Chilian, în proces cu Ministerul Culturii pentru un spot

Mâine e prima înfățișare. Ministerul a folosit o parte dintr-o piesă a lui Chilian, “10”, pentru o campanie numită “Mai bine o carte“. Campania a fost realizată de GMP, dar în astfel de cazuri, drepturile de autor intră în răspunderea agenției doar dacă există o discuție explicită în acest sens. Chilian cere un milion de euro.

Cred că asta e piesa. Spotul nu l-am găsit. Campania e descrisă aici, într-un PowerPoint.

Sursa: Roton, casa de discuri a lui Chilian:

FLORIN CHILIAN ARE MAINE PRIMA INFATISARE IN PROCESUL CU MINISTERUL CULTURII

Florin Chilian continua lupta in tribunal cu Ministerul Culturii pentru a-si face dreptate in cazul prejudicierii drepturilor de autot ale piesei, 10, prin folosirea acesteia in spotul de promovare pentru campania “Mai bine o carte”. Mai exact, Ministerul Culturii si Cultelor a lansat in data de 23.04.2005, programul Mai bine o carte, care avea ca scop incurajarea tinerilor de „a se intoarce spre lectura”. Programul s-a derulat timp de un an si a fost promovat prin intermediul unui spot publicitar realizat de firma de publicitate GMP, care a folosit o parte din piesa 10, aceasta fiind compusa in intregime si interpretata de Florin Chilian. Maine, joi, 7 iunie, ora 8:30, Florin Chilian este chemat in instanta in calitate de reclamant la prima infatisare din cadrul procesului pe care acesta l-a intentat Ministerului Culturii si Cultelor. Chilian impreuna cu societatea de avocati Stefanica, Dutu & Asociatii solicita Ministerului Culturii in temeiul art 139 din Legea nr 8/1996 acordarea de despagubiri in valoare de 1 milion de euro.

10 thoughts on “Chilian, în proces cu Ministerul Culturii pentru un spot”

  1. Mi se pare ca un astfel de proces ar trebui sa existe de fiecare data cand se incalca drepturile de autor de catre instituti sau companii. Altfel, nimeni nu invata nimic. Suma…hmm…pune ceva presiune pe minister (cred) si da amploare subiectului(sigur).

  2. Asteptam cu mult interes plata drepturilor de autor de catre o alta institutie romaneasca, anume Sergiu Nicolaescu, lui Nicu Covaci, pentru coloana sonora de la “Nemuritorii”.

  3. Daca a fost facut moca de GMP si tinand cont de scopul educativ, rezulta ca amicul Chilian e stupid sau are o ‘karma proasta’.. vorba lui.
    Fa-te tata avocat, Florine ! 🙂

  4. Ideea e un pic alta…. Cititi mai multe aici – http://www.editiaspeciala.com/stiri/2007-04-28/Cu-milionul-de-euro-de-la-dl.-Iorgulescu-voi-trai-mai-bine-32028.asp

    Din cite pricep eu, e vorba de incalcarea unui principiu. Sunt convins ca artistul ar fi pus piesa la dispozitie for free (wtf, super reclama pentru dumnealui) – dar i s-a parut firesc sa-si dea un acord legal aspura chestiei asteia. Greseala vine de la GMP sau de la minister (nu stiu bine cine ar fi trebuit sa se ocupe cu *legalizarea donatiei respective). Un acord verbal nu inseamna nimic in contextul asta super sensibil, si sunt ferm convins ca si U2 sau oricine altcineva scoate piese pro bono pentru a servi la diverse campanii semneaza contracte in care se stipuleaza clar dreptul de folosinta a pieselor respective. Ministerul/GMP au tratat problema cvasi superficial (meteahna veche pe la noi) si merita sa plateasca. Oricum, Chilian ar trebui sa doneze/returneze banii pe care i-ar castiga – asa imi suna mie fair. Iar alti artisti + institutii/companii care lucreaza in domeniu sa caste ochii la acest proces si sa ia aminte…..

  5. @jeanvaljean
    esti varza
    este irelevant juridic vorbind daca au luat sau bani cei de la agentia respectiva
    incalcarea dreptului de autor, atat patrimonial cat si nepatrimonial nu depinde de chestia asta
    daca sunt asa de profesionisti puteau sa-i dea un telefon omului, sau sa-l notifice oficial si sa-i ceara acceptul
    iar onorabilul dom ministru e sef (acu suspendat, postul se pastreaza pana e dat afara) la un organism colectiv de gestionare a drepturilor de autor; in plus e si compozitor
    chiar asa, de ce nu si-a donat el cateva creatii pentru campanie?
    pentru ca nu pot fi ascultate de bune ce sunt? 🙂

  6. IORGULESCU A FOST PRESEDINTELE ORGANIZATIEI CARE APARA, CHPURILE DREPTUL DE AUTOR, ACUM E MINISTRU SI NU MAI RESPECTA LEGEA.
    SIGUR INSA CA DUPA CE VA FI PUS PE LIBER VA DORII SA SE INTOARCA LA VECHEA DEMNITATE.. CARE I-A DAT POSIBILITATE SA FACA CRASMA PE CALEA VICTORIEI INTRO CASA DE PATRIMONIU.
    LUPU PAZNIC LA OI…. OPS LA DREPTURI DE AUTOR.
    CRED CA TREBUIA CHEMAT IN JUDECATA PERSONAL SI IORGULESCU PENTRU POZITIA ADOPTATA PUBLIC FATA DE LITIGIU..
    JENATUL IORGULESCU … VIOLENTUL VERBAL SI AROGANTUL IORGULESCU, AVEA MAGAZIN DE PANTOFI PE VREMURI LANAGA EVA.
    DESTIN DE COMERSANT

  7. @razvan
    esti ghiveci !
    E mai grav decat am crezut ! Chilian si-a dat acordul verbal ba chiar a si participat la actiunea respectiva. Se trezeste acuma dupa 2 ani… e jenant !!
    Florine, ai auzit de “gentleman agreement” ? Nu trebuie scris totul in contracte, ba chiar e o onoare sa respecti acordul verbal.
    Asta este in vest… in est, in Balcani e altfel, se pare.

  8. @ razvan & @jeanvaljean – incercati sa fiti mai… *urbani – ca opus la *suburbani…. eh….

    @jeanvaljean – Razvan are perfecta dreptate. Scurt. A prezentat si argumentele. “Gentlemen agreement”?…. May I laugh @ you????….. Topic closed.

Leave a Reply to Dan Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *