Category Archives: Carte

Carte, Print, Visual

Tetraevanghel într-un post de blog

Dragă Anais,

Uite, pun aici, pe blog, o chestie ca un bilet într-o sticlă aruncată în Ocean, fără să-ți dau linkul, fiindcă sunt curios dacă o să o găsești de una singură. E un fel de scrisoare de scuze, care pornește de la faptul că noi, adulții, râdem de voi, copiii, mult prea des, fără să vă dăm explicații. Precum știi, motivele sunt chestii pe care le spuneți, gen “n-am citit cartea, dar am văzut filmul”. În loc de “ha, ha, ha, fraiere!” o să îți explic că în zicerea asta se ascund cam 570 de ani de istorie.

Continue reading

, , , , ,

Site-uri de cultură sponsorizate: Scena9 vs. art7

Cum tot spun aici și în alte locuri că pe online au viitor nișele și conținutul sponsorizat, mă bucur să vin cu două exemple de astfel de site-uri, care se ocupă cu o chestie prea puțin comercială și o fac fiecare cu succes: Scena9.ro și art7.fm. Primul e construit pornind de la o finanțare a BRD, iar al doilea e un proiect CREART, adică, în ultimă instanță, finanțat de Primărie. Continue reading

Carte, Social Media

Cum a ucis Facebook-ul oracolul. Și cum l-am înviat eu, tot pe Facebook

Zilele trecute am publicat în VICE o poveste despre oracolele de gimnaziu/liceu. Povestea s-a învârtit binișor și e scrisă pe grila revistei. Vă dau aici și o primă versiune a textului, scrisă la liber. Conține altceva.

[hr align=”center” weight=”thick” color=”color”]

—Care e cel mai rău lucru-n viață?
—Să fii bolnav, bătrân și fără bani.
—Cum vreți să muriți?
—Nu vreau să mor.

Am vreo 11 ani, undeva prin anii ‘70, și bunică-mea mi-a pus capac. Clar, oracolele astea sunt o chestie ciudată, bunica nu mi-a dat răspunsurile pe care mi le-aș fi dorit să le-aud. Mi-amintesc oarecum că voiam să mă vindec de singurătate cu el, să intru într-un fel de intimitate soft și lipsită de riscuri, ca un grup de Whatsapp, cu alții ca mine. Un loc în care ești foarte aproape fiind foarte departe. Radio Erevan zice că diferența dintre o imagine porno și una sexy e claritatea ei. La fel cu sentimentele, ca să te arăți așa cum ești îți trebuie o lumină difuză, un context un pic obscur. Mai ales dacă ești puști sau puștoaică.

Copiii, atunci când încep să se facă mari, sunt al naibii de singuri, se simt altfel decât restul lumii și s-ar putea ca despre asta să fie caietele alea cu chestionare, floricele, amintiri, poze cu Pamela din Dallas și pliculețe de nes lipite pe pagini. Oracolele, care nu mai sunt de mult.

Continue reading

,

Boethius, precursorul lui Becali

În 2014 și 2015, deținuții din România au publicat nu mai puțin de 415 lucrări științifice, lucru care le-a scurtat timpul de detenție cu 415 luni, a socotit pentru noi The Guardian, justificându-și pe deplin numele bicentenar. Revoltător, nu? Ei bine, haideți să nu. Să-i luăm pe corupții României de autori și oameni de știință, în contextul istoriei mondiale a culturii, și să vedem ce iese de-aici. Continue reading

, , , , ,

Gata, am păcătuit cu “Gândul”

De azi, o să mă găsiți în fiecare joi, în Gândul, cu o rubrică de filme, TV, cărți, muzică, evenimente culturale, flori, fete și băieți, cu care vă puteți distra în fiecare week-end. Ceva de genul:

“Ce Halloween scârbos! Mai bine un film bun. Sau o soprană

Petrecerile de Halloween sunt de toată jena. Sau cel puțin anunțurile lor. Totuși, în weekendul ăsta avem o premieră de film românesc (Box, de Florin Șerban) și un Palme d’Or la Mall. Iar o soprană celebră cântă Dowland și Purcell la Palatul Bragadiru. Continue reading

Cartea săptămânii: Omul din castelul înalt – Philip K. Dick

Cum e asta: un venerabil și înalt funcționar al Imperiului Japonez, pe nume Nobusuke Tagomi, e agresat de niște derbedei din Gestapo la San Francisco, dar îi face strecurătoare cu un Colt de colecție, din secolul al XIX-lea. După ce face moarte de om, tulburat, Tagomi pune Coltul în cutia decorativă din care-l scosese și pleacă cu el la dealerul de antichități de unde îl cumpărase, ca să scape de el, fiindcă arma îi strică Zenul. Toată treaba se-ntâmplă în 1962.

V-am zăpăcit de tot: ce caută Gestapoul la San Francisco, în 1962, și Coltul în mâna japonezului? Tocmai aici e clenciul, zăpăceala asta se numește alternate history și e un gen literar construit pe premise ca: „Dacă războiul era câștigat de Hitler?” În Omul din castelul înalt (Nemira), premisa e tocmai asta, urmată de faptul că Hitler e închis la balamuc, sifilitic, iar nemții și japonezii se încaieră pe muțește, într-un altfel Război Rece.

Dacă vă așteptați la mult pac-pac și nazi shit, aflați că o să fiți dezamăgiți. Philip K. Dick e o minte curioasă care te face să te-ntrebi ce fel de vis e istoria, aia adevărată. Și, bineînțeles, cât de adevărată e.

Îți propunem Omul din castelul înalt și fiindcă Amazon face un serial după carte. Pilotul a primit note grozave de la criticii americani.

Mai mult, în Șapte seri.

Citate

Poate, dacă știi că ești nebun, nu ești nebun. Sau încetezi să mai fii nebun. Te trezești.

Romancierii. Știu o mulțime de șmecherii. Uitați-vă la doctorul Goebbels; așa a început, scriind ficțiune. Zgândărește toate dorințele elementare care există în oricine, sub suprafața oricât de respectabilă. Da, romancierul cunoaște umanitatea, cât de netrebnică e, cum se lasă condusă de propriile testicule, cum e deturnată de propria lașitate, cum își trădează orice crez mânată de lăcomie – și singurul lucru pe care trebuie să-l facă e să bată toba, pentru ca să fie băgat în seamă. Și, bineînțeles, râde de efectele pe care le obține, în secret.

Vor să fie agenții, și nu victimele istoriei. Se identifică cu puterea lui Dumnezeu și se cred trimișii lui Dumnezeu. Asta e nebunia lor fundamentală. Sunt copleșiți de cine știe ce arhetip; ego-urile li s-au expandat psihotic, așa încât nu pot spune de unde încep ei și unde se termină divinitatea. Nu e hybris, nu e mândrie; e inflația ego-ului până la limită – confuzia între cel care venerează și ceea ce e venerat. Omul nu l-a devorat pe Dumnezeu; Dumnezeu a devorat omul.

În altă lume, s-ar putea să fie altfel. Mai bine. Alternative clare bine-rău. Nu mixturile astea subtile, amestecurile astea, pentru care nu există instrumente să le separi.

Dilema omului civilizat: corpul în alertă, pericolul – obscur.

Fragment din pilotul Amazon

Cartea săptămânii – Drumul (Cormac McCarthy)

Două personaje fără nume – tată și fiu -, un peisaj post-apocaliptic, carbonizat și lipsit de animale, plante și mai ales (alți) oameni, un cărucior de Billa plin cu ciurucuri și un drum: nu știu câți scriitori ar putea scoate un roman din atât de puțin, dar McCarthy o face și a obținut chiar un Pulitzer, în 2007, cu Drumul, tradus în românește de Editura Humanitas.  Continue reading

Cartea săptămânii – Poezia (Mircea Cărtărescu)

Prima rubrică de cărți am dat-o la Șapte seri acum câteva săptămâni, în ideea că vom găsi rapid pe cineva care să se ocupe de ele, printre alte lucruri pe care le-am prestat pentru revistă, mai aproape de jobul de consultant. Mi-am dat seama însă foarte repede că e ceva ce-mi place și m-am decis să iau în serios rubrica: mă obligă să citesc și, oricum, m-am plictisit să scriu despre media și comunicare. O să preiau pe Comanescu.ro, săptămânal, câte o cronichetă. 
Continue reading