Articolul refuzat de “Romania libera” al lui Ohanesian

Acum cateva zile, Ovidiu Ohanesian a anuntat ca demisioneaza de la “Romania libera”, pe motiv ca i-a fost cenzurat un articol. Bogdan Ficeac a replicat ca articolul in cauza era unul sub standardele profesionale si de aceea l-a oprit.
Textul – care a inceput sa circule pe Internet – este o relatare a sosirii in tara si a zilelor petrecute la debriefing, intr-o vila. Mai multe intalniri cu Basescu, in care acesta se contureaza ca o personalitate colorata, mai colocviala si poate cinica decat cea “pentru uzul natiunii”. Umbra presedintelui la intalnirile din vila era Radu Timofte, iar ziaristii aveau intrevederi cu diferiti reprezentanti ai serviciilor secrete, psihologi sau medici.
Articolul lui Ohanesian confirma aproape explicit doua informatii difuzate de presa romaneasca doar pe baza unor surse confidentiale: prima, ca cei trei ostatici au costat Romania 9 milioane de dolari (9-12 milioane, spune Ohanesian), iar a doua, ca detentia celor trei s-a aflat in legatura cu cea a lui Florence Aubenas. Il reproducem mai jos, cu convingerea ca autorul nu are nimic impotriva, ba chiar din contra.

La sosirea din Irak am fost transformati in detinuti de lux la vila lui marelui securist Alexandru Draghici. Companie selecta formata din securisti de toate rangurile, procurori psihologi si medici. Ii raportau presedintelui tot ce misca. S-au luat primele declaratii la cald si s-au facut primele analize. Imi lipsea instinctul de conservare. Am vazut pentru prima oara arestarea lui Omar Hayssam la televizor.
Intilnirea de taina cu francezii. Basescu si Timofte nedespartiti ne-au vizitat in fiecare seara. Colonelul Florin Coldea, viitorul prim-adjunct al directorului SRI a fost maestru de ceremonii. Sincer cum il stim si satul de discutii protocolare, Basescu ia taurul de coarne : “Mai copii, ce vreti voi de la mine?” in rest, discutii despre senatori PSD si agentii semiguvernamentale japoneze. O oferta de compromis. Am ramas stupefiat de atita sinceritate din partea unui presedinte.

Sosirea pe aeroport a intrecut orice asteptari
Explozia unui pneu din trenul de aterizare al Herculesului C130B (de care scrisesem cu putin timp in urma) a trecut neobservata. Mai toata calatoria am petrecut-o in compania celui ce avea sa devina mare grangur SRI – Florin Coldea. Din cauza procedurilor de coborare cu blindatul, am dat afara mincarea tip MApN.
Primii au coborat din avion Marie Jeanne Ion si Sorin Miscoci. Show-ul mediatic incepuse si pentru noi. Mai rezervat, am coborit ultimul. Anemia si zilele petrecute la orizontala in beciul rapitorilor si-au spus cuvintul. Odata cu noi au coborat membrii echipelor speciale deplasate la Bagdad, fiecare avind cite doua sau mai multe genti negre de piele in miini.
Toti erau cagulati, dar unii dintre ei erau usor de recunoscut. S-a remarcat prim-adjunctul directorului SRI de mai tirziu, colonelul Florin Coldea, cu un cap mai inalt decit ceilalti. In fata familiei am ramas fara cuvinte. In virtejul imbratisarilor, s-a putut remarca atitudinea prompta a mamei lui Marie Jeanne, o femeie dintr-o bucata. “Tot nu te potolesti ?!”, a suierat ea catre odor. Era de fata toata crema puterii. Basescu avea pe buze zimbetul sau inconfundabil, Tariceanu rinjea patrat, ministrii, secretari de stat, sefi ai serviciilor speciale. Iuresul de pe aeroport m-a surprins total. Nu ma asteptam la asa surpriza. Plini de recunostinta, Marie Jeanne si Miscoci l-au ridicat in slavi pe Basescu. Nu puteam sa fac opinie separata, cel putin nu in acel moment de euforie generala. Basescu era omul zilei.

Vila lui Draghici
Presedintele a scurtat intrevederea cu parintii si cu nelipsitul sau zimbet le-a spus: “Acum sunt invitatii mei”. Am intrat in hangarul pentru elicoptere. Multa lume, ofiteri, generali, servicii, cunoscuti, necunoscuti. Mai multe dube SRI de acelasi tip, cu girofaruri aveau sa plece in tromba atragind ziaristii dupa ei. Masinile s-au dus in toate directiile. Ultima masina in care eram si noi a plecat dupa ce s-a eliberat aeroportul. Am stat trei zile ascunsi sub nasul presei, intr-o vila, in apropierea Casei Presei Libere. Vila apartine Serviciului Romin de Informatii si a gazduit numeroase personalitati aflate in vizita in Rominia. Initial, fusese construita pentru Alexandru Draghici, nefastul ministru de interne al Rominiei din perioada dejista.
Acesta nu a apucat sa mai locuiasca in vila. Vila era deosebit de frumoasa, cu o curte imensa strajuita de jur imprejur de copaci inalti si stufosi. Camerele luxoase, bai, camari, living room, mese cu mozaic pictat de o frumusete aparte. Televizorul era cam tulbure, dar am putut vedea cum il aresteaza pe Omar Hayssam intr-un dosar economic. Dulapurile erau burdusite cu halate albe de baie si alte rasfaturi. Trei zile nu ne-a lipsit nimic in afara de libertatea de miscare. Eram niste detinuti de lux. Casa era pazita 24 de ore din 24 de ofiteri SRI. Scara interioara uriasa ducea de la apartamente, jos intr-un urias living. Acolo au fost organizate audierile ziaristilor. Camere cu usi mari din lemn. Intr-una din camere era sala de mese. Le-am cam stricat demnitarilor pofta de mincare, intrebindu-i de jaful de la Krivoi Rog. Nu de alta, dar trebuiau sa vada ca nu mi-a fost afectata memoria. Nu stiam inca ce se ascunde in spatele firmelor ARCOM si UEI pe filiera araba. La masa ne serveau numai ofiteri SRI.

“Dumitale iti lipseste instinctul de conservare!”
Inca de la inceput era foarte clar ca nu reprezentam nici un pericol epidemiologic sau de alta natura. Altfel, nu am fi stat in apropierea presedintelui, oficialilor, parintilor. Ni s-au recoltat probe si s-au facut analize complexe. Personalul medical era adus de la Spitalul Militar de Urgenta “Profesor Doctor Agrippa Ionescu”. Am primit doar o parte din analize dupa cum releva lipsa mai multor pagini listate intr-un sistem informatic specializat. Nu s-au facut teste anti-drog sau daca s-au facut, nu au fost publice. Erau extrem de importante. Pe holuri si in jurul cladirii erau permanent echipe de baieti bine facuti, imbracati la costum. Aveam posibilitatea sa ne plimbam in toata casa, afara insa, nu aveam voie sa trecem de “firul rosu” invizibil. Cum depaseam limita, un “baiat cu ochii albastri” ne apostrofa. Prin gradina ne-am plimbat numai insotiti de seful spitalului SRI, colonelul Cristian Celea, sau impreuna cu presedintele tarii. In gradina erau doua caprioare jegarite si un ciine ciobanesc. Comportamentul autoritatilor a fost exemplar. Fiecare din ziaristi a fost audiat separat de o echipa formata dintr-un procuror si un psiholog SRI. Toti tineri in jurul virstei de 30 de ani. Toti raportau presedintelui Traian Basescu. In fiecare zi era prezent la vila actualul prim-adjunct SRI, un fel de maestru de ceremonii. Florin Coldea este genul sarac si cinstit, dar cu mai multe medalii americane decit Ion Iliescu. Raluca mi-a luat in prezenta psihologului Florin, un prim set de declaratii semnate de audiat si procuror, care nu trebuiau sa apara la dosar. Cel putin asa ni s-a promis. A fost pentru prima oara cind am pomenit numele Ion Bocioaca si am vorbit despre rolul sau in rapire. Mai tirziu, la audierile de la Parchetul General, procurorul Nastasiu Ciprian jongla linistit cu aceste declaratii, de fata cu toata lumea. Nu s-au facut profiluri psihologice sau cel putin nu ni s-a adus la cunostinta ca exista intentia. Erau extrem de importante. In dimineata celei de-a doua zi de detentie, Marie Jeanne a primit o caseta audio. A ramas cu gura cascata. Imediat dupa inceperea audierilor si-a manifestat nemultumirea, dorind sa plece acasa cit mai repede. La rindul meu, satul de scormoneala prin creierii proprietate privata, i-am spus psihologului : ” Vrei sa stii ce este in capul meu ? Du-te si citeste ce am scris in februarie – martie 2005 !” Florin s-a dus, a citit si a doua zi mi-a spus : ” Dumitale iti lipseste instinctul de conservare ! Acolo este opera unui intreg serviciu de informatii”. Raluca a parasit dosarul rapirii, scirbita si dezamagita.

Intilnirea cu francezii
Disperati de lipsa rezultatelor in cazul ziaristei Florence Aubenaise (sic!) si a faptului ca romanii si-au scos oamenii inaintea lor, autoritatile franceze si-au calcat pe inima si au stat de vorba cu noi. Mai intii, ne-au trimis un consilier pe probleme de securitate, al presedintelui Chirac, care ne-a tratat de sus. Nu e de mirare ca le lipsea orice comunicare cu Hadji. Orgoliul lor n-are leac. Presati de opinia publica sa o scoata pe Aubenais din captivitate, francezii au mai trimis doi membri ai serviciilor secrete sa culeaga date de la noi. Acestia erau mai umani. Le-am dat tot ce stiam, informatii si scheme si i-am rugat sa stea de vorba cu cel ce a negociat pentru noi. Mai precis cu generalul SIE, Octavian Hirseu. Cei doi francezi pareau mai degraba jenati de faptul ca trebuiau sa ceara date de la romani. Ni s-a spus ca presedintele francez Chirac statea zilnic pe telefon cu Basescu, pe tema rapitilor.

Sinceritatea Presedintelui
Presedintele Traian Basescu ne-a vizitat in fiecare seara. Tot ce spuneam procurorilor si psihologilor in cursul zilei, seara auzeam din gura presedintelui. Mai multe aflam, in momentele de “veselie”. Era cit p-aci sa aflam ceva si despre blonda de la Golden Blitz, cind Marie Jeanne a deschis subiectul. ” Elena Udrea …. Ha!Ha!Ha!..”, s-a abtinut Basescu. Isi amintise ca suntem ziaristi. Radu Timofte, seful SRI ajungea cu cel putin 10 minute inaintea presedintelui. O umbra tacuta, pe care o gaseam la usa. Stiam ca trebuie sa pice Basescu. De obicei, ofiterii SRI nu stateau de vorba cu noi, ne intrebau doar ce dorim sa mincam. Erau gramada pe toate holurile. Atmosfera de detentie de lux era animata doar de presedinte. Ne-a povestit cit de mult a crescut cota Romaniei dupa episodul rapirii, dar si… cota lui. Avea un procentaj de 56% in urma eliberarii si astepta sondajele dupa caderea fizica si din PSD a lui Ion Iliescu. O sinceritate confortabila de la un presedinte democrat. Ne-a atras atentia ca va trebui sa ne traga de urechi public pentru ca am plecat fara protectia armatei. Marie Jeanne i-a soptit presedintelui ca se teme de legatura tatalui ei, Ion Vasile cu Omar Hayssam. Miscoci nu comenta prea mult si nu inceta cu multumirile. Eu am asteptat ultima seara. A doua zi, Basescu a vrut sa ne duca la localul sau preferat, mai ales ca, spunea el ” nu este departe de locul acesta”. I-a fost frica de presa. L-am intrebat pe presedinte de ce l-a trimis sa ne elibereze tocmai pe generalul Isac Adrian. Mai puteam eu sa scriu despre abuzurile SIE ? Inainte de rapire il urecheasem zdravan pe Isac in articolele mele. In ambasada m-a urecheat el pe mine. “Domnu’ Ohanesian, a citit si mama domne’!”, a adaugat el. N-aveam de unde sa stiu de prietenia veche si trainica de la Anvers (inainte de 1989) dintre Isac Adrian (fost DIE), Silvian Ionescu (asemenea) si Traian Basescu. Admiratia mea pentru presedinte se trage din accesele sale de sinceritate. Desi a biiguit incurcat ca Portul Constanta (locul unde aliatii americani vin cu bazele militare) si Zona Libera, ba ar fi, ba n-ar fi obiective strategice, Basescu mi-a spus ca a semnat personal intrarea agentiei JICA (Japan International Cooperation Agency) in Rominia, pe timpul cit a fost ministrul transporturilor. O agentie cu birouri linga Hamas. “Este normal Ovidiu. Si noi avem spionii nostri la ei si ei la noi”, mi-a spus el. Am ramas stupefiat de atita sinceritate. Mai tirziu, cind aveam sa-l intreb pe atasatul Ambasadei Japoniei la Bucuresti, Hayashi ce era cu gasca de generali SIE (fosti DIE) la Tokio, m-am lamurit pe deplin. Hayashi a tacut, nestiind cum sa se faca pierdut in canapeaua de sub el. Basescu ne-a propus sa mergem la odihna, la un prieten de-al lui, in Austria. Am refuzat toti, mai ales Marie Jeanne, care a spus ca este invitata la prietenul ei Albano Power, in Italia. Basescu este un maestru in detensionarea atmosferei. L-a intrebat pe ofiterul cu alura impunatoare, care ne servea la masa: ” Tu ce esti, ofiter ? HAHAHA! Adu-mi o placinta cu brinza”. Timofte cel tacut si-a manifestat interesul retinut pentru mine o singura data. Cred ca ma cunostea foarte bine din interceptarile facute de trupa de la Tonola.

“Mai copii ce vreti voi de la mine?”
Intr-un moment de sinceritate maxima, Basescu ne-a dat de inteles ca armata romana ar fi facut ceva acte de caritate in schimbul eliberarii noastre. Apoi a schimbat registrul. Cu putin timp inainte, unul din ofiterii participanti la eliberare, din proprie initiativa, inaintase in soapta cifra de 9-12 milioane dolari. Totul parea o intoxicare. Basescu a tinut sa spulbere orice indoiala – ” Mai copii, stiti cine v-a eliberat ? S-a intilnit Securitatea lui Ceausescu cu Securitatea lui Saddam!” Sinceritatea din el fierbea. In ultima seara, satul de gargara, Basescu a luat taurul de coarne si ne-a luat direct: ” Mai copii, ce vreti voi de la mine ?”. Atunci Marie Jeanne l-a intrebat pe Presedinte daca nu ne ia si pe noi ziaristii, la el (banuiesc ca se referea la echipa de la Cotroceni). Ea mai fusese de atitea ori in staff-urile prezidentiale cu obiective precise. In ultima seara de debriefing, presedintele mi-a acordat cinci minute intre patru ochi. O plimbare prin gradina vilei lui Draghici cu un democrat. I-am spus atunci ca in lipsa unor masuri drastice, lupta anticoruptie nu valoreaza doi bani gauriti. I-am pus aceeasi placa tocita pe la sediile SIE si SRI. Trebuia gasita o solutie ca serviciile sa fie mai transparente pe zonele coruptie institutionalizata si criminalitate economico-financiara. Altfel, responsabilitatea dosarelor sensibile va ramine suspendata intre servicii (care au raportat coruptia sau nu) si beneficiari (de obicei procurorii care se ocupa de dosare sau nu). Nu vom sti niciodata pe cine sa tragem la raspundere, fiindca serviciile sunt mute, nu spun cine sunt beneficiarii notelor informative. Ca si serviciile secrete, presedintele mi-a oferit un compromis. Sa fiu informat preferential cind am nevoie, intr-un dosar sensibil. Am sesizat pericolul si am refuzat. Am dorit ca totul sa fie adus intr-un cadru legal. Eu nu-i cerusem favoruri. Presedintele mi-a spus ca va reflecta si vom sta de vorba. I-am mai spus despre Munaf Mohammad, factor cheie in rapire. Ca stia multe despre relatiile irkianului cu oamenii politici (mai ales cu un senator de la Buzau), cu media si zona de afaceri dubioase . Basescu mi-a raspuns: “Stiu, stiu. Si lui Marie Jeanne ii este frica de asta”. Am ramas cu impresia ca vom mai sta de vorba. N-a fost sa fie. A intervenit intoxicarea grava “Colonelul Dumitrescu”.

  1. Brady Reply

    chiar azi am fost la prezentarea de carte a lui Ohanesian .. foarte frumos a zis si nu a plictisit deloc 🙂 bv lui

Post your thoughts