Publicitatea de stat în epoca Boc: cam ca pe vremea lui Năstase

Vă mai amintiţi scandalul publicităţii de stat din 2004, cel în care presa anti-PSD acuza guvernul Năstase de tentative (reuşite) de cumpărare a ziarelor cu publicitate de stat? Un raport al Centrului pentru Jurnalism Independent (CJI) care se lansează la această oră arată că guvernul Boc a cheltuit sume comparabile. Rămâne să vedem cum. Am beneficiat de un preview al raportului, pe care l-am parcurs în diagonală şi din care pot trage următoarele concluzii provizorii:

[UPDATE: Textul final şi comunicatul CJI se află aici.]

• În 22 de luni (iulie-decembrie 2009, iulie-decembrie 2010, ianuarie-octombrie 2011), publicitatea din sistemele e-licitatie.ro şi publicitatepolitica.ro s-a ridicat la vreo 115 milioane de RON. Sunt undeva la vreo 25-30 de milioane de euro (nu trageţi în mine, finanţişti), estimare grosieră fiindcă n-am un cursuri medii pe perioadele respective. În 2005, guvernul Tăriceanu avansa cu privire la guvernul Năstase suma de 60 de milioane de euro, cheltuieli pe patru ani, ca dovadă că lucrurile care se scriseseră prin 2004 în “Evenimentul zilei”, mai ales, erau capete de fir valide. Guvernul Boc a cheltuit în 22 de luni ceva mai puţin de jumătate din cât a cheltuit guvernul Năstase într-un interval mai mult decât dublu. Iar cele 115 miloane de RON sunt doar banii atribuiţi, fiindcă bugetele puse pe masă în licitaţii şi altele au fost mult mai mari.
• Cheltuielile s-au făcut în mare parte din fonduri europene. Dar asta nu înseamnă că UE a avut prea multe de spus în privinţa beneficiarilor. Pe vremea lui Năstase, mecanismul a fost descris mai degrabă în felul “PSD a cumpărat bunăvoinţa presei cu bani de la Guvern”, deci tot ai altcuiva. Trezoreria partidelor româneşti e de regulă cam goală, cine ar avea interesul să pună o grămadă de bani acolo?
• Cât din aceşti bani s-au dus, de fapt, pe prostii? Problema nu e că Guvernul şi autorităţile locale au cheltuit. Ci dacă aceste cheltuieli au fost direcţionate politic către investiţii stupide. Sau dacă acele canale media către care s-au îndreptat au fost prietenoase cu PDL şi Guvernul. Raportul conţine destule hint-uri cu privire la locurile unde ar trebui căutat. Câţi bani a cheltuit ministerul Elenei Udrea? Dar cel al lui Vasile Blaga? Şi pe ce? Am dat doar două din cele mai notorii nume de miniştri PDL.
• În perioada iulie-octombrie 2011 au fost atribuite doar 6,2 milioane RON. Suma totală supusă procedurilor de achiziţie publică (pusă pe masă) a fost de 52 de milioane. Cam 43 de milioane au rămas neceheltuiţi. În alţi ani, bugetele atribuite sunt, procentual, mult mai mari. Ce s-a întâmplat cu banii din semestrul trecut? Se reportează în 2012, când, apropo, e an electoral? Ne-am tâmpit brusc, în iulie-octombrie 2011? Gradul de absorbţie al fondurilor europene şi banilor bugetari e de… 12%. De ce şi cum?
• Majoritatea banilor au fost împărţiţi conform criteriului “preţul cel mai mic”. Dacă e vorba de bugete media (pentru campanii), e un criteriu sub care s-au ascuns publicaţii de doi lei, prietenoase cu PSD-ul lui Năstase. Era altfel spus normal ca “Independent” al lui Horia Alexandrescu să fie mult mai ieftin decât “Evenimentul zilei” sau “Jurnalul naţional”, care aveau mult mai mulţi cititori, deci aveau tarife mult mai mari pe pagină.

Modalitatea de atribuire a contractelor

Ar mai fi, sigur, şi altele de discutat. Ceea ce am scris mai sus sunt doar percepţii la prima lectură. Raportul tocmai e lansat la sediul CJI, unde autorii, Ioana Avădani şi Ciprian Nicolae, vor veni cu detalii suplimentare. Apoi, la rând vine presa, dacă avem ceva care să merite acest nume. Ea ar putea detalia problema din mai multe puncte de vedere. {Mai mult…}

Media în campanie: primele mutări

“Dilema veche” mi-a cerut un text legat, desigur, de media. Mi s-a părut un subiect fierbite ceea ce o să ne pască în campania sau campaniile din 2012.

O să vină campania, o să se umple iar tejghelele de ziare prost tipărite, cu frontispicii strâmbe, a căror cerneală ți se ia pe degete și care strigă isteric, din titluri, contra lui Băsescu, Ponta, Antonescu, nu-i așa? Că doar așa a fost la fiecare alegeri.

Ei bine, nu. Ceva o să se întâmple. Dar nu ca la fiecare alegeri.

Problema e serioasă, fiindcă istoria presei de după 1989 e condiționată de cicluri electorale; am mai scris asta acum câțiva ani. În 1992, de primele alegeri, a apărut „Evenimentul zilei”, ziarul care a revoluționat presa. În decembrie 1995, foarte puțin înainte de venirea Convenției la putere, s-au ivit PRO TV și, mai puțin știut, „Avantaje”, revista care înseamnă apariția presei glossy de tip occidental. 2000-2001 e începutul regresului, când o presă vocală și deprimată se transformă parțial în clientelă a guvernului Năstase, dar și momentul de explozie al formulei de tabloid, prin „Libertatea” repoziționată, care începea să crească. În fine, 2004-2005 înseamnă începutul euforiei investitorilor români în media, iar 2008-2009 e un fel de 2000-2001, o perioadă de aliniere și polarizare a unor branduri oricum sărăcite de criză și lipsite de prestigiu.

Deci: istoria se repetă? {Mai mult…}

Vedete românești anti-Iran și pro-Bahá'i

Printre personalităţile din România circulă o petiţie referitoare la persecuţii la care autorităţile iraniene i-ar supune pe membrii comunităţii Bahá’i din această ţară. Interesant e faptul că petiţia a prins viteză. Pe lista semnatarilor se află, după unul dintre semnatari, nume foarte cunoscute, printre alţii:

Wargha Enayati (chairman “Regina Maria”), Sergiu Anghel (coregraf), Radu Gabrea (regizor), Daniel Apostol (Money Channel), Emil Hurezeanu (jurnalist), Maia Morgenstern (actriță), Valeriu Stoica (jurist), Dan Pascariu (bancher), Andreea Berecleanu (prezentator de știri), Andrei Zaharescu (prezentator de știri), Oana Stancu (realizator TV), Victor Ciutacu (redactor-șef Jurnalul, realizator TV), Melania Medeleanu (realizator TV), Magda Cârneci (scriitoare).

Fiindcă nu am timp de fact checking şi de situaţia din Iran, postez toate astea ca pe un posibil subiect pentru colegi. Apelul către guvernul iranian: {Mai mult…}

Regele și țara

La ce s-o fi gândit Regele ieri, imediat după discursul lui Mircea Geoană, în secunda aceea de absenţă remarcată de toată lumea, când trebuia să se ridice pentru a lua cuvântul? Regele e bătrân şi nu prea ştie pe ce lume se află, şi-au spus cu siguranţă detractorii. Ba, tocmai, problema e că ştie prea bine, cred eu.

Pe când patriarhul politicii româneşti pe stil nou, Ion Iliescu, se năştea, Regele avea 9 ani şi era deja Rege de doi, în prima domnie, din care mai rămăseseră câteva luni. 60 de ani mai târziu, acelaşi Ion Iliescu devenise duşmanul ireconciliabil al aceluiaşi Rege, pe care îl întorcea din drum abuziv după aterizarea la Otopeni. Cei doi s-au regăsit ieri, în aceeaşi sală şi cu acelaşi prilej festiv, aniversarea Regelui, în absenţa cu tâlc a “celuilalt”, Traian Băsescu, care aruncase nişte vorbe nepoliticoase la adresa fostului Suveran şi o luase către o altă sărbătorire. {Mai mult…}

De ce prinde viteză Partidul Piraților: le vol, c'est la propriété

Cele 15 locuri câştigate pe Berlin la alegerile din 18 septembrie de Partidul Piraţilor sunt încă o dovadă cu privire la soliditatea şi viitorul unei formaţiuni care acum câţiva ani părea o glumă numai bună de scos din legalitate, datorită numeroaselor legături (inclusiv nominale) cu underground-ul degrabă descărcător de ce e voie şi ce nu e voie de pe internet. Prin 2009, acelaşi partid, dar din Suedia, câştiga un loc în Parlamentul European. Ciudăţenia nu mai era ciudăţenie încă de pe atunci; cu alte cuvinte, ceea ce scriam la vremea respectivă a început să se adeverească. Ce are atrăgător o formaţiune politică cu rădăcini virtuale, care militează pentru lucruri destul de simţitor diferite faţă de altele?

Un prim răspuns, mai duşmănos, ar fi acela că sub stratul de principii legate de transparenţă, abolirea copyright-ului şi un internet mai bun pentru toţi, se află un soi de consens tacit în privinţa unor catralioane de “giga” descărcaţi de toată lumea (sau aproape) de pe internet. Un proces de intenţie foarte uşor de făcut Partidului Piraţilor e acela că face cu ochiul, complice, atunci când furnizează un program în limitele legalităţii, dar care sugerează că toate cele legate de proprietate nu sunt bune de nimic. Cu alte cuvinte, vorba de pe la 1840 a anarhistului Proudhonpreluată de studenţii din 1968, La propriété, c’est le vol (“Proprietatea e furtul”) se inversează în 2011: Le vol, c’est la propriété, adică Furtul e proprietate.

Pierre-Joseph Proudhon. Imagine de pe Wikipedia

Să mă explic: {Mai mult…}

De ce și cum e verdele noul portocaliu

Dilema veche mi-a dat ca temă să analizez felul cum partidele se împodobesc cu diferite culori, pentru un număr dedicat acestora, culorilor. Postez articolul şi mai la vale, cu precizarea că începând de ieri revista e la chioşc:

Ce-au culorile cu partidele? Păi să vedem ce-au ele, culorile, cu noi, în general, pentru ca după aceea să vedem ce iese dacă vopsim în ele formaţiunile politice. Sau, în fine, de ieşit iese fie roşu, fie galben-albastru, fie portocaliu. Dar de ce e aşa?

Orice culoare are, în linii mari, două înţelesuri sau două paliere simbolice. Unul e cel arhetipal, general valabil, şi un al doilea e cultural, dobândit. Roşul înseamnă viaţă, vitalitate, dar şi violenţă, pericol, fiindcă se asociază cu sângele şi focul şi ambivalenţa lor. În schimb, purpura, apropiată de zona roşie, e imperială fiindcă e o culoare foarte rară în natură, proprie doar unor scoici care exclud aproape tot spectrul vizibil din radiaţia reflectată, cu excepţia capetelor roşu şi indigo. Rară înseamnă scumpă şi scumpă înseamnă dorită de conducători. Probabil că împăraţii din stepă nu au avut acces deloc la ea (în ce s-o fi îmbrăcat Gengis Han?), aşa că toate conotaţiile de glorie şi mărire sunt de tip cultural, legate de un anume loc şi timp: Roma, Bizanţul şi altele asemănătoare. {Mai mult…}

De ce vrem Legea presei de Ziua presei?

Alergia jurnaliştilor şi a comentatorilor media independenţi faţă de o lege a presei românească e cunoscută, pentru oricine a urmărit fenomenul. Totuşi, iată că azi, societatea civilă a decis să înainteze un asemenea proiect Parlamentului. De ce?

Dacă vă uitaţi pe proiect, o să vedeţi că stipulează tocmai faptul că libertatea de expresie nu e îngrădită. Cel puţin, nu suplimentar faţă de reglementările existente:

Legea presei – proiect CJI şi ActiveWatch

Prin contrast, pe piaţă există proiecte ca al lui Ioan Ghişe, care cere examene psihologice pentru ziarişti, şi multe altele de alte nuanţe, care merg până la tentativa absurdă de a monitoriza internetul pentru limbaj obscen. Par toate acestea prostii? Experienţa maghiară arată că nu e aşa. Acolo, foştii reformişti ai lui Viktor Orban au reuşit să impună o lege care dotează presa în ansamblu cu un fel de super-CNA (acesta operează doar în materie de TV în România şi alte ţări democratice) şi un fel de “ţar al presei”. La modul cum trec prostiile prin Parlamentul României, nu m-ar mira să ne trezim fără să vrem cu o lege.

Descărcaţi tot setul [zip] de documente înaintat de CJI şi ActiveWatch Parlamentului.

Cum ar arăta o lume fără ziare? Păi uite-o!

De fapt, ştirea de media a zilei de azi – care a trecut neanunţată – e că vineri au fost concediaţi în jur de 40 de angajaţi de la “Jurnalul naţional”. Asta, cât timp preluarea Realităţii TV de către Elan Schwartzenberg fusese anunţată de Impact News sâmbătă, iar la conferinţa de azi omul de afaceri n-a spus decât lucruri previzibile, de genul că vede Realitatea TV ca pe o afacere şi că “nu tolerează” nu mai contează ce.

De ce e important? Fiindcă ceea ce se întâmplă la “Jurnalul naţional”, pus în contextul pieţei cotidienelor, începe să răspundă la întrebarea care circula acum câţiva ani, la începutul crizei, pe blogurile de media: Cum ar arăta o lume fără ziare?

Uite-aşa, cum o vedeţi Ştirea referitoare la “Jurnalul” întregeşte peisajul unei prese serioase pe punctul de a se face ţăndări, pauperizate şi reduse nu la tăcere, ci la scâncet de criza economică. Dar nu numai de ea, de criză.

E drept, de la criză nu mai sunt bani din reclamă şi, în plus, politicul presează probabil mai rău decât la începutul mandatului Năstase. Astea sunt, însă, numai un dat: de remarcat şi sancţionat e zelul sinucigaş cu care presa, prin ai săi “factori de decizie”, şi-a vârât capul în laţul creat de politicieni. {Mai mult…}

Kate + William reloaded: reflecții de nuntolog

Dat fiind tot că m-am plimbat de dimineaţă pe la Realitatea şi B1 pentru nunta lui Kate cu Prinţul William, dea-mi-se voie să împărtăşesc şi-aici câteva lucruri care m-au interesat în orele cât mi-am făcut lecţiile pentru transmisii şi în transmisiile propriu-zise. Aflaţi, deci, de la un nuntolog omologat că:

• Steguleţele britanice au ajuns la preţul de 5 lire/bucată (vreo 25 RON) înaintea nunţii, de pe la 1 liră-1,5 lire. Ce crezi că ni s-ar întâmpla, userule, dacă tu şi cu mine am ieşi pe Calea Victoriei cu nişte steguleţe tricolore şi am încerca să le vindem nu cu 5 lire, ci cu 5 lei?
• Primarul Londrei, Boris Johnson, e fan bicicletă (ca şi mine, mai nou), merge la serviciu cu ea şi le-a făcut cadou lui Kate şi William un tandem (bicicletă cu două locuri). Mutatis mutandis, cum ar fi ca Sorin Oprescu să le dea un atare velociped lui Traian Băsescu şi Emil Boc? Şi cine credeţi c-ar sta pe locul din faţă?
• Presa britanică a remarcat absenţa unor foşti primi-miniştri de pe lista cu invitaţi, ca şi pe a lui Barack Obama sau Nicolas Sarkozy. E o nedumerire benefică pentru Casa Regală britanică: cum era ca tabloidele să se-ntrebe ce caută atâţia politicieni la nuntă? Aşa, Regina Elisabeta şi organizatorii au dat intimitatea lui Kate şi a lui William pe un moment de intimitate al Casei Regale cu poporul.


Kate Middleton şi Prinţul William

• Ştiţi poza de mai sus? Cu siguranţă că da. E făcută de Mario Testino, probabil cel mai cunoscut fotograf glamour din lume, face parte din kitul de presă şi pân-aici ar putea fi vorba de imagine executată corect. Însă Testino a fost şi {Mai mult…}

Avem nevoie de reglementări pe lobby?

Hai că asta-i ziua când am scris pe blog ca pe vremuri, deşi mi-am propus să nu mai fac asta. Încă o chestie interesantă, care se întâmplă mâine, e o discuţie pe tema reglementării lobby-ului, cu un cetăţean avizat pe nume Radu Nicoşevici; cum are legătură cu PR-ul şi comunicarea, vă invit pe Euractiv cu întrebări.