Cel mai simplu şi neglijat element de brand personal

Dacă e simplu, e şi evident pentru unii: adresa de mail. Dar, dacă e evident, cum de este neglijat? Fiindcă, o să vedeţi, pentru alţii nu e atât de evident.

Mai întâi, să spunem ce-are e-mail-ul cu brandingul. Brandul înseamnă, la limită, un nume. Or dacă e vorba de persoane, starea civilă a cam făcut tot. Sau nu?

Trecând peste povestea cu pseudonime şi noms de plume, care se leagă de o alterare a datelor de stare civilă, pentru ca un nume să fie (parte) dintr-un brand, el trebuie comunicat. Şi cine nu e Andreea Esca sau Dragoş Bucur se comunică mai greu prin presa clasică, adică la TV sau în ziar. Pentru ceilalţi, ne-vedetele, rămâne internetul.

Sigur că la prima vedere, adresa de e-mail pare mai puţin legată de toată povestea asta decât profilurile de pe LinkedIn sau Facebook. Nu e aşa. Câte mail-uri aţi scris azi, până la ora asta? Câteva, probabil. Asta înseamnă că v-aţi comunicat implicit brandul personal (numele) de câteva ori, mai mult decât vizitele pe care le-aţi primit pe LinkedIn, presupunând că aveţi profil acolo.

Aici apare o problemă: ce anume aţi comunicat? Nu e vorba de conţinutul mail-ului, ci de ceea ce propagaţi la urma urmei viral, chiar sub forma adresei de e-mail. Dacă, cumva, aţi trimis mesajele de pe o adresă de forma prenume.nume@companie.ro sau asemănător şi ştiţi de ce adresele corporatiste arată aşa, s-ar putea ca restul acestei postări să nu vă privească. Dacă scrieţi de pe femeiavietiitale77@yahoo.com sau ceva asemănător, e cazul să citiţi cu atenţie.

Da, adresele corporatiste sunt plicticoase. Dar, în acelaşi timp, sunt precise, neutre şi civilizate. Într-un sens, un brand bun e ca definiţia definiţiei a lui Aristotel: genul proxim plus diferenţa specifică. Or prenume.nume@companie fix asta face: dă genul proxim (compania) şi diferenţa specifică (numele angajatului). (Într-un alt sens, şi prenumele e diferenţa specifică la un alt gen, care e numele de familie, dar nu cu logica ne ocupăm aici.) Par toate acestea banalităţi?

Şi mie mi s-au părut. Dar, acum vreun an şi mai bine, am avut de jurizat un concurs prin internet. Contextul era unul oficial, de politică europeană. Candidaţii trebuia să scrie o serie de lucruri despre instituţiile UE într-un anumit loc de pe internet, după care să-şi trimită CV-urile şi articolele prin e-mail.

Am primit vreo 40-50 de răspunsuri, cred, pentru 20 de locuri într-o excursie de grup la Bruxelles; asta era miza. Curios: peste o jumătate din adrese erau din categoria “personal”, cu mimi23@yahoo, suparatul@gmail sau asemănător. Pare elementar, dar nu e: vreo 30 dintre candidaţi nu-şi imaginaseră că dacă transmiţi mesaje erotice, personale sau tentative de umor prin adresa de mail, s-ar putea ca ele să nimerească prost într-un context oficial. Cam ca MS Comic Sans în CV-uri.

În fine, era noaptea târziu, m-am apucat de citit ce scriseseră candidaţii. Am dat mai departe textele şi numele reale celor două doamne cu care jurizam. Fiecare a notat, am făcut mediile, apoi lista câştigătorilor. Câte adrese “haioase” erau în ea?

Două sau trei, nu mai mult. Dacă vă închipuiţi că era târziu şi le dădusem note proaste lui femeiavietiitale şi roacărul32 din motive de nervi, e cazul să ştiţi că cele două doamne cu care am notat nu au văzut adresele de mail, ci numai numele reale, le-am dat fix ce le trebuia pentru jurizare. Deci poate fi mai puţin vorba de subiectivitate. Pur şi simplu, există o corespondenţă între ceea ce ştii despre propria ta adresă de e-mail (oricât de tautologic sună) şi alte calităţi care te-ar putea face să prinzi un tren către Bruxelles (articole, scrisoare de intenţie etc.). Sau către altă destinaţie profesională.

Cum de oamenii se prezintă uneori atât de stupid? Necazul vine de la faptul că ne-am construit pe internet spontan, iar primul impuls a fost, cel mai adesea, de a ne disimula, într-o oarecare măsură, identitatea reală. Cei mai mulţi dintre noi nu sunt pedofili, autori de fraude online şi altele asemănătoare, dar ne-am găsit un pseudonim “just in case”. Destul de des, a fost vorba de ceva apropiat de o aspiraţie. Prin carte, unde făceam un pic teoria pseudonimităţii, explicam că genul ăsta de disimulare mai curând revelează decât ascunde şi nu reprezintă un paravan, ci o prelungire a personalităţii noastre offline. Mai curând la modul inconştient, cine şi-a făcut o adresă de mail “haioasă” a tins să formuleze un anumit statement despre sine. Nick-urile de internet nu se aleg dintr-o pungă cu cuvinte decupate din ziar, ca la dadaişti, ci în funcţie de anumite preferinţe mai mult sau mai puţin intime.

În rest, ştim că anonimatul are viaţă scurtă pe net. Orice mesaj se emite de pe un anume IP, la care IP pot ajunge destul de uşor nu doar profesioniştii/autorităţile, ci şi, foarte des, simplii utilizatori cu un pic de inteligenţă tehnică şi de experienţă pe net.

Asta ar fi teoria. Dar cum aplicăm? Pare destul de simplu, prenume.nume@companie. De aici însă lucrurile se complică un pic:

  • prenume.nume. Pentru majoritatea alegerea e simplă. Problema apare însă atunci când combinaţia nu e unică. Sunt destule cazuri: Cristian Tudor Popescu se diferenţiază, de pildă, de regretatul poet Cristian Popescu prin folosirea celui de-al doilea nume. De aici, a ajuns la acronimul “CTP”, care e unic. Dacă ar fi fost un necunoscut şi Cristian Popescu nu ar fi murit prin ’93-’94, probabil că jurnalistul ar fi trebuit să trimită e-mail-uri de pe o adresă gen cristian.tudor.popescu@gandul.info sau să opteze pentru tudor.popescu@gandul.info. Bineînţeles, numele pe care îl comunicăm în adresa de e-mail e cel cu care vom defila şi în rest.
  • @companie, @gmail, @yahoo etc. Problema apare mai curând atunci când n-avem “@companie”, adică într-unul din contextele în care s-ar putea să avem cea mai mare nevoie să trimitem mail-uri clare, oficiale, cu CV-uri şi altele. Atunci, nu e nimic în neregulă cu google.com, yahoo.com, live.com şi ceilalţi furnizori de mail gratuit. Prenume.nume@gmail.com nu e ceva chiar atât de ruşinos. În orice caz, e cu mult mai bine decât femeiavietiitale@gmail şi altele asemenea. Şi în orice caz, mult mai aproape de @companie decât de cimilituri cu conotaţii porno.
  • @numelemeu. Pare că trebuie să fii specialist în fizică cuantică pentru ca să-ţi cumperi un domeniu de internet şi să-ţi pui lucrurile în ordine pe el. De fapt, un .ro costă mai puţin de 150 RON şi poţi, pur şi simplu, să-l legi la mail. Oarecum asta a făcut un amic de-al meu, pe nume Dani Kozak, care are aşa ceva la www.dak.ro. Un alt amic, care are o firmă de grafică, a făcut asta în loc de site:

     

    www.bcistudio.com

    www.bcistudio.com

    Dacă citiţi această postare puţin după ce a fost scrisă, găsiţi BCI Studio aici; mai târziu, presupun că o să-l schimbe. E prea de tot? Eu cred că nu, mai ales dacă alternativa era un site banal/urât de firmă. Dar, în fine, dacă nu vreţi să se vadă nimic pe nume.ro, Google oferă adrese gratis pe domeniul vostru – şi altele – prin Google Apps Standard Edition.

  • Sper că v-am convins că adresa de mail e o problemă pe care merită s-o luăm în serios şi că soluţii interesante, pentru bugetul şi timpul fiecăruia, se găsesc.. Aveţi doar puţină nevoie de cineva care ştie să vă ghideze prin hăţiş, presupunând că nu sunteţi programatori sau ceva asemănător.

  1. Zoran Vuxanovici Reply

    Iti multumesc, Iuliane! Am renuntat la zorzonel2002@yahoo.com si mi-am facut imediat dupa ce am citit articolul tau un cont pe gmail – zorzonel@gmail.com!
    Glumesc, evident. In Ro, putini oameni au cunostinte elementare de branding personal online, asa ca putini sunt cei care chiar acorda atentie acestui aspect.
    Pe de alta parte, daca ma chema Ion Popescu… Nu stiu ce faceam, probabil ca imi luam un domeniu.

  2. Marian Stavaroiu Reply

    Ehei, la prima vedere e simplu. Dar:
    1. Ce ai dom`ne cu realmarian ??? Exista un singur Marian real, si ala sunt eu !!!
    [ merg emoticoane p`aici ? considera ca l-am pus pe ala care se topeste de ras ]
    2. Domeniu propriu am, dar ce folos ? Ca s-a gasit un nene sa mi-l strice, na !
    [ e voie un pic de reclama pesonala ? scrie aici: http://smro.wordpress.com/2010/05/23/pasarea-phoenix/ ]
    3. Da, e o idee buna sa folosesti Google apps, o sa folosesc si eu pentru vechea adresa de pe domeniul meu, e pacat sa tot stau pe yahoo.
    4. La faza cu nume.prenume @ firma. com e posibil sa ai probleme. Depinde mult de politica firmei, poate unii vor spune “nu e voie, domnule, pe aceea o folosesti doar in relatiile de serviciu“. Si atunci, vorba cuiva, treci pe zorzonel ! Ca sa nu mai spunem de cele care sunt supravegheate de adminul de sistem, ca asa i-a spus patronul… si ii mai da si lui cite un forward pe ascuns, sa vada omu` cu ce se ocupa angajatul. Pai nu ?
    Iulian, vorbesti din perspectiva omului stapin pe propria soarta, tocmai de aceea nu ai pomenit nimic de punctul 4, probabil nici nu te-ai gandit la ipostaza. Asa ca te provoc: un articol nou despre dreptul la viata privata in firma la care esti angajat. Daca e voie sau nu sa ti se urmareasca activitatea, daca e moral sau nu, etc. Hai, ca se lasa cu multe comentarii !

  3. Iulian Comanescu Reply

    Marian: e adevărat, sunt firme care nu te lasă să te foloseşti de mail-ul de serviciu pentru treburi personale; companiile de media fac asta mai ales, în ideea că ziariştii ar putea abuza de brandul publicaţiei ca să-şi rezolve problemele proprii. Mi-a trecut prin cap să scriu asta mai sus, însă ideea de brand personal se leagă fix de mediul profesional şi, în consecinţă, e mai greu să te foloseşti de adresa companiei în scopuri personale într-un astfel de mediu.

    În rest, nu ştiu cine ţi-a stricat domeniul propriu şi cum se poate strica aşa ceva, dar dacă e vorba de s-m.ro, are din start o problemă fiindcă prescurtarea cu pricina înseamnă sado-masochism în engleză. Conotaţiile astea se evită – scrie şi mai sus. Dacă nu cumva au legătură chiar cu profesia 🙂

  4. Marian Stavaroiu Reply

    Vaaaai, saracul de mine, in prostia mea credeam ca lumea o sa vada clar ca s-m inseamna Stavaroiu Marian !!! Am vrut sa-l iau pe sm scris legat dar s-a trezit un nene mai devreme, sau o firma. Au luat ABSOLUT toate domeniile cu doua litere care ar fi putut insemna prescurtarea unui judet !!! Ei, aici sa vezi branding ! Sa fie ei sanatosi, n-am treaba nici cu Satu Mare (ba da, dar nu va spun cum! ) si nici cu sado-maso. Desi, ca sa fiu cinstit, daca o sa cotrobaie unul pe net dupa sado-maso si ma gaseste pe mine nu ma supar deloc, un vizitator in plus la statistica.
    Domeniul s-m. ro e “stricat“ exact asa cum am scris in blog: am amestecat afacerile cu prietenia iar “prietenul“ s-a gandit cu mintea aia a lui sa-l stearga din hosting, pur si simplu.

  5. Iulian Comanescu Reply

    Marian: poate amicul ţi-a făcut un serviciu, dacă ţi l-a dat jos. ROTLD zice că stavaroiu.ro e liber – deci ai putea să începi pe curat…

  6. Iulian Comanescu Reply

    Sana: problema ar fi, la tine, de diminutiv la http://www.sanuca.ro. “Sana” în loc de “Alexandra” nu deranjează. Există, pe de altă parte, “miresici.ro” ş.a.m.d., care par a funcţiona. S-ar putea ca diminutivul să fie mai greu de acceptat stilistic decât dpdv marketing/eficienţa comunicării.

Post your thoughts