Category Archives: Visual

World Press Photo of the Year, mobile în loc de gloanțe

Fotografia Anului de la World Press Photo Awards nu e una violentă, ci despre speranță și comunicare. Ați văzut probabil imaginea lui John Stanmeyer, cu imigranții din Djibouti City, Djibouti, care încearcă să prindă semnal de mobil din Somalia pentru a comunica cu rudele. Vă povestesc despre ea fiindcă poate fi văzută, alături de alte 139 de fotografii de la World Press Photo Awards, în București, la Universitate, în expoziția prezentată de Fundația Eidos a lui Cristi Movilă.

Continue reading

,

McCullin, Iadul pe Pământ

Cipru, 1964: Don McCullin fotografiază conflictul dintre greci și turci. Un sat este evacuat sub supravegherea trupelor ONU. O bătrână costelivă, șubredă, încearcă să țină pasul cu ceilalți evacuați sprijinindu-se în două bețe, dar nu are spor, cu toate că un soldat britanic încearcă să o grăbească. McCullin îi face o poză, apoi îi spune unui prieten jurnalist: “E ridicol!” Lasă baltă aparatele foto, se duce și o ridică în brațe pe bătrână și o scoate din zona periculoasă. “Era ca o păpușă de cârpă care căzuse din mâinile unui copil”, își amintește după aproape 50 de ani fotograful.

De pe urma episodului s-a păstrat nu numai poza cu bătrâna, ci și o alta, realizată posibil de prietenul lui McCullin, cu acesta cărând-o în brațe. Întâmplarea e prima din documentarul McCullin (2012, regia Jacqui Morris) care definește dilema etică pe care și-a construit întreaga carieră celebrul fotojurnalist. La 77 de ani (la data filmului – 79, azi), McCullin este nu doar posesorul unei arhive care se întinde de la construcția Zidului Berlinului până la conflictul din Liban din anii ’80, ci și un vorbitor excepțional (și, apropo, dislexic).

Continue reading

Parisul lui Crisbășan

Cristian Crisbășan a deschis, la Galeria Art Yourself (Str. Nicolae Ionescu nr. 11, paralelă cu Ion Mincu, în apropiere de Mihalache), expoziția Paris, etat d’ame. 

Expoziția este deschisă până pe 15 mai. Ce spune Cristian Crisbășan despre Paris:

Parisul este ca o amantă superbă, elegantă, bogată,  boemă,  fără  vârstă,  însă  isterică, nebună,  capricioasă,  arogantă,  agresivă  și perversă,  care  într-o  oră  te  duce  de  mai multe  ori  din  Rai  în  Iad  și  înapoi.  O frecventezi o dată pe lună, dar nu poți avea o  relație  cu ea. Nici de prietenie,  nici de căsnicie. Te duci la ea, te faci praf cu ea, și apoi  revii  la  realitate.  Pentru  a  reveni  iar când intri în sevraj. Am  trecut  prin  tot  felul  de  locuri  pe  lumea asta, fiecare cu poveștile, aromele, culorile și sunetele lor, dar nimic nu  se  compară  cu  o cafea  de-un  ceas,  băută  în  tihnă  pe  un trotuar  la  o  măsuță  rotundă  de  pe  terasa unui bistro parizian. Este ceva unic în aer, în lumina de amurg, în tăcerea monumentală a vechilor  ziduri,  în  diminețile  însingurate,  în nopțile pline de acalmie și tenebre.

Catalogul expoziției (PDF).

Ce e respingător în selfie-ul cu Elena și EBa

În tradiția politicienilor pricepuți la toate, Elena Băsescu a publicat pe pagina ei de Facebook un selfie “de campanie” cu Elena Udrea. Poza face înconjurul rețelei, adesea cu comentarii nu prea laudative. Dar, până la urmă, care-i problema?

La fel cum Maria Grapini ține să-și posteze singură pe Facebook mesajele pline de greșeli de dactilo și agramatisme, Elena Băsescu a ajuns la concluzia că poate și știe să se pozeze singură. Trec peste discuția de conținut (e cea mai bună idee să te afișezi acum cu Elena Udrea într-un avion?) ca să spun un lucru care ține strict de poză și pe care mulți dintre noi îl știm, chiar dacă n-avem treabă cu fotografia propriu-zisă: dacă te pozezi de aproape, cu mobilul, o să ai capul umflat.  Continue reading

Întâmplări extraordinare: cum l-am pozat pe Radu Sigheti

Atunci când începi să îmbătrânești, poți să te lauzi cu tot felul de chestii neverosimile care ți s-au întâmplat în viață. Eu am pățit cel puțin două. Una ar fi că i-am dat un interviu lui Ion Cristoiu – am fost la emisiunea aceea săptămânală pe care o avea pe Antena 3, parcă prin 2009. Cristoiu nu mai e la Antenă și interviul nu mai e de găsit pe net. Iar a doua, că i-am făcut poze, eu, ăla cu textele, lui Radu Sigheti, tăticul fotojurnalismului românesc, pentru un interviu pe care i l-am luat în The Industry (1, 2). Una din poze i-a plăcut lui Radu Coman de la Esquire, așa încât am construit în jurul ei un al doilea material:

radu_sigheti

Materialul e din categoria Ce-am învățat, în care niște grei gen Clint Eastwood sau Keith Richards sunt luați la rost cu privire la experiențele lor de viață. A apărut în primăvară în Esquire și îl postez și aici:

Continue reading

Aventuri cu un point and shoot

Recunosc, dacă e vorba de pozat, îmi plac lucrurile complicate, cum ar fi filmele și rangefinderele vechi (Zorki, Leica). Atunci când McCann mi-a propus să-mi dea în teste un point and shoot, m-am întrebat dacă pot face ceva interesant cu el. După aceea, mi-am dat seama că pot, tocmai fiindcă va trebui să mă adaptez la o cameră care “pozează singură”, cum se zice.

pisica

ISO 80, F=5,2 mm (echivalent 24 mm), diafragmă 1/2, expunere 1/30

Canon Powershot S 110 e cea mai avansată cameră din seria S, în momentul de față, ceea ce înseamnă 12 megapixeli, sensibilitate ISO până la 12.800 și o serie de features care se găsesc pe DSLR-uri, cum ar fi formatul RAW sau prioritatea de timp/diafragmă. Cum detaliile tehnice și testele propriu-zise se găsesc de la lansare în locuri bine cunoscute fotografilor, n-o să mă ocup de ele. Camera o găsiți în România cu 1725 de RON pe Fotohobbyshop.ro (la F64 e un pic mai scumpă). Cam astea ar fi informațiile obligatorii. Mai departe, o să vă spun cum se compară cu un DSLR și, pe de altă parte, cu un iPhone.  Continue reading

Arta vizualizării de date

Un filmuleț de șapte minute și ceva, care merită urmărit fie și numai pentru frumusețea exemplelor de vizualizări:

Precum se vede, lucrurile au început cu diagramele astrale ale lui Galilei și cu hărțile, lucru despre care mă bucur că am scris și eu câte ceva, anul trecut, aici.

Marketing pentru Canon: Don McCullin pune pentru prima oară mâna pe o cameră digitală

Săpând online după fotografii și fotografi celebri am dat peste un documentar cu valoare de studiu de caz referitor la marketingul unui produs de top – Canon EOS 5D Mark III. Rețeta e simplă, dar eficace: se ia o legendă foto – Don McCullin, care și-a început cariera în timpul crizei din Suez, din 1956 -, legendă foto care a folosit doar aparate cu film, i se dă un DSLR de ultimă generație și se înregistrează reacțiile și imaginile obținute. Filmul e pe YouTube:

O variantă la rezoluție mai bună a documentarului (contează, pentru poze) poate fi văzută aici.

Sigur, pentru cei care folosesc Instagram sau point and shoot-uri povestea poate fi Continue reading

,

Digitale retro: Fuji Finepix X 100 vs. Leica M9/Canon EOS

Se poartă, mai nou, digitalele retro, care arată a rangefinder sau SLR de acum câteva zeci de ani. Fenomenul e cunoscut și se leagă de un subiect la care am lucrat, referitor la filozofia Leica. De ce dau fanii bani grei pe astfel de aparate? Dincolo de snobism, există și o serie de explicații.

Bineînțeles că cel mai sigur mod de a lămuri o astfel de poveste e un test. Pentru care am luat un Fuji Finepix X 100, senzația anului trecut, de la F64. E vorba de un aparat cu preț mediu – sub 1000 de euro, împreună cu obiectivul fix (și ca focală, și în sensul că nu poate fi scos de pe cameră); Fuji a mai lansat între timp mai profesionalul X Pro-1, cu obiective interșanjabile, dar X 100 e de luat în seamă ca un fel de low end al high-end-ului reprezentat de asemenea aparate. Mai la vale o să vedem și o comparație cu faimosul Leica M9, pentru care cel mai ieftin obiectiv Leitz costă mai mult decât un Fuji X100 cu totul. Și, de ce nu?, și una cu un DSLR.

Obiectivul lui X 100 este un 23 de milimetri, echivalent cu 35-ul clasic pe senzor APS-C, cel cu care e dotată camera. N-o să insist cu datele tehnice, ci o să spun doar că aparatul obține niște imagini comparabile cu cele ale DSLR-urilor. Vizorul hibrid (optic, peste care apar niște date electronice), finisajul și controalele de cameră oldie creează senzația unui obiect zdravăn și ușor de manevrat. E un fel de DSLR care încape într-un buzunar de geacă, dacă se poate vorbi de așa ceva. Dovada:

DSCF5425

1 Decembrie (1)

Continue reading