Săpând online după fotografii și fotografi celebri am dat peste un documentar cu valoare de studiu de caz referitor la marketingul unui produs de top – Canon EOS 5D Mark III. Rețeta e simplă, dar eficace: se ia o legendă foto – Don McCullin, care și-a început cariera în timpul crizei din Suez, din 1956 -, legendă foto care a folosit doar aparate cu film, i se dă un DSLR de ultimă generație și se înregistrează reacțiile și imaginile obținute. Filmul e pe YouTube:
O variantă la rezoluție mai bună a documentarului (contează, pentru poze) poate fi văzută aici.
Sigur, pentru cei care folosesc Instagram sau point and shoot-uri povestea poate fi {Mai mult…}
În România, editorialiștii își publică la edituri cu nume antologii perimate, partizane și leneșe de articole, moderatorii de talk-show își fac formații de rock, scriitorii se încaieră între ei prin gazete obscure, iar tinerele speranțe din mediul universitar fie plagiază, fie bat câmpii în teze de doctorat. Cărțile de bază, propedeutice, lipsesc în multe discipline, cu excepții dezirabile precum cea dea față.
Șase sași în șase saci e primul manual de dicție din România, scris de Carmen Ivanov, ziaristă și om de radio și TV, plus prof pe la Școala de televiziune. E un manual necesar nu numai petru strâmbii și fonfii care au început să se înghesuie pe televiziunile românești, ci și – nebanal – pentru toți cei care au aspirații și interese în zona vorbitului public, o zonă tot mai importantă într-o lume în care prezentările publice sunt din ce în ce mai multe și pitchurile câștigate, campaniile electorale de succes sau în general succesul social au o componentă din ce în ce mai importantă de prestație educată și premeditată. Cartea se lansează astă seară la Restaurantul Carol. O să spun și eu două vorbe, dar nu de asta vă recomand Sașii și sacii lui Ivanov, ci dimpotrivă, fiindcă e de recomandat o să spun vorbele.
Afișul lansării
Am obținut de la autoare primele 15 pagini ale cărții, ca să vă faceți o idee – le puteți vedea mai jos: {Mai mult…}
După succesul celor de la Graffiti cu “Pepsi – și ieri, ca și azi”, avem încă o mostră de branding nostalgic. De data asta e vorba de o marcă creată de la zero de Propaganda, anume Mezelurile “1 Mai. Execuțiile sunt, ca să zic așa, în cunoștință de cauză, fiindcă preiau multe din clișeele afișelor din epocă. Din câte am înțeles din comunicatul de presă, cheia vizuală i se datorează lui Vlad Bojan, Head of Design.
Interesant e că vizualele includ și o serie de stickere pentru vitrine și uși, care aduc a nuștiucumsălespunurile acelea care erau pe vremuri prin fabrici – avertismente de protecția muncii și dracu’ mai știe ce:
În ultimii ani, media tradițională sărăcește, iar marile branduri caută soluții diferite de publicitatea clasică (spoturi TV etc.) pentru a ajunge la comsumator. În audiovizual, product placementul e deja o practică frecventă și unanim acceptată, dar următorul pas este ceva numit branded content sau branded entertainment. E vorba de construcția conținutului în jurul valorilor și strategiei brandului, printr-o colaborare între producătorul de conținut și brand care de cele mai multe ori e directă, ne-mediată de agenție.
Un exemplu de așa ceva e pastila de cooking-travel pe care au făcut-o Ana-Maria și Răzvan în Asia de Sud-Est, pastilă care promovează Fairy, de la P&G și care s-a pus pe net acum câteva zile.
Miza unui asemenea format este, desigur, {Mai mult…}
Bun (sau dimpotrivă), am avut trei morţi celebri în ultimele două luni, în ordine cronologică: Iurie Darie (9 noiembrie), Şerban Ionescu (21 noiembrie), Sergiu Nicolaescu (3 ianuarie). De fiecare dată, presa s-a repezit la răposat într-un fel care a doua sau a treia zi a stârnit comentarii dezaprobatoare. Există însă diferenţe cantitative între cele trei înmormântări? Cu tool-urile mediaIQ am obţinut următorul grafic:
Dacă ne gândim la personalităţi/vedete, România e ca o alee toamna: plină de frunze veştede, de te întrebi de unde au apărut atâtea şi cum au ajuns pe caldarâm. Pe Contributors.ro, Tudor Călin Zarojanu se întreabă şi el Unde se duc vedetele când se duc? şi prezintă o listă destul de lungă şi în orice caz comprehensivă a unor astfel de personalităţi, printre care Petre Roman, Emil Constantinescu, dar şi vedete TV ca Florin Călinescu, Marius Tucă, Teo Trandafir. Zarojanu recapitulează traiectoria fiecăruia cu detalii concludente, dar ne lasă să reflectăm asupra motivelor pentru care nume categoria grea, precum cele de mai sus, sunt mai puţin vizibile azi. Tocmai despre aceste motive îmi propun să vorbesc în textul de faţă, drept pentru care am înlocuit “unde” cu “de ce” în întrebare.
O să încep prin a corecta două inexactităţi din textul lui Zarojanu, nu fiindcă inexactităţile l-ar anula, ci de dragul preciziei. {Mai mult…}
Acum o săptămână, a avut loc premiera de la “După dealuri”. Presa a mai scris câte ceva, dar un grafic care compară “Cristian Mungiu” cu “Cristian Sima” arată că din punct de vedere cantitativ presa nu s-a înghesuit deloc:
Mungiu versus Sima. Tool: mediaIQ
Spike-ul de la începutul lui octombrie se leagă de știrea plecării din țară a lui Sima, despre care am scris mai mult aici. Se poate vedea cum Cristian Mungiu crește în apropierea premierei din 26 octombrie. Dar, sigur, raportul e cam de 1:10.
Subiectele abordate au fost în linii mari: {Mai mult…}
Primii politicieni măscăriţi pe stâlpii Bucureştilor, cam pe când era de aşteptat, cu o săptămână înaintea votului, sunt Elena Udrea şi Silviu Prigoană. Bula e aşa: “Prigoană, loveşte cu pliciul muştele astea de bucureşteni, că ne încurcă afacerile!”
Eu stau şi mă-ntreb asupra eficienţei afişului pentru că: {Mai mult…}
Pornind de la ideea de top al vizibilităţii, pe care am aruncat-o în piaţă împreună cu mediaIQ toamna trecută şi am folosit-o lună de lună în The Industry (vezi rezultatele cercetării pe februarie, de exemplu), Adevărul a făcut un material despre ierarhii şi tabloidizare. Este vorba de explicaţii referitoare la motivele pentru care presa se referă mai des la personaje ca Gigi Becali sau Bianca Drăguşanu.
Am primit nişte întrebări cărora le-am răspuns, pe larg. Cum la linkul din Adevărul găsiţi totul foarte concentrat, postez şi aici discuţia:
De ce in topul brandurilor conduc personaje ca Bianca Dragusanu sau Dan Diaconescu?
Trăim în plină tabloidizare. De câţiva ani, modelul OTV s-a extins la televiziunile mari, iar modelul “Libertatea” s-a duplicat în “Click!” sau “Cancan”. Bianca Drăguşanu şi alţii ca ea sunt {Mai mult…}
Una din fotografiile iconice ale lui Lenin, cea de mai sus, îl înfăţişează pe inventatorul comunismului real într-o postură neverosimil de înclinată. English Russia a publicat zilele trecute peste 100 (cred) de fotografii care arată că postura nu era, pentru Lenin, una singulară. Dimpotrivă, pare a fi fost unul din ingredientele succesului oratoric, aplicat şi de vedetele TV de la noi şi din zilele noastre şi, eventual, de politicieni. Dar să vedem, întâi, ce-ar putea însemna înclinarea lui Lenin. {Mai mult…}
