Buldogul contra Zeus

Ieri, când i-a dat lui Băsescu replica în chestiunea candidaturii la preşedinţia PDL, Vasile Blaga a devenit primul membru al acestui partid care i s-a opus pe faţă, în mod serios, actualului preşedinte al ţării. Ce va ieşi de aici?

Traian Băsescu l-a acuzat pe Vasile Blaga că ar fi “furat startul” în alegerile de preşedinte de la PDL, după ce, la întâlnirea de duminică a PDL, şi-a exprimat susţinerea pentru contracandidatul lui Blaga, Emil Boc. Dar detaliile contează mai puţin: lupta e una foarte interesantă din perspectiva armelor folosite, aşa cum o arată chiar poreclele celor doi politicieni, pomenite în titlu. E vorba de două stiluri personale puternic contrastante.

Dacă Traian Băsescu e “jucătorul” care nu mai are nevoie să fie descris în detalii, atuurile lui Vasile Blaga sunt greu de descifrat public. “Buldogul”, cum i s-a spus, a pierdut pe propria mână meciul cu “doctorul” Oprescu în campania din 2008 pentru Primăria Bucureştiului, insistând în faţa consilierilor pe o campanie raţională şi o imagine sobră. Poate că dacă ar fi apărut mai relaxat, Blaga ar fi câştigat. Dar problema e şi ce este, de fapt, liderul PD.

De fapt, pentru publicul larg e greu de spus cu precizie cu ce s-a ocupat Blaga, zi de zi, de când a pierdut la Primărie, adică vreo trei ani. Cu munca de partid, putem presupune. Dintr-un motiv sau altul, Blaga preferă să rămână “în spate”, o zonă în care unii politicieni, de la un Viorel Hrebenciuc de la PSD la un Marian-Jean Marinescu de la PDL, par a excela. Dar cum interacţionează fostul ministru cu mass media, cea care dă imaginea?

Se vede cu ochiul liber că Vasile Blaga e mai curând subiectul unor declaraţii ale colegilor de partid, multe dintre ele laudative, decât autor de asemenea declaraţii. Şi-a lăsat el imaginea la cheremul cui vorbeşte despre el? O aluzie băsesciană arată că n-ar fi tocmai aşa: luni, la TVR, preşedintele ţării a spus că televiziunile mogulilor s-au implicat în competiţia internă din PDL. De partea lui Emil Boc, cumva? Şi, dacă s-au implicat, de ce-au făcut-o? De florile mărului?

Oricum ar sta lucrurile, bătălia din PDL va face să apară la lumină şi alte detalii revelatoare nu doar despre democraţi, ci şi despre modul cum se face în general politica în România.

Post your thoughts