Ce ziceti de un cod de bune practici pentru bloguri?

A inceput ca o discutie Netoo. Setul de bune practici, la care adera cine vrea, porneste din respectul pentru cititori si are ca scop inclusiv cresterea credibilitatii blogurilor. Ar fi vorba de lucruri de genul:

– daca incriminam pe cineva/ceva, facem tot posibilul sa intram in legatura cu acel cineva/ceva, pentru a obtine si pozitia lui
– in general, informatia trebuie verificata
– nu banam nejustificat
– preluam material (informatie, poze, filmulete) cu citarea sursei si incercam sa obtinem dreptul de preluare, atunci cand e cazul. Daca e vorba de o informatie izolata, de pilda, nu e cazul
– zvonurile, speculatiile, informatiile incerte le marcam ca atare
– circul, certurile, scandalul in subsolul altuia (sau al nostru) sunt descurajate; nu le vedem ca mijloace de crestere a traficului

UPDATE: Nu, regulile de mai sus nu sunt o restrangere a libertatii pentru bloguri, ci sunt niste precepte de bun simt pe care le respecta sau ar trebui sa le respecte orice tip de media. Iar ele sunt recomandari pentru bloggeri doar in masura in care opereaza cu informatia. Ar fi absurd sa le recomandam autorilor de bloguri porno si prozatorilor de blog, nu?

UPDATE 2, 12 noiembrie: Piticu.ro preia problema si isi exprima o serie de nedumeriri pe care le redau aici, fiindca mi se par simptomatice:

Dar, stai asa, noi facem sau nu facem presa aici. Unde incadram blogul? La pagini personale, la mass media, la divertisment sau unde? Si pe un blog, tocmai din cauza faptului ca e personal nu stai sa scrii numai articole de ziare, numai publicitate, numai chestii comice, sau numai chestii personale. Lucrul asta l-a discutat zoso prin primavara.

Si de fapt, ce vrea sa faca acest cod de deontologie? Sa ingradeasca libertatea de exprimare? Adica eu sa nu zic plm sau de bine lui RDS? Sau sa imbunatateasca asta, si sa zic muie RDS cu poza faptului? Sau, sa punem fluxurile de stiri pe bloguri? Ah, si cum sa verificam informatia? Din minim 2 surse, cum scrie la carte? Si daca avem o chestie noua, sau exclusiva? Devenim credibili sau nu? Si trebuie sa ne divulgam sursele nu?

Raspunsurile mele sunt urmatoarele:

1. Cat timp informam, blogul se supune acelorasi rigori etice ca si presa; nu e vorba de stil, modalitati de abordare si asa mai departe si nici de bloguri de fictiune sau de jurnale personale, ci de lucrul cu informatia. Nu poti fi blogger si spune “piua, ce fac eu nu e presa, deci pot injura, practica atacul la persoana, dezinforma”, fiindca picam sub incidenta acelorasi articole de cod civil sau penal ca si restul canalelor de informare in masa. Nici Internetul si nici presa scrisa nu au o institutie de tipul CNA, iar eu nu propun nici pe departe asa ceva. Totusi, un blogger care comite ofense, calomnii, santaje s.a.m.d. este la fel de expus in fata legii ca si un ziarist. Stiti ca IP-ul personal se poate obtine de Parchet atunci cand astfel de suspiciuni apar. Altfel zis, injuraturile, discriminarea, ura de rasa si altele asemenea sunt la fel de putin admisibile, in principiu, pe bloguri ca si in orice alta modalitate de exprimare publica. Daca te-apuci sa urli in Piata Universitatii ceea ce a sugerat Piticu’ la adresa RDS, nu faci “presa”, dar ai o sansa s-o incurci de la RDS, la fel ca si pe blog.

2. Pe de alta parte, cele mai multe posturi de bloguri se incadreaza in categoria “opinii” si aici, desigur, avem voie sa scriem ce vrem, intr-un stil oricat de personal. Daca injuram, riscam ca la un moment dat – presupunand ca vreodata injuraturile noastre vor deveni suficient de importante – sa o incurcam.

3. Putem incerca sa verificam informatia in masura posibilitatilor noastre – blogurile sunt tinute de regula de o singura persoana, deci avem resurse mai reduse. Asta inseamna ca, in practica, vom marca mai adesea informatia ca provenind dintr-o singura sursa ori ca apropiindu-se de zvon, daca e cazul.

4. Despre divulgarea surselor, nici vorba. Ziaristii le pastreaza confidentialitatea chiar cand fac puscarie pentru asta, se cunoaste cazul de la Newsweek. La fel poate pati si un blogger.

In concluzie, propunerile mele nu reprezinta in nici un caz o restrangere a libertatii de exprimare, ci o constientizare a limitelor legale si a bunului-simt la care ne obliga exprimarea in public. Liberteatea lui “pula mea” sau “muie” NU EXISTA, cu sau fara initiativa asta deontologica, atata timp cat expresiile de acest tip se refera la cineva. Faptul ca nimeni nu se sesizeaza tine de notorietatea scazuta a blogurilor. As vrea sa-i vad pe adeptii injuraturilor invocand, la un proces de calomnie, faptul ca sunt “bloggeri, nu ziaristi”. Cred ca ar rade si avocatul propriu de ei, presupunand ca si-ar putea permite un avocat.

Discutia are loc si la Netoo.wordpress.com. Acolo exista o preocupare daca nu cumva un astfel de set de reguli este prea restrictiv. Eu l-am folosit si am obtinut trafic mai curand datorita lui decat in ciuda lui. Voi ce ziceti?

UPDATE 3, 13 noiembrie: Carmen Holotescu preia problema pe Netoo si da o propunere de cod deja existenta aici:

* publica pe blog doar informatii care crezi ca sunt adevarate
* daca citezi un material online, insereaza un link spre acesta
* in cazul unei informatii publicate gresit, scrie o nota explicativa
* daca revii asupra unei insemnari publicate deja, adauga, dar nu o modifica sau sterge in totalitate
* dezvaluie orice conflict de interese
* specifica sursele nesigure.

Intr-un comentariu la A Bloggers’ Code of Ethics, tot Rebecca spune:

�In my book I argue at length that weblogs are not a new form of journalism, and shouldn’t aspire to be so–I think we’re stronger (and more important and more interesting) as something different, and trying to fit us into a pre-existing mold, to my mind, misses the point.

For that reason, in thinking about ethics for weblogging, I discarded the journalistic standard of accuracy and fairness. That’s unrealistic, and not really in the spirit of what we’re doing. The standard I arrived at was transparency, and I derived each of guideline from that principle.�

Eu am o rezerva la “discard accuracy and fairness”. Una e sa recunoastem ca standardele respective sunt imposibil de atins in practica si alta, sa le neglijam pur si simplu.

Post your thoughts