Bam! Încă 50 de milioane pentru Sârbu

CME mai achiziţionează 5 % din Pro TV SA, contra a 49,8 milioane de dolari. E vorba de PRO TV, Acasa, PRO Cinema, Pro TV International si Sport.ro, care au obţinut un profit EBITDA de 13,1 milioane în 2006.

Poanta e că Sârbu a mai vândut, în 2006, alte cinci procente, dar numai cu 27,5 milioane USD. Acum a obţinut aproape dublu, iar în tranzacţia asta s-ar putea să conteze cine decide pentru cumpărător. Iar CFO-ul CME a fost înlocuit de patru “beatlesi”, dintre care unul e, ghici ciupercă, acelaşi Adrian Sârbu.

Povestea îmi aduce aminte de flood-ul cu clipuri Dialog de pe Pro TV, de la jumătatea anilor ’90. Adrian Sârbu şi Ion Ţiriac aveau, pe atunci, o participare minoritară la Mobilrom, operatorul Dialog. Parcă 12 procente, dacă ţin bine minte. Prin operaţiunea asta, cei doi au scos de nenumărate ori 12 lei dintr-un buzunar, Dialog, şi au băgat 100 în celălalt, adică Pro TV.

Desigur, ceea ce nu este interzis e permis, iar acţionariatul CME, ca şi cel al Mobilrom de pe vremuri, a considerat de bună seamă că are certe beneficii în ambele tranzacţii. E vorba de companii solide, cotate la bursă (şi Mobilrom, cred…?), care se lasă cu greu duse cu zăhărelul.

Nu găsesc ultimul Capital Top 300, în care e averea personală a lui Adrian Sârbu, ca să facem o socoteală. Mă ajută cineva?

Chestii din Ziarul financiar, care în situaţia dată, funcţionează ca oficios al patronului, adică al lui Adrian Sârbu. Întrebare pentru oameni cu pregătire mai temeinică de finanţist decât mine: voi ce-aţi face cu cele 50 de milioane? Că urmează o investiţie.

UPDATE: În disperare de cauză :-), apelez la Emil Stoica: de ce a vândut Sârbu ultimele 5 procente cu 49,8 milioane şi penultimele cinci procente cu 27,5 milioane? Bagă la tine pe blog şi revin eu cu update aici… poate şi Liviu Moldovan să ştie ceva, că treaba are legătură cu NYSE.

UPDATE 2: Emil ne explică mai la vale cum s-a ajuns la valoarea tranzacţiei:

Background: achizitia precedenta a avut loc in februarie 2006.

– in februarie 2006 pretul unei actiuni CME era de 60 $. Azi pretul unei actiuni CME este aproape 90 $.

Vezi chart

– piata Romaneasca a contribuit in 2006 (si cred ca si in 2007 pana acum) cu 27% din EBITDA-ul intregului CME

– de obici evaluarile se fac in functie de un multiplu de EBITDA, desigur mai conteaza si alti factori, cum ar fi cresterea economica (de ex. ad spendul per capita a crescut de la 20% la 35% in Romania fata de Cehia in 2006 fata de 2005 si inca mai e loc: PIB-ul pe locuitor este cam la 40%)

– considerand doar factorul EBITDA si considerand valoarea de piata azi a CME (de aproape 3,6 miliarde de dolari), cu regula de 3 simpla aflam valoarea romaneasca: adica aproape 1 miliard de dolari, calculezi 5% din suma asta si iti da cele 50 de milioane.

  1. cip Reply

    daca vb de cifre d-astea imense, cred ca ar trebui sa fii atent si la cele din “E vorba de PRO TV, Acasa, PRO Cinema, Pro TV International si Sport.ro, care au obţinut un profit EBITDA de 13,1 milioane în 2006”. eu stiu de cu totul alte cifre pe 2006.

  2. b Reply

    capital 2006: 97-100 milioane de dolari pentru sarbu, incluzand cele 27,5 milioane de anul trecut. cu alte cuvinte, tocmai si-a crescut mogului averea cu 50% 😀

  3. Iulian Comanescu Reply

    Scuze pentru cele două comentarii pierdute, a fost greşeala mea. Sper ca acum funcţionează. Zicea cineva că am încurcat nişte cifre? Care…?

  4. dan Reply

    1. Multumesc pentru răspuns. Mie personal nu-mi aduce nimic în plus achiziţionarea de către Vântu a încă unui ciocănel media. Mi-am adus aminte de zvonuri atunci când am văzut cum s-a “clocit” ştirea cu scrisoarea lui Tăriceanu de către NewsIn, Cotidianul şi Hotnews. Li s-a părut relevant faptul că apărea First O Comm ca iniţiator, dar total irelevant că ora de redactare era de 14.32, la trei ore după publicarea ei. Asta numesc eu o făcătură…
    2. Averea personală a lui Adrian Sârbu tinând cont de valoarea de piaţă a asseturilor sale cred că se apropie de 100 milioane de euro, ceea ce nu-i de ici de colo.
    3. Chiar mă amuză povestea cu bloggul…

  5. lovinpress Reply

    raspuns la ultima intrebare: cre’ca o campanie pentru ruda sa simpatica, cea numita prostanacul. sau nu da bani la psd?

  6. Rares Reply

    Hmm, ce-as face cu 50 de milioane in locul lui Sarbu, sau daca i-as avea eu? E o mica mare diferenta :).

    In locul lui Sarbu: In primul rand as face un studiu sa vad cat de rentabila mi-ar fi un “pachet media” exclusiv online (adica TV (poate video on demand), Radio(pentru blogeri, si cei care navigheaza mult pe net cu informatii exclusiv din sfera web), Ziar) si de asemenea care sunt segmentele pe care m-as putea adresa, ce continut, etc. Daca cifrele mi-ar vorbi frumos 🙂 as investi in asa ceva.

    In locul meu: Well… hard to tell, dar cred ca m-as indrepta cu ei spre .com (cu suma asta iti permiti sa te adresezi in .com, nu doar in .ro) si daca mi-ar mai ramane ceva bani, as lua de ei actiuni la ProTV ca vad ca merge bine 🙂

  7. Emil Stoica Reply

    Iulian: scriu aici.

    Background: achizitia precedenta a avut loc in februarie 2006.

    – in februarie 2006 pretul unei actiuni CME era de 60 $. Azi pretul unei actiuni CME este aproape 90 $.

    Vezi chart

    – piata Romaneasca a contribuit in 2006 (si cred ca si in 2007 pana acum) cu 27% din EBITDA-ul intregului CME

    – de obici evaluarile se fac in functie de un multiplu de EBITDA, desigur mai conteaza si alti factori, cum ar fi cresterea economica (de ex. ad spendul per capita a crescut de la 20% la 35% in Romania fata de Cehia in 2006 fata de 2005 si inca mai e loc: PIB-ul pe locuitor este cam la 40%)

    – considerand doar factorul EBITDA si considerand valoarea de piata azi a CME (de aproape 3,6 miliarde de dolari), cu regula de 3 simpla aflam valoarea romaneasca: adica aproape 1 miliard de dolari, calculezi 5% din suma asta si iti da cele 50 de milioane.

  8. catalin tolontan Reply

    Iulian, e o neconcordanta in textul tau. Profitul de 13,1 milioane e pe primul trimestru al lui 2007. Profitul pe 2006 e mult mai mare, de aproximativ 50 de milioane. Margine MPI in Romania depaseste 40%.

  9. Liviu Moldovan Reply

    Sa revenim:

    gross profit pe intreg anul 2006 este de 285.55 mln USD;
    EBITDA este de 185,28 mln USD;
    operating profit: 140,67 mln USD;
    net income 19,11 mln USD;

    Cotatia CETV pe Nasdaq este 86,76 dolari.

  10. Liviu Moldovan Reply

    A, era sa uit: stirea din Reuters, de unde reiese ca “halca” CME din PTV a ajuns acum la 95%.

    ===========================
    CME ups stakes in two Romanian units to 95 pct

    PRAGUE, June 8 (Reuters) – Central European Media Enterprises (CME) has bought additional 5 percent stakes in two Romanian companies for $49.8 million to raise its holdings to 95 percent, CME said.
    The Bermuda-based central European TV broadcaster, listed on the U.S. Nasdaq and the Prague bourse, said it had acquired the additional stakes in Romanian units Pro TV and Media Pro International through its wholly-owned subsidiary CME Romania.
    In a filing with the U.S. Securities and Exchange Commission CME said it bought the stakes from Rootland, a firm controlled by the chief of its Romanian operations, Adrian Sarbu, who owns the rest of both Pro TV and MPI.
    CME operates television networks in six central and Eastern European countries, with a total population of some 90 million people.
    ((Reporting by Marek Petrus; editing by Greg Mahlich;

    ==========================

Post your thoughts