Alte alegeri

Dacă nu sunt subiectiv, turul al II-lea al prezidențialelor din 2014 a fost unul dintre cele mai intense din istoria post-1989. Duminică, 16 noiembrie, când scriam aceste rânduri, singurele lucruri pe care le știam erau că la secțiile de votare din diaspora erau cozi kilometrice și prezența la vot la ora 13.00 era de peste 27%, cu trei procente mai mare decât în agitatul, și el, 2009. Pe undeva, 2014 e un fel de 1996, indiferent de rezultat. Lucru care m-a făcut să-mi amintesc ce am trăit când cu victoria lui Emil Constantinescu.

18 noiembrie 1996. Iliescu și Constantinescu, care își dispută funcția de președinte, au avut în turul I 32% și respectiv 28%. Petre Roman rupsese mai bine de 20% din procentele FSN-ului rebrănduit de Iliescu în PDSR, iar pe lista candidaților din primul tur fuseseră și Mudava și Adrian Păunescu.

Stăteam de zile întregi, la propriu, în PRO TV, unde eram scriitor de emisiuni de dimineață și tot felul de “speciale”, nici nu mai știu exact ce-am făcut, dar știu că Florin Călinescu a umplut din nou curtea PRO TV și bulevardul Pache Protopopescu cu “Votezi și câștigi”, cartea poștală și evenimentele acelea stradale care adunau mii de oameni. Agitație mare, despre PRO TV avea să se spună că a câștigat alegerile din 1996 chemând lumea la vot, nu există studii care să confirme așa ceva, dar ăsta-i unul dintre primele enunțuri despre puterea politică a media pe care l-am auzit – și, fără să-mi doresc asta în mod special, l-am și trăit.

Am mai povestit că la un moment dat că în acele zile am avut două ore libere, mă gândeam dacă să mă duc acasă să fac un duș sau să merg la vot, m-am dus la vot și după ce s-a întâmplat în ’96-2000, mi-a părut rău după dușul ăla. Dar, cu sau fără dușul sau votul meu, eram la treabă, în PRO TV, pregătind “Ora 7, Bună dimineața” de a doua zi, cu același Florin Călinescu, care se agitase toată ziua prin studiouri și pe-afară. S-a anunțat câștigătorul: “Votezi și câștigi” Emil. Nu știu de ce, nu mi se pare c-am primit știrea cu surprindere, era pe undeva consecința logică a ce făcusem în ultimele zile (nu neapărat votul). “Votezi și câștigi” a venit la Național, era un platou făcut special pentru asta acolo, cum aveam pe vremea aceea de Revelioane și altele. Lume bună la Național, Tatulici învârtindu-se ca un electron în jurul lui, Călinescu, obosit fleașcă și bucuros și el, fără mutra aia acră după care se ascundea de regulă.

În PRO TV-ul din Pache, locul de unde se emitea, era gol. La etajul 9, unde se făcea emisiunea de dimineață, eram numai eu și un tip poreclit insistent Mandela, asistentul de producție, ne fâțâiam pe etaj, apucând ce casete găseam și încercând să încropim emisiunea de a doua zi. Parcă ni se terminase televiziunea, nu știam ce naiba urmează să facem a doua zi, deși aveam un format foarte strict, dar ce să pui în el?…

Străzile erau pline de oameni bucuroși, care cântau, scandau. Pe la miezul nopții, am primit un telefon de la Andrei Boncea, director în PRO TV, în care Andrei îmi spunea că Florin e foarte obosit și o să vină de la 8, nu de la 7, a doua zi – ne descurcăm? Da, am zis. I-am comunicat informația lui Mandela, care m-a privit cu ochii lui mari fix, vreo jumătate de minut. Ne-am gândit ce naiba facem în prima oră de emisiune, Călinescu era vreo 60% din ce dădeam noi la TV, Mandela s-a apucat să facă un desfășurător cum a dat Dumnezeu, oricum, urma să emitem într-o lume nouă, ce voia lumea aia nouă de la noi?

Unde naiba găsești niște televiziune să dai a doua zi la televizor? Hai jos la știri. Jos, la știri, era al treilea angajat al PRO TV prezent în noaptea aia la post, exceptând bodyguarzi, control emisie și alte chestii indispensabile. Al treilea om ne-a dat un teanc cu știri din care am făcut o buclă stupidă, de vreo 20 de minute, fără prezentator: povești de la secțiile de votare, din ziua de duminică, și cum s-a bucurat lumea de rezultat, după. Se făcuse deja poate vreo 2 dimineața când ne mai venise inima la loc, dar mai aruncam câte-un ochi la Național, sărbătoarea nu se terminase, Călinescu era tot acolo. M-am uitat la Mandela, Mandela s-a uitat la mine, ne gândeam la același lucru. Telefonul a sunat din nou, era chiar despre acel lucru: Florin e foarte obosit, nu mai vine deloc.

Pe Călinescu l-am mai văzut la emisiune într-o criză de colecist, prezenta reportajele, intrau reportajele, fugea la baie să verse. Era orice altceva decât chiulangiu, cred c-a fost singura dată când a lipsit, luni, 19 noiembie 1996. Mandela a început să râdă nervos. Era simplu de-acum, repetam prima oră, cu bucla aceea tâmpită și simulacrul de emisie era gata.

Se făcuse probabil de vreo 4 dimineața, la PRO TV erau reluări, niște filme. În post au mai venit niște angajați, printre care un director, în Căciula PRO TV. Dacă n-ați auzit de ea, Căciula PRO TV era un cadou care se împărțea în stradă, fanii PRO TV erau înnebuniți după ea. Motivul pentru care pe 18 noiembrie încăpeau cinci oameni în așa ceva era că de data asta se comandase o căciulă specială, cu diametrul de vreun metru jumate, în care se băgau niște personaje alcătuind un crab bleumarin. Angajații din căciulă erau, evident, beți, ne-au tulburat munca, căciula aia mirosea a transpirație, dar, în fine, făcusem cea mai proastă emisiune din viața mea cel mai ușor și nu mai aveam emoții.

Mai țin minte doar că din motive de pseudo-desfășurător, Neti Sandu, o persoană așezată, care a venit luni, a dat vreo 10 horoscoape în loc de patru, a doua zi. Și mai e ceva cu votul ăla după care mi-a părut rău: n-a prea fost bine cu “Votezi și câștigi” Emil. Dar stau și mă gândesc cum ar fi fost fără.

Articol scris pentru ediția de joi, 20 noiembrie 2014, a săptămânalului Dilema veche. Foto: PRO TV

Post your thoughts