Cel mai simplu și neglijat element de brand personal

Dacă e simplu, e și evident pentru unii: adresa de mail. Dar, dacă e evident, cum de este neglijat? Fiindcă, o să vedeți, pentru alții nu e atât de evident.

Mai întâi, să spunem ce-are e-mail-ul cu brandingul. Brandul înseamnă, la limită, un nume. Or dacă e vorba de persoane, starea civilă a cam făcut tot. Sau nu?

Trecând peste povestea cu pseudonime și noms de plume, care se leagă de o alterare a datelor de stare civilă, pentru ca un nume să fie (parte) dintr-un brand, el trebuie comunicat. Și cine nu e Andreea Esca sau Dragoș Bucur se comunică mai greu prin presa clasică, adică la TV sau în ziar. Pentru ceilalți, ne-vedetele, rămâne internetul.

Sigur că la prima vedere, adresa de e-mail pare mai puțin legată de toată povestea asta decât profilurile de pe LinkedIn sau Facebook. Nu e așa. Câte mail-uri ați scris azi, până la ora asta? Câteva, probabil. Asta înseamnă că v-ați comunicat implicit brandul personal (numele) de câteva ori, mai mult decât vizitele pe care le-ați primit pe LinkedIn, presupunând că aveți profil acolo.

Aici apare o problemă: ce anume ați comunicat? Nu e vorba de conținutul mail-ului, ci de ceea ce propagați la urma urmei viral, chiar sub forma adresei de e-mail. Dacă, cumva, ați trimis mesajele de pe o adresă de forma prenume.nume@companie.ro sau asemănător și știți de ce adresele corporatiste arată așa, s-ar putea ca restul acestei postări să nu vă privească. Dacă scrieți de pe femeiavietiitale77@yahoo.com sau ceva asemănător, e cazul să citiți cu atenție.

Da, adresele corporatiste sunt plicticoase. Dar, în același timp, sunt precise, neutre și civilizate. Într-un sens, un brand bun e ca definiția definiției a lui Aristotel: genul proxim plus diferența specifică. Or prenume.nume@companie fix asta face: dă genul proxim (compania) și diferența specifică (numele angajatului). (Într-un alt sens, și prenumele e diferența specifică la un alt gen, care e numele de familie, dar nu cu logica ne ocupăm aici.) Par toate acestea banalități?

Și mie mi s-au părut. Dar, acum vreun an și mai bine, am avut de jurizat un concurs prin internet. Contextul era unul oficial, de politică europeană. Candidații trebuia să scrie o serie de lucruri despre instituțiile UE într-un anumit loc de pe internet, după care să-și trimită CV-urile și articolele prin e-mail.

Am primit vreo 40-50 de răspunsuri, cred, pentru 20 de locuri într-o excursie de grup la Bruxelles; asta era miza. Curios: peste o jumătate din adrese erau din categoria “personal”, cu mimi23@yahoo, suparatul@gmail sau asemănător. Pare elementar, dar nu e: vreo 30 dintre candidați nu-și imaginaseră că dacă transmiți mesaje erotice, personale sau tentative de umor prin adresa de mail, s-ar putea ca ele să nimerească prost într-un context oficial. Cam ca MS Comic Sans în CV-uri.

În fine, era noaptea târziu, m-am apucat de citit ce scriseseră candidații. Am dat mai departe textele și numele reale celor două doamne cu care jurizam. Fiecare a notat, am făcut mediile, apoi lista câștigătorilor. Câte adrese “haioase” erau în ea?

Două sau trei, nu mai mult. Dacă vă închipuiți că era târziu și le dădusem note proaste lui femeiavietiitale și roacărul32 din motive de nervi, e cazul să știți că cele două doamne cu care am notat nu au văzut adresele de mail, ci numai numele reale, le-am dat fix ce le trebuia pentru jurizare. Deci poate fi mai puțin vorba de subiectivitate. Pur și simplu, există o corespondență între ceea ce știi despre propria ta adresă de e-mail (oricât de tautologic sună) și alte calități care te-ar putea face să prinzi un tren către Bruxelles (articole, scrisoare de intenție etc.). Sau către altă destinație profesională.

Cum de oamenii se prezintă uneori atât de stupid? Necazul vine de la faptul că ne-am construit pe internet spontan, iar primul impuls a fost, cel mai adesea, de a ne disimula, într-o oarecare măsură, identitatea reală. Cei mai mulți dintre noi nu sunt pedofili, autori de fraude online și altele asemănătoare, dar ne-am găsit un pseudonim “just in case”. Destul de des, a fost vorba de ceva apropiat de o aspirație. Prin carte, unde făceam un pic teoria pseudonimității, explicam că genul ăsta de disimulare mai curând revelează decât ascunde și nu reprezintă un paravan, ci o prelungire a personalității noastre offline. Mai curând la modul inconștient, cine și-a făcut o adresă de mail “haioasă” a tins să formuleze un anumit statement despre sine. Nick-urile de internet nu se aleg dintr-o pungă cu cuvinte decupate din ziar, ca la dadaiști, ci în funcție de anumite preferințe mai mult sau mai puțin intime.

În rest, știm că anonimatul are viață scurtă pe net. Orice mesaj se emite de pe un anume IP, la care IP pot ajunge destul de ușor nu doar profesioniștii/autoritățile, ci și, foarte des, simplii utilizatori cu un pic de inteligență tehnică și de experiență pe net.

Asta ar fi teoria. Dar cum aplicăm? Pare destul de simplu, prenume.nume@companie. De aici însă lucrurile se complică un pic:

  • prenume.nume. Pentru majoritatea alegerea e simplă. Problema apare însă atunci când combinația nu e unică. Sunt destule cazuri: Cristian Tudor Popescu se diferențiază, de pildă, de regretatul poet Cristian Popescu prin folosirea celui de-al doilea nume. De aici, a ajuns la acronimul “CTP”, care e unic. Dacă ar fi fost un necunoscut și Cristian Popescu nu ar fi murit prin ’93-’94, probabil că jurnalistul ar fi trebuit să trimită e-mail-uri de pe o adresă gen cristian.tudor.popescu@gandul.info sau să opteze pentru tudor.popescu@gandul.info. Bineînțeles, numele pe care îl comunicăm în adresa de e-mail e cel cu care vom defila și în rest.
  • @companie, @gmail, @yahoo etc. Problema apare mai curând atunci când n-avem “@companie”, adică într-unul din contextele în care s-ar putea să avem cea mai mare nevoie să trimitem mail-uri clare, oficiale, cu CV-uri și altele. Atunci, nu e nimic în neregulă cu google.com, yahoo.com, live.com și ceilalți furnizori de mail gratuit. Prenume.nume@gmail.com nu e ceva chiar atât de rușinos. În orice caz, e cu mult mai bine decât femeiavietiitale@gmail și altele asemenea. Și în orice caz, mult mai aproape de @companie decât de cimilituri cu conotații porno.
  • @numelemeu. Pare că trebuie să fii specialist în fizică cuantică pentru ca să-ți cumperi un domeniu de internet și să-ți pui lucrurile în ordine pe el. De fapt, un .ro costă mai puțin de 150 RON și poți, pur și simplu, să-l legi la mail. Oarecum asta a făcut un amic de-al meu, pe nume Dani Kozak, care are așa ceva la www.dak.ro. Un alt amic, care are o firmă de grafică, a făcut asta în loc de site:
    www.bcistudio.com

    www.bcistudio.com

    Dacă citiți această postare puțin după ce a fost scrisă, găsiți BCI Studio aici; mai târziu, presupun că o să-l schimbe. E prea de tot? Eu cred că nu, mai ales dacă alternativa era un site banal/urât de firmă. Dar, în fine, dacă nu vreți să se vadă nimic pe nume.ro, Google oferă adrese gratis pe domeniul vostru – și altele – prin Google Apps Standard Edition.

  • Sper că v-am convins că adresa de mail e o problemă pe care merită s-o luăm în serios și că soluții interesante, pentru bugetul și timpul fiecăruia, se găsesc.. Aveți doar puțină nevoie de cineva care știe să vă ghideze prin hățiș, presupunând că nu sunteți programatori sau ceva asemănător.

10 thoughts on “Cel mai simplu și neglijat element de brand personal”

  1. Iti multumesc, Iuliane! Am renuntat la zorzonel2002@yahoo.com si mi-am facut imediat dupa ce am citit articolul tau un cont pe gmail – zorzonel@gmail.com!
    Glumesc, evident. In Ro, putini oameni au cunostinte elementare de branding personal online, asa ca putini sunt cei care chiar acorda atentie acestui aspect.
    Pe de alta parte, daca ma chema Ion Popescu… Nu stiu ce faceam, probabil ca imi luam un domeniu.

  2. Ehei, la prima vedere e simplu. Dar:
    1. Ce ai dom`ne cu realmarian ??? Exista un singur Marian real, si ala sunt eu !!!
    [ merg emoticoane p`aici ? considera ca l-am pus pe ala care se topeste de ras ]
    2. Domeniu propriu am, dar ce folos ? Ca s-a gasit un nene sa mi-l strice, na !
    [ e voie un pic de reclama pesonala ? scrie aici: http://smro.wordpress.com/2010/05/23/pasarea-phoenix/ ]
    3. Da, e o idee buna sa folosesti Google apps, o sa folosesc si eu pentru vechea adresa de pe domeniul meu, e pacat sa tot stau pe yahoo.
    4. La faza cu nume.prenume @ firma. com e posibil sa ai probleme. Depinde mult de politica firmei, poate unii vor spune “nu e voie, domnule, pe aceea o folosesti doar in relatiile de serviciu“. Si atunci, vorba cuiva, treci pe zorzonel ! Ca sa nu mai spunem de cele care sunt supravegheate de adminul de sistem, ca asa i-a spus patronul… si ii mai da si lui cite un forward pe ascuns, sa vada omu` cu ce se ocupa angajatul. Pai nu ?
    Iulian, vorbesti din perspectiva omului stapin pe propria soarta, tocmai de aceea nu ai pomenit nimic de punctul 4, probabil nici nu te-ai gandit la ipostaza. Asa ca te provoc: un articol nou despre dreptul la viata privata in firma la care esti angajat. Daca e voie sau nu sa ti se urmareasca activitatea, daca e moral sau nu, etc. Hai, ca se lasa cu multe comentarii !

  3. Marian: e adevărat, sunt firme care nu te lasă să te folosești de mail-ul de serviciu pentru treburi personale; companiile de media fac asta mai ales, în ideea că ziariștii ar putea abuza de brandul publicației ca să-și rezolve problemele proprii. Mi-a trecut prin cap să scriu asta mai sus, însă ideea de brand personal se leagă fix de mediul profesional și, în consecință, e mai greu să te folosești de adresa companiei în scopuri personale într-un astfel de mediu.

    În rest, nu știu cine ți-a stricat domeniul propriu și cum se poate strica așa ceva, dar dacă e vorba de s-m.ro, are din start o problemă fiindcă prescurtarea cu pricina înseamnă sado-masochism în engleză. Conotațiile astea se evită – scrie și mai sus. Dacă nu cumva au legătură chiar cu profesia 🙂

  4. Vaaaai, saracul de mine, in prostia mea credeam ca lumea o sa vada clar ca s-m inseamna Stavaroiu Marian !!! Am vrut sa-l iau pe sm scris legat dar s-a trezit un nene mai devreme, sau o firma. Au luat ABSOLUT toate domeniile cu doua litere care ar fi putut insemna prescurtarea unui judet !!! Ei, aici sa vezi branding ! Sa fie ei sanatosi, n-am treaba nici cu Satu Mare (ba da, dar nu va spun cum! ) si nici cu sado-maso. Desi, ca sa fiu cinstit, daca o sa cotrobaie unul pe net dupa sado-maso si ma gaseste pe mine nu ma supar deloc, un vizitator in plus la statistica.
    Domeniul s-m. ro e “stricat“ exact asa cum am scris in blog: am amestecat afacerile cu prietenia iar “prietenul“ s-a gandit cu mintea aia a lui sa-l stearga din hosting, pur si simplu.

  5. Sana: problema ar fi, la tine, de diminutiv la http://www.sanuca.ro. “Sana” în loc de “Alexandra” nu deranjează. Există, pe de altă parte, “miresici.ro” ș.a.m.d., care par a funcționa. S-ar putea ca diminutivul să fie mai greu de acceptat stilistic decât dpdv marketing/eficiența comunicării.

Leave a Reply to Marian Stavaroiu Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *