Banii lui Tolontan și voturile PMP

Zilele trecute, o serie de documente financiare apărute pe filieră ANAF au făcut vâlvă pe Internet și în ceea ce a mai rămas din presa clasică. Conform acestora, Cătălin Tolontan avea, în anii buni ai Gazetei Sporturilor, venituri din drepturi de autor de 35 de mii de euro lunar net. Scandalos! Sau nu?…

Suma sună, azi, pe criză, obscen. Documentele se referă însă la perioada 2005-2010, interval în care Gazeta Sporturilor a făcut, an de an, profit, cu excepția lui 2009. Deși e cunoscut în chip de redactor-șef sau jurnalist, Cătălin Tolontan a fost în tot acest timp director general al companiei care editează Gazeta. Un ziar de sport salvat de Intact puțin după anul 2000 de la închidere, fiindcă la vremea respectivă Ringier se hotărâse să renunțe la el cu totul, iar Dan Voiculescu l-a achiziționat pe o sumă modică. Ulterior, preluată de Tolontan, Gazeta s-a impus datorită investigațiilor tăioase legate de politică și sport, care, printre altele, au adus-o pe Monica Iacob-Ridzi la tribunal. Lucruri al care se adaugă o strategie inovativă în online, fiindcă ziarul a fost printre primele care au lansat bloguri sau ediții de tabletă.

E mult, e puțin cât a câștigat Cătălin Tolontan în toți acești ani? Dacă România n-ar fi țara în care autoritățile fiscale scurg documente despre dușmanii lui Dan Voiculescu la Dan Voiculescu și documente despre Dan Voiculescu la dușmanii acestuia, n-am ști despre ce sumă e vorba. Veniturile din drepturi de autor ale lui Cătălin Tolontan sunt o afacere privată între el și proprietar, iar cât timp cei doi au ajuns la o înțelegere, se cheamă că nu e nici mult, nici puțin; cererea și oferta s-au întâlnit într-un mod care n-are legătură cu morala, fiindcă legea cererii și a ofertei nu se ocupă cu morala.

Un alt exemplu relevant: În 2007, Adrian Sârbu i-a vândut lui Ronald Lauder ultimele cinci procente din televiziunile pe care le fondase, contra a 50 de milioane de dolari. Pornind de la această tranzacție, valoarea de piață a grupului PRO putea fi considerată de un miliard de dolari. Era mult? Era puțin? Din nou, e vorba de o înțelegere între doi businessmani privați, în care cererea și oferta s-au întâlnit. După doi ani, pe criză, Ronald Lauder a vândut mai departe, la Time-Warner, pe bani mult mai puțini. Comparativ cu tranzacțiile post-criză, cele 50 de milioane sunt foarte mult. Dar în toate acestea nu există un motiv de indignare sau alte conotații morale.

O altă discuție s-a referit la faptul că Tolontan are, la Gazetă, calitatea de manager și a scris relativ puțin în toți anii de când are această calitate, ca orice redactor-șef. Deci un contract de drepturi de autor de un asemenea volum nu este justificat. Acest gen de raționament pornește însă de la o înțelegere greșită a rolului unui redactor-șef, care, în esență, este orice altceva decât un simplu administrator. Dacă publicațiile ar avea unul și nu mai mulți autori, atunci autorul unui ziar sau al unei reviste ar fi evident redactorul-șef.

În rest, s-a vorbit despre faptul că “e foarte mult”, raportat la faptul că, azi, există ziariști merituoși și necorupți aproape muritori de foame. În anii în care Tolontan realiza veniturile de mai sus, veniturile managerilor de top de la Realitatea-Cațavencu depășeau însă cu mult un milion de euro pe an, adică peste 80 de mii de euro (brut) pe lună. Conform unor documente scurse acum câțiva ani în presă, Robert Turcescu făcea cam 57 de mii de euro pe lună. Sume azi astronomice, mult mai mari decât onorariile jurnaliștilor din țările occidentale, dacă nu cumva nu e vorba de un superstar ca Jay Leno, care câștiga la NBC 15 milioane de dolari pe an.

Spre deosebire de managerii de la Realitatea-Cațavencu, care vorbeau cu patronul despre orientarea politică a Realității TV (vă mai amintiți stenogramele?), și Robert Turcescu, care face talk-show-uri la o televiziune cu un bias politic atestat de sancțiuni CNA și rapoarte OSCE, Tolontan nu s-a ocupat cu lăudatul politicienilor, ci cu demolatul lor. A făcut asta cu succes cu Monica Ridzi, iar acum, seria de investigații referitoare la Gala Bute, cea în care Elena Udrea a băgat o grămadă de bani în condiții neclare, a împins întreaga poveste pe mesele procurorilor DNA. Aceștia i-ar putea crea probleme substanțiale în viitorul mai apropiat sau mai îndepărtat candidatei la președinție a PMP și autointitulatei succesoare a lui Traian Băsescu.

Pe 20 august, însuși președintele a considerat oportun să facă trimiteri nenominale, dar transparente la omul cu salariul de 35.000 de euro, atunci când a vorbit de “ziariști lichele și oameni fără caracter”, pe motiv că Gazeta Sporturilor a fost finanțată de Crescent, adică de “banii lui Ceaușescu” sau, cum vreți, ai poporului român. E vorba de un împrumut de 200 de mii de euro pe care Gazeta îl face la Crescent în 2004, la 15 ani de la moartea aceluiași Ceaușescu. A susține că Tolontan a mâncat banii lui Ceaușescu sau ai poporului român e același lucru cu a susține că ziarul Adevărul de azi e făcut din banii românilor, fiindcă a fost finanțat din sumele obținute de Dinu Patriciu din vânzarea Rompetrol, rafinărie pe care acesta a cumpărat-o foarte ieftin în anii ’90 de la statul român. Sau cu mantra “Realitatea TV e făcută din banii FNI/ai românilor”, când, s-a dovedit ulterior, era vorba mai degrabă de banii Petromservice și ai petroliștilor de acolo.

Văzute în această succesiune, lucrurile capătă o logică transparentă. Cei care se declară scandalizați de salariul lui Tolontan sunt, paradoxal, diverși comentatori de dreapta, apropiați de președintele Băsescu și PMP, deși discuțiile despre echitatea salariilor și altele sunt apanajul stângii sindicale. “Banii lui Ceaușescu” și cei 35 de mii de euro sunt o tentativă de decredibilizare a celui mai talentat și productiv jurnalist român din generația 40+, autorul mai multor serii de investigații solide, cu urmări în justiție.

Probabil, președintele Băsescu a făcut una din cele mai mari greșeli de final de mandat atunci când a încercat să-l asocieze pe Tolontan cu Securitatea și Crescent. S-ar putea foarte bine ca toată povestea să funcționeze la electoratul fidel, însă comentatorii neînregimentați înțeleg foarte bine despre ce este vorba, sunt dezgustați de hârdăul cu lături pe care tabăra prezidențială îl varsă în capul jurnalistului și vor propaga acest gen de abhorență mai departe, exact la publicul inteligent și indecis, de care șubredul, încă, PMP are mare nevoie.

Mitică Dragomir, cu care Tolontan a avut de-a face pe vremea când acesta era stăpânul absolut al Ligii de Fotbal și proprietar de ziar, îl caracteriza pe acesta drept “buldog”. Dacă, cumva, moraliștii cu simpatii politice tranșante și-au închipuit că îl vor descuraja pe redactorul-șef de la Gazeta Sporturilor, ar fi bine să ia notă de faptul că vor realiza contrariul. Dacă mai avea nevoie de vreun motiv ca să continue războiul, Tolontan îl are acum. Și, cu sau fără cei 35 de mii de euro pe lună, începe să devină un simbol al jurnalismului chiar prin mizeria care i se face în aceste zile.

Articol scris pentru ediția de joi, 11 septembrie, a săptămânalului Dilema veche. Foto: Gazeta Sporturilor.

  1. Alex Reply

    Scandalos este ca a primit acesti bani pe drepturi de autor in conditiile in care avea majoritatea responsabilitatilor administrative si nu a scris foarte multe. Am putea zice ca avem un caz evident de frauda fiscala si in acelasi timp ne plangem ca impozitele sunt prea mari

    • Iulian Comanescu Reply

      Alex: am mai auzit chestia asta, e o mică greșeală aici: nu știm dacă nu cumva Tolontan nu primea mai mult printr-o firmă sau sub altă formă, ceea ce i-ar scoate din minți pe indignați 🙂

  2. RazvanM Reply

    Papusi de paie: iti creezi o un dusman imaginar, cu care te lupti vartos (desi n-are nicio legatura cu interesul alegatorilor) si devii campionul corectitudinii politice, titlu utilizabil pt. a-ti curata imaginea de sluga. Dusmani posibili: Basescu, basistii, “oamenii de dreapta”, “intelectualii”, cei ce se uita labe unu tv (de fapt nu conteaza ca se uita sau nu, daca nu sunt de acord cu tine le pui eticheta asta).

    Domnul Comanescu, da’ PetromService de unde a avut bani de “investit” in presa? Cine este Liviu Luca? Cine a facut contract pe 10 ani intre Petrom si PetromService inainte de vanzarea Petrom catre OMV? Cu cat si-a rascumparat libertatea de a alege pe altcineva sa-i presteze servicii Petromul? De ce Tolo nu a investigat o afacere de peste 1 miliard de euro, dar a fost “bulldog” la o afacere de 350 k euro?

    Ps. presupuneti ca raspundeti cuiva care se informeaza si din alte surse decat presa din Romania si care stie ca este furat de o gasca mare de panarame care joaca doar niste roluri: poetul, jurnalistul, patriotul, socialistul, nationalistul, credinciosul, ortodoxul, puritanul, echidistantul, inteleptul, specialistul, cinstitul, societatea civila, muncitorul, taranul, sindicalistul, politicianul.

    • Iulian Comanescu Reply

      RazvanM: Referitor la banii PetromService și Realitatea, n-am zis nicidecum că e normal să investești într-o televiziune, ca societate-sindicat. Am zis doar că eticheta pe care încercau să o lipească dușmanii lui Vîntu în epocă, “Realitatea e făcută din banii FNI”, era mai degrabă falsă.

      Referitor la motivele pentru care Tolontan nu a investigat Petrom Service sau altele, e pe-aici pe blog un interviu vechi cu el: http://www.comanescu.ro/ymterviu006-catalin-tolontan-voiculescu-are-un-partid-caraghios.html

      Te poți uita pe el și o să remarci un lucru: la un moment dat spune, franc, că pentru el a fost mai ușor să fie independent, fiindcă face o gazetă de sport și nu un outlet politic, iar presiunile sunt mai mari în zona politică. Ce înseamnă asta: Tolontan nu poate produce frecvent subiecte “grele” la Gazetă. Și când le produce, trebuie să aibă legătură cu sportul, gen Ridzi, sălile lui Năstase sau Gala Bute. Interesant e că genul ăsta de restricție l-a obligat la o strategie funcțională, opusă față de tot restul presei: proiectează un subiect în multe episoade, ceea ce se pupă cu săpăturile temeinice și o anumită presiune pe subiect/autorități. De fapt, investigațiile GSP sunt campanii bine gândite, în țara în care “investigațiile” curente sunt petarde gen “Ziarul/televiziunea X a intrat în posesia unei înregistrări care…”, după care chestiunea se aruncă la analiștii prieteni care o toacă și acreditează scenariul dorit. De fapt, Tolontan a fost obiectul unei asemenea făcături chiar în problema salariului/a drepturilor de autor.

      P.S.: Cu considerațiile despre gașca de panarame aveți dreptate. Totuși, să spui că Tolontan fură ceva e puțin deplasat.

  3. pe bune? Reply

    “o strategie inovativă în online” buna asta, merita sa candideze la poanta anului. daca toti ar fi avut asa strategii, sigur erau sub gsp. asa insa… gsp e imbatabil pe locul 3 la topurile sportive pe net.

  4. aspida Reply

    io-te ,tontolane,omul te ajută cu o limbă bine trasă!cam târziu,dar…așa sunteți voi,cei care nu aveți contracte de muncă,trăiți doar din drepturi de autor!autor,auzi!să nu cumva să plătiți prea mult pe veniturile alea,mici,mici!

    • Iulian Comanescu Reply

      aspida Vezi că p-aici nu se vorbește așa, cu limbi trase. În altă ordine de idei, veniturile mele sunt în mare majoritate pe firmă, firmă la care sunt salariat, deci n-am niciun parti pris în chestia asta. Am ieșit din chestia numită presă instituțională în 2006 și până la momentul respectiv am prestat ce trebuia prestat de contractele pe drepturi de autor pe care le-am avut la vremea respectivă. Adică texte și altele asemenea.

Post your thoughts