Andrei Gheorghe face o emisiune la Prime, la Chișinău

Dacă vă întrebați ce-am tot căutat în ultimele luni la Chișinău, e vorba mai ales (sau printre altele) de un deal cu care pot să mă laud: o emisiune a lui Andrei Gheorghe la Chișinău. Pe Prime, televiziunea lider de piață, unde evoluează și Dan Negru.

Emisiunea e un talk-show de week-end, pe nume “Salutare, națiune!”. Deal-ul a fost unul destul de complex, în care Gheorghe are toate resursele la dispoziție, printre altele prin Indie Studio, compania de producție din România.

Sincer, mă bucur și pentru el, și pentru mine, fiindcă mai durează puțin până impostorii din piața TV românească să dispară din peisaj, motiv pentru care am căutat – și am găsit – de treabă prin alte părți 🙂

Comunicatul de presă:

Andrei Gheorghe face un talk-show la Prime, televiziunea lider de piață în Republica Moldova

Andrei Gheorghe este, începând din această toamnă, gazda emisiunii “Salutare, națiune!”, care va fi difuzată pe Prime, liderul de piață al televiziunilor din Republica Moldova. Emisunea, produsă pentru Prime de compania românească Indie Studio în colaborare cu casa de producție Media Production din Republica Moldova, este un format original cu periodicitate săptămânală, care va fi difuzat în fiecare duminică, de la ora 19.00. Subiectele vin din istoria recentă a Republicii Moldova. Personaje relevante se confruntă pornind de la teme cu impact larg ca succesul, migrația forței de muncă, raportul dintre moldoveni și români sau statutul femeii.

“Salutare Națiune e cea mai îndrăzneață idee care îi poate veni cuiva în minte când e vorba de talk-show. Am vrut să fac emisiunea asta în Moldova pentru că Prime e un exemplu de televiziune impecabilă. Am văzut produsele lor și sunt entuziasmat. Și mai e un alt motiv bun să vin în Moldova. Am mâncat în toată Europa foarte bine, dar niciodată așa de bine ca în Chișinău”, a declarat Andrei Gheorghe.

Prime este un canal de televiziune din Republica Moldova, transmis pe cea de-a treia frecvență națională și cablu. Postul a început prin redifuzarea programelor televiziunii naționale din Rusia, ORT, redenumită Pervîi Kanal, în 1995. Din 1999, Prime a început să producă știri și emisiuni locale.

“Suntem bucuroși de parteneriatul cu Andrei Gheorghe, un jurnalist cu renume, și suntem nerăbdători să începem producția, care sperăm să fie o producție de referință pentru piața media din Republica Moldova” au comentat reprezentanții Prime.

Conform datelor furnizate de TNS, Prime este un post de televiziune care are o cotă medie de piață de 35% și ale cărui produse locale, precum Fabrica de Staruri, au înregistrat recorduri de audiențe de 80%.

6 thoughts on “Andrei Gheorghe face o emisiune la Prime, la Chișinău”

  1. @Iulian Esti adeptul metodelor naturiste in ce priveste selectia valorilo: “[….] mai durează puțin până impostorii din piața TV românească să dispară din peisaj[….]”….Este doar una din variante…..

Leave a Reply to Marian Stavaroiu Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *