Category Archives: Visual

,

E ceva ce nu poți face cu un Nikon D4? Habar n-am ce

Nikon D4. Ce caută el la mine pe blog? Amicii știu că fotografia mă interesează din ce în ce mai tare, ca alternativă la datul în taste, nu de alta, dar am făcut o socoteală și scriu, cred, peste 150.000 de semne pe lună, cu totul. Ca să nu se facă 160.000, o să zic doar că am contactat F64 pentru rubrica de hardware din The Industry, unde o să citiți în numărul următor despre DSLR-uri recente, și am primit capul de serie de la Nikon în teste.

Dat fiind că Nikon marchetează aparatul drept “built for speed”, mi-ar fi plăcut să-l văd cum se mișcă dacă pui pe el un 70-200 bun. Nu sunt însă fotograf de sport și nici de natură, așa că nu m-a deranjat prea tare că am avut la dispoziție doar un banal – dar bunicel – 50/1.8.

Cu aceste limitări, aparatul e într-adevăr acolo unde te-ai aștepta ca performanțe – sau chiar dincolo. N-am ținut în mână un 1Dx de la Canon, care e principalul concurent, dar ca utilizator de DSLR Canon mai de entry-level am fost surprins de cât de bine se simte în mână un aparat de două ori mai mare și mai greu (cam 1,3 kilograme, față de 0,5 kilograme, versiunile consumer). Autofocusul e foarte rapid  chiar și cu obiectivul nu prea performant pe care l-am avut și, mai ales, se duce unde trebuie, ceea ce e o mare ușurare față de o cameră mai proastă. Dincolo de recognoscibila și interesanta cromatică Nikon și imaginea ireproșabilă, dată de senzorul mare și procesorul de imagine state of the art, spectaculos mi s-a părut modul cum se comportă aparatul la sensibilități mari (până la 12.800 ISO, extins – 204.800). Am pozat pe înserat sau pe noapte și ceea ce am obținut e mai jos, în ordinea crescătoare a sensibilităților ISO:

640 ISO, 1/25

640 ISO, 1/25

800 ISO, 1/13

800 ISO, 1/13

Continue reading

The Industry # 14: special MIPCOM-Cannes & schimbare de grafică

The Industry nr. 14

The Industry nr. 14

Numărul 14 din The Industry vine cu un cover story pe care l-am scris de la Cannes, de la MIPCOM, și o schimbare grafică. Dacă vă place coperta, aflați că i se datorează, ca și restul revistei, lui Max Turza, pe care foștii colegi din Ringier îl știu foarte bine. Trei lucruri care m-au frapat, personal, la Cannes, în ideea că informația propriu-zisă o să o găsiți în cele opt pagini de revistă pe care le-am scris pe tema asta:

  • Media este încă o industrie înfloritoare și există diferiți oameni care se distrează făcând bani sau fac bani distrându-se. De la Mark Burnett la Robert Kyncl de la Google și la Jason Kylar de la Hulu, personajele ale căror keynote-uri le-am ascultat știu foarte bine ce fac și generează profituri imense. Un exemplu; Hulu, site mai puțn cunoscut în România fiindcă livrează video doar în SUA și Japonia, cheltuiește 500 de milioane pe conținut în 2012. Modelul de business: finanțare prin reclamă.
  • Turkish Invasion: dacă în România Kanal D pare o ciudățenie și Suleyman, un soi de agresiune culturală, aflați că producțiile turcești se răspândesc ca incendiul prin toți Balcanii și țările arabe, unde apar tot mai multe televiziuni după evenimentele politice de acum doi ani. Serialele turcești au de regulă bugete mici, dar un potențial subversiv; Suleyman a stârnit polemici fiindcă gloriosului sultan îi plăceau vinul și femeile, la fel cum o poveste de dragoste între o tânără turcoaică și un grec a făcut valuri, ca să fie ulterior cumpărată și de o televiziune “dușmană” din Grecia.
  • Digitalizarea se precizează: jucătorii online nativi găsesc modele de business sustenabile, în timp ce televiziunile se duc spre rețele sociale, pe care le folosesc cu cap, mai ales pentru retenția și achiziția de telespectatori. Fox și Fremantle povestesc în The Industry ce și cum.

Pentru degustătorii de grafică, poftiți și câteva exemple de layout faceliftat. Noi suntem foarte mulțumiți de ce a ieșit – și știți că nu fac exces de “foarte” când vorbesc de proiectele proprii:  Continue reading

Ion Iliescu a simțit și el parfumul capitalismului

Vă mai aduceți aminte de reclama de la Fa pentru ruși, cu Запах капитализма? Poza de mai jos arată că viața bate publicitatea:

Ion Iliescu la McDonald's

Ion Iliescu la McDonald’s

Într-o epocă în care chestiile astea se obțin în Photoshop, imaginea e pe bune și a fost realizată acum vreo 10 ani și mai bine de Ștefan Ioniță, alias Fane Jeg, echivalentul românesc al lui Ron Ballella, zis (acesta din urmă) paparazzo extraordinaire. Am pescuit-o de pe Expresspress.ro, site-ul lui Fane, unde puteți vedea imagini dintr-un album publicat pe undeva prin mandatul Năstase.

Monarhia e o hologramă

Printre alte lucruri, jubileul de diamant al Reginei Elisabeta a II-a a prilejuit și o expoziție de fotografie, la National Portrait Gallery (cine a fost prin Trafalgar Square o știe, e lângă National Gallery). O imagine care mi s-a părut remarcabilă e asta:

Imaginea este nu o fotografie, ci o hologramă, care i se datorează unui artist canadian pe nume Chris Levine. Puteți găsi originalul aici, sub numele de Lightness of Being. E un joc de cuvinte care pleacă de la Kundera (Insuportabila ușurătate a ființei), dar Levine teoretizează lumina ca forță a vieții, deci traducerea literală a titlului ar putea fi ceva gen Luminătatea ființei. Detalii despre expoziție pe site-ul National Portrait Gallery.

Iluminații și tipar la două culori: Gutenberg a încercat

Umberto Eco zice prin Nu sperați că veți scăpa de cărți că în epoca incunabulelor (primele cărți, 1450-1500), copiile erau personalizate prin intermediul iluminațiilor, elementele adăugate manual paginii tipărite (letrine, chenare, ilustrații). E un tip de personalizare care a urmat costisitoarelor manuscrise, conchide Eco.

Adevărul e că lucrurile nu stau chiar așa. Gutenberg a făcut teste de culoare roșie peste negru pentru letrine și titluri, se spune în The Bible in Pictures – From the Workshop of Lucas Cranach. Testele nu au funcționat, așa că practica iluminațiilor a rămas în picioare. Deci nu cererea de pe piață a dictat ornamentele manuale, ci o imposibilitate tehnologică. Ne putem gândi și la faptul că dacă bogații acelor vremuri doreau cărți foarte personale, ar fi putut comanda în continuare manuscrise și nu tipărituri. Cum probabil că s-a și întâmplat, dar într-o măsură mai mică decât ar fi trebuit pentru ca tiparul cu litere refolosibile, invenția lui Gutenberg, să dispară. Dimpotrivă.

Viitorul a mers în orice caz în sensul lui Gutenberg. Nu știu când s-a trecut la tiparul zis “la două culori”, dar interesant e că în România, în 1989, redescoperirea lui a fost o mare poveste. În ultimii ani ai comunismului, “Scânteia” apărea integral alb-negru, fără culoare nici măcar pe logoplate (capul ziarului). Atunci când Adevărul și România liberă au început să se tipărească cu albastru și magenta a fost o mare reușită.

Biblia lui Gutenberg

Biblia lui Gutenberg ( de pe Wikipedia)

Enhanced by Zemanta

Infografice: încă n-am descoperit America. Dar s-ar putea să nici nu existe

Ce legătură există între infograficele de azi și cartografii din Evul Mediu? Răsfoind “Mapping the World” a lui C.J. Schuller, am dat nu numai peste întrebare, ci și peste răspuns. La fel cum până pe la 1800 exploram Pământul, acum explorăm realitatea virtuală și scormonim în grămezi de date. Iar numitorul comun e lipsa unui standard “ingineresc” pentru desene.

În paranteză fie zis, albumul se găsește foarte redus la Diverta, cu 49,90 RON, ca și “NY Times, The Complete Front Pages” și alte bunătăți. Sunt niște cărțoaie de dimensiuni respectabile, mai curând sub care te vâri decât le iei în mâini, pot fi răsfoite eventual doar pe un birou de prim-ministru. Ce găsim în “Mapping the World”, cu posibilă legătură cu ce facem astăzi? Lucruri de felul ăsta:

Continue reading