Numărul 14 din The Industry vine cu un cover story pe care l-am scris de la Cannes, de la MIPCOM, și o schimbare grafică. Dacă vă place coperta, aflați că i se datorează, ca și restul revistei, lui Max Turza, pe care foștii colegi din Ringier îl știu foarte bine. Trei lucruri care m-au frapat, personal, la Cannes, în ideea că informația propriu-zisă o să o găsiți în cele opt pagini de revistă pe care le-am scris pe tema asta:
Media este încă o industrie înfloritoare și există diferiți oameni care se distrează făcând bani sau fac bani distrându-se. De la Mark Burnett la Robert Kyncl de la Google și la Jason Kylar de la Hulu, personajele ale căror keynote-uri le-am ascultat știu foarte bine ce fac și generează profituri imense. Un exemplu; Hulu, site mai puțn cunoscut în România fiindcă livrează video doar în SUA și Japonia, cheltuiește 500 de milioane pe conținut în 2012. Modelul de business: finanțare prin reclamă.
Turkish Invasion: dacă în România Kanal D pare o ciudățenie și Suleyman, un soi de agresiune culturală, aflați că producțiile turcești se răspândesc ca incendiul prin toți Balcanii și țările arabe, unde apar tot mai multe televiziuni după evenimentele politice de acum doi ani. Serialele turcești au de regulă bugete mici, dar un potențial subversiv; Suleyman a stârnit polemici fiindcă gloriosului sultan îi plăceau vinul și femeile, la fel cum o poveste de dragoste între o tânără turcoaică și un grec a făcut valuri, ca să fie ulterior cumpărată și de o televiziune “dușmană” din Grecia.
Digitalizarea se precizează: jucătorii online nativi găsesc modele de business sustenabile, în timp ce televiziunile se duc spre rețele sociale, pe care le folosesc cu cap, mai ales pentru retenția și achiziția de telespectatori. Fox și Fremantle povestesc în The Industry ce și cum.
Pentru degustătorii de grafică, poftiți și câteva exemple de layout faceliftat. Noi suntem foarte mulțumiți de ce a ieșit – și știți că nu fac exces de “foarte” când vorbesc de proiectele proprii: {Mai mult…}
Mă bucur că o tendinţă despre care am scris de câteva ori (aici, aici, aici, printre altele) a început să pătrundă şi în România: infograficele de net. Vizualizarea datelor e o problemă care ne preocupă şi la The Industry, vezi pe site exemple ca ăsta, în lipsa ediţiei de print la care vă puteţi abona), dar are de-a face şi cu aplicaţii de iPad sau site-uri în ascensiune ca Pinterest (contul meu). În orice caz, TradeAds a făcut un studiu cu concluzii surprinzătoare legate de net şi a ales şi o modalitate inedită de prezentare (click pentru mărire):
Utilizatorul român de internet
Sau în cuvinte, aşa cum se vede în comunicatul de presă TradeAds: {Mai mult…}
Prietenul Stéphane Carpentier, care a pus serios umărul la designul revistelor Ringier România acum câţiva ani, îmi spune că e disponibil un job de art director new media la Ringier Studios, în Vietnam. Mai jos, detaliile tehnice, la care eu aş adăuga faptul că pot lucra cu şi învăţa de la Stéphane.
Umberto Eco zice prin Nu speraţi că veţi scăpa de cărţi că în epoca incunabulelor (primele cărţi, 1450-1500), copiile erau personalizate prin intermediul iluminaţiilor, elementele adăugate manual paginii tipărite (letrine, chenare, ilustraţii). E un tip de personalizare care a urmat costisitoarelor manuscrise, conchide Eco.
Adevărul e că lucrurile nu stau chiar aşa. Gutenberg a făcut teste de culoare roşie peste negru pentru letrine şi titluri, se spune în The Bible in Pictures – From the Workshop of Lucas Cranach. Testele nu au funcţionat, aşa că practica iluminaţiilor a rămas în picioare. Deci nu cererea de pe piaţă a dictat ornamentele manuale, ci o imposibilitate tehnologică. Ne putem gândi şi la faptul că dacă bogaţii acelor vremuri doreau cărţi foarte personale, ar fi putut comanda în continuare manuscrise şi nu tipărituri. Cum probabil că s-a şi întâmplat, dar într-o măsură mai mică decât ar fi trebuit pentru ca tiparul cu litere refolosibile, invenţia lui Gutenberg, să dispară. Dimpotrivă.
Viitorul a mers în orice caz în sensul lui Gutenberg. Nu ştiu când s-a trecut la tiparul zis “la două culori”, dar interesant e că în România, în 1989, redescoperirea lui a fost o mare poveste. În ultimii ani ai comunismului, “Scânteia” apărea integral alb-negru, fără culoare nici măcar pe logoplate (capul ziarului). Atunci când Adevărul şi România liberă au început să se tipărească cu albastru şi magenta a fost o mare reuşită.
M-a frapat faptul că lumea îl plânge mai tare decât pe orice şef de stat. Asta înseamnă că ea, lumea, se schimbă şi depinde de alte tipuri de putere.
Vedeţi pe coloana neagră o colecţie de linkuri, printre care asta mai merită dată odată. Tipic pentru Steve Jobs e faptul că a trebuit să încadrez ştirea morţii la vreo enşpe din categoriile aflate tot în dreapta.
Ce legătură există între infograficele de azi şi cartografii din Evul Mediu? Răsfoind “Mapping the World” a lui C.J. Schuller, am dat nu numai peste întrebare, ci şi peste răspuns. La fel cum până pe la 1800 exploram Pământul, acum explorăm realitatea virtuală şi scormonim în grămezi de date. Iar numitorul comun e lipsa unui standard “ingineresc” pentru desene.
În paranteză fie zis, albumul se găseşte foarte redus la Diverta, cu 49,90 RON, ca şi “NY Times, The Complete Front Pages” şi alte bunătăţi. Sunt nişte cărţoaie de dimensiuni respectabile, mai curând sub care te vâri decât le iei în mâini, pot fi răsfoite eventual doar pe un birou de prim-ministru. Ce găsim în “Mapping the World”, cu posibilă legătură cu ce facem astăzi? Lucruri de felul ăsta:
