Cu siguranță, o lume mai plină de like-uri e mai frumoasă decât una fără like-uri. Altfel nu ne-am da atâtea pe Facebook, unii altora. N-am suferi când nu le primim. N-am pedepsi abținându-ne să le dăm. Nu le-am număra tot timpul. N-am vorbi aici despre ele. Și totuși, cum ne descurcam pe vremea când nu exista like? Și cu ce ne ajută el, like-ul, acum?
Continue readingToni Grecu, omul în jurul căruia s-a învârtit grupul Divertis și se învârte Serviciul Român de Comedie, explică de ce pe posturile TV românești nu există nicio emisiune de umor de calibru, iar pe Internet totul se reduce la pastile din clasa videolog. După ce trece în revistă câteva emisiuni celebre, se întoarce la ambițiile proprii de pe Digi 24 și își face planuri de comedy pe online și în spectacol. Continue reading
Dan Negru: nu are niciun rost să-i fac CV-ul aici și nu are niciun rost să vă spun de ce i-am cerut un interviu. Poate că trebuie să vă spun pentru care motiv (cred că) a acceptat să mi-l dea, deși nu îl prea interesează nici măcar aparițiile în presa mainstream, o să vedeți de ce mai jos. Pe Negru îl preocupă meseria și piața TV într-un grad în care n-am văzut mulți făcători de televiziune de la noi preocupați și crede că ar trebui să existe o discuție serioasă despre ele. Asta am încercat și mai jos, și a reieșit că: Negru începe prin a se făli inevitabil cu ratingurile, face plecăciuni către diferiți colaboratori (Lazarov, Mladin, Perușco), trimite săgeți către show-urile concurente și expediază discuția când vine vorba de Mona Segall, mai nou colega lui la Antenă. Folosește “a salva” de cinci ori, cu privire la audiențe, imprevizibilitate și scenariu. De unde și titlul.
Iulian Comanescu: Hai să începem cu o chestiune stringentă, de fierbinte actualitate. Ce rating-uri ai făcut săptămâna asta [prima din mai] și de ce?
Dan Negru: Ha, ha… îmi ridici la plasă!
Iulian Comanescu: Păi de ce crezi că ți-am solicitat ymterviul, dacă nu din motive de rating-uri? Să începem cu datele problemei.
Dan Negru: Joia asta [8 mai] a fost cea mai grea zi pe audiențe din din întregul an 2014! Fii atent.
Iulian Comanescu: Sunt.
Iulian Comanescu: Dragă Sorin, vreau să încep cu o întrebare un pic aleatorie. Motivul pentru care ți-am cerut acest ymterviu e că ai observații foarte precise despre politică și media, neafiliate, critici potolite dar pertinente despre ambele blocuri politice existente în România.
Sorin Cucerai: Mulțumesc pentru apreciere.
Iulian Comanescu: Ei bine, observațiile astea le-am găsit pe Facebook. Scrii în diferite locuri – Observator cultural, Critic Atac, Ziarul de Iași. Dar n-ai blog. De ce nu le pui pe toate într-un loc?
Sorin Cucerai: E o întrebare care seamănă cu „de ce nu scoți o carte”. Găsesc cumva inutilă și forțată ideea de blog. Puțin outdated. Și, mai ales, cam egolatră. Și mai e ceva. Blogul – ca și cartea – e prea monologal.
Iulian Comanescu: Insist moronic și cu tâlc, de ce nu scoți o carte? Continue reading
Mona Dîrțu e genul de personaj discret în public, dar cu un CV impresionant și fani necondiționați în breaslă. După ce a trecut pe la Monitorul și Business Magazin, a pus pe roate una din puținele idei creative și solide din Realitatea-Cațavencu, Money Express, o revistă de business deplasată puțin spre actualitate generală și story de personaj, care merita o soartă mai bună decât a avut. La fel ca și TVRInfo.ro, mașinăria de știri digitale a TVR, pe care Mona a pus-o la punct în mandatul Lăzescu. Discuția de mai jos am început-o prietenește, dar de la un punct încolo mi-am dat seama că în ea apar lucruri relevante pentru oricine e interesat de locul unde se duce jurnalismul și ceea ce vine după el.
Iulian Comanescu: …dracu’ știe. Am scris ceva bun despre televiziuni. Ai citit cumva Simulacra and simulation a lui Baudrillard?
Mona Dîrțu: Nu.
Iulian Comanescu: Îți distruge orice iluzii despre presa așa cum ți-ai dori-o.
Mona Dîrțu: Citit. Fain textul.
Iulian Comanescu: Meritul lui Baudrillard, în mare parte. Chestia aia cu simulacrul care devorează realul. N-am citit toată cartea, sunt curios unde duce. Am ajuns într-un loc în care spune despre Watergate că deconspirarea s-a produs exact cu mijloacele fărădelegii, așa ceva. Și că n-ar fi existat “scandal” dacă nu exista reflectarea media. Îți sună familiar, nu? În capul meu toate astea au legătură cu formula de incertitudine a lui Heisenberg, dacă mai ții minte.
Mona Dîrțu: Zice Baudrillard de Heisenberg? Sau e comparația ta? Continue reading
Mugur Pătrașcu, șeful de la iLeo, e cunoscut în piață ca un tip care știe ce spune. Am vorbit cu el despre evoluția agențiilor digitale, Facebook, bloguri și mobile. Altfel spus, despre banii care există pe Internet, zonele în care există și ce trebuie să faci ca să-i obții.
Iulian Comanescu: Ai vrut să vorbim față în față, deși eu fac interviurile astea, de obicei, pe messenger. Eu te pun pe blog, tu lucrezi în digital și totuși vrei să vorbim față în față. De ce?
Mugur Pătrașcu: Sunt clar niște bariere, pe chat. Se pierd nuanțele, se pierde viteza de reacție, se pierd, poate, niște detalii.
Iulian Comanescu: Să vedem dacă o să facem trafic mai mare cu interviul față-n față.
Mugur Pătrașcu: E important traficul? Cred că o să ajungem la momentul la care calitatea traficului o să conteze. O să conteze răspunsul, versus cantitate. Adică, de exemplu, o să conteze mai mult comentariile sau ce reacții naște o poveste, versus ce trafic are. Sigur, traficul și reacțiile sunt corelate oarecum, dar e evident că sunt nuanțe aici. Un text de calitate creează mai mult conținut în jurul lui.
Iulian Comanescu: Eu am restricționat comentariile la mine pe blog acum câțiva ani. Trebuie să fii abonat ca să comentezi. Asta de la cât conținut de “calitate” se năștea. [Între timp, am legat comentariile la Facebook.] Dar, de fapt, de la blogul tău vreau să încep. Ai scris acum câtăva vreme un post despre moartea agenției digitale, cu care mi se pare că ai pus degetul pe rană. Continue reading
La sfârșitul verii, când am dat peste proiectul de crowdfunding pe nume We-Are-Here.ro, am avut senzația că e ceva care funcționează pe o nișă destul de neconfortabilă în România: finanțarea de către o comunitate a unui proiect artistic, de conținut sau de altă natură – fiindcă asta înseamnă cuvântul ăla englezesc pe care l-am pomenit. Zilele trecute, s-a dovedit că așa e cel puțin într-un caz, albumul de jazz al lui Mihai Iordache, Garden Beast, a obținut 5.095 de euro de la 115 fani, față de cei 4.500 pe care și-i propusese. Cum se face așa ceva, care-s impedimentele și care-s avantajele am vrut să știu de la Irina Henegar de la We-Are-Here.ro.
Iulian Comanescu: Câți bani ați strâns ieri [24 septembrie 2013]?
Irina Henegar: 158 de euro, aproximativ
Iulian Comanescu: Ați avut două campanii, a doua nu s-a terminat încă acum, când vorbim. Cât ați strâns în prima?
Irina Henegar: in prima 6732 euro
Iulian Comanescu: Cine sunt cei care dau banii? Continue reading
Iulian Comanescu: Dragă Oana și dragă Ștefan, sunteți Poetrip, o trupă greu de încadrat, care începe să-și facă loc prin underground. Motivul pentru care mă interesați foarte tare e ceva de genul ăsta:
Iulian Comanescu: Am dat peste voi acum mai multe luni și mi-ați plăcut din prima. Mai multe se pot asculta aici, în formulă mai sunt de regulă doi băieți, cu tobele și chitara-basul, dar voi v-ați putea numi fondatori. Zilele trecute, am nimerit și peste o poveste de comunicare legată de voi, cea cu Oana și VICE, care VICE a publicat un shooting de modă din Piața Universității:
Iulian Comanescu: Prima întrebare nu poate fi decât “de ce”. De ce a făcut RCS-RDS Digi24?
George Orbean: Pentru ca era completarea firească a unui portofoliu de posturi pornit cu DigiSport, continuat cu Digi Film. Și pentru ca vorbim despre o companie care a crescut natural in România ultimilor 20 de ani.
I.C.: Înțelepciunea comună de pe piața de telecom zice că posturile de nișă (film, muzică etc.) înseamnă costuri de milioane pe an, iar Digi înseamnă cu siguranță zeci de milioane, și nu puține.
G.O.: Dacă ma intrebi pe mine, cred ca dezvoltarea businessului TV de către un operator de cablu este cea mai naturală investiție cu puțină.
[George Orbean a lucrat în toate televiziunile importante din România, unde a făcut știri, rețele locale și altele asemănătoare. A lansat, la Chișinău, Jurnal TV. A urmat Digi24 pentru RCS-RDS, unde a fost și este, de la lansare, Project Manager. Funcția înseamnă omul de sub Alexandru Oprea și Zoltan Teszari.]
I.C.: N-o să te întreb de valoarea investiției, fiindcă n-o să poți să-mi spui. Dar cum sperați să faceți break even sau profit? Și în cât timp? Continue reading
Iulian Comanescu: Dragă Florin Cojocariu, sunt mai multe motive pentru care ți-am cerut ymterviul ăsta. Primul e că m-a lovit vag pofta de scris, al doilea că vreau să știu cum și unde se poate ieși din chestia numită comunicare, al treilea că mi-a venit mie chef să-ți promovez roșiile. Pentru public, mita primită e o caserolă de roșii de la CAP Gurbănești. Salivați, salivați, salivați. Ar mai fi și altele, dar în orice caz, prima întrebare e de ce te-ai lăsat de marketing/Happy Fish/Blogary/ce naiba ai mai făcut tu înainte.
[Dacă nu știți cine e Florin Cojocariu, alias Ivan Zubeldian, probabil că nu v-ați petrecut suficient timp prin mațele Internetului mai mult sau mai puțin politic. A început în publicitate, la DBF și Ogilvy-Paris, a trecut în marketing la Elite, după care a tatonat proiecte de media online, cele de mai sus, plus un ONG de taxe pe nume ARSIT. CV-ul lui în zig-zag e interesant mai ales pentru cei au rămas în media/comunicare și acum. Și cred că pe Comanescu.ro intră destui oameni de felul ăsta.]
Florin Cojocariu: De marketing m-am lăsat după ce contractul meu la Elite (actual Don Cafe) a expirat [în 2007]. Sunt ani buni de când în loc sa vând ce fac alții, mă gândeam ca are mai mult sens sa fac ceva eu însumi. Cam așa a apărut Happy Fish, care a fost un proiect extraordinar. Poate cam in avans fata de timpul lui. Ei, de Happy Fish m-au lăsat alții [în 2009] 🙂 Mai precis partenerul, între timp majoritar, cel care a finanțat a doua faza, care avea o viziune de business în care nu credeam deloc.
