După Google Reader: Feedly și alternativele

Anunţul Google referitor la închiderea Google Reader, de la 1 iulie, a fost probabil cel mai criticat dintre comunicatele de acest fel ale companiei. Cine a urmărit discuţia ştie asta de prin martie încoace, dar nou e faptul că, dintre diferitele alternative de înlocuire, cea care pare a se impune e Feedly. Dacă nu aţi folosit Google Reader sau alt agregator de RSS, s-ar putea ca totuşi să vreţi ceva asemănător. Avantaje: centralizarea informaţiei într-un singur loc, organizare, simplificare.

{Mai mult…}

Atenție! Cărțile provoacă claustrofobie!

O carte e un dispozitiv înspăimântător, o capcană care te prinde înăuntru, un vis din care nu te poți trezi. Senzația asta am avut-o zilele astea, când m-am scufundat în Crome Yellow a lui Huxley – Aldous, cel cu Brave New World -, pe o verandă, în deplasare, un etaj mai jos de laptopul închis și telefonul pe care îl lăsasem la încărcat. Poate contează și faptul că Huxley e autorul meu preferat din liceu și în zilele libere de Paști mi-am propus să gust o plăcere vinovată, o lectură care n-are nimic de-a face cu comunicarea și lucrurile de pe urma cărora mănânc, pe deasupra și într-o conexiune nostalgică cu ceea ce citeam acum 30 de ani. Dar, oricum, senzația a fost una de cădere, de vortex, fără multitasking, command-tab și three finger swipe. Deși de mai multe ori mi-a venit să urc la etaj, ca să văd dacă m-a sunat cineva sau am primit vreun mail, m-am stăpânit și am citit Crome Yellow ca și cum ai săpa un șanț, pe un Kindle, auster, până m-am scufundat în realitatea negru pe gri a cărții și personajele au început să mi se pară supărător de reale, ca niște halucinații, pe care le-am consemnat mental cu o plăcere amestecată cu anxietate reală.

{Mai mult…}

Cristian Mungiu, un subiect ratat. Sau cel puțin nebăgat în seamă

Acum o săptămână, a avut loc premiera de la “După dealuri”. Presa a mai scris câte ceva, dar un grafic care compară “Cristian Mungiu” cu “Cristian Sima” arată că din punct de vedere cantitativ presa nu s-a înghesuit deloc:

Mungiu versus Sima. Tool: mediaIQ

Spike-ul de la începutul lui octombrie se leagă de știrea plecării din țară a lui Sima, despre care am scris mai mult aici. Se poate vedea cum Cristian Mungiu crește în apropierea premierei din 26 octombrie. Dar, sigur, raportul e cam de 1:10.

Subiectele abordate au fost în linii mari:  {Mai mult…}

Din The Industry: Time-Warner și CME, Walt Mossberg și lomografiile

Trei lucruri pe care le-am făcut cu plăcere în The Industry, cu linkuri:

• O chestie care a trecut neobservată în balamucul politic al ultimelor zile, dar care are o influenţă decisivă asupra pieţei media din România, este creşterea participării Time-Warner în CME la 49,9%, cu drepturi de vot proporţionale. Time-Warner are o politică mult mai profit-oriented decât asocierea Sârbu/Lauder pe stil vechi. S-ar putea să vedem scăderi de costuri, inclusiv în România. Dar, oricum, prezenţa unui gigant de dimensiunile astea pe piaţa Ro. e un lucru nebanal. În momentul de faţă mai avem doar ProSiebenSat1 la Prima, pe pilot automat şi fără o implicare reală, şi, posibil, Axel Springer în componenţa Ringier.
• Walt Mossberg, omul care i-a pus la un loc la conferinţa organizată de el pentru Wall Street Journal, este prototipul gurului de tehnologie. Are 65 de ani, un infarct, un cvadruplu bypass şi lucrurile îi merg din plin.
• Lomografia e o foto-fiţă apărută la începutul anilor ’90. O poveste interesantă, nu numai de imagine, ci şi de marketing/răspândire virală. Ca imagine arată cam aşa:

{Mai mult…}

Ecosistemul linkurilor

Săptămâna trecută, la DPAD, am vorbit despre linkuri, modul cum conectează site-urile şi felul cum trebuie folosite în scris. Dacă vă interesează astfel de chestii ezoterice:

Utilizatorii de net români, mai săraci... da, dar și mai vizuali :-)

Mă bucur că o tendinţă despre care am scris de câteva ori (aici, aici, aici, printre altele) a început să pătrundă şi în România: infograficele de net. Vizualizarea datelor e o problemă care ne preocupă şi la The Industry, vezi pe site exemple ca ăsta, în lipsa ediţiei de print la care vă puteţi abona), dar are de-a face şi cu aplicaţii de iPad sau site-uri în ascensiune ca Pinterest (contul meu). În orice caz, TradeAds a făcut un studiu cu concluzii surprinzătoare legate de net şi a ales şi o modalitate inedită de prezentare (click pentru mărire):

Utilizatorul român de internet

Sau în cuvinte, aşa cum se vede în comunicatul de presă TradeAds: {Mai mult…}

Piața de media în 2012: show-uri globale, concentrări și fragmentări

Pe site-ul The Industry puteţi găsi articolele din care am compus cover story-ul referitor la piaţa de media în 2012. Ideea generală e că piaţa de publicitate va fi într-o scădere de câteva procente faţă de 2011 (adică undeva sub 300 de milioane în total), deci nu va influenţa decisiv evoluţia segmentelor mass media. Am vorbit mai ales despre televiziune (grosul business-ului), print (scădere mare în anii trecuţi, dar lucruri interesante de spus) şi digital (creştere care nu propulsează neapărat business-ul, veţi vedea de ce). Mai exact:

• TELEVIZIUNE. Dinamica e dată de show-urile mari în care PRO şi Antena continuă să investească. Primii anunţaseră deja cu câteva luni în urmă MasterChef, Intactul a dezvăluit mai recent achiziţia So You Think You Can Dance. Sunt veşti bune, fiindcă după ce X Factor a performat sub filmele de la PRO TV, iar Vocea României a fost de două ori sub Dan Negru, puteam rămâne fără acest gen de formate. La televiziuni de ştiri, am numărat şapte la data scrierii articolului, între timp a apărut şi Naşul TV. Nu mai comenetez.
• PRINT. Jalea e pe terminate, deşi punctul unde se va opri căderea Adevărului e imprevizibil. Piaţa de publicitate e undeva între 25 şi 30 de milioane, ceva mai puţin decât anul trecut, dar nu vorbim de o înjumătăţire sau ceea ce s-a întâmplat din 2008 încoace. Stau în picioare două tabloide şi două ziare serioase. Cătălin Tolontan spune că {Mai mult…}

Bani din online. Ăia ai mei

“Kamikaze” mi-a pus o întrebare măgulitoare şi dificilă despre felul cum se fac bani din online, magazine virtuale şi alte “afaceri din tastatură”. Ştiţi că internetul abundă în raportări glorioase despre cum te poţi îmbogăţi din el, din internet, într-un asemenea grad încât e clar că trăncăneala despre metode de îmbogăţire e una din cele mai bune metode de îmbogăţire. Aşa că am vrut să evit acest gen de deja-vu şi am preferat să scriu un textuleţ despre banii pe care i-am făcut eu din internet.

Ce mai pot adăuga e că din punctul meu de vedere online-ul n-a fost niciodată o miză în sine. A mers la pachet împreună cu alte lucruri pe care le fac. În unele domenii (brandingul personal) e mai bun decât alte suporturi, la alte capitole (prestigiu) stă mai prost. Asta se leagă desigur de ideea că virtualul nu e o oglindire, ci mai degrabă o prelungire a offline-ului. Dar de asta am început să ne convingem tot mai tare în ultimii ani.

Media în campanie: primele mutări

“Dilema veche” mi-a cerut un text legat, desigur, de media. Mi s-a părut un subiect fierbite ceea ce o să ne pască în campania sau campaniile din 2012.

O să vină campania, o să se umple iar tejghelele de ziare prost tipărite, cu frontispicii strâmbe, a căror cerneală ți se ia pe degete și care strigă isteric, din titluri, contra lui Băsescu, Ponta, Antonescu, nu-i așa? Că doar așa a fost la fiecare alegeri.

Ei bine, nu. Ceva o să se întâmple. Dar nu ca la fiecare alegeri.

Problema e serioasă, fiindcă istoria presei de după 1989 e condiționată de cicluri electorale; am mai scris asta acum câțiva ani. În 1992, de primele alegeri, a apărut „Evenimentul zilei”, ziarul care a revoluționat presa. În decembrie 1995, foarte puțin înainte de venirea Convenției la putere, s-au ivit PRO TV și, mai puțin știut, „Avantaje”, revista care înseamnă apariția presei glossy de tip occidental. 2000-2001 e începutul regresului, când o presă vocală și deprimată se transformă parțial în clientelă a guvernului Năstase, dar și momentul de explozie al formulei de tabloid, prin „Libertatea” repoziționată, care începea să crească. În fine, 2004-2005 înseamnă începutul euforiei investitorilor români în media, iar 2008-2009 e un fel de 2000-2001, o perioadă de aliniere și polarizare a unor branduri oricum sărăcite de criză și lipsite de prestigiu.

Deci: istoria se repetă? {Mai mult…}

Care realitate?

Dilema veche mi-a cerut un text despre mass media şi modificarea percepţiei realităţii. Mie mi se pare mai degrabă că media pe stil nou prelungeşte realitatea cu un domeniu virtual, în loc să dubleze/reflecteze mai mult sau mai puţin fidel/modifice realitatea offline. Am scris în consecinţă, aşa cum se poate vedea mai jos.

În paranteză fie spus, apropo de scindarea Realităţii TV, de care m-au tot întrebat diverşi amici, nu prea am ce spune mai mult decât ce e la vale. Motivul? Nu mă interesează. Singura chestie pe care aş putea s-o adaug e că dacă tai o râmă în două, se regenerează în loc să moară.

“Noi facem realitatea!” scria, triumfător, după scindarea Realităţii TV din seara de 23 octombrie, sub noua siglă a noii RTV, cea care emite din vechiul sediu al Realităţii, cu vechea echipă, dar cu noul patron Sebastian Ghiţă. Simplă frustrare legată de foştii colegi, rămaşi sub sigla veche, dar în sediul nou?

Nu tocmai. Sau nu numai. Sloganul inventat pe genunchi – pe care autorii au neglijat să-l scrie cu majuscule, jocul de cuvinte ar fi fost perfect… – face parte dintr-o succesiune de mantre superstiţioase, cam cum sunt strigătele de luptă din arena politică. De talismane verbale, descântece confundate de proprietarul afacerii cu sloganele bine alese şi eficiente. Ceva ce poate fi analizat. Ca să ne ducă, desigur, la ideea de realitate. {Mai mult…}