Tocmai ce spuneam că în 99 la sută din cazuri nu preiau alte ziare sau bloguri, din motivele pe care le vedeţi în postul respectiv, că sunt obligat să încalc regula asta pentru o copertă care mi se pare că nu poate fi trecută cu vederea. De la Sergiu:
Coperta Economist
Cred că e o lecţie despre ceea ce înseamnă să fii art director. Putem presupune că ideea respectivă a venit fix de la grafician şi nu de la vreun editor.
UPDATE:Brăduţ îmi atrage atenţia că poate fi vorba de o poantă, fiindcă coperta e datată 27 septembrie şi, altfel, cuvântul acela din patru litere e cu probleme în lumea anglo-saxonă. Dacă e aşa, nu pot decât să felicit glumeţul. Vă las pe voi să dezlegaţi enigma
Pare a fi de meserie, explică foarte clar şi amuzant cadrele de televiziune, vorbeşte spaniolă…
Tot nu v-aţi prins? Făcea asta prin anii ’70:
Nu mă refer la cântăreţ, care pare a fi un tip pe nume Peret, ci la regizorul clipului. Suprarealism în videoclip, cu alte cuvinte. Un tip care avea mare drag de Bunuel. O panoramare care mi-a plăcut în mod special la 1:17, dar nu dezvăluie personajul. Mai vreţi? {Mai mult…}
Ştirea cu privire la vânzarea către Adevărul Holding a cotidianului ucrainean Blik e veche de vreo lună şi ceva. Azi, totuşi, am primit două comunicate de presă atât din partea Adevărul, cât şi din partea Ringier, care o oficializează. În lipsa noutăţii, vă las să vă delectaţi cu modul diferit cum prezintă lucrurile cei doi coloşi media:
Adevărul, cumpărător: “Pasul facut pe piata din Ucraina e o premiera pentru un publisher roman si, deopotriva, o etapa strategica importanta in viziunea de dezvoltare a grupului Adevarul.”
Ringier, vânzător: “Asteptarile fata de piata din Ucraina nu au fost in general confirmate. In viitorul apropiat Ringier se va concentra pe activitatile de succes”
După vreo doi ani şi jumătate de lucru pe cont propriu, am început să-mi conturez în minte o tipologie a oamenilor de care mă lovesc în diferite aventuri legate de ezotericul business numit comunicare. Cred că unul din cele mai frecvente personaje din lumea în care mă învârt este ceva ce voi numi Încurcă-Business. V-aţi lovit probabil şi voi de el şi probabil că o să vă bucuraţi după ce o să-i citiţi portretul aici, în maniera frumos numită de Caragiale “compătimim împreună”. Asta e, e week-end, prea multe nu avem de făcut, deci putem să ne permitem luxul de a ne plânge un pic de milă.
Încurcă-Business este, cum îi spune şi numele, un descendent de a doua generaţie a lui Încurcă-Lume, un altoi de dinamism mimat şi trăncăneală englezită pe încurcătura milenară numită Istoria României. Evident şi iarăşi conform numelui, el a terminat ASE-ul şi îşi duce existenţa diurnă într-un business, de obicei unul suficient de mare încât lipsa lui de eficienţă, freacă-de-mentismul lui, intenţiile lui bune cu rezultate la limită sau puţin sub linie să poată fi tolerate fără falimentul prăvăliei. Poziţia lui nu e, formal, una neglijabilă, face parte din middle management, dacă nu chiar din zona de top. Însă modul cum a obţinut-o – fiind băiat simpatic pe lângă vreun zmeu autohton sau de multinaţională – îi reduce şi autonomia, şi aptitudinile decizionale către zero.
Încurcă-Business vine în fiecare zi la serviciu cu maşina lui de la firmă, îşi deschide laptopul de la firmă, bea trei cafele de la firmă, fumează şase ţigări din patrimoniul propriu (s-au scumpit al dracu’!), pe holul de la firmă, după care are revelaţia pulsatorie a faptului că ar trebui să facă ceva pe ziua în curs. Se uită în Outlook, unde sunt trecute două drumuri şi trei telefoane. Pe primele le amână, mult prea dificile pentru că afară e cald sau frig şi e de-abia la începutul sau hăt la sfârşitul săptămânii, mai pot aştepta, dă-i dracului. Dintre telefoane, o alege pe Angelina Jolie {Mai mult…}
Contează mai puţin cum se cheamă şi ce scrie în ele – oricum n-aş putea să vă spun. Ceea ce ştiu e doar că piaţa chineză de reviste e imensă şi începe să fie împânzită de titluri internaţionale ca Vogue sau Esquire. Dintre grupurile binecunoscute în România, Ringier şi el o implicare prin Ringier Pacific, cu operaţiuni în China şi Vietnam. Există un filon tradiţional reprezentat de reviste cu povestiri, eventual pentru tineri, şi ediţii internaţionale cu o imagistică aparte şi interesantă. {Mai mult…}
Un prezentator TV olandez cu veleităţi de Mircea Radu discută cu invitaţii lui trecuţi printr-o dramă medicală. Drama se leagă de amigdalele acestora, de unde nişte voci care nu te prea lasă să stai pe scaun.
Ce ziceţi, e posibil aşa ceva?
UPDATE: Nu e posibil – sau cel puţin nu s-a întâmplat. E un fake realizat de un grup flamand (belgian) pe nume In De Gloria, iar omul care joacă rolul prezentatorului se cheamă Erik Hartman. Lucrurile apar puţin trase de păr în versiunea completă a sketch-ului: {Mai mult…}
Nu le-a văzut, dar au început pe 14 şi continuă până duminică. Au loc începând cu ora 21.00, în Piața Alba-Iulia, Piața Universității şi Piața Romană, în locaţii alese spontan. E vorba de noul spot Puma – Sport Lifestyle, care promovează colecţia Puma Runway. Autorii campaniei: ZenithOptimedia International şi Posterscope Global, Londra. Proiecțiile au început pe 31 iulie în Dubai și Johannesburg și se desfășoară în 22 de orașe din 14 țări. {Mai mult…}
Un reportaj de Viorel Ilişoi, în “Cotidianul”. Genul de material de care presa românească ar avea mai multă nevoie.
Motivul pentru care nu apar astfel de materiale suficient de des: board-urile ziarelor şi ale televiziunilor sunt racordate la diferite criterii gen “hard news”: cifre, autorităţi, nume importante, fapte ieşite din comun. Puţini au curajul de a propune şi duce la capăt aşa-numitele features, în sensul de fapte fără o imensă semnificaţie, pe care tu, redacţia, eşti dispusă să pariezi, pentru a face diferenţa. Viorel Ilişoi nu a făcut decât să spună, simplu şi limpede, ceea ce a văzut în ultimele minute de emisie ale BBC România. Un material pe care îl putea scrie şi un student la FSJC, fără floricele, limbaj jurnalistic, dezvăluiri, senzaţionalism şi altele. Dar tocmai de aceea materialul e bun şi autorul lui e talentat: a ştiut să fie acolo unde trebuie, atunci când trebuie şi pe deasupra să-şi vadă şi materialul publicat. Restul e excelenţă jurnalistică d-aia românească.
Simona Tache de la “Caţavencu” s-a dus la cerşit prin Piaţa Universităţii, pe la BCR. Rezultatul îl puteţi vedea aici (cu film), vreo 10 dolari într-o jumătate de oră, ceea ce înseamnă 20 de dolari pe oră, adică tariful la care Comanescu SRL angajează programatori bunicei. Dacă e să-i facem un salariu (de cerşetoare) Simonei Tache, alias Simona Intelectual pe site, reiese cam 3200 de dolari pe lună 1100 de euro (am greşit). Mă întreb dacă e mai mult decât salariul de ziaristă.
Azi noapte m-a prins din nou ora 2 noaptea în faţa televizorului, pe Discovery, la ”Tehnici esenţiale de supravieţuire” cu Bear Grylls. E o serie de documentare amuzante, cu un fost membru al trupelor speciale britanice, paraşutat prin diverse pustietăţi unde e foarte frig sau foarte cald, care trebuie să ajungă la civilizaţie numai cu un cuţit, un amnar şi o cremene şi un bidon la el.
Documentarul începe de fiecare dată cu un anunţ de factura “nu încercaţi asta acasă” şi precizarea că unele secvenţe au fost filmate “independent”. Motivul: “Born Survivor” a fost difuzat iniţial pe Channel Four şi a stârnit proteste pentru că unele din secvenţele extreme nu erau chiar atât de extreme. Bear Grylls îşi mai ia câte o pauză la un motel, iar o parte din secvenţe sunt regizate. Pe YouTube există tot felul de “dezvăluiri” precum cea de mai jos:
Ceea ce putem vedea noi pe Discovery este remontat, după protestele care au apărut. Nu ştiu, totuşi, cine îşi închipuia că urmăreşte jurnalul unui explorator la pol sau ceva de genul ăsta.
