Ouatu și România travestită

Încurajat febril de fani și plin de fanfaronadă în presa locală, Cezar Ouatu nu a reușit decât un loc 13 la Eurovision. În schimb, el s-ar putea clasa pe locul I în topul celor mai penibile dintre penibilele noastre prestații la concursul de muzică. Din păcate, asta nu e o simplă curiozitate, fiindcă Ouatu și alții ca el au susținătorii lui și un astfel de personaj ne-ar putea reprezenta, cum se spune, și în contexte mai serioase decât un spectacol TV lipsit de pretenții. {Mai mult…}

Ce-a avut, dom’le, englezul ăla cu noi?

Acum vreo săptămână și ceva, am nimerit pe un post de știri care dezbătea o problemă foarte importantă pentru România: Jeremy Clarkson de la Top Gear s-a luat de noi și de țărișoara noastră. Parcă el e mare scofală cu Marea lui Britanie, ricanau analiștii. Dar, până la urmă, ce-a avut, domnule, Clarkson cu noi?

{Mai mult…}

Se poate fără Facebook?

Zilele trecute, după ce, mai mulți ani la rând, a refuzat să își facă cont de Facebook, un amic mi-a dat ceea ce pe limba rețelei se cheamă add friend. A fost, sigur, o mică surpriză. O fi fost amicul ultimul român conectat la Internet, fără user și parolă pe site-ul albastru? Bineînțeles că nu. Dar cum e viața fără rețele de acest fel? Pierzi ceva esențial?

{Mai mult…}

Cum s-a globalizat Inna

Inna, cântăreața, este abonată la topurile de vizibilitate media din țară, dar face figură separată în plutonul de Pepe, Bianca Drăgușanu, Laura Cosoi și Dan Diaconescu, prin percepția de brand curat,  hiturile lansate și concerte. În alte țări, cântăreața este o celebritate minoră. La noi, e un exemplu despre felul cum ar trebui construită o carieră în show-biz. {Mai mult…}

De ce (nu) e fotbalul fotbal

Nu m-a interesat niciodată fotbalul. Pe stadion, la meci, am fost o singură dată, pe la sfârșitul anilor ’80, iar în liceu am jucat mai degrabă baschet. Mi s-a părut dintotdeauna un pseudo-sport, cu o încărcătură gregară și ipocrită, un fel de simulare a unei confruntări reale, complexe, echitabile. Până într-o zi, când mi-am dat seama că tocmai de asta, fiindcă e pseudo-sport, e fotbalul atractiv. {Mai mult…}

Adrian Sârbu a fost confirmat. Acum trebuie să confirme

Acum câteva zile, Adrian Sârbu a fost confirmat [știrea pe Reporter Virtual] în chip de director general al CME, compania-mamă a PRO TV, până pe 31 decembrie 2016. Faptul, care e mai degrabă știre pentru acționarii companiei, s-a propagat și în presa generalistă. De ce? Pe lângă reputația lui Sârbu, care a creat televiziunea așa cum o știm, în România, un detaliu birocratic legat de numele aceluiași poate influența mersul lucrurilor în întreaga piață media din România. {Mai mult…}

Moderatorul-cârpă și moderatorul-fiară

Multele televiziuni zise de știri, apărute în ultimii ani, au creat o nouă categorie de oameni care apar la TV. Nu e vorba de detestabilii și detestații analiști, ci de mai discretele personaje desemnate cu numele de moderatori. Voi păstra acest nume ca să știm despre ce vorbim, dar, fiindcă nu se potrivește cu ceea ce e de regulă o gazdă de talk-show, îi voi adăuga doi determinanți: cârpă și fiară. {Mai mult…}

Cenzură și branded content

Ce șanse de supraviețuire are jurnalismul relevant, câinele de pază al democrației, acum, când modelul său de business este de domeniul trecutului? Două întâmplări petrecute recent în online-ul românesc dau indicații bune despre direcția în care se îndreaptă lucrurile.

Povestea nu poate începe decât cu o mantră care a acaparat MIPTV-ul din primăvara trecută, de la Cannes. Cel mai important subiect al celui mai important târg de televiziune din Europa a fost așa-numitul branded entertainment sau branded content. [Vezi relatarea pe care am publicat-o la vremea respectivă în The Industry.] E vorba de un trend în producția de conținut, care conținut se construiește mai nou pornind de la valorile brandului respectiv și strategia de comunicare a aceluiași. Vi se pare artificial sau de nerealizat? Atunci aflați de pildă că {Mai mult…}

Numele Papei și politica lumii

Alegerea cardinalului argentinian Jorge Mario Bergoglio ca Papă, pe 13 martie, i-a surprins doar pe cei care se așteptau la o alegere ne-surprinzătoare, ca să spunem așa, iar aceștia erau foarte puțini: noul Papă avea șanse mici să vină din Europa, chiar dacă Francisc I e primul Pontif născut în afara Europei, în ultimii 1300 de ani. Faptul că și numele e o premieră a produs diferite speculații, care pot fi însă demontate.

Papa Francisc, pe 20 martie. Sursa imaginii: Wikipedia

{Mai mult…}

De ce să iei Eurovisionul în serios?

Ca în fiecare an, finala Eurovision pe România nu numai că a făcut un rating bunicel pentru TVR, dar a stârnit și o mulțime de discuții despre câștigător, cei care meritau să câștige în locul lui și așa mai departe. Pe de altă parte, în cercurile cultivate există un consens referitor la faptul că România, și nu numai ea, e reprezentată la Eurovision de paiațe. Și atunci, de ce se vorbește și se scrie atâta despre concurs?

Prin 2006, eram la Praga, unde luam notițe la un seminar despre jurnalismul legat de afacerile europene și aderarea la UE. Cel mai interesant trainer, din punctul meu de vedere, a fost un jurnalist britanic, pe nume Graham Bowley, pe vremea aceea la Financial Times [acum, la New York Times]. Deși ziarul la care lucra Bowley era – și este – una din publicațiile cele mai bine informate în dificilele chichițe ale politicii europene, jurnalistul pe care îl urmăream ne-a spus două lucruri frapante. Primul, că o poveste bună, legată de Uniunea Europeană, se găsește oriunde altundeva decât la Bruxelles. Instituțiile nu interesează pe nimeni. Și al doilea, înrudit cu primul, că temele mari, de interes pentru public, legate de aceeași Uniune sunt în număr de trei: UEFA Champions League, migrația forței de muncă și, v-ați dat seama, Eurovision.

Totuși, asta mai degrabă întărește decât explică interesul publicului pentru concurs. Dar cărui fapt i se datorează acesta? {Mai mult…}