Cartea săptămânii – Poezia (Mircea Cărtărescu)

Prima rubrică de cărți am dat-o la Șapte seri acum câteva săptămâni, în ideea că vom găsi rapid pe cineva care să se ocupe de ele, printre alte lucruri pe care le-am prestat pentru revistă, mai aproape de jobul de consultant. Mi-am dat seama însă foarte repede că e ceva ce-mi place și m-am decis să iau în serios rubrica: mă obligă să citesc și, oricum, m-am plictisit să scriu despre media și comunicare. O să preiau pe Comanescu.ro, săptămânal, câte o cronichetă. 

Era mare nevoie de reeditarea poeziilor lui Mircea Cărtărescu, scrise și publicate (majoritatea) în anii ’80, fiindcă aproape nu se mai găsesc în librării, iar proza și articolele politice publicate de Cărtărescu în ultimii ani sunt doar o parte din opera celui mai important poet român de după Nichita. Împreună cu colegii de generație optzeciști, Cărtărescu a coborât poezia românească din cosmosul metafizic pe unde bântuiau moderniștii anilor ’70, pe străzile și în casele obișnuite ale orașului. Orientarea estetică a lui Cărtărescu este un gest implicit politic, la fel cum și modernismul anterior a fost o reacție nebanală la cenzură și realismul socialist. Un Nichita sau o Blandiana nu puteau scrie decât despre stele și Hegel, ca să dea un produs estetic valid, nealterat de comunism, dar generația lui Cărtărescu a reușit să o rupă cu acest gen de abordare și a făcut-o cu sens. Revenirea poeziei pe pământ s-a concretizat în poeme grațioase, explicite, scrise într-o vernaculară ușor de înțeles.

La Cărtărescu, începând cu Faruri, vitrine, fotografii din 1980, asta înseamnă nu mai puțin de 784 de pagini de poezie de mâna-ntâia. Dacă sunteți fani poezie, vă veți lăfăi în această integrală. Dacă nu, e un bun punct de pornire ca să deveniți fani.

Mai multe pe Sapteseri.ro. Citiți poezii de Mircea Cărtărescu aici și aici.

Post your thoughts