Aplicaţii româneşti de iPad: Adevărul, The One, Realitatea

Cum se prezintă aplicaţiile româneşti de iPad din categoria “news”? Ieri, “Adevărul” se lăuda că a devenit “primul ziar disponibil şi în varianta iPad”. Nici nu ştia câtă dreptate are: versiunea de iPad miroase rău a hârtie, spre deosebire de aplicaţia The One, care are nişte găselniţe în ea. E însă pe alocuri de nefolosit. Ar mai fi şi Realitatea, care nici nu se pretinde mai mult de un RSS reader. Dar să le luăm pe rând:

Adevărul e o încercare lăudabilă şi lizibilă, dar buggy şi lipsită de creativitate. Graţie unui cod de redeem trimis de PR-ul grupului, am economisit cei 0,79 euro pe care Dinu Patriciu îi cere pe aplicaţie, lucru pentru care mulţumesc. Ce-am primit? O versiune coerentă şi navigabilă, dar care seamănă în acelaşi timp cu versiunea de print şi cu site-ul. Există câteva gimmicks pe coloana din stânga, care, din păcate, dispare în ceaţă din când în când, lăsând în loc o dungă albă, fără niciun motiv detectabil. Să pui la loc rebusul, meteo şi toate celelalte e contraintuitiv. Am reuşit, au dispărut iar, le-am lăsat naibii. Dar, presupunând că le ai, partea cu meteo e interesantă şi utilă. Galeria foto cuprinde, stupid, câteva imagini aşa şi-aşa din surse internaţionale, la competiţie cu echivalente gratis din surse mult mai cuprinzătoare şi mult mai bine alese. Fotoreporteri n-aveţi, fraţilor, să ne daţi ceva din România? Pun pariu că asta se va remedia în scurt timp.

Navigarea mi s-a părut destul de încurcată, cu probleme mai ales la capitolul “back”. Dezamăgitor e şi butonul “galerie foto”, care duce către poza din articol, fiindcă nimeni nu s-a agitat să încarce acolo ceva mai mult.

Cu alte cuvinte, ceea ce o să vedeţi arată cam aşa:

Adevărul pentru iPad

Adevărul pentru iPad: în stânga, unde e spaţiul alb, ar trebui să fie coloana cu poze, rebus, meteo etc.

Dac-aş pleca cu un iPad pe o insulă pustie şi n-aş avea altă legătură cu România, ar fi ok. Adevărul pentru iPad nu-i o catastrofă, dar miroase a hârtie şi are bug-uri care dovedesc o problemă generală a proiectării de site-uri şi softuri din România: usability testing-ul. Sau lipsa lui.

Download pentru iPad. 0,79 euro.

The One e ceva mai sexy, dar crapă şi nu poate fi folosit. O chestie ceva mai ambiţioasă, cu multe poze şi genul acela de scroll care se găseşte pe Huffington Post. Alb pe negru ca şi acesta, dar noi vorbim de glossy-ul lunar de femei al lui Adrian Sârbu, condus de Andreea Esca. În consecinţă, se deschide cu un editorial în care majoritatea frazelor se încheie cu trei puncte, cum şade bine oracolelor de liceu, semnat de doamna de fier a Ştirilor PRO TV. M-am dus spre un making of la shooting-ul cu Raicu (video, “din culise”), care se anunţa interesant. Idee bună, dar pixelat rău. Pe site making of-urile se văd ok. Sigur, ar mai trebui un pic de grijă şi la ce e-n ele, mai ales când apare Esca.

Am mai mişculat ce-am mai mişculat şi aplicaţia s-a înţepat. Am încercat s-o pornesc din nou de două ori, dar n-a mai vrut, motiv pentru care nu vă dau nici captura de ecran. Am şters-o. Una peste alta, merită descărcată, mai ales pentru pozele de modă, care sunt nişte poceli cum n-am mai văzut de pe vremea când făceam reviste de femei, la începutul mileniului.

Download pentru iPad. Gratis.

Realitatea News Reader e mai puţin aplicaţie de iPad cât RSS reader. Adică fix ce zice numele, un “cititor de ştiri”. Îţi propune şi un RSS de Google Reader la început, dacă-ţi dai userul şi parola, dar nu văd de ce mi-aş brăndui fluxul de Google Reader cu Realitatea. Oferta proprie a Realităţii e cum ştim, situaţia din ţară e foarte nasoală şi responsabilii sunt d-nii B ** 2. Dacă vă unge pe suflet:

Realitatea News Reader

Realitatea News Reader pentru iPad

Download de pe iPad. Gratis.

Vi se pare că am fost rău? Dacă n-aveţi iPad, n-am cum să vă schimb impresia. Dar dacă aveţi, iată câteva link-uri care vin din viitor. The Huffington Post nu m-a dat niciodată pe spate ca site, cu toată inovaţia aia cu pozoiul din primul ecran, şi nici pe Android (link de download). News Glide-ul pe care l-au gândit pentru iPad e însă preferatul meu dintre toate aplicaţiile de news. Urmează BBC News, ceva simplu, uşor conservator, însă perfect navigabil şi doldora de conţinut. Atât de doldora, încât s-a spus că dacă Murdoch sau nu mai ştiu cine are ideea să taxeze intrarea pe site-urile proprii, principala piedică e o corporaţie de stat ca BBC, care e obligată prin misiunea proprie să dea toată bogăţia aceea de informaţie pe gratis. Ar mai fi ABC News, care oferă o perspectivă mai american-pompoasă a realităţii, vizibilă şi sub forma unul glob haios pe care poţi da “tap” ca să ajungi la itemii respectivi. The Guardian a optat în schimb doar pentru imagine, cu Eyewitness, una din chestiile care face cu totul inutilă selecţia de la Adevărul. Concurent: Reuters Galleries, în aceeaşi notă de balsam foto care-ţi ameliorează dispoziţia dacă eşti întors pe dos. În fine, înapoi la “simplu”, avem şi NPR, radioul public din SUA, are şi el ceva asemănător cu BBC, foarte navigabil, dar, în plus, plin de audio.

Sunt jucării după care am scotocit ore întregi prin iPad App Store, după care m-am plimbat prin ele destulă vreme, fără să mă înţepenesc în vreun bug. Părerea mea e că viitorul în direcţia aia merge, cel puţin cel legat de lectura de ecran, dacă nu vorbim de cărţi. Care, şi ele, pot deveni imediat mutante, precum celebra Alice Lite. E drept, alte branduri mari au aplicaţii care aduc şi ele a ediţia de hârtie sau, surprinzător, cer bani cam pentru orice, ca The Wired sau Time, deşi se marketează ca “free”. Gratis e doar aplicaţia cu care poţi descărca numerele din revistă, care costă.

E o astfel de strategie câştigătoare? Wired şi-a lansat versiunea de iPad prin iunie 2010, cu tamtam şi peste 100 de mii de download-uri în 24 de ore. Dar, către sfârşitul anului, download-urile scăzuseră pe la 20 de mii. Eu, unul, am vreo şapte-opt Wired de hârtie din 2010 şi am cumpărat nu ştiu câte Time, dar pe ediţiile de iPad n-am dat bani până acum. Cu Wired aş face-o poate, dacă m-ar atrage foarte tare un titlu de copertă. Voi ce ziceţi?

  1. Marian Stavaroiu Reply

    Eu zic ca e o idee buna pentru owneri si proasta pentru public.
    Tendinta din ultimii ani (anume aceea de a pune informatiile la dispozitie pe internet absolut gratuit) i-a speriat pe niste businessmani din zona asta si i-a determinat sa caute gadget-uri care sa rezolve problema. iPadul e o asemenea chestie.
    (Sper ca n-o sa fiu acuma luat peste picior cu intrebari de genul: pai ce are Steve Jobs cu ziaristica ?)

    Tendinta se observa si la marii furnizori de internet, din pacate. A se vedea aplicatiile pentru mobil ale unui mare operator GSM si 3G, nu dam nume.

    App usability, site usability ? E loc de mai bine, evident, ca doar suntem la inceput.
    (Si nu, nu mi-am luat iPad fiindca nu-mi permit, doar am “butonat“ rapid unul care apartine altcuiva. Astept ziua in care termenul “butonat“ va fi inlocuit cu “tociuit“ !!! 🙂 )

    Si mai am ceva de zis, dar in alte conditii.

  2. Mircea Scărlătescu Reply

    Iulian, vin sa te intreb: care e utilitatea acestor aplicatii? Cate iPad-uri s-au vandut in Romania? Ca povestea cu romanii din afara care stau toti pe iPad chiar nu o cred 🙂

  3. Iulian Comanescu Reply

    Mircea: păi dacă nu suntem extratereştri sau căprioare, probabil că în doi-trei ani vom face ce face lumea în general, adică să mâncăm internet cu tableta. Aplicaţiile cu pricina au şi o parte de stunt de PR, generează ştiri adică, dar sunt şi primul val de încercări autohtone. Pe o piaţă ca aia a app-urilor s-ar putea să aibă loc şi mai mulţi români decât în (fostul) mainstream.

    Oricum, de la ce zici tu îmi vine ideea că ar fi mai corect să vorbim şi de programele româneşti pentru Android.

  4. Mircea Scărlătescu Reply

    @Iulian Comanescu: hai sa vedem. Acum vreo 3-4 ani toata lumea se visa sa fie 3D in Internet, chiar prin 2010 – 2011.

    Pe moment…. zic ca e tehnologie de dragul tehnologiei….:) Nu ca ar fi rau ca programatorii au la ce lucra, sa nu ma intelegi gresit 🙂

Post your thoughts