Cifre şi culori

Tiraje de pe piaţa de sport, culoarea lui 2007 şi o încercare ratată de a-mi găsi drumul prin presa sportivă on-line. Punct culminant: 300 de concedieri la Time, final fericit, cu clip, în care se arată sau inventează o legătură dintre Şuie Paparude şi Noica.

Pe dinăuntru
UNU. GustiRoman.ro: Directorul executiv al “Gazetei sporturilor” vine cu nişte date interesante despre piaţa ziarelor de sport, din analize interne: În 2006, s-au vândut în medie 150.000 de exemplare de ziare de sport pe zi, cifră care provine în principal de la “Pro Sport” şi “Gazeta Sporturilor”, cu un aport de câteva mii de exemplare de la “Sport Total”. Când cele două mari cotidiene sportive au fost în campanie, tirajul a crescut spre 180.000 de exemplare zilnic.

Nu sunt specialist în marketing, dar, totuşi, o creştere de 30.000 de exemplare pentru două ziare (să zicem 15.000 pe titlu care vinde în jur de 70.000) nu mi se pare un rezultat spectaculos. Nici resursele investite în campanii n-au fost abundente, însă stau şi mă gândesc: ce rost are să tot dăm spoturi de radio şi să inventăm diferite concursuri dacă obţinem modificări de tiraj de genul ăsta? Nu e o acuzaţie la adresa nici unui departament de marketing, fiindcă toată presa din România face asta. Poate ar trebui să vină cineva care să rupă pisica, printr-o relansare radicală şi o campanie cu buget adevărat? Eu continuu să oftez după oamenii care nu citesc ziare la noi. Şi să cred că pe undeva e şi vina noastră, a celor care le facem.

DOI. Manafu.ro: Daţi cu ochiul la Cristi, ca să vedeţi Culoarea anului 2007, desemnată de Pantone Institute. Nope, n-o vă arăt aici, că îi decolorez meritele lui Manafu. Ce rost are culoarea anului? Păi, pentru cine nu ştie asta, că nu e treaba lui, Pantone e (şi) un grup de experţi în culoare, care analizează mai atent decât cei prinşi cu treburi mai practice ce s-a întâmplat în ultimii ani, ca trenduri de culoare, şi formulează o recomandare. Mişto meserie.

TREI. Jurnalismonline.ro: Cu întârziere, vă trimit la o discuţie pe chat a lui Brăduţ Ulmanu cu Adrian Toca, blogger şi şef de site la “Sport Total” (SPT.ro), în orice ordine vreţi voi. Şi ca să nu se oftice concurenţa de la “Pro Sport”, poftim aici un link către ei. N-am nimic de zis, fiindcă toate discuţiile alea despre Meme şi Ţiţi mă lasă rece. Ca şi alea de pe GSP.ro, ca şi alea de pe SPT.ro. Revenind la discuţia lui Brăduţ cu Toca, am înţeles că “Sport Total” a lansat blogurile de fotbalişti, chestie de care m-am speriat ca de minge şi n-am mai intrat să văd acolo, că mi-am luat porţia în partea ailaltă, încercând să găsesc ceva de consemnat aici, arză-v-ar focul de filatelişti cu picioare, bere şi seminţe.

Pe din afară
PATRU. Romenesco/Poynter.org: De data asta doare. Time Inc. a ras aproape 300 de oameni de la “Time”, “People” şi “Sports Illustrated”, iar Jim Romenesko redă scrisoarea de la revedere a redactorului-şef de la “Time”, John Huey. Cică nu e vorba de calitatea profesională a oamenilor, ci de redimensionarea business-ului. E ca la disponibilizarea minerilor: managementul speră că o parte vor accepta pachetele de “la revedere” şi vor pleca de bună voie, ceilalţi vor fi daţi afară. Ştie cineva ce politică de Internet are Time Inc., în zona brandurilor de print? Oricum, faţă de 50 de oameni plecaţi de la FT şi tot frecuşul ăla de la BBC, de anul trecut, pare ceva mai dramatic, drept pentru care se va începe să se vorbească, poate, de lucruri gen “criza presei clasice”, când până acum erau doar “dificultăţi”.

CINCI. YouTube: Asta e pentru toţi cei care m-au întrebat ce e piesa aceea obsedantă de pe genericul “Marfă”, pastila de la Realitatea TV, cu Dragoş Bucur. E “Pentru inimi” a lui Şuie Paparude. Şi mai e ceva interesant la clip: n-au fost bani, drept pentru care băieţii şi l-au făcut singuri. Nu tocmai producţie colectivă, dar e ceva în răspărul felului clasic de a face un clip. Vedeţi unghiul de filmare – n-a prea fost nevoie de operator.

P.S.: Mă tot gândesc la ceea ce spunea Noica despre film, că nu e tocmai artă, fiindcă nu are constrângeri. Sculptura e statică şi de obicei incoloră, muzica nu e vizuală, pictura nu e 3-D ş.a.m.d. Filmul, în schimb, le are aproape pe toate, deci prea multe grade de libertate, deci nu e artă, spunea bătrânelul de la Păltiniş. Despre el s-a zis că nu înţelegea, de fapt, filmele sau că nu îi plăceau. Producţiile gen YouTube au în schimb constrângeri tehnice şi în ultimă instanţă de buget – poate de aia unele ies foarte bine?

  1. Iulian Comanescu Reply

    Adrian: am rectificat :-), scuzele mele, era trei dimineaţa. Rubrica asta nouă mă apasă rău, dar văd că e printre cele mai citite, aşa că nu mă las.

Post your thoughts