Ce te face iubit cu adevărat

Ilie Năstase e o figură singulară: la 40 de ani de la victoriile care l-au adus în fruntea topului în tenisul mondial, rămâne în topurile de notorietate autohtone, cu o aură greu de clasificat. Tenismanul dă măsura a ceea ce ar trebui să însemne o celebritate şi la noi: nu doar cunoscută, ci şi iubită de public.

Una din rubricile căutate în The Industry, revista de comunicare pe care o editez, este un top lunar de vizibilitate, realizat cu o agenţie pe nume MediaIQ pornind de la numărul menţiunilor de pe Internet ale unui nume de persoană sau brand comercial. Rezultatele de  pe online sunt un criteriu de vizibilitate bun, fiindcă şi televiziunile, şi ziarele majore (dacă mai putem vorbi de ultimele) sunt de ani de zile active în mediul virtual, aşa încât o contorizare realizată aici dă o măsură bună a acoperirii media a unei anumite chestiuni.

Pentru topul oamenilor, ne-au interesat mai degrabă entertainerii, decât politicienii, fie şi numai pentru că aceştia din urmă sunt serviţi anumitor medii (mai ales televiziunile de ştiri) în concordanţă cu interesele patronului, deci nu au cifre care evoluează natural. Am avut însă nedumeriri în privinţa unor nume greu de clasificat. Dan Diaconescu e un realizator TV care se ocupă tot mai mult şi mai des cu politica, la fel cum Irinel Columbeanu e un autointitulat om de afaceri convertit la reality show-uri, pentru ca ulterior să-şi anunţe candidatura pentru Primăria Bucureştilor. Nici entertainerii propriu-zişi, ca Oana Zăvoranu, Smiley sau Cătălin Botezatu, nu au un profil clar. Prima nu se mai ştie exact ce este, dacă a fost ceva precis vreodată, al doilea – cel mai respectabil dintre cei trei – e totuşi un muzician devenit prezentator, iar lansările de colecţii vestimentare ale celui de-al treilea, presupunând că mai există, sunt mult eclipsate de zicerile aceluiaşi de pe la show-urile tabloide. La fel arată, lună de lună, şi restul topului.

În acest evantai de personaje celebre pentru că sunt celebre, cum le numea Daniel J. Boorstin, atrag atenţia două nume: Inna şi Ilie Năstase. Cântăreaţa şi fostul tenisman s-au aflat pe locurile al şaselea şi al nouălea ale clasamentului despre care vă vorbeam mai sus, în luna aprilie. În cazul Innei, succesul extern şi sex appealul generează de la sine acoperire media. În cel al lui Năstase, a fost vorba de un meci demonstrativ de la sfârşitul lui aprilie, la care actualul om de afaceri a participat alături de Mansour Bahrami, Andrei Pavel şi John McEnroe. Alături de Inna, singurul personaj din top 10 cu o meserie şi realizări care pot fi cuantificate/pomenite/descrise e tenismanul. Care nu are decât să joace vreo două seturi demonstrative pentru ca presa să îl reia în braţe.

Sigur, am putea vorbi şi de PR-ul companiei de energie electrică şi cel al băncii care au sponsorizat seara demonstrativă, care PR a sporit, probabil, vizibilitatea acesteia. Năstase şi McEnroe ar fi făcut însă vâlvă oricum. Anume, cu ceea ce ştiu sau au ştiut să facă mai bine în viaţa lor: să joace tenis. Un bine care a însemnat, în ambele cazuri, cel mai bine din lume.

De comparat toate cele de mai sus cu tapajul pe care l-a făcut Oana Zăvoranu pe toate posturile în aceeaşi lună aprilie, legat de nunta fostului ei soţ, Pepe, ocupantul locului I în topul pe aprilie tot din motive de însurătoare. În aceleaşi zile, cariera muzicală a lui Pepe pare a se fi rezumat la un concert la Suceava.

Desigur, şi viaţa lui Ilie Năstase a avut suişuri şi coborâşuri, iar succesul la femei al tenismanului a însemnat şi un număr de poveşti ajunse în ziarele şi revistele mondene. Dar nici acestea, şi nici candidatura la primărie pentru PSD într-un moment în care opţiunile politice ale românilor erau mult mai clare nu au avut cum să anuleze legenda. Talentul special l-a dus pe Năstase în anii ’70 într-o poziţie privilegiată: despre el se putea vorbi şi în presă, şi pe stradă, pe lângă Ceauşescu, consoarta acestuia şi oaspeţii din ţări bananiere ai celor doi. Iar diferitele gaguri de pe teren, alături de mingile surprinzătoare, au făcut din Năstase un neverosimil erou pozitiv şi un ideal (măcar în registrul visător) într-o Românie în care şi visele, şi eroii pozitivi alţii-decât-ştim-noi-cine erau interzişi.

Partea proastă e că în România de azi lucrurile se petrec curios de asemănător.

Articol scris pentru ediţia de joi, 24 mai a revistei Dilema veche.

Post your thoughts