Banii CNC și regulamentele de finanțare

Săptămâna trecută, Centrul Național al Cinematografiei (CNC) a publicat rezultatele concursului de proiecte de filme depuse în 2013. Am fost în juriu la secțiunea Documentar și cred că o serie de probleme legate de felul cum se desfășoară lucrurile merită aduse în discuție.

La fel ca toți ceilalți membri ai juriului, am semnat un acord de confidențialitate legat de participarea la întreaga operațiune. Chiar dacă nu l-aș fi semnat, n-ar fi fost onest să dau detalii concrete despre modul cum am jurizat. Dar, cum e vorba de finanțări în valoare de 30 de milioane de lei (sau 6,7 milioane de euro) din bani publici, deci de interesul public, cred că o sunt bine venite serie de considerații generale, bazate pe informații – și ele – publice. 

Până acum, spre deosebire de alți ani, nu am văzut contestații violente referitoare la modul cum s-a desfășurat concursul, așa că sper că ne-am făcut treaba măcar acceptabil. Comentariile la adresa rezultatelor au fost vag pozitive: “fără dinozauri” – sau mențiuni despre proiectele lui Mungiu, Puiu sau Porumboiu care au obținut finanțări. Regulamentul de organizare a concursului poate fi însă ameliorat, iar unul din cele mai importante reproșuri care circulă în cercurile realizatorilor și producătorilor de film se leagă de secretizarea proiectelor în concurs.

În regulament există un paragraf foarte sever, așa-numitul articol 28 alineat 4, care spune că comunicarea, “prin orice mijloace”, a “oricăror informații” care ar putea dezvălui autorii proiectului duce la descalificarea acestuia. Dacă informațiile mele sunt corecte, acest gen de secretizare, care duce la depunerea și jurizarea unor proiecte anonime, este o excepție în legislația din țările europene. Din cauza alineatului 4, Mungiu, Puiu, Porumboiu sau alții ar trebui să lucreze la filmele noi ca ilegaliștii, fără să vorbească nici cu presa, nici cu alți realizatori – deși depunerea unui proiect înseamnă implicarea unui număr destul de mare de persoane din start. De fapt, cu teancul de dosare în brațe, orice membru al juriului nu ar avea nevoie decât de Google pentru a descoperi într-un mare număr de cazuri că de subiectul cutare sau cutare se ocupă un anume realizator. Iar membrii juriului sunt desemnați tocmai fiindcă au legătură cu industria, deci sunt la curent cu multe din intențiile realizatorilor din piață.

Mai mult, la concursul CNC există o așa-numită secțiune de dezvoltare, în care sume mai mici de bani, de ordinul zecilor de mii de lei (lung-metrajele de ficțiune sunt finanțate cu milioane) sunt alocate unor proiecte aflate în stadiul de idee. Aceste proiecte pot și e normal să participe și la sesiunile ulterioare de finanțări CNC, dar cum rezultatele concursului de la sesiunea curentă se anunță public, ar fi, aproape, descalificate din start.

Teoretic, secretizarea face ca membrii juriului să poată judeca proiectele indiferent de reputația realizatorilor. Practic însă, atunci când știi că trebuie să aloci cuiva câteva sute de mii de lei pornind de la un simplu dosar de câteva zeci de pagini, la care eventual este atașat un DVD cu imagini preliminare, ai o răspundere destul de mare. Probabil că se poate imagina o formularistică mai bună pentru depunerea proiectelor, dar, precum se știe, nici măcar regulile stricte ale Hollywood-ului nu garantează calitatea și succesul unui proiect.

După etapa în care juriul dă note proiectelor secretizate, felul cum sunt acestea puse în aplicare ar trebui garantat, tot teoretic, prin punctele adiționale care se acordă pentru activitatea anterioară a producătorului, regizorului sau scenaristului. Aceasta este însă a doua zonă din regulament care stârnește dezbateri în industrie. Punctele finale sunt obținute înmulțind nota juriului cu cinci și adăugându-le pe cele adiționale. Să zicem, de exemplu, că juriul notează foarte sus – cu media 9 – un proiect foarte bun al unor realizatori cu portofoliu mai mic. Asta înseamnă că proiectul respectiv strânge 45 de puncte din jurizare, la care se adaugă, să zicem alte 5 adiționale. Reiese un total de 50 de puncte. Să ne imaginăm însă un proiect mult mai slab, aflat în jumătatea inferioară a listei, care ia nota 6, deci strânge 30 de puncte de la juriu. Presupunând că producătorul/realizatorul/scenaristul au un portofoliu bogat, ei pot aduce 20 de puncte adiționale, deci totalul ar fi tot de 50. Din aceste exemple teoretice, concluzia e că banii CNC se concentrează la cineaștii deja omologați. Acum câțiva ani, fiecare concurs de finanțare producea câte un scandal referitor la dinozaurii gen Sergiu Nicolaescu, abonați din cauza acestui sistem la finanțări. Acum, noul val al cinematografiei a reușit să-și creeze un portofoliu nu doar prestigios, ci și suficient pentru a putea accesa fondurile. Cum însă o mare parte din ceea ce se produce în România depinde de banii CNC, problema e ca același nou val să nu se transforme într-o nouă generație de dinozauri, care să blocheze accesul nou-veniților la resurse.

Dincolo de problema secretizării și cea a punctajului pentru portofoliu, lucrurile ar funcționa mult mai bine dacă, după alocarea fondurilor, CNC ar avea o structură care să urmărească punerea în aplicare a proiectului. E vorba de așa-numitul sistem commissioned, folosit și la instituții private ca BBC sau Discovery, în care standardele de realizare a unui proiect independent sunt supravegheate minuțios de un editor desemnat de instituția care finanțează, pe tot parcursul producției, până la produsul final.

Bineînțeles că toate cele de mai sus nu invalidează integral “sistemul”. Așa, imperfect, cum e, modul de alocare a fondurilor CNC e unul dintre motivele care au dus la apariția multipremiatului nou val al cinematografiei românești, unul dintre puținele lucruri indubitabil bune care s-au întâmplat în cultura românească în ultimii 25 de ani. Bineînțeles, celălalt motiv, mai important, pentru care ne putem lăuda cu un Palme d’Or sau un Urs de Aur este talentul unui Mungiu sau Netzer, și nu numai. Dar, tocmai fiindcă premisele sunt bune, ar trebui să fim atenți la ceea ce putem construi mai departe.

Articol scris pentru ediția de joi, 17 aprilie, a săptămânalului Dilema veche.

  1. florin anghel Reply

    Noul val a dorit doar sa ii ia locul lui Sergiu, care fara doar si poate a mai facut ceva. Acum ca noul val a reusit sa obtina placinta mult dorita, se face mai mult rau decat a facut Sergiu – care oricum nu avea niciun interes financiar.

    Inteleg perfect opinia fiecaruia si o apreciez, dar mi se pare exagerat si fara argumente afirmatia “prestigioasa” despre noul val – care a adus ce? cateva premii de mila luate pe niste filme nici macar de mana 5a, tehnic vorbind sunt desecrabil realizate – nici macar la nivel studentesc, creativ vorbind sunt si mai slabe – cazul Tanacu adaptare dupa cartea nu stiu cui? Un avort spectaculos? restul nu merita nici macar sa fie mentionate.

    Pe partea de documentar este jale mare, daca etaloanele domniilor voastre sunt “Autobiografia lui N Ceausescu” facut gratis din imaginile arhivei TVR, fara voce narator, fara muzica, fara o poveste in spate….doar un colaj studentesc de imagini….

    Adevarul este altul domnule Comanescu, un adevar pe care il ignorati devenind astfel partas; banii publici de la CNC intra in buzunarele celor 3 cineasti care se platesc cu 5000 euro pe zi de filmare pentru a face cateva prostii care sa justifice finantarea luata.

    Tehnic si legal vorbind ei n-ar trebui sa mai accese CNC in veci pentru ca au incalcat prima si cea mai importanta conditie a finantarii CNC si anume: sa intoarca 10% din finantarea primita prin profitul filmelor realizate cu sprijinul CNC.

    Ori, recordul de audienta este de 80,000 de spectatori pentru 4321, restul avand chiar si 0 spectatori. Lista a fost publica pe situl CNC dar au scos-o, probabil de rusine, sunt convins ca daca se verifica se vor afla cifrele dezastruase.

    Una peste alta, as fi apreciat o doza minima de sinceritatea din partea dvs, nu doar niste praf in ochi care “chipurile” sa arate ca Comanescu nu este de acord cu sistemul CNC…. din contra, Comanescu este parte al acelui sistem, iar acest articol nu face decat sa ii aduca niste trafic pe blog…. unde nu exista opozitie trebuie creata cumva.

    Mi-e rusine mie de rusinea voastra

  2. Iulian Comanescu Reply

    Dragă domnule Florin Anghel, m-am gândit dacă să vă validez sau nu comentariul. Faceți afirmații de genul “Comanescu e parte a sistemului CNC”, care ar trebui justificate cumva. Am fost în juriu în două sesiuni, la documentar, și habar n-am dacă o să mă mai cheme, dar mi s-a părut onest să spun ce mi s-a părut în neregulă cu “sistemul” și basta.

    Faptul că numiți Palme d’Or-uri (Mungiu) și Urși de aur (Netzer) “premii luate de milă la festivaluri studențești” arată că aveți probleme serioase de înțelegere a lucrului numit cinematografie românească. În concluzie, v-am validat comentariul în ideea că fiecare are dreptul să spună câte ceva, dar dacă cumva vă vine ideea să continuați să-mi poluați blogul cu asemenea inepții să știți că asta nu se va întâmpla.

Post your thoughts