Cum se promovează o carte
E vorba de “Engage” a lui Brian Solis.
E vorba de “Engage” a lui Brian Solis.
Se numeşte The Social Network, e făcut de David Fincher (“Fight Club”) şi are premiera americană pe 1 octombrie. Vezi pe Mashable ce zic Mark Zuckerberg şi Dustin Moscovitz, fondatorii reţelei, despre film.
“…they don’t like to be held, like my first wife”:
Them Crooked Vultures e un supergrup de rock format anul trecut de John Paul Jones, fostul basist de la Led Zeppelin, fostul baterist de la Nirvana şi frontmanul de la Foo Fighters, Dave Grohl, şi Josh Homme, fondatorul Queens of the Stone Age (voce, chitară în Them Crooked Vultures). Au lansat albumul omonim în toamna lui 2009 şi, zice-se, lucrează la un al doilea. Interesant e modul cum trupa, cu nume greu de reţinut, capitalizează pe brandurile foarte puternice ale celor trei componenţi. “Fresh Pots” (“Încă un filtru”, s-ar traduce) e un bun exemplu în linia asta şi îl scoate în faţă pe Grohl cu al său apetit pentru cafeină.
Filmul e pe canalul oficial al Them Crooked Vultures şi a depăşit un milion de vizionări din martie, când a fost postat pe YouTube.
Informaţia “for real” (o fi for real?) de la sfârşit, referitoare la spitalizare, a dat naştere şi ea {Mai mult…}
Pentru cine nu ştie cine e, aici, şi cum a ajuns să se refugieze pe net, aici.
Da, ştiu, “Nothing else matters”, dar înţelenit aşa cum sunt în presa.nu, am senzaţia că-s politicienii noştri de frunte interpretând partitura marilor noastre curente politice occidentale… лека носци!
Greu de crezut, dar se poate şi la acordeon. “Another Brick in the Wall” şi “Paranoid”, da, Floyd şi Sabbath.
Două lucruri pe care le-am citit ieri şi azi, pe AdAge.com şi la Mihnea Măruţă, se leagă curios dacă ne gândim la modul cum media ar putea fi o activitate, cum se zice, sustenabilă în viitor. Măruţă vorbeşte despre faptul că nu poţi beneficia de puterea pe care ţi-o dă informaţia (“Knowledge is power” – Francis Bacon) dacă beneficiezi de ea, de informaţie, gratuit. Sau, oricum, dacă site-ul pe care consumi informaţia n-are o soluţie de supravieţuire.
Al doilea articol e în “Advertising Age”, unde Brian Steinberg spune despre noul show al lui Jay Leno că e viitorul televiziunii. Care e povestea: recent, poate cel mai cunoscut realizator din lume a intrat pe NBC de la ora 22.00, după ce, în primăvară, contractul pentru Tonight Show-ul de la ora 23.00 îi expirase şi în locul lui venise Conan O’Brien. Am scris acum aproape un an aici despre calculele de business din spatele acestei decizii: NBC mută la sfârşitul prime-time-ului un personaj de late night. Costurile astronomice în România, de două milioane de dolari pe săptămână, ale Tonight Show, sunt nimic faţă de cele cinci milioane care se investesc într-un episod de serial gen gama “CSI”, marfa cu care cele trei mari reţele americane, dar şi câţiva cablişti puternici se bat pe intervalul de la ora 22.00. Prin urmare, mutarea se face cu economii importante, chiar dacă meciul se desfăşoară în continuare în zona cu cinci-şase zerouri şi monedă SUA.
AdAge.com aduce ca noutate estimări privind ratingurile lui Jay Leno de la ora 22.00. Cu un format uşor reşapat, comicul ar putea atinge o cotă de audienţă nu mai mare de 1,5-2% (sub genericul 3% al lui Dan Diaconescu, în România), dar la costurile mici show-ul s-ar putea dovedi un succes de business. Sună bizar pentru un moderator celebru, care în plus a preluat ştafeta late night show-ului de la Johnny Carson, hostul care a clasicizat formatul prin prezenţa pe NBC în aceeaşi zi şi la aceeaşi oră timp de 30 de ani (1962-1992).
Jay Leno a stat şi el nu mai puţin de 17 ani în fotoliul lui Carson şi a condus, ca ratinguri, pe late night. Acum, curios, e obligat să facă televiziune cu buget redus (raportat la concurenţă) şi lucrurile par a nu arăta prea bine din punct de vedere al glamour-ului televiziunii şi cifrelor-record. Totuşi, soluţia e una sustenabilă. Uneori e bine să aspiri la locul al cincilea sau al şaptelea pe piaţă.
Mă întorc din nou la întrebările lui Măruţă şi observ că ceea ce se petrece cu Jay Leno e un răspuns din categoria “cum putem rămâne în viaţă odată cu fragmentarea audienţei”. Aici şi în alte locuri, am bombănit, nu odată, pe seama televiziunilor şi moderatorilor care se strofoacă în zona 1,5-2 puncte de audienţă, fără să atingă nici interesul public şi nici performanţa de business. Piaţa TV din România are totuşi o caracteristică: nu există televiziuni cu share de audienţă mai mare de 14-15%, dar aşa cum e, e ceva ce s-a constituit târziu, de prin 2005-2006 încoace, şi e în ton cu vremurile. Va reuşi cineva să trăiască bine la ratinguri medii de 0,2-0,5 pe zi? Antena 3 a avut un bilanţ pozitiv pe anul trecut, de exemplu, şi dacă n-ar fi fost veniturile de la Antena 1, pe care le obţine prestând pentru Observator, am putea vorbi de succes. La Realitatea TV, rămâne încă să vedem cum va fi fructificată nişa.
În orice caz, soluţiile de supravieţuire nu depind de suportul media. Câteva dintre ele ar fi: {Mai mult…}
Iulian Comanescu (8/7/2007 2:28:22 PM): Aţi început primăvara, sunteţi, dacă nu mă-nşel, cinci asociaţi?
Sergiu Biriş (8/7/2007 2:28:51 PM): de fapt suntem 3 firme asociate intr-una noua
Sergiu Biriş (8/7/2007 2:29:02 PM): Trilulilu SRL
Iulian Comanescu (8/7/2007 2:29:06 PM): Aşa.
Iulian Comanescu (8/7/2007 2:29:23 PM): Cum aţi ales “Trilulilu”?
Sergiu Biriş (8/7/2007 2:29:27 PM): dar da, suntem 5
[Trilulilu.ro este o platformă românească de video sharing care a ajuns la peste 20 de mii de vizitatori unici pe zi. Am putea s-o numim succesul românesc Web 2.0 al lui 2007 şi n-am exagera. Omul care se identifică cu Trilulilu e Sergiu Biriş, la care ma gândeam de mai multă vreme pentru un ymterviu. Pretextul s-a ivit prin faptul că l-am botezat "Silviu" în "Adevărul" şi am zis că ymterviul e un "miel" gustos. Sper să fie gustos şi pentru voi, chit că am dat drumul la conversaţie imediat ce ne-am găsit pe messenger, fără să sap după mai mult decât ce ştiam despre Trilulilu.]
Sergiu Biriş (8/7/2007 2:29:57 PM): a fost un proces destul de complex {Mai mult…}