Ce urmează după tipar?

Nu mai avem ziare care să vândă peste 100 de mii de exemplare. Ultimele cifre BRAT, date publicității luni, plasează Click! la 99.094 exemplare vândute, în medie, pe ediție, în perioada martie-iunie 2015. La fel stau lucrurile și cu alte gazete de hârtie. Dar, totuși, cum schimbă asta lucrurile?

Cum, probabil, mi-am petrecut la ziar sau la revistă peste 10 din cei 15 ani cât am fost angajat în diferite redacții, până prin 2006, pentru mine vestea asta e una tristă, mai ales că știu că prin 2008, anul de vârf al presei românești, Libertatea vindea nu mai puțin de 300 de mii de exemplare pe zi. Am postat-o ca atare pe Facebook și imediat au apărut una-două reacții satisfăcute, referitoare la faptul că „avem mai puțini handicapați mintal care citesc Click!”. Eu, unul, n-aș putea să jur că targetul Click! e format din „handicapați mintal” și am dat cifrele ziarului fiindcă e cel mai vândut din România. Alte publicații, de la Adevărul la National Geographic, au și ele cifre în scădere, iar asta nu-i nicio știre, fiindcă se întâmplă de ani de zile.

În situația dată, în orice caz, o primă problemă e ce se întâmplă cu publicul mai puțin educat care dispare din statisticile de vânzări ale presei de hârtie. Opinia comună e că el migrează către online, care e plin de site-uri idioate din clasa Adevărul despre daci sau altele, de pseudo-investigații și dezvăluiri direcționate împotriva unor politicieni. Nu sunt sigur că e (numai) așa. Chiar dacă în România nu există studii care să ateste asta, putem spune că se consumă tot mai mult conținut audio-video, care nu implică niciun fel de efort de lectură. Tabletele ieftine, de sub 500 de lei, și consolele de jocuri pun la dispoziția puștimii YouTube, dar și shootere sau jocuri din alte categorii, fără niciun fel de ambiții culturale. Am remarcat în altă parte că dispozitivele de acest tip nu mai au nici măcar tastatură, în adevăratul sens al cuvântului. Prin comparație, laptopurile sau perimatele PC-uri de birou sunt niște mașinării mult mai stimabile și culturale, fie și numai pentru că tastatura te ajută să produci rapoarte contabile, texte și multe altele. Dincolo de cititorul care renunță la Click! pentru că Adevărul despre daci e aproape gratis (îl costă numai conexiunea), sunt convins că mai există o serie de români care pur și simplu se leapădă de presă scrisă, în timp ce tinerii refuză să o adopte.

Din toată această dinamică, obținem un motiv de îngrijorare, legat de faptul că studii ale Comisiei Europene plasează 40% din populația României într-o zonă apropiată de analfabetismul funcțional, adică însușirea celor care cunosc literele alfabetului, dar nu sunt capabili să folosească cititul și scrisul în contexte simple, din viața de zi cu zi, de la completarea unui formular, la citirea unor instrucțiuni de utilizare. Nu că formularele și instrucțiunile n-ar fi uneori puse în pagină într-un mod care te face să disperi și dacă ai citit o bibliotecă.

Cum va arăta lumea post-Gutenberg și post-aristotelică în care emoticonii iau locul alfabetului propriu-zis, format din simboluri separate pentru foneme separate? Greu de spus, dar s-ar putea să aflăm ceva dacă ne uităm la hieroglifele egiptene sau la scrierea chinezească și la genul de cultură pe care l-au generat, deși acolo e încă vorba de scriere, chiar dacă nu propriu-zis alfabetică. Un studiu care spunea că omul urban contemporan e capabil să recunoască și să priceapă câteva mii de branduri, dar numai vreo duzină de flori, ar putea fi și el un indiciu despre acest gen de lume. Cumva, interfețele digitale, dar și publicitatea și marketingul ne scutesc de o mare parte din percepția alfabetică a lumii. Brandurile includ nu numai, sau nu în primul rând, un nume (scris), ci mai ales un logo, iar uneori au asociate și melodii identificatoare sau alte atribute senzoriale. Probabil, cifrele vor rămâne importante și cunoscute de toată lumea – fiindcă sunt din ce în ce mai importante în lumea în care trăim.

În mod curios, România, o țară cu premise nu tocmai grozave în materie de cultură, s-ar putea să rămână mai „alfabetică” decât altele, datorită uzanței titrajelor TV, care te obligă să citești în ritm destul de alert pentru a obține doza de entertainment dorită.

Cu siguranță, acest gen de lume distopică va fi diferită, în măsura în care va exista, de cea a lui Gutenberg și Aristotel, din punctul de vedere al raționalității. Conținuturile de tip imagine (video sau foto) + audio sunt cu siguranță mai emoționale decât cuvântul tipărit (pe hârtie sau ecran), produc ceea ce McLuhan numea re-tribalizarea lumii.

P.S.: Dacă tot am început cu cifrele BRAT, să ne bucurăm că Historia, un relativ nou-venit pe piață, vinde peste 11 mii de exemplare pe număr și există cotidiene locale cam prăfuite, dar mai serioase decât Click!, care tind spre 10.000 de exemplare. O veste bună și pentru Dilema veche, care continuă să vândă 6.100 de exemplare. Dacă citiți acest text la liber, pe online, gândiți-vă că poate ar fi cazul să dați din când în când banii și pe ediția de hârtie. Eu donez textele.

Articol scris pentru ediția de joi, 10 septembrie, a săptămânalului Dilema veche. Ilustrație: Brandedcont.net.

Post your thoughts