Category Archives: Politică

Analize, Politică

6 motive ca să votezi un independent sau un partid mic, eventual pe Nicușor Dan

Cu excepția lui 1990, știți poate că eu unul am jucat “la rezultat”, adică am votat numai cu câștigători: Constantinescu în ’96, Băsescu în 2004 sau Iohannis în 2014. Nu mi s-a părut că e cazul să mă implic în mizerii gen Iliescu-Vadim (2000) sau altele, fiindcă mi s-a părut că un vot într-o situație disperată e o pierdere de timp. Ei bine, alegerile de mâine s-ar putea să fie primele în care joc cu perdanții, adică o să votez în scârbă Nicușor Dan, care probabil e un studiu de caz perfect despre cum NU se face o campanie electorală. Am pus chiar un pariu cu o susținătoare a lui că Dan va ieși din campanie cu mai puține procente decât a intrat, iar în momentul de față, e creditat cu 16% față de 18-20%, cât spuneau sondajele inițiale. Motivele pentru care merită să votezi cu un independent sau un partid mic, fie ele și nesatisfăcătoare, există. Continue reading

,

Aventuri în tabăra de refugiați palestinieni, cu aparatul foto

La câțiva kilometri de Bethlehem, în tabăra de refugiați de la Dheisheh, zisă și ad Duheisha, patru fetițe gălăgioase se îmbulzesc în fața mea, pentru o poză care celebrează triumful palestinienilor în fața sângelui și a violenței istoriei. E chiar locul în care acum un an și câteva luni un tânăr arab a fost împușcat mortal de soldații israelieni, într-o operațiune în care aceștia încercau să aresteze un alt palestinian. În tabăra de la Dheisheh, viața se luptă cu moartea din 1949, anul când 3.400 de locuitori ai satelor incluse de Israel între granițele proprii s-au refugiat lângă Bethlehem, după Războiul Arabo-Israelian, care a omorât între 7.000 și 20.000 de palestinieni și a pus pe hartă statul Israel.  Continue reading

, ,

Cum a păcălit Trump presa americană

Cu declarațiile lui împotriva imigranților, în mod particular musulmani și mexicani, cu incorectitudinea politică și insultele pe care le împarte nu numai altor actori politici, ci și presei, cu minciunile de toate felurile pe care își sprijină argumentațiile, Donald Trump pare de neoprit în marșul pentru nominalizarea republicanilor la candidatura la președinția SUA. Interesant e faptul că miliardarul și-a construit succesul demagogic manipulând cu inteligență chiar media care e de regulă subiect în frazele despre manipulare. Continue reading

Oameni și etichete, Politică

Președintele Lorem Ipsum

Săptămâna trecută, când cu vizita lui Klaus Iohannis în Israel, România s-a trezit cu un președinte care vorbește. Și vorbește prost. Și când vorbește prost, nu vorbește numai prost românește. Ci generează un fel de flux verbal în același timp aleatoriu și auto-demascator.

Cine are treabă cu tiparul, știe că Lorem Ipsum e numele familiar pentru cuvintele fără șir pe care programele de pus în pagină le toarnă într-un spațiu unde ar trebui să existe un text cu sens, înainte ca acesta să fie scris. E vorba de o amestecătură de vorbe provenite dintr-un discurs al lui Cicero, evident într-o limbă străină și evident absurde, care din aceste motive nu riscă să ajungă, printr-o eroare, în ziarul tipărit. La Klaus Iohannis e, din păcate, pe dos.  Continue reading

, , ,

Ce-a câștigat și ce-a pierdut Antena 3 săptămâna trecută

E greu de știut cu precizie cine a stabilit strategia Antenei 3 în legătură cu ordinul de evacuare dat de ANAF, dar la felul cum s-au petrecut săptămâna trecută lucrurile, putem face o socoteală de pierderi și câștiguri de imagine (și nu numai) pentru Antena 3. Interesant e cum se repartizează lucrurile pe susținători și restul lumii.  Continue reading

, ,

Lecția Facebook pentru Liviu Dragnea

Săptămâna trecută, Liviu Dragnea a fost crucificat pe Facebook, și nu numai, ca inițiator al legii defăimării (sau toleranței, cum i se spune mai nou), după ce aceasta a trecut de Comisia Juridică din Camera Deputaților. Episodul e simptomatic pentru felul cum gândesc politicienii români Facebook-ul și prejudiciile pe care li le aduc utilizatorii acestuia.  Continue reading

, , ,

Shantel about party music as a political phenomenon, South East Europe’s contribution to the EU and his roots in Cernăuți

Stefan Shantel, a German musician with Bukovina Jewish and Greek roots, became famous in Romania due to the two very successful sets he performed at Balkanik 2014 and 2015. He is something close to a global underground celebrity – whatever that may mean – due to ‘Disko Partizani’, a hit he launched in 2007, combining electro with Balkan music. In September this year, he released ‘Viva Diaspora’, an album more related to his Greek roots, conceived as a road movie, ‘cinema for the ears’, in Athens, with contributions from renowned local musicians such as Areth Ketime or Imam Baildi.

I’ve interviewed Shantel by telephone, prior to his September 13 performance at Balkanik, for ‘Șapte seri’ – the Romanian version was already published. Here’s the first part of the conversation as it took place originally, in English.

You are probably the most seminal artist for the Balkan music trend which originated in Frankfurt several years ago and is a mix of Balkan, DJ-electro stuff and other influences. Can you tell us a little bit about how it all started?

Listen, first of all I would like to clarify a little bit this misunderstanding. I never considered myself a spokesman or representative of Balkan music. That was never the idea. Totally not. Second, I started somehow my work because I’m an artist from continental Europe and I am born and raised in Germany, but I come from a very cosmopolitical family. Continue reading

, ,

Scandal! Umberto Eco se uită la Sinteza zilei!

Numărul zero: Umberto Eco în aceeași vervă furioasă din Cimitirul din Praga, aceeași demonstrație de inventivitate juvenilă, ludică, dacă putem spune așa – aceleași descărcări de adrenalină intelectuală, greu de conceput la un autor de 83 de ani. Dar, de data asta, Eco nu ne mai oferă un bestiar al nebunilor ticăloși, conspiraționiști, ai secolului al XIX-lea, ci un inventar al mizeriei jurnalistice contemporane. Lectura îți provoacă o senzație contradictorie, de uluire și în același timp déjà vu, fiindcă diagnosticele formulate de italian se aplică la fix și presei românești – fie ea din aripa Gâdea sau din aripa Turcescu.  Continue reading