Articol Despre Denumiri Lungi De Instituții

Un concurs de împrejurări m-a făcut să colaborez, vreme de un sezon, acum un an, cu Societatea Română de Televiziune. Dacă nu știți ce-i chestia asta pompoasă, aflați că e chiar TVR, televiziunea publică. O instituție care nu posedă colaci de toaletă la, bineînțeles, toaletă și care miroase a pipi de pisică. Și, în același timp, e și Societate, și Română.

Acum, că am creat impresia că vreau să demolez pe cineva sau ceva, în speță TVR-ul, sper că am atras nu numai atenția publicului de Dilema, care n-are nici în clin, nici în mânecă cu TVR-ul. Sper ca textul de față să ajungă, prin intestinele Facebook-ului, la măcar doi din cei vreo 2600 de angajați ai TVR, care să se pună pe reflectat asupra stării de plâns în care se află toaletele unei instituții care consumă 100-120 de milioane de euro, majoritatea din taxe, pe an. Sper, cu alte cuvinte, ca nenorociții din cauza cărora în Societatea Română de Televiziune nu mai sunt Colaci de Veceu să se zgârie pe ochi și să se simtă paranoic-încolțiți când văd acest articol și să meargă la popă sau unde știu ei, pentru examen moral. Dar pe mine, de fapt, nu mă interesează nici TVR-ul, nici colacii lui, iar pisicile chiar îmi plac grozav. Mă preocupă acronimele, adjectivele pompoase, hagiografia denumirilor oficiale de instituții de la noi. Acum un an-doi, un liceu care are și revistă de liceu m-a chemat la el, la liceu, ca să vorbesc cu liceenii cu aspirații de jurnaliști despre cum e cu presa. Majoritatea nu s-au prezentat, erau niște chiulăi nenorociți, ceea ce, dacă mă-ntrebați pe mine, s-ar putea să-i predispună unei cariere meritorii de jurnalist, oricum ați lua-o. În astfel de situații, citatul meu obligatoriu e nicasianul “nu se știe cine dă și cine primește”, dar după ce l-am enunțat în sala goală, m-am gândit ce dracu’ a vrut să zică Noica și m-am uitat în stânga și-n dreapta. În stânga era o eprubetă uriașă, cu un fetus de președinte în ea, în dreapta, profa de română, cea care mă convocase. Fiindcă fetusul de președinte nu zicea nimic, m-am apucat să fac conversație cu profa. Profa asta avea o problemă: cabinetul de fizică al liceului n-avea nume și, recent, un fost director al liceului, profesor de fizică, murise. Prin cancelarie se stârnise ceva zaveră, în ideea că, eventual, cabinetul de fizică ar putea fi botezat cu numele răposatului. Imediat, apăruse și facțiunea rivală, care voia să-i spună, lui, cabinetului, “Albert Einstein”. Ce părere am eu, că sunt ce-mama-naibii-sunt, m-a întrebat profa? Ar fi mai bine să-i spună Director Răposățescu sau Albert Einstein?

Păi de ce nu-i ziceți “Cabinet de fizică”, doamnă? am întrebat. Profa de română a oftat evaziv. Cred că motivul era că: liceul respectiv nu era liceu, ci Colegiu Național. Un prieten mi-a povestit care dintre licee sunt Colegii Naționale și care nu, dar, sincer, am uitat criteriul și sunt convins că cel puțin un prof de Colegiu Național, plin de spume, va intra în subsolul articolului, ca să mă crucifice, pe motiv că tocmai m-am deconspirat, habar n-am care-i diferența, pe lângă faptul că i-am furat și Colacul Personal De La Toaletă atunci când i-am vizitat Lăcașul de Cultură Incognito.

De Ce Nu Am Scrie În Limba Română Așa? Uite d-aia, că în unele locuri mai trebuie să și CiTeAsCă Cineva. În morfologia limbii române există o serie de chestii incerte, care se situează undeva între substantiv propriu și substantiv comun, cum ar fi Dacie, Dacii – toată lumea o scrie cu majusculă, dar e colectiv, deci nume comun, ar trebui scris cu mică -, Camerele Parlamentului, Colegii naționale. Am senzația că toate chestiile astea, substantive proprii cu mare potențial de a se transforma în substantive comune, secretă imediat denumiri și acronime și vrafuri de Monitoare Oficiale (iată tocmai exemplul). Colegiile Naționale sunt o vietate din aceeași categorie – la amărâtele de licee presupun că profii nu-și dau cu cataloagele-n cap pe tema denumirii cabinetului de fizică, spre deosebire de colegii de la Colegii, drept pentru care liceele sunt licee, cu literă mică, și Colegiile, Colegii, cu literă mare.

La un alt stabiliment de acest fel am dat peste un prof, întâmplător tot de fizică, care se bătea cu acneea elevilor și imbecilitatea programei, încropindu-le copiilor tot felul de experimente din sârme, mingi de ping-pong, baloane, sticlă de acvariu, baterii de 1,5 volți (sau Volți, pe limba Colegiilor Naționale) și alte știfturi care se găsesc la librărie. Singurul aparat prețios al profului consta în vreo patru magneți foarte ai naibii, pe care îi cumpărase din străinătate și pe care, atunci când i-am filmat – pe prof, pe copii și pe magneți – i-am ciobit. Pe magneți. N-am fost la baie, la liceul respectiv, dar era o căzătură cu nume de voievod și mi se rupe sufletul când mă gândesc de ce pereți scorojiți, scaune cu cuie care înțeapă, pupitre insalubre și clanțe distruse trebuie să-și frece tinerețea copiii din Colegiile Naționale.

Atunci când mi-am dat seama câtă pompă punem în denumirile astea, m-am apucat de studiat problema pe Internet. O listă de instituții găsită aici mi-a livrat de pildă ceva numit Biroul Vamal de Control și Vămuire la Frontieră. Pun pariu că în altă limbă se traduce prin ceva gen Customs sau Douane. Direcția de Trezorerie și Contabilitate Publică [Oraș] mă face să mă gândesc care-i diferența dintre trezorerie și contabilitate, în DEx – în capul meu Contabilitatea e ceva care te buzunărește ca să ducă banii furați la Trezorerie. Cine-a denumit Direcția pentru Dialog, Familie și Solidaritate Socială din România ca atare probabil c-a avut în cap să explice cu ce se ocupă instituția respectivă, dar i-a ieșit pe dos. Oficiile de Mobilizare a Economiei și Apărare a Teritoriului au avut un naș mai cu toate-acasă, presupunând, desigur, că economia e mobilizată în scopul unui război sau ceva asemănător, descris oficial prin ipocritul “apărare”. Direcțiile Regionale Vamale Interjudețene îți curentează axonii – “regional” sugerează că se ocupă cu mai mult de un județ, dar atunci, ce rost ar avea să mai pui și “interjudețean”?! Poate-s niște instituții care vânează pleonasme. În București există ceva numit Organismul Intermediar Regional pentru Programul Operațional Sectorial “Dezvoltarea resurselor umane”, despre care înțeleg vag că face din angajați angajați mai buni, dar cel mai tare mi se pare că poate să te izbească în creier cu propriul acronim: OIRPPOSDRU! În mod misterios, site-ul de Internet nu e pe oirpposdru.ro, ci pe oispodrubi.ro, unde instituția se metamorfozează proteic în Organismul Intermediar Regional POSDRU Regiunea București Ilfov.

Singura consolare pentru această stare de lucruri o găsesc într-o anecdotă. Se povestește că în Primul Război Mondial, von Mackensen, feldmareșalul care a gonit armata și guvernul României (aici nu e cazul de majuscule, eh?) până la Iași, a ajuns la un moment dat într-un sat din Oltenia. Acolo s-a încartiruit la o bătrânică-model, care își spoia gospodăria de două ori de an, ținea o curățenie lună în casă și gătea a-ntâia. Feldmareșalul a lăudat starea de lucruri, dar, la un moment dat, apucat de o nevoie firească, a întrebat unde e toaleta. A fost îndrumat spre fundul curții, unde a găsit o privată distrusă, rău-mirositoare și plină de muște. Revenit cu succes dintr-una din cele mai periculoase situații de luptă pe care i le-a furnizat România, von Mackensen ar fi întrebat bătrânica: “Maică, cum de aici e totul pahar, miroase a curat, și acolo e dezastrul ăla – era să cad și să mor în hazna?!” La care se spune că bătrânica i-ar fi răspuns: “De’, maică, dacă era altfel, veneam noi la voi, nu veneați voi la noi…”

Articol scris pentru ediția de joi, 4 decembrie 2014, a săptămânalului Dilema veche.

  1. Emil Reply

    inainte de `89 aveam saptamanal/bilunar o pagina de ziar dedicata materialelor recuperabile-3 R. In cadrul centralei de resort, era un birou BRMRRMP..-ceva gen Biroul de recuperare a materialelor recuperabile din mase plastice si…, care functiona cam in sincope. Unul din articole era ,,Biroul cu (prea) multe initiale si (cam ) putine initiative/preocupari,, , parca. Sefa respectivului birou -altminteri, o f buna specialista, ajunsa chiar ministru dupa `90 nu era deranjata de ancheta in sine, cat de faptul ca ma legasem de…prea multele initiale…

  2. batranul Reply

    din invatamant: vi-i recomand pe RODIS si MARODIS 🙂

  3. Huitzilopochtli Reply

    Eu m-am intrebat intotdeauna daca “Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale” poate s-o rezolve pe aia cu “Daca un robinet umple o cada in 3 ore 5 robineti…..”

  4. zippo Reply

    pai va intrebati cum se face cind se schimba partidul la guvernare de isi pune un x sau y in postul altuia desi teoretic si legal postul e batut in cuie. foarte simplu. se schimba denumirea institutiei, in loc de ‘Biroul Vamal de Control și Vămuire la Frontieră’ spunem ‘Biroul Teritorial de Vămuire și Control la Frontieră’. legal devine alta institutie si se refac constractele de munca. Asa ca cirnatul asta de nume anexate, sunt scame adunate de la modificarile denumrii, aduse cu scopul de a pune un incult si incompetent intr-o functie publica, in locul altui prost.

    • Iulian Comanescu Reply

      Interesantă observație, e ca străzile din București, și-au tot schimbat numele până acum câțiva ani, în funcție de culoarea politică a primarului.

  5. Clazarify Reply

    O asemenea abundenta de nume pompoase am intalnit doar in “Peripetiile bravului soldat Svejk”; acolo prevestea prabusirea Imperiului Austro-Ungar, plin pana la saturatie de forme fara fond. S-ar putea ca aceasta poveste sa se repete si in cazul Romaniei…

  6. Cornel Mihalache Reply

    Imi pare rau că după un sezon de colaborare cu TVR, dumneavoastră, un analist, vă aduceţi aminte doar de constipaţia sau de diareea pe care aţi avut-o, şi doar de căcatul pe care l-aţi lăsat prin cotloanele şi tuburile nevidanjate ale pompoşeniei noastre de instituţii. Să fie primit! Nu e primul şi nici ultimul!

    • Iulian Comanescu Reply

      M-ați înțeles greșit. Mi-aduc aminte nu de constipații și altele, ci de rușinea pe care am simțit-o fiindcă a trebuit să invit oameni în acel loc. Mai am o mulțime de detalii care nu se referă la toalete, ci la multe altele, vi le spun în particular, la o cafea, dacă sunteți curios. Dar, cum spuneam, subiectul meu n-a fost TVR-ul.

  7. Dumitru Bădiţa, redactor TVR, Viaţa Satului Reply

    Când ne referim la brandul auto folosim majuscula “Dacia”, dar “Dacii” nu se foloseşte decât colocvial, e un barbarism, corect trebuie să scriem: maşini “Dacia”, folosind litera mică pentru substantiv şi majuscula pentru numele brandului. Nu există în niciun dicţionar substantivul colectiv “dacii”, decât dacă se referă la poporul care a trăit în Antichitate pe teritoriul actual al României. E la fel cu orice nume de brand. Mercedesuri, Opeluri, etc, sunt tot barbarisme, altfel, corect, trebuie să scriem maşini/autoturisme “Mercedes” sau “Opel”. A mai fost o discuţie similară cu “adidaşii”. E tot un termen colocvial. Corect trebuie să scriem “pantofii de sport “Adiddas”. Când trebuie să scriem numele unui liceu, fiind instituţie, folosim majuscula, indiferent că liceul respectiv este în centrul oraşului sau la periferia oraşului: Liceul “Matei Basarab” sau Liceul Industrial Nr.10. La fel “Colegiul Naţional …” ca nume de institutuţie, dar e “colegiu naţional…” în propoziţii ca “Ministerul a înfiinţat un nou colegiu naţional în oraşul…”. Care este exact diferenţa dintre un colegiu şi un liceu, nu ştiu, trebuie văzut în lege.

    Nu cunosc -aş putea căuta pe net, dar nu am timp- natura colaborării dvs. cu TVR, dar, cu siguranţă, aţi fost apropiat conducerii instituţiei, fiindcă nu v-am văzut prin zona de producţie editorială. În acest caz, având la dispoziţie un sezon, după cum precizaţi, aţi avut posibilitatea să sesizaţi conducerea instituţiei de starea deplorabilă a unor closete pe care le-aţi frecventat şi să solicitaţi repararea respectivelor toalete. În acest domeniu, vă semnalez că generalizaţi nepermis pentru un profesionist al analizei, fiindcă toaletele pe care le frecventez eu sunt funcţionale, cu capacele la locul lor. Sunt, ce-i drept, în alte zone ale clădirii, şi capace lipsă, dar, pentru rigoarea articolului dvs., ar fi trebuit să evitaţi o astfel de formulare: “O instituție care nu posedă colaci de toaletă la, bineînțeles, toaletă…”, fiindcă este o dezinformare. Dă bine însă să începem un articol în Dilema cu un paragraf despre TVR, indiferent de subiect, că e vorba de denumire sau de numărul closetelor fără capac.

    Singura parte interesantă a articolului dvs. ar putea fi inventarul acelor instituţii publice cu denumire pleonastică sau prolixă, dar oprindu-vă numai la atât, în urma unei căutări pe internet, după cum recunoaşteţi, fără să mergeţi măcar într-una dintre aceste instituţii şi să încercaţi un reportaj, o discuţie cu directorul, cu angajaţii, cu portarul, ca să descoperiţi pentru cititor locuri noi, să-l ajutaţi să înţeleagă ţara în care trăieşte, simpla enumerare de denumiri ciudate e un pic decepţionantă.

Post your thoughts