Câştigătorii de la “Inovaţia în media românească după 1989”: Gabi

Al treilea om care primeşte o invitaţie la “Ziarele şi new media în dialog cu viitorul” (joi, 11 octombrie, Howard Johnson) este Gabi. Gabi nu are site şi nume de familie, dar a ştiut să-şi centreze argumentaţia pe povestea Pro-ului şi a lui Adrian Sârbu. Cred că a te centra pe biografia acestuia atunci când vorbeşti despre inovaţie e concludent. Gabi vine cu câteva lucruri demult îngropate în trecutul vrăjitorului din Pache.

Oricum, Gabi e singurul din cei trei câştigători care a întrunit trei opţiuni ale juriului. Alex şi Olivian au avut câte două. Au mai fost nominalizaţi, câte o dată, ceea ce înseamnă că au rămas sub linie: Simina Mistreanu şi În România.

UPDATE: “Gabi” e Gabriel Dobre, analist la Agenţia de Monitorizare a Presei, unde combate cu spor de câţiva ani. Se fereşte să-şi dea numele complet din motive de coincidenţă cu cel al lui Gabriel Dobre, cunoscutul jurnalist de la TVR dispărut în 2005 – ar putea părea o glumă proastă. Dincolo de asta, felicitări încă o dată.

Gabi al nostru ar putea scrie cu regularitate, în viitorul apropiat, într-un anumit loc. O să vedeţi despre ce e vorba, dacă se va întâmpla 🙂

Textul lui Gabi:

POVESTEA PRO-ULUI: ADAPTAREA CA INOVAŢIE

Rating istoric
Scânteia care stă la baza universului mediatic românesc poate fi găsită prin arhivele video sub eticheta “Decembrie 89. Revoluţie”. După ani de zile de frimituri din partea televiziunii unice, românii au putut urmări la finele lui ’89 un veritabil show mediatic: Revoluţia în direct. Cei puţini care au ieşit atunci în stradă au primit certificate de revoluţionar. La fel de bine, cei mulţi, care au stat în faţa televizoarelor, ar fi putut primi certificate de telespectator. Dincolo de orice semnificaţie social-politică, revoluţia televizată a avut toate caracteristicile unui format de succes: dramă, suspans, personaje pitoreşti, focuri de armă şi, mai important, se baza pe fapte reale. Entertainment de proporţii istorice pentru un public care, în numai câteva ore de stat în faţa televizorului, se transformase dintr-un public captiv într-un public captivat. În termeni de bussines: o rară oportunitate.

Operator de oportunitate
Cu siguranţă cei ce au întrezărit şansa afacerilor de presă nu au fost puţini. Cei care au reuşit să o valorifice însă au fost. Mai toate instituţiile media cu ceva istorie locală îşi regăsesc originile în acţiunile întreprinse de câţiva „aleşi” în zilele acelui sfârşit de decembrie. Cel mai elocvent exemplu este cel al lui actualului „mogul” Adrian Sârbu, la acea vreme operator la Sahia Film. Prezent în sediul Comitetului Central începând cu 22 decembrie acesta s-a plasat în apropierea protagoniştilor revoluţiei filmând unele dintre cele mai importante scene din acea perioadă. Prezenţa la momentul potrivit în locul potrivit s-a tradus ulterior prin numirea sa ca şef de cabinet al premierului Petre Roman, iar mai apoi ca secretar de stat pentru Mass media în Ministerul Culturii. Cu un aparat de filmat şi câteva scene prinse pe peliculă, Adrian Sârbu făcea deja cunoştinţă cu beneficiile pe care media le putea aduce într-o societate nou nascută. Astfel, în octombrie ’90 acesta renunţa la funcţia pe care o avea în aparatul guvernamental şi îşi îndrepta atenţia către afacerile de presă, înfiinţând în luna decembrie a aceluiaşi an compania Media Pro. Nu părăseşte însă funcţia de secretar de stat din Ministerul Culturii înainte de a-şi pune semnătura pe prima lege a audiovizualului românesc, document ce deschidea operatorilor privaţi piaţa audiovizuală. Prin comparaţie, Ungaria avea să adopte o lege similară abia în 1996.

Un loc la masă
Sârbu demarează primele operaţiuni în audiovizual în 1993 prin lansarea televiziunii Canal 31. Cu posibilităţi financiare limitate şi fără să aducă neapărat un suflu nou, investiţia, după cum el însuşi recunoştea într-un interviu din 2005, a avut totuşi meritul de a „securiza un segment de piaţă” necesar dezvoltării ulterioare. Indiferent de ambiţiile sale Adrian Sârbu risca să rămână un jucător irelevant pentru piaţa media din acea vreme. Antena1 şi Tele7 abc, alte doua investiţii locale, reuşeau deja să răspundă fascinaţiei publicului pentru programe de televiziune prin filme vestice, intervale de emisie mai mari şi, în general, oferind puţin mai mult decât televiziunea publică. Dacă voia un loc la masa televiziunilor postul lui Sârbu trebuia să vină cu altceva. Probabil că cel mai inovativ lucru pe care Adrian Sarbu l-a făcut pe piaţa media românească a fost să caute sprijin în afara ei. Banii dar mai ales experienţa pentru realizarea unui produs care să conteze cu adevărat într-o piaţă cu un public avid de televiziune şi fascinat de occident, cu siguranţă nu erau aici.

Din nou cu revoluţia pe sticlă. Acum şi cu bussines plan
Pe tot parcursul lui 1994 Adrian Sârbu a căutat investitori. Sprijinul a venit din partea grupului de investiţii CME, grup cu experienţă în pieţe media din ţări recent ieşite de sub comunism. Întâlnirea pe care Adrian Sârbu a avut-o în decembrie ’94, la Londra, cu Robert S. Lauder, principalul investitor din cadrul CME, a marcat începutul unui nou capitol pentru Media Pro şi, în special, pentru televiziunea patronului român. Lauder s-a lasat convins destul de uşor. „Între timp învăţasem bussines development cu bussines plan-uri”, spunea Sârbu în 2005 despre nivelul la care ajunsese în căutarea de parteneri. Cu sau fără planul de afaceri al fostului operator de la Sahia cert e că grupul american avea tot interesul să investească în România după ce în Cehia reuşise să dezvolte, cu Nova TV, o reţetă ce cucerise mare parte din public. Reţetă ce putea fi reprodusă.
Un an mai tarziu, în 1995, după investiţii consistente în aparatură şi personal, Canal 31 se transformă în Pro TV. Lansat cu fast pe 1 decembrie, de Ziua Naţională, într-un ambalaj ce ţipa a occident, Pro TV-ul nu a putut fi ignorat nici de public nici de concurenţă. „Era ceva din viitor” spunea Sârbu privind în urmă către momentul lansării. Sau din trecut. Trecutul unora pe care aspiram să îi prindem din urmă.
La cinci luni de la lansare, într-un articol despre investiţiile în media ale magnatului american Robert Lauder, New York Times scria despre reţeta din spatele Pro TV-ului: „Ca şi Nova TV, prima investiţie a domnului Lauder în Europa Centrală, Pro TV-ul produce ştiri rapide, cu un aspect nou, difuzează filme americane de succes şi are un program matinal vioi”. Aliniindu-se la tendinţele occidentale, adaptând local reţete verificate de alţii, Pro TV-ul lui Sârbu inova în România. În doar câteva luni, mizând pe setea publicului pentru un nou tip de televiziune şi pe curiozitatea sa pentru tot ce însemna occident, Pro TV-ul a reuşit să revoluţioneze piaţa media locală. Maniera prin care postul se promova, tehnicile de marketing agresiv prin care îşi atrăgea telespectatorii, „mânuţele lui Călinescu”, campania „Te uiţi şi câştigi”, „Generaţia Pro”, evenimentele cu care scotea oamenii în stradă, toate transmiteau semnalul că un jucător din altă categorie s-a aşezat la masa.

Reţeta merge mai departe. Inovaţia?
După 12 ani, modelul, reţetele şi „bussines plan-urile” Pro TV sunt încă prezente. Rolul de televiziune avangardistă s-a mai estompat deşi postul continuă să fie cea mai de succes televiziune din România. Perioada revoluţiilor s-a dus şi ea, Pro TV-ul găsindu-şi echilibrul, sub presiunea rating-ului, market share-ului şi a GRP-urilor, în zona lui „iţi dăm ce vrei”. Acum când mai toate televiziunile „mari” arată la fel, de la ştiri la programe de divertisment, e greu să crezi că Sârbu şi al său Pro TV au inovat ceva în media autohtonă. Şi totuşi aşa s-a întâmplat. E suficient să aprinzi televizorul în orice cameră de hotel din regiune pentru a înţelege că se putea şi mai rău.
Până acum inovaţia televiziunii lui Sârbu a constat în adaptarea cu succes a unor modele de import. Nu e deloc puţin având în vedere câte formate consacrate în afară au dat rateuri în România. Însă odată cu apariţia unui public care nu are habar de scenele filmate de Sârbu în decembrie ‘89 dar a văzut deja toate seriile din Prison Break luate de pe internet, Pro TV-ul va trebui să inoveze cu adevărat. Face asta sau, laolaltă cu restul televiziunilor româneşti, redevine Canal 31.

  1. Jean Valjean Reply

    Da, intr-adevar e cel mai bun articol. Cred ca si Dl.Sârbu al trebui sa-l premieze, caci pune intr-o lumina deosebita Pro TV-ul. 😉
    Asa este, Pro TV a fost ceva extraordinar cand a aparut, mult timp n-am schimbat canalul.

  2. Media lui Comanescu » Inovaţia în media - după eveniment Reply

    […] În lipsa altor impresii personale, date de faptul că n-am putut fi în sală, la vedeta Jim Chisholm, de pildă, o să vă spun că Alex, Gabi şi Olivian, câştigătorii celor trei invitaţii pe care le-am oferit aici, împreună cu Aura Iordan (Media Management Institute), organizatoarea conferinţei, s-au declarat mulţumiţi de ce s-a întâmplat acolo. Sper să nu fi fost numai politeţe […]

Post your thoughts