firmă care organizează evenimente.

5. OCULTUL/MAGICIANUL: SÂRBU Ei, aici e aici. Omul care a inventat cel mai bun brand personal din România (Andreea Esca), Adrian Sârbu, a dat, după ştirea mea, doar trei interviuri, de la apariţia PRO TV încoace. Unul în 1996, la un an de PRO TV, un altul în 2005, la 10 ani de PRO TV, şi un al treilea, rămas deocamdată – şi probabil pentru totdeauna – pe bandă, la o ziaristă care a plecat de la Publimedia. Adrian Sârbu a refuzat constant să interacţioneze cu presa, ceea ce, desigur, i-a conferit un soi de aură. Desigur, la gradul lui de notorietate, nu se putea ca poveştile cu nunta şi divorţul de Janina Ştefan să rămână necunoscute, ca şi alte detalii mai mult sau mai puţin personale. Mai nou, în chip de CEO al CME, compania-mamă a PRO TV, are poze de PR şi emite eufemisme despre piaţa media la diferitele raportări de cifre ale companiei pe care o conduce. Apariţia într-un fel de maiou, la nunta fiicei, a fost atât de bizară, încât e reţinută de Google pe prima pagină de rezultate despre Sârbu.

Avem, prin urmare:

  • doi oameni tineri, preocupaţi de propria imagine şi care au succes: Bucurenci şi Manafu, dar cu diferenţe stilistice importante.
  • un teleast atipic, care satisface axioma lui Arruda: brandurile puternice displac la fel de mult pe cât atrag – vorbesc de Dan Diaconescu.
  • Un politician octogenar, care a ştiut să aşeze Web 2.0 în continuarea felului de-a fi pe care şi l-a forjat pe vremea comunismului, la fel de hulit-iubitul Iliescu
  • Pe “inventatorul” star systemului contemporan în România, mai mult decât zgârcit la capitolul “întâlniri cu ziariştii”, lucru care-l face să devină un fel de legendă. Da, Adrian Sârbu.

În ansamblu, aşa cum se vede în presă, la TV sau în blogosferă, România arată a ţară plină de paiaţe stridente, care nu ştiu să-şi gestioneze propria imagine. Mai sus, însă, există cinci exemple de oameni care au ştiut ce să facă cu ea şi au obţinut, fiecare, profit de pe urma ei. Nu e tocmai puţin.

Post your thoughts