Celebrul Nenea Cosmos, din negura Internetului…

Prin 2002, forumul lui Andrei Gheorghe, AndreiGheorghe.ro/Forum, devenea un mic fenomen de internet. În plină epocă Năstase, aici se strângeau o serie de oameni deștepți, un pic duși cu capul, mari consumatori de whisky și alte porcării, care comiteau diferite fapte de arme. Era vorba de o tentativă de coagulare socială într-o lume alta decât puțin ofertanta Românie a a acelor ani. Forumiștii nu erau loseri, ci doar oameni “mai altfel”, grupați în jurul imaginii de rebel/contestatar a respectatului om de radio de atunci. Andrei Gheorghe și-a dărâmat forumul de câteva ori, altfel zis, a făcut tabula rasa, ceea ce s-a lăsat cu dispariția unora dintre adepți, iar povestea a ajuns în stadiul în care se poate vedea în linkul dat mai sus. Mi-aduc aminte de o chestie numită “Joc de-a încrederea”, în care fiecare dintre forumiști putea dona o sumă, care urma să fie folosită la achiziția unui calculator pentru o familie de intelectuali săraci de țară. Baremul superior era de 100 sau 200 de mii de ROL, pentru că unul sau altul din participanți ar fi putut dona calculatorul integral (erau diferiți posesori de IMM-uri pe forum), iar tâlcul jocului era solidaritatea în jurul unei cauze comune.

Unul din cele mai populare personaje de pe forumul lui Gheorghe era Nenea Cosmos, moderator la diferite secțiuni și, printre altele, inițiator al unui concurs în care oferea premii cui îl va convinge să-și înșele nevasta. Ideea a fost depășită doar de o fată care și-a pus virginitatea la bătaie pe același forum – dar nu știu dacă era un personaj virtual sau real. Și cu asta ajungem la lucrul cu care ar fi trebuit probabil să încep, anume că Nenea Cosmos are blog, la Nenea.Wordpress.com. Dacă dați clic pe acest link în ziua în care scriu eu, nimeriți relativ prost, în mijlocul unei hecatombe de rahat și hemoroizi, dar, mă rog, în definitiv despre asta este vorba la Nenea Cosmos: atunci când alții se declasează definitiv vorbind despre astfel de lucruri, lui îi iese, cel puțin pe alocuri.

Aș fi zis că Nenea Cosmos are șanse de a ajunge sus cu blogul lui, așa, scabros și sclipitor cum e. Însă din câte îl știu, e prea smucit pentru a fi constant sau programatic în ce-o să facă. Oricum, un veteran năpârlit al forumurilor îi dă drumu’ pe blog. E ceva interesant.

P.S.: A fost pe vremea aia și un concurs de articole despre site, pe care l-am câștigat, după lupte seculare, printr-un vot al forumiștilor în care unii dintre semnatarii articolelor se votaseră pe sine de câteva zeci de ori, după care Santiago, moderatorul, le-a invalidat voturile. Cred c-a fost unul din cele mai bine plătite articole din viața mea, fiindcă premiul era un laptop Fujitsu-Siemens, P IV, generația aia cu inima mică și creierul mare, a cărora baterie se ducea rapid și care se încălzeau până la temperatura la care poți face ochiuri pe ele. Laptopul încă mai funcționează, deși l-am supus la o mulțime de chinuri, printre care DTP sau chiar producție AV. Reușea să încetinească groaznic, dar fără a se bloca sau opri. Articolul era scris pentru Revistapresei.ro, care în 2004 a devenit HotNews.ro:

Gheorghe virtual


de Iulian Comanescu


De ce se minte pe Internet? Judith S. Donath, analist media, scria pe Zdnet.com acum catava vreme ca exista doua ratiuni care te fac sa-ti ascunzi/modifici identitatea pe chat-uri sau in alte ocazii asemanatoare. Prima cauza ar fi bineinteles imoralitatea, atunci cand doresti sa obtii un lucru de care nu ti-e permis sa beneficiezi, ca pedofilii care intra pe chat-urile pentru copii sub o indentitate de imprumut. Un al doilea motiv este mai specific Internetului si mai atragator teoretic: identitatea ta modificata, proiectata, bineinteles, in virtual este mai mult decat un simplu travesti: creeaza o extensie a personalitatii fiecaruia. Extensie iarasi virtuala; dar cat de virtual mai ramane virtualul atunci cand Internetul e o comunitate care reuneste, dupa Cyberatlas.internet.com, o jumatate de miliard de utilizatori, cam a zecea parte din populatia lumii?


Desigur, minciuna este doar un caz particular sau un criteriu simplu al teoriei lui Donath. Eco spunea tot despre minciuna ca este obiectul semioticii: daca nu s-ar putea spune neadevaruri despre un lucru, acesta n-ar avea atasat un sens. Extensiile virtuale sunt de multe feluri, iar un site personal al unei personalitati atat de pline de… personalitate precum Andrei Gheorghe se preteaza cum nu se poate mai bine unei atari calificari.


 


Jurnalul combate bine


 


La mai putin de doua luni de la lansare, Andreigheorghe.ro figureaza, in Trafic.ro pe un frumos loc 11 in clasamentul de muzica/divertisment – inaintea Atomic.ro sau a Divertis.ro – si 75 in clasamentul general, adica inaintea unor site-uri corporate cu un grad ridicat de atractivitate, precum Hbo.ro, Cfr.ro (mersul trenurilor) sau chiar Profm.ro, postul care l-a consacrat pe Gheorghe la nivel national. O reusita frumoasa, ale carei cauze nu ramane decat sa incercam sa le descalcim.


Andreigheorghe.ro nu arata rau si nici nu merge rau. E facut in Flash, asa cum se poarta in ziua de azi, dar se incarca repede si nu contine majoritatea briz-brizurilor care fac navigatia insuportabila pe site-urile gandite in programul vectorial amintit. Gheorghe e poate narcisist, cum se spune, dar poze cu el in atitudini languroase n-ai sa gasesti pe site. Grafica e functionala, voit trashy, iar categoriile putine si clare.


Prima tentatie e, bineinteles, Jurnalul lui “ag”, cum se semneaza titularul pe site. Dupa cat de bine combate acesta la radio si la televizor, nu te-ai putea astepta decat ca aici sa combata si mai bine. Just: toata lumea e trasa de par, inclusiv, la modul metaforic bineinteles, Cristian Tudor Popescu ("f**u-l in gura"). Ceea ce surprinde e corectitudinea si in acelasi timp franchetea judecatilor, fiindca, in jurnal, Gheorghe nu se ia de oricine ca orbul de gard. Dimpotriva, oftezi cu talc atunci cand vezi de pilda cum besteleste CNA-ul, ("jidgodiile") fiindca, iti spui, nici tu nu-i prea aveai la inima dar nu prea iti venea sa scrii la gazeta. Semnatarul randurilor nu-si ascunde aversiunea nici fata de parteneri de emisiune de la Pro TV, precum Mircea Badea: "Daca mai spune prestam si sa mergem mai departe il omor."


 


Forumul, miezul problemei


 


Un vant de libertate a cuvantului – exagerarile de mai sus sunt doar indicii – prefigureaza deja ceea ce e de vazut pe forum. Aici sta forta lui Gheorghe virtual: 3000 de utilizatori inscrisi si peste 15 mii de mesaje. Pentru comparatie, forumul de pe Home.ro, portal cu traditie, deci mult mai mult decat un site personal, are aproximativ 40 de mii de mesaje. Pe forumul lui Gheorghe gasesti orice, de la homosexualitate si droguri, la tarife de spaga pentru examenele din Politehnica sau intrebari filozofice de felul: exista si femei care nu sug p**a?, de ce sa nu ma culc cu soru-mea?sau: ce e viata?


Dupa ce, o clipa, ai senzatia ca ai nimerit intr-un spital de nebuni, iti dai seama ca te afli, de fapt, intre semenii tai. Si, ingrijorator poate, esti cuprins de o senzatie de confort. Fara sa vrei si cu un pic de vinovatie, te lasi prins in thread-urile interminabile si termini cine stie cand. Tentatia de a te inscrie e mare. Cei care scriu sunt nici mai prosti, nici mai destepti decat tine. Exista, bineinteles, si generatia cyberfrustratilor, care tasteaza o insulta sau o porcarie la trei cuvinte, dar si acestia sunt mai rari si mai putin stupizi decat in orice loc de pe Internet unde cuvantul e liber.


Mai mult sau mai putin, majoritatea utilizatorilor isi construiesc extensiile virtuale de care vorbea Judith Donath din aceleasi probleme banal-bacoviene ca si ale tale. Insa o lamentatie referitoare la lipsa apei calde e mult mai aproape de sufletul tau decat stirea din Libertatea in care primarul Vanghele a dispus si a spus despre teava sparta. Cateva din cele mai cele thread-uri:


  • Hanna s-a pretins o fecioara si s-a oferit ca premiu barbatului de pe forum care o va convinge sa renunte la virginitate. S-a terminat cu injuraturi, in coada de peste.

  • Nenea_Cosmos a organizat un concurs pentru a fi convins sa isi insele nevasta, careia i-a fost fidel in toti cei opt ani de casnicie. S-au inscris cateva candidate, iar initiatorul a obtinut sponsorizari constand de 4,05 milioane lei, un prezervativ striat, o pereche de catuse, agrafe de birou.

  • Mail-ul unui om care a murit ne povesteste despre Florin, un fost superolimpic care a ajuns in anul III de facultate fara sa aiba din ce se intretine la scoala, cu un ulcer si opt bilute de heroina. S-a hotarat sa moara, ceea ce a si facut.

  • Suficient pentru toate gusturile. Cei convinsi de trivialitatea acestor probleme pot afla lucruri noi din thread-urile de carti, filme sau muzica. O singura categorie mai slab reprezentata: politica, fiindca nu se putea altfel intr-o tara cu cetateni depolitizati si scarbiti de autoritate.


    Si, fiindca Gheorghe virtual trebuia sa inceapa sa se hraneasca la un moment dat din extensia lui concreta, sectiunea “Jos Regele!” consfinteste paricidul virtual: Nu v-ati gandit niciodata ca AG este doar unprodus hipercapitalist al mass-media? Ca show-ul lui se bazeaza pe slabiciunile noastre? Ma uit cum se joaca cu voi, cu placerea voastra masochista de a o incasa pana va da borsul…


    Bineinteles, orice show reusit se bazeaza pe slabiciunile publicului. Gheorghe poate fi invinut de caragialism – aripa Rica Venturiano, a binecombatantilor, deci de gratuitate, taiat frunze la caini si despicat firul de par in patru, de dragul efectelor sonore si al iesitului in fata, de simtit enorm si vaz montruos. Site-ul si forumul pe care le patroneaza sunt, cum spuneam, extensii virtuale care ii imprumuta ceva din caracter. Firesc. Fiindca nu exista motive pentru care Gheorghe cel de la televizor sau cel de la radio ar fi real, iar cel de pe Internet, o fantoma. Ecuatia succesului este, pentru Andrei, aceeasi peste tot. Ea poate fi numita textualism sui generis: gratuitatea lui verbala da masura incarcaturii prea mari pe care au pus-o altii in cuvintele lor. Si capata sens.

9 thoughts on “Celebrul Nenea Cosmos, din negura Internetului…”

  1. Deci ce nick aveai domnule Comanescu cand castigai concursuri pe forumul lui gheorghe? Ai starnit curiozitati, nu de altceva ….

    PS: Frumos articolul, nu stiu cum erau restul dar probabil l-as fi votat pe asta.

  2. iute si coana jolitzica sa se bage si ea in seama doar doar o mai prinde vreo atentie o maslina un energizant 🙂
    auzi bre , tu n’ai treaba pe santier ? ca asa cum te stim cu totii – programatic pin’ la dumnezeu cu mila – ai sanse sa cladesti antenele 6-10 in loc de blogu’ ala miorrlait … 🙂

  3. Victor: nick-ul meu era, desigur, Comanescu. Acolo, citeam mai mult decât scriam.

    Ziggy: nu știu cine Dumnezeu e coana Joițica, dar ogoaie-te și tu. Aici e alt discurs…

    Nenea Cosmos: ei, și-acum ai să dispari din nou, după o vreme.

  4. Semantic: l-au “descoperit” și alții. Să vedem dacă și cum se descurcă fără scabrozități, nu atât sub raportul scrisului propriu, cât sub cel al popularității. Tocmai a scris ceva foarte deștept despre un om-lup. Vedem dacă va fi la fel de aplaudat.

Leave a Reply to Semantic Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *