Cifre și culori

Tiraje de pe piața de sport, culoarea lui 2007 și o încercare ratată de a-mi găsi drumul prin presa sportivă on-line. Punct culminant: 300 de concedieri la Time, final fericit, cu clip, în care se arată sau inventează o legătură dintre Șuie Paparude și Noica.

Pe dinăuntru
UNU. GustiRoman.ro: Directorul executiv al “Gazetei sporturilor” vine cu niște date interesante despre piața ziarelor de sport, din analize interne: În 2006, s-au vândut în medie 150.000 de exemplare de ziare de sport pe zi, cifră care provine în principal de la “Pro Sport” și “Gazeta Sporturilor”, cu un aport de câteva mii de exemplare de la “Sport Total”. Când cele două mari cotidiene sportive au fost în campanie, tirajul a crescut spre 180.000 de exemplare zilnic.

Nu sunt specialist în marketing, dar, totuși, o creștere de 30.000 de exemplare pentru două ziare (să zicem 15.000 pe titlu care vinde în jur de 70.000) nu mi se pare un rezultat spectaculos. Nici resursele investite în campanii n-au fost abundente, însă stau și mă gândesc: ce rost are să tot dăm spoturi de radio și să inventăm diferite concursuri dacă obținem modificări de tiraj de genul ăsta? Nu e o acuzație la adresa nici unui departament de marketing, fiindcă toată presa din România face asta. Poate ar trebui să vină cineva care să rupă pisica, printr-o relansare radicală și o campanie cu buget adevărat? Eu continuu să oftez după oamenii care nu citesc ziare la noi. Și să cred că pe undeva e și vina noastră, a celor care le facem.

DOI. Manafu.ro: Dați cu ochiul la Cristi, ca să vedeți Culoarea anului 2007, desemnată de Pantone Institute. Nope, n-o vă arăt aici, că îi decolorez meritele lui Manafu. Ce rost are culoarea anului? Păi, pentru cine nu știe asta, că nu e treaba lui, Pantone e (și) un grup de experți în culoare, care analizează mai atent decât cei prinși cu treburi mai practice ce s-a întâmplat în ultimii ani, ca trenduri de culoare, și formulează o recomandare. Mișto meserie.

TREI. Jurnalismonline.ro: Cu întârziere, vă trimit la o discuție pe chat a lui Brăduț Ulmanu cu Adrian Toca, blogger și șef de site la “Sport Total” (SPT.ro), în orice ordine vreți voi. Și ca să nu se oftice concurența de la “Pro Sport”, poftim aici un link către ei. N-am nimic de zis, fiindcă toate discuțiile alea despre Meme și Țiți mă lasă rece. Ca și alea de pe GSP.ro, ca și alea de pe SPT.ro. Revenind la discuția lui Brăduț cu Toca, am înțeles că “Sport Total” a lansat blogurile de fotbaliști, chestie de care m-am speriat ca de minge și n-am mai intrat să văd acolo, că mi-am luat porția în partea ailaltă, încercând să găsesc ceva de consemnat aici, arză-v-ar focul de filateliști cu picioare, bere și semințe.

Pe din afară
PATRU. Romenesco/Poynter.org: De data asta doare. Time Inc. a ras aproape 300 de oameni de la “Time”, “People” și “Sports Illustrated”, iar Jim Romenesko redă scrisoarea de la revedere a redactorului-șef de la “Time”, John Huey. Cică nu e vorba de calitatea profesională a oamenilor, ci de redimensionarea business-ului. E ca la disponibilizarea minerilor: managementul speră că o parte vor accepta pachetele de “la revedere” și vor pleca de bună voie, ceilalți vor fi dați afară. Știe cineva ce politică de Internet are Time Inc., în zona brandurilor de print? Oricum, față de 50 de oameni plecați de la FT și tot frecușul ăla de la BBC, de anul trecut, pare ceva mai dramatic, drept pentru care se va începe să se vorbească, poate, de lucruri gen “criza presei clasice”, când până acum erau doar “dificultăți”.

CINCI. YouTube: Asta e pentru toți cei care m-au întrebat ce e piesa aceea obsedantă de pe genericul “Marfă”, pastila de la Realitatea TV, cu Dragoș Bucur. E “Pentru inimi” a lui Șuie Paparude. Și mai e ceva interesant la clip: n-au fost bani, drept pentru care băieții și l-au făcut singuri. Nu tocmai producție colectivă, dar e ceva în răspărul felului clasic de a face un clip. Vedeți unghiul de filmare – n-a prea fost nevoie de operator.

P.S.: Mă tot gândesc la ceea ce spunea Noica despre film, că nu e tocmai artă, fiindcă nu are constrângeri. Sculptura e statică și de obicei incoloră, muzica nu e vizuală, pictura nu e 3-D ș.a.m.d. Filmul, în schimb, le are aproape pe toate, deci prea multe grade de libertate, deci nu e artă, spunea bătrânelul de la Păltiniș. Despre el s-a zis că nu înțelegea, de fapt, filmele sau că nu îi plăceau. Producțiile gen YouTube au în schimb constrângeri tehnice și în ultimă instanță de buget – poate de aia unele ies foarte bine?

2 thoughts on “Cifre și culori”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *