Cartea săptămânii – Drumul (Cormac McCarthy)

Două personaje fără nume – tată și fiu -, un peisaj post-apocaliptic, carbonizat și lipsit de animale, plante și mai ales (alți) oameni, un cărucior de Billa plin cu ciurucuri și un drum: nu știu câți scriitori ar putea scoate un roman din atât de puțin, dar McCarthy o face și a obținut chiar un Pulitzer, în 2007, cu Drumul, tradus în românește de Editura Humanitas. 

Se presupune că explozia unui mare număr de bombe atomice ar umple stratosfera de cenușă, de unde un efect opus celui de seră, numit iarnă nucleară: de la această premisă, neformulată, pornește autorul, dar povestea nu e nici SF, nici horror, nici thriller, ci o meditație simplă dar profund poetică asupra relației tată-fiu, a supraviețuirii într-o lume distrusă, cu totul lipsită de resurse și bântuită de criminali rari, dar fioroși.

Dacă e să clasificăm romanul lui McCarthy ca SF, e cvasi-lipsit de referințe tehnologice. Dacă îl vedem ca pe o poveste goth, momentele de groază aproape că lipsesc – și tocmai de aceea, atunci când apar, nu sunt grotești.

Drumul lui McCarthy nu judecă, nu enunță, dar te face să te întrebi cine ești și, într-o anumită măsură, te determină să afli.

Din rubrica de Cărți din Șapte seri.

Citate

De partea cealaltă a văii prin care curgea râul, drumul traversa o întindere de pământ pe care pârjolul nu iertase nimic. De-o parte şi de alta, până în zare, trunchiuri carbonizate, rămase fără ramuri. Cenuşa suflată peste drum, braţele atârnânde ale firelor oarbe, spânzurate de stâlpii de electricitate înnegriţi, gemând slab în bătaia vântului. O casă arsă într-un luminiş, dincolo de ea, câteva fâneţe sterpe, cenuşii, un mal de lut roşu ca sângele, unde se zărea un şantier de amenajări rutiere, abandonat. Iar mai încolo, pancarte cu firmele unor moteluri. Toate, aşa cum fuseseră odată, doar că acum decolorate, şterse de vreme.

Dumnezeu nu există, iar noi suntem profeții lui.

Când visele tale sunt despre o lume care n-a fost niciodată sau despre o lume care nu va fi niciodată, iar tu te simţi fericit, înseamnă că te-ai dat bătut.

Drumul a avut și o ecranizare, în 2009, cu Viggo Mortensen, în regia lui John Hillcoat.

Post your thoughts