Rebrandingul Elenei Udrea

În mijlocul scandalului referitor la brandul României, Elena Udrea pare că pierde puncte la capitolul “imagine”. Dincolo de rezultatul dezamăgitor al campaniei se vede însă un politician care a renunţat la mop, andrele şi culoarea roz pentru un comportament mai “procedural”. Un fel de rebranding, am zice, dacă ar fi vorba doar de imagine. {Mai mult…}

Brandul de țară: pe lângă frunză, un font obosit, gen Myriad

Pe lângă frunza, probabil cumpărată pe nimic dintr-o bancă de imagini, brandul turistic al României mai are în compoziţie un font “aproape gratis”, de care art directorii nu ştiu cum să se descotorosească în mileniul III: Myriad sau ceva foarte apropiat de el. Myriad e o literă inventată în anii ’90, care vine la pachet cu Photoshop şi a fost folosită şi de Apple în logo, deci un “cal mort” pentru oricine ar face un logo în ziua de azi. Brandul e mizerabil, dar modul cum presa a tăvălit întreaga problemă azi e mai rău. Câteva explicaţii elementare sunt necesare. {Mai mult…}

Păstorul și turma

Cu capitalul de imagine din 1989, László Tőkés ar fi putut fi omul care să unească românii şi ungurii din Ardeal. E cel care îi dezbină.

Vicepreşedintele Parlamentului European a fost un disident autentic. Contrar impresiei că evenimentele din decembrie 1989 au pornit doar întâmplător de la refuzul pastorului de a părăsi casa parohială, Tőkés are în CV o revistă clandestină pe nume Ellenpontok, la care a contribuit la începutul anilor ’80, şi luări de poziţie împotriva politicii regimului comunist legate de biserici, din cauza cărora a rămas fără parohie.

Ce s-a întâmplat după 1989? {Mai mult…}

ymterviu.040 - Claudiu Lucaci: Viitorul consiliu de administrație va fi de sacrificiu

Era de aşteptat, dat fiind votul referitor la TVR din Parlament: ymterviul care urmează şi-a schimbat relevanţa de la o oră la alta, de nu mai ştiam ce să tai şi să las chiar în timp ce editam. Interlocutor: Claudiu Lucaci, realizator “Tema zilei” la TVR, candidat la locurile angajaţilor din Consiliul de Administraţie al TVR. Antecedente în echipa lui Adrian Năstase, prin 2001, şi în cea a Ministerului Turismului prin 2009. Dincolo de aceste lucruri, care i se vor reproşa, Claudiu se poate totuşi lăuda cu audienţa de la “Ora de ştiri”, formatul de jurnal pe care l-a creat şi pe care, pe alocuri, l-a prezentat. E dintre “băieţii buni” din TVR, fără ironie. Acum, că lucrurile s-au aşezat în consiliul de administraţie, e cazul să ne întrebăm şi cum se văd lucrurile dinăuntrul TVR. Oricât s-a schimbat greutatea discuţiei în ultimele ore, există lucruri care îşi păstrează încărcătura.

17:24 IULIAN COMANESCU: Dragă Claudiu, motivul pentru care am dorit să facem ymterviul ăsta e, desigur, ce se (tot) întâmplă în TVR, ca şi faptul că tu eşti unul din puţinii tipi care se pot lăuda cu performanţă acolo. Ai pus pe picioare “Ora de ştiri” de pe TVR 2, acum câţiva ani, de exemplu. Prima mea întrebare exact de asta se leagă.

17:25 IULIAN COMANESCU: Ce caută un tip ca tine într-o instituţie ca TVR? Mai sunt câţiva oameni care au făcut lucruri acolo. Dar media e cea vizibilă în ratinguri şi conformă percepţiei TVR.

17:26 CLAUDIU LUCACI: oamenii cauta locul unde se pot exprima cel mai bine. profesional si uman

17:26 CLAUDIU LUCACI: a fost o alegere veche

17:26 CLAUDIU LUCACI: nu m-am impotrivit dorintei interne

17:26 CLAUDIU LUCACI: am trecut prin faze numeroase in TVR

17:26 CLAUDIU LUCACI: mereu am vrut sa plec

17:27 CLAUDIU LUCACI: la cate o schimbare de consiliul de administratie am avut aceeasi pornire. unii vin sa se razbune, altii sa-si aseze prietenii. la stiri este inevitabila schimbarea {Mai mult…}

Consiliul Suprem de Aprehensiune a Țării

De ieri, de când a început circul pe tema vulnerabilităţilor din strategia de apărare, mă chinuieşte un gând. Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, compus din oameni care ar trebui să priceapă care-s, da, vulnerabilităţile României şi pe care-i plătim să ne apere, e cam analfabet, la propriu sau cel puţin din punctul de vedere al regulilor de comunicare. Să ne întoarcem la fragmentul care a stârnit tot tapajul:

Fenomenul campaniilor de presă la comandă [subl. n.] cu scopul de a denigra instituţii ale statului, prin răspândirea de informaţii false despre activitatea acestora, presiunile exercitate de trusturi de presă asupra deciziei politice în vederea obţinerii de avantaje de natură economică sau în relaţia cu instituţii ale statului reprezintă o altă vulnerabilitate a statului român.

De ce am subliniat ce am subliniat? Fiindcă din formulare e clar: apărătorii patriei îşi închipuie că ar exista şi campanii ne-”la comandă”. Probabil că democraţia, în capul cetăţenilor ăstora, e un fel de stradă pe care umblă tot felul de campanii fără stăpân, eventual încântate (ele, campaniile) de modul cum guvernul la putere (Tăriceanu, Boc, nu importă) gestionează criza şi alte chestii, aplaudând ca focile la zicerile Elenei Udrea şi naiba mai ştie ce.

Explicaţie superfluă poate pentru cititorul mediu al Comanescu.ro, dar utilă pentru CSAT: oricine care a avut treabă, vreodată, cu vreo publicaţie sau vreo televiziune ştie perfect că o campanie de presă presupune o strategie, nişte obiective de atins şi coordonarea între diverşi oameni (fie aceştia numai editorul şi detepistul). Există de fiecare dată, sub o formă sau alta, un manager, care, ghici, ciupercă, {Mai mult…}

Cum se transformă o temă

O declaraţie a preşedintelui Băsescu de la World Blogging Forum a gâdilat orgoliile internauţilor:

În România putem găsi foarte mulţi ziarişti care s-au refugiat din presa scrisă în comunicarea pe Internet, fiindu-le mai scumpă libertatea decât preţul pe care-l aveau lucrând la ziare, care nu mai făceau deja o politică a publicului, ci făceau o politică a patronului.

“Cotidianul” îi dă azi un bobârnac preşedintelui cu o constatare în linii mari corectă: mulţi dintre cei mai citiţi bloggeri-jurnalişti provin mai ales din zona Voiculescu (Ciutacu, Bădin, Badea, Tolontan). Sau, pre limba titlurilor, “Tonomatele, în topul bloggerilor deontologi”.

E drept, Mircea Badea nu se consideră jurnalist şi nu are un discurs de tip jurnalistic. Totuşi, e destul de adevărat, mulţi dintre bloggerii-jurnalişti cu trafic provin din zona Antenelor. Ce nu se potriveşte? {Mai mult…}

Startul lui Băsescu, fotbalismul lui Oprescu, stângismul lui Antonescu. Împreună, bineînțeles, cu Geoană

O invitaţie pe care am primit-o ieri dimineaţă de la Realitatea TV, ca să vorbim despre strategii de campanie şi candidaţi, m-a obligat să-mi fac temele cu privire la prezidenţiale. Fiindcă am făcut oarece săpături, vă propun şi vouă nişte concluzii care mi se par interesante:

1. Startul lui Traian Băsescu e bun. Cum argumentam şi aici, referendumul pentru unicameral e o idee portantă, actualul preşedinte are un program în sens public (şi nu al maculaturii de pe site-uri), cam minimal ce-i drept; unicameralul nu e o idee dezbătută în public serios şi nici nu mi se pare coloana vertebrală a unei campanii valide, dar e mai mult decât nimicul celorlalţi candidaţi. (Din nou, nu mă refer la programele pe puncte ale acestora, ci la lucrurile pentru care militează explicit.) Prin “De ce le e frică, nu scapă”, mesajul care a început să se vadă mai des decât “Băsescu pentru România” pe outdoor-uri, prezidentul pune în defensivă ceilalţi candidaţi şi formulează un enunţ negativ, aşa cum ne-a obişnuit, dar cu conotaţii constructive-pozitive, prin rudimentul de program (referendum).

2. Sloganurile sunt relativ civilizate, dar nu excelează cu nimic, la candidaţii importanţi. Să ne reamintim, în ordine alfabetică:

Antonescu: “România bunului-simţ”
Băsescu: “Băsescu pentru România”
Geoană: “Învingem împreună”
Oprescu: ”Hai, România”

Probabil că al lui Oprescu e cel mai curajos, iar al lui Geoană, cel mai conformist, cam cum zicea şi Şuţu. Al lui Antonescu seamănă cu ce aş fi aşteptat de la liderul PNL, dar, din păcate, {Mai mult…}

Cu întârziere: codul etic anti-discriminare on-line

Scuze pentru cele câteva zile în care n-aţi prea avut ce citi aici, am fost plecat. Încep cu o restanţă – codul antidiscriminare on-line adoptat de SPER. Îl puteţi găsi aici şi are mai curând forma unui set de aspiraţii decât de reguli. Dacă doriţi să aderaţi la el, vă puteţi descărca de aici un badge care arată aşa:

Cu ce se mănâncă acest cod? Este o iniţiativă a grupului de lucru deja numit, SPER, adică “Stop prejudecăţilor despre Etnia Romă”, de a atenua ceva din rasismul de pe net. Cum am tot spus pe-aici, iniţiative de genul ăsta sunt utile pentru că reprezintă tentative de autoreglementare a blogosferei şi altor zone de internet, ceea ce e oricum mai bine decât o legislaţie restrictivă şi un organism de control care să bântuie pe internet.

Una peste alta ar fi de bine dacă badge-ul de mai sus s-ar răspândi. Nu cred însă că asta se va întâmpla, aşa că din punctul meu de vedere cele de mai sus sunt o informare şi nu un gest de advocacy. Mă implic în lucruri fezabile de obicei şi, oricum, am regulile mele care includ şi problema discriminării.

P.S.: O altă organizaţie a minorităţilor, Accept, a intrat şi ea în problema internetului cu o dezbatere despre discriminare. Succes!

Logică de ministru: de ce s-a făcut Elena Udrea zvoner

După ce Tolontan a spus că a fost ameninţat de Elena Udrea “că se va ocupa personal, informativ” de el, Elena Udrea a răspuns: “I-am spus domnului Tolontan că dacă se bazează pe zvonuri în demersul pe care îl face, la fel de adevărat este şi zvonul că dumnealui ar fi avut un interes direct pentru o firmă apropiată domniei sale.”

Avem o frumoasă mostră referitoare la modul cum se polemizează în România. Acuzând faptul că un jurnalist pune în circulaţie zvonuri (ceea ce rămâne de dovedit), un ministru invocă un alt zvon. Ce legătură este între un zvon şi un alt zvon? Bineînţeles, niciuna, unele zvonuri sunt adevărate, altele nu. În apărarea ministrului turismului, am putea presupune intenţii ironice, care nu se transmit în cuvântul tipărit, cam în felul: “Dacă tot e să ne bazăm pe zvonuri, poftim un zvon şi de la mine.”

Are Elena Udrea probleme cu inferenţele şi conversia judecăţilor din logica de-a XII-a? Nu cred. Chiar în ipoteza ironiei, toată povestea avea loc eventual, cel mult, într-o discuţie privată. Elena Udrea a spus că va face public zvonul dacă se va adeveri. Problema e că tocmai prin ce a spus, l-a pus deja în circulaţie, ca zvonerii de pe vremuri.

Am spus-o şi în carte, o bună bucată de vreme am suspectat de agresivitate şi prostie genul ăsta de reacţie. Adevărul este însă că mai adesea lucrurile se reportează la persoană (la “dumneata vorbeşti, domnule, care…”) pentru că e cea mai la îndemână metodă de decredibilizare a adversarului.

Ce e drept e drept: presa riscă să sară peste cal atunci când ia la puricat afacerile unui ministru (vezi discuţia despre Realitatea All Inclusive, care s-a stins, cum anticipam, fiindcă nu putea fi dovedit nimic în neregulă). După cazul Ridzi, jurnalistul român a fost apucat de emulaţie şi va prezenta repetat fapte normale cu maximă indignare, fiindcă nu oricine dă peste o savarină ca Monica Ridzi cu ale ei contracte de 700 de mii de euro şi cine dă, nu ştie neapărat să pună degetul pe rană. Dar nimic nu înlesneşte un demnitar al statului român să se coboare la un asemenea nivel retoric.

Cam ăsta e, de altfel, palierul pe care se desfăşoară certurile politice în România lui 2009. Mai vedem asemenea lucruri prin alte ţări? Din ce citesc prin NYTimes, The Guardian, The Economist, Le figaro şi altele, nu prea cred. Polemicile dintre politicieni sunt, la noi, un fel de K 1 de vorbe, în care nimic nu este interzis şi accentul se mută de pe dezbaterea de idei pe nimicirea retorică a adversarului. Problema e că în cazul de faţă un politician a intrat pe curs de coliziune cu un om cu mintea limpede şi ani de experienţă jurnalistică, om care ştie foarte bine să facă diferenţa între un zvon şi un fapt dovedit şi care va şti să riposteze.

E păcat că Elena Udrea îşi consumă energia pe acest gen de reacţii. Ambiţioasă, cum e clar că e, a făcut o serie de lucruri la Ministerul Turismului şi cu greu ar putea fi suspectată de lipsa de abilitate a colegei ei Monica Ridzi, care s-a soldat cu scandalul cu pricina. Ziariştii care vor căuta lucruri în neregulă la Turism va trebui să sape mai adânc, acolo nu are cum să fie vorba de contracte de vânzare-cumpărare a ştirilor şi alte gogomănii de felul ăsta.

P.S.: Mai am o nedumerire: de ce trebuia Tolontan “lucrat informativ” dacă tot e vorba de zvonuri de-astea? Poţi pune în circulaţie orice, de pildă că Tolontan a vrut o croazieră în Pampas de la Ministerul Turismului şi Ministerul Turismului nu i-a dat, că a fost şi el plecat pe diurna Ministerului şi din plic au lipsit doi euro, că Tolontan are fobie de avion, deci nu-i place turismul, deci nu-i place Elena Udrea, că Tolontan e protocronist şi vrea numai în România etc.

Realitatea All Inclusive pare o sponsorizare ok

Aşa cum anticipam, o serie întreagă de alte afaceri ale televiziunilor cu Guvernul încep să iasă la iveală. Ieri, la Ministerul Turismului, s-a vorbit despre sponsorizarea Realitatea All Inclusive, segment de lifestyle, cu 200 de mii de euro.

Interesant e un lucru: împărţită pe perioada mai-septembrie, aşa cum scrie în contract, suma de 200 de mii de euro dă puţin peste 1300 de euro pe ediţie, fiindcă e vorba de un segment de 10 minute, zilnic (în jur de 150 de ediţii). Argumentul Elenei Udrea cu singurul format care corespunde cerinţelor Ministerului stă şi el în picioare.

Sigur că mai e loc de săpături, dar cum am mai spus, după scandalul Ridzi riscăm ca presa să pună tunurile pe Guvern şi în cazurile în care lucrurile sunt ok.

UPDATE: “Jurnalul naţional” se stârneşte şi el pe aceeaşi temă. În discuţie: contractul prin încredinţare directă şi calitatea de coproducător a unui minister.