Autoreclama – din Dilema si ymterviu hors serie: Cristi Ghinea intreaba, eu raspund

Discutia promisa cu Cristi Ghinea, care a avut ideea de a ma supune el pe mine unui ymterviu, pentru “Dilema”. Versiunea revistei aici, mai la vale, numai pentru voi, discutia mai putin editata, cu un piculet de marfa in plus.

Cristian Ghinea (30.08.2006 22:21:43): Sa incep?

icomanescu (30.08.2006 22:21:44): Da.

Cristian Ghinea (30.08.2006 22:22:03): OK

Cristian Ghinea (30.08.2006 22:22:41): Ai plecat de la EVZ, unde erai sef de sectie si acum faci un blog tot mai apreciat la hotnews.ro. E o miscare indrazneata. Ce ti-a venit?

icomanescu (30.08.2006 22:23:50): Pai intai am plecat ca sa incerc sa iau lucrurile pe cont propriu. Adica o firmulita de consultanta media, cu previzibilul nume de Comanescu SRL. Pe urma, bunul meu prieten Ioan Margarit, care a inventat HotNews.ro, mi-a propus un blog.

icomanescu (30.08.2006 22:23:56): Asa s-a nimerit, ca sa zic asa.

Cristian Ghinea (30.08.2006 22:24:22): Cit timp iti ocupa?

icomanescu (30.08.2006 22:24:30): Intre cinci minute si cinci ore pe zi, nu stiu.

icomanescu (30.08.2006 22:24:43): In functie de timpul pe care-l am in ziua respectiva.

icomanescu (30.08.2006 22:24:54): Mai mult decat as vrea, in orice caz. Ma “suge”.

icomanescu (30.08.2006 22:25:09): Acu’ mai am vreo cinci chestii de pus pe blog si n-am cand.

TEORII. E BLOGUL JURNALISM? COMANESCU CE E?

Cristian Ghinea (30.08.2006 22:25:53): Este blogul jurnalism? Multi din scoala veche spun ca nu se compara. Vad ca tu faci cam ce faceai si la EVZ: te ocupi de media si sari cu stiri din domeniu

icomanescu (30.08.2006 22:26:30): Pai ce inseamna “jurnalism”? Eu nu stiu exact ce, in afara de definitia academica.

icomanescu (30.08.2006 22:26:36): Dar sunt sigur ca inseamna comunicare.

icomanescu (30.08.2006 22:27:05): Nu stiu exact nici ce inseamna blogul. Ceva intre ziar liniar, anticronologic, si forum, cu o tenta foarte personala, cred.

Cristian Ghinea (30.08.2006 22:27:53): Atunci tie personal ti se pare ca mai esti inca jurnalism? Sau altceva, spune-i cum vrei

icomanescu (30.08.2006 22:28:40): Pana in primii ani de dupa ’90, toti eram “ziaristi”. Acum ne-am facut “jurnalisti”. Pe motiv ca “ziaristi” erau numiti copiii aia care intre razboaie vindeau “Universul”, editie speciala. Acum lumea imi spune blogger. Ce e un nume, Romeo?

icomanescu (30.08.2006 22:28:55): Da, mi se pare ca sunt ce-am fost si un pic mai mult de atat. Invat chestii noi pe blog.

Cristian Ghinea (30.08.2006 22:29:09): Ca de pilda?

icomanescu (30.08.2006 22:29:26): Aflu cat de important si de usor e sa pui o intrebare in loc sa te repezi cu raspunsurile. Imi dau seama cat de avizati sunt cititorii. Realizez ca forta unui blog sta, ca la forum, in comunitatea “de subsol”.

icomanescu (30.08.2006 22:30:28): Care “subsol”, la mine, cuprinde directori executivi din presa scrisa, creativi cu state vechi in publicitate, vedete TV de talia lui Lucian Mandruta si anonimi mai avizati ca mine in materie de business-ul cu care ma ocup, anume media.

CENUSA-N CAP

Cristian Ghinea (30.08.2006 22:31:36): Ti s-a intimplat sa intre o `victima` care sa nege stirea ta?

icomanescu (30.08.2006 22:31:42): Nu. De obicei apar nuantari.

icomanescu (30.08.2006 22:31:53): Nu mi s-a intamplat nici in presa scrisa. Dau foarte rar “chifle”.

Cristian Ghinea (30.08.2006 22:31:52): Da-mi un exemplu

icomanescu (30.08.2006 22:31:54): A, ba da.

icomanescu (30.08.2006 22:31:57): Huidu.

icomanescu (30.08.2006 22:32:38): M-a sunat fiindca sugerasem ca el si Gainusa isi sporesc cota la renegocierea contractelor, fiindca atunci apar zvonurile despre transferuri de milioane la Pro TV si tot restul.

icomanescu (30.08.2006 22:32:48): Nu a postat, m-a sunat.

icomanescu (30.08.2006 22:33:01): Facusem eroarea numita post hoc, ergo propter hoc.

icomanescu (30.08.2006 22:33:21): Zvonurile apareau dupa aceea, eu am crezut ca de aceea. Succesiunea temporala interpretata ca si relatie de cauzalitate.

icomanescu (30.08.2006 22:34:13): Cred ca greseala apare in subsol, atunci cand te relaxezi si devii conversational.

icomanescu (30.08.2006 22:34:27): Nu la lead-ul stirii, unde faci atribuiri, formulezi rezerve.

CATE SURSE TREBUIE, DE FAPT, PENTRU CA SA DAI O STIRE PE BLOG. DAR IN PRESA SCRISA?

Cristian Ghinea (30.08.2006 22:34:45): Apropo de chifle, sunt reguli mai laxe? De pilda, am vazut ca dai stiri cu rezerva ca trebuie verificate. Este o ocolire a regulilor clasice care spun ca dai dupa verificari?

icomanescu (30.08.2006 22:34:51): Nu.

icomanescu (30.08.2006 22:34:56): Eu zic ca e ceva mai avansat.

icomanescu (30.08.2006 22:35:26): E drept ca eu am anuntat ca ma adresez oamenilor din breasla si ca stirile insuficient verificate trebuie luate ca atare, ca niste capete de fir pentru colegi.

icomanescu (30.08.2006 22:35:41): Dar cred ca si cititorul ne-comunicator intelege atunci cand marchez o rezerva.

icomanescu (30.08.2006 22:35:45): Cred ca asta e viitorul si in presa.

icomanescu (30.08.2006 22:35:55): Nu exista reguli stricte, de genul doua, cinci, sapte, noua surse.

icomanescu (30.08.2006 22:36:13): Iese Isarescu si anunta scaderea dobanzii de interventie la BNR. Avem o sursa, suntem convinsi ca asa e, dam toti, se dovedeste a fi asa.

icomanescu (30.08.2006 22:36:26): Avem sapte surse care spun ca Macovei si-a dat in stamba. Iese ce-a iesit. Erau sapte, crede-ma.

icomanescu (30.08.2006 22:36:44): Avem sapte surse care neaga ca s-au intalnit cu Vantu-n Creta. Evenimentul zilei da un “tun”, ca era adevarat.

icomanescu (30.08.2006 22:37:22): Deci tehnic vorbind – si nu stiu daca asta intereseaza prea tare publicul “Dilemei” -, cred ca atunci cand ai dubii trebuie sa spui mai curand povestea adevarului decat adevarul.

icomanescu (30.08.2006 22:37:45): Problema e sa nu pierzi cititorul in labirint.

Cristian Ghinea (30.08.2006 22:37:50): Bun, si atunci care este efectul Internetului? Multiplicam la infinit numarul de canale prin care putem sa verificam orice prin publicare?

icomanescu (30.08.2006 22:38:17): Le multiplicam, da. Nu stiu daca la infinit. Si inca multe altele.

POVESTEA CU TEO

icomanescu (30.08.2006 22:37:56): Uita-te la transferul lui Teo. Am dat primul pe blog [luni, 28 august] si acum se confirma. [S-a dovedit ulterior ca n-am fost primul, fiindca in sambata dinaintea lunii, pe 26, cand eu eram la Praga, “Jurnalul national” publicase ceva, cu titlul de zvon sau barfa. Oricum, informatia ca Teo merge la Romantica a fost la mine in premiera absoluta.]

Cristian Ghinea (30.08.2006 22:38:14): Care Teo?

Cristian Ghinea (30.08.2006 22:38:19): Am fost rautacios

icomanescu (30.08.2006 22:38:22): Teo Trandafir. Pleaca de la Pro TV.

icomanescu (30.08.2006 22:38:45): Luni am dat, cu rezerva cuvenita.

icomanescu (30.08.2006 22:39:10): Marti, a aparut in EVZ.

icomanescu (30.08.2006 22:39:57): Astazi, [miercuri] NewsIn a obtinut confirmarea, de la PR-ul Pro TV, ca avocatii lui Teo discuta cu Media Vision rezilierea contractului.

Cristian Ghinea (30.08.2006 22:39:22): te-ai citat pe tine?

icomanescu (30.08.2006 22:40:10): Nu m-au citat.

icomanescu (30.08.2006 22:40:20): Pe de o parte, nu eram singurul din presa care stiam ceva. Era si Petrisor, de la EVZ.

icomanescu (30.08.2006 22:40:30): Doar ca el a avut un decalaj de o zi din motive de editie tiparita.

icomanescu (30.08.2006 22:40:39): A, si Dragos Varsandan, de la TV mania, dar el apare de-abia luni [4 septembrie].

DESPRE CITARI SI CREDIBILITATE

icomanescu (30.08.2006 22:40:47): Pe de alta parte, blogul meu nu este citat [la fel ca si alte bloguri care publica informatii in premiera].

icomanescu (30.08.2006 22:40:52): Uneori sunt contactat in chip de analist media.

icomanescu (30.08.2006 22:41:01): Dar ziaristii “clasici” nu considera blogul ca o sursa citabila.

icomanescu (30.08.2006 22:41:25): Am discutii de genul: “A aparut undeva?”, raspund: “Da, domnule, la mine pe blog”.

icomanescu (30.08.2006 22:41:44): “Aaah”, mi se raspunde. E ca si cand n-ar fi.

icomanescu (30.08.2006 22:42:14): Dar, sigur, asta-i o problema cu totul secundara.

Cristian Ghinea (30.08.2006 22:42:09): Este partea negativa a aceleasi monezi, nu ai constringeri, dar nici credibilitate

Cristian Ghinea (30.08.2006 22:42:16): Nu ti se pare corect?

icomanescu (30.08.2006 22:42:21): Stai putin, Cristi, de unde deduci tu ca nu am credibilitate?

icomanescu (30.08.2006 22:42:32): Aici nu sunt de acord.

icomanescu (30.08.2006 22:42:35): Internetul e plin de idioti.

Cristian Ghinea (30.08.2006 22:42:36): Nu tu personal, blogul ca mediu

icomanescu (30.08.2006 22:42:38): A.

icomanescu (30.08.2006 22:42:52): Eu vreau sa am credibilitate si cred ca o am.

icomanescu (30.08.2006 22:43:26): Blogul ca mediu s-ar putea sa n-aiba credibilitate din cauza acelorasi idioti.

icomanescu (30.08.2006 22:43:34): Am o problema mare cu libertatea de exprimare.

icomanescu (30.08.2006 22:44:54): Am citit undeva, imi pare rau ca nu pot indica sursa, ca Internetul ne va prosti pe toti, fiindca comunicarea se reduce imediat la invective si daca am putea sa ne caram pumni in dinti, am face-o. Am spus-o si alte dati: pe Blog.HotNews.ro, cenzura e la ea acasa. Validez pe cine am chef, in functie de cat de coerent si interesant e in raspunsuri.

ALTI BLOGGERI CARE-MI PLAC. SI UNUL CARE NU-MI PLACE, CA NU FACE BLOG

Cristian Ghinea (30.08.2006 22:43:48): De asta am inceput interviul cu o intrebare legata de pasul tau dinspre presa clasica spre blog. Mai sunt altii ca tine?

icomanescu (30.08.2006 22:45:01): Mai sunt altii ca mine, desigur.

icomanescu (30.08.2006 22:45:14): Bradut Alex Ulmanu, la www.jurnalismonline.ro.

icomanescu (30.08.2006 22:45:24): Catalin Tolontan, la www.blogsport.ro/tolontan

icomanescu (30.08.2006 22:45:31): Astia sunt buni.

icomanescu (30.08.2006 22:45:54): Sigur, in magazinul de portelanuri apare si cate-un elefant ca Ioanitoaia, caruia cineva ii face paste la editoriale pe Internet…

icomanescu (30.08.2006 22:46:55): Pare-se ca a fi blogger e o mare chestie, esti pe trend sau ceva de genu’ asta. La Praga, au cascat toti ochii mari cand au aflat ca sunt “blogger” lol.

icomanescu (30.08.2006 22:47:09): Un tip de la Financial Times mi-a cerut lectii de blog etc.

DESPRE BANI SI, DESIGUR, FEMEI

Cristian Ghinea (30.08.2006 22:46:52): Poti sa traiesti din asta daca iti propui?

icomanescu (30.08.2006 22:47:19): Nu stiu.

icomanescu (30.08.2006 22:47:23): Poate sunt bloggeri care traiesc din asta.

icomanescu (30.08.2006 22:47:29): Eu o fac pe gratis.

icomanescu (30.08.2006 22:47:31): Am un alt avantaj.

icomanescu (30.08.2006 22:47:33): Branding personal.

icomanescu (30.08.2006 22:48:06): Pe blog vin oameni importanti din media si ajung la cafele, cu ei, pentru diferite contracte pe firma.

icomanescu (30.08.2006 22:48:31): De pilda, prin Internet (dar nu prin blog) au ajuns la mine niste domni de la o firma de consultanta din America, pe nume Gerson-Lehrman.

icomanescu (30.08.2006 22:48:43): Am oferit o consultatie telefonica si mi-a sosit prin posta un CEC.

Cristian Ghinea (30.08.2006 22:48:41): Faci networking in lumea virtuala pentru cea reala?

icomanescu (30.08.2006 22:49:04): Se poate spune si asa, dar eu am o problema cu atributul asta, “virtual”.

icomanescu (30.08.2006 22:49:12): Ce se intampla pe Internet e cat se poate de real.

icomanescu (30.08.2006 22:49:23): E o extensie a “vechii” realitati. Cred ca virtual e un cuvant caduc.

Cristian Ghinea (30.08.2006 22:49:58): Un amic al meu si-a facut un blog unde joaca rolul de intelectual sofisticat si obosit de lume si are succes nebun la fete. Ce zici de asta?

icomanescu (30.08.2006 22:50:11): Pai… Internetul e un loc unde se leaga prietenii.

icomanescu (30.08.2006 22:50:13): Si uneori idile.

icomanescu (30.08.2006 22:50:27): Ce sa zic? Eu am cunoscut niste fete prin Internet, doua esecuri si un partial succes.

icomanescu (30.08.2006 22:50:44): Asta pe vremea cand eram “mic”, in mileniul trecut…

PRIMA INCERCARE DE A INCHEIA DISCUTIA

Cristian Ghinea (30.08.2006 22:51:03): OK, hai ca e prea mult material deja. Mai ai ceva sa transmiti cititorilor traditionali?

icomanescu (30.08.2006 22:52:15): Nu mai am, ca nu cred in cititori “traditionali”, mai ales la Dilema. Nu cred in diferentele astea dintre “real” si “virtual”, “traditional” si “de Internet”. Interviul asta o sa fie tiparit, nu?

Cristian Ghinea (30.08.2006 22:52:32): Neaparat

icomanescu (30.08.2006 22:53:03): Pai atunci? [O sa apara si in editia electronica a „Dilemei�. Si in plus:] As vrea sa-l pun si pe blog, dupa ce apare in Dilema. Banuiesc ca e ok. Tu ce le transmiti cititorilor mei virtuali?

Cristian Ghinea (30.08.2006 22:53:43): Sa mai puna mina si pe-o carte.

icomanescu (30.08.2006 22:53:53): Cool. www.gutenberg.net

Cristian Ghinea (30.08.2006 22:54:07): Eu nu am loc de el intreg, la tine apare varianta `necenzurata`.

icomanescu (30.08.2006 22:54:11): 🙂

Cristian Ghinea (30.08.2006 22:54:18): 🙂

icomanescu (30.08.2006 22:54:24): Nici eu nu am “loc”, ca Internetul nu e nicaieri.

CHIPURILE, AICI SE TERMINA INTERVIUL DIN DILEMA. GHINEA A BAGAT TOTUSI SI POVESTEA CU PATRICIU, CARE URMEAZA

Cristian Ghinea (30.08.2006 22:54:53): OK, am iesit din emisie?

icomanescu (30.08.2006 22:55:01): Da si nu. Asadar, in exclusivitate pentru Blog.HotNews.ro, ca nu incape in “Dilema”: a fost Patriciu pe la voi prin redactie?

icomanescu (30.08.2006 22:55:10): Nu, la voi e break de publicitate, la noi se mai vede.

Cristian Ghinea (30.08.2006 22:55:21): Da, o data, la inceput

icomanescu (30.08.2006 22:55:28): Si ce-a facut p-acolo?

icomanescu (30.08.2006 22:55:34): Crezi ca a citit vreo carte de Plesu?

icomanescu (30.08.2006 22:55:59): Nu articole. Articole o fi citit.

Cristian Ghinea (30.08.2006 22:56:41): Am stat vreo doua ore de vorba despre mersul general al lumii, despre cum trebuie sa ai cultura ca sa fii mare afacerist si cit de culturalizati sunt marii sefii de corporatii pe care i-a cunoscut. Nimic despre ce te-ai fi asteptat, mi s-a parut foarte cool

icomanescu (30.08.2006 22:57:13): A, pai ce crezi, ca m-as fi asteptat sa-i comande lui Dinescu un pamflet anti-Basescu, pe care acesta sa-l citeasca la un congres al PNL?

icomanescu (30.08.2006 22:57:17): Lol.

Cristian Ghinea (30.08.2006 22:57:27): Am stat de vorba intreaga redactie adica. Nu stiu despre vreo carte de Plesu, dar parea citit.

icomanescu (30.08.2006 22:57:32): Hai sa nu mai vorbim de asta. Hai sa vorbim despre… viitorul Dilemei.

Cristian Ghinea (30.08.2006 22:57:37): OK

DILEMA NE PLACE, CA DOAR DE AIA DAM SI LUAM INTERVIURI IN EA. ARE SI UN SITE MAI BUN

icomanescu (30.08.2006 22:57:58): La lansarea Dilemei, in 1993, i-am luat un interviu lui Andrei Plesu. Am scos de la el urmatoarea afirmatie: “Nu am dileme cu privire la Dilema”.

icomanescu (30.08.2006 22:58:06): Parca 1993 era.

Cristian Ghinea (30.08.2006 22:58:17): Da, 93. Buna afirmatia

icomanescu (30.08.2006 22:58:20): Ce (se poate spune din ce) vreti sa faceti.

icomanescu (30.08.2006 22:58:52): Mie a inceput sa-m placa tot mai mult Dilema.

icomanescu (30.08.2006 22:59:11): Am si scris de vreo trei ori. Vremurile au ajuns-o din urma, ca sa zic asa.

Cristian Ghinea (30.08.2006 22:59:37): Asta e de bine sau de rau ?

icomanescu (30.08.2006 22:59:47): Pai… de bine, eu stiu?

Cristian Ghinea (30.08.2006 23:00:10): Ai facut o metafora. Se putea intelege ca a imbatrinit sau ca era avangardista

icomanescu (30.08.2006 23:00:56): In management sunt teoriile alea cu ciclul de viata al produselor, care pornesc de la copil-problema, ajung vaca de muls (cash cow) si sfaresc ca dogs, uraciuni pe care nu le vrea nimeni.

icomanescu (30.08.2006 23:01:03): Cred ca Dilema e o vaca de muls la modul intelectual acum.

icomanescu (30.08.2006 23:01:08): Dar s-a mai intamplat ceva. Echipa e mai buna.

icomanescu (30.08.2006 23:01:21): Inainte temele alea erau cu totul plicticoase. Acum se adecveaza… temporal.

Cristian Ghinea (30.08.2006 23:01:44): Ma bucur sa spun asta, sa-i transmiti si lui Margarit, stie el de ce.

icomanescu (30.08.2006 23:01:49): Adica si cei care scriu la Dilema au ajuns din urma revistei.

icomanescu (30.08.2006 23:02:14): Am lucrat putin la Realitatea TV si aveam o vorba cu Sergiu Toader: Realitatea TV, o televiziune care ajunge la eveniment inaintea reporterilor ei.

Cristian Ghinea (30.08.2006 23:02:50): Ai vazut site-ul nou al revistei?

icomanescu (30.08.2006 23:02:58): Nou? aha.

icomanescu (30.08.2006 23:03:00): Da sa vad.

Cristian Ghinea (30.08.2006 23:03:36): www.dilema.ro

Cristian Ghinea (30.08.2006 23:04:00): O persoana cu convingeri are o forta egala cu cea a nouazeci si noua de persoane minate de interese – JOHN STUART MILL

Cristian Ghinea (30.08.2006 23:04:10): Vezi ce citat cool avem pe prima pagina?

icomanescu (30.08.2006 23:04:13): Bravo, domnule.

icomanescu (30.08.2006 23:04:22): Nu e tocmai ideea mea de site perfect, dar e site.

icomanescu (30.08.2006 23:04:27): De ce n-ati comunicat?

Cristian Ghinea (30.08.2006 23:04:39): Asa suntem noi, modesti.

icomanescu (30.08.2006 23:04:43): Nu e PR p-acolo? Uite, Doru Iftimie e redactor-sef la Plai cu boi si n-a anuntat nimeni.

icomanescu (30.08.2006 23:04:54): O persoana modesta are o forta egala cu cea a 1/99 nesimtit care se lauda…

icomanescu (30.08.2006 23:04:59): Nu zic sa ne laudam. Dar nici…

icomanescu (30.08.2006 23:05:04): De unde ati luat www.dilema.ro?

icomanescu (30.08.2006 23:05:07): Ca precis il avea cineva.

Cristian Ghinea (30.08.2006 23:05:23): Da, il aveam noi

icomanescu (30.08.2006 23:05:33): Da’ nu faceati nimic cu el.

icomanescu (30.08.2006 23:05:43): Barem i-ati luat bani buni lui Patriciu pe el?

icomanescu (30.08.2006 23:06:18): Bravo. Ce sa zic.

icomanescu (30.08.2006 23:06:29): Astea-s chestii pe care imi face mare placere sa le anunt pe blog.

DE AICI CHIAR CA GASITI NUMAI PE BLOG.HOTNEWS.RO

Cristian Ghinea (30.08.2006 23:06:37): Era o chestiunea complicata cu vechiul site gazduit de o firma, nu stiu detalii pt. ca nu m-am ocupat de partea cu site-urile. Oricum, cel nou cred ca inca abia se rodeaza

icomanescu (30.08.2006 23:06:45): Eu mai am o intrebare si dupa aia ies din emisie.

Cristian Ghinea (30.08.2006 23:06:51): ok

icomanescu (30.08.2006 23:07:09): Unde te vezi de-acu in cinci ani? Si ce o sa scrie pe tine, analist media, lider civic, politician…?

Cristian Ghinea (30.08.2006 23:08:05): Analist de politici europene intr-un think-tank din Bruxelles. Sau cu naveta Bucuresti – Bruxelles

icomanescu (30.08.2006 23:08:10): Aha.

Cristian Ghinea (30.08.2006 23:08:32): Iti trimit birfe din media europeana

Post your thoughts